hear you me...

chiar nu mai are nimeni nici o farama de respect sau de bun simt? ca sa nu mai vorbim de diplomatie...
chiar nu-si mai strange nimeni lucrurile dupa el, sau firimiturile dupa ce mananca? chiar nu se mai spala nimeni pe nicaieri? mi-e chiar greu sa cred ca nu mai face nimeni dus dar dupa toate izurile cam asa e...
chiar nu mai stie nimeni cum sa vorbeasca sau cum sa se poarte?
nimeni nu se mai uita in ochii nimanui, toata lumea vorbeste pe la spate pe toata lumea sau uneori, oamenii se barfesc chiar pe fata, se vorbeste despre mine ca si cand n-as fi prezenta.
nimeni nu mai zambeste fara motiv, ne trebuie lucruri importante ca sa zambim, ajungem acasa botosi si ramanem asa pana adormim. si pufnim si trantim si nimic nu ne convine.
asa ca m-am hotarat sa incep sa trantesc si eu usi, sa invart cheia in broasca ca si cum nu mi-as mai dori sa descui niciodata usa aia, sa nu mai spal vase, sa ma transform in buricul pamantului, ca si cand doar eu as munci, doar eu as invata, doar eu as fi obosita, doar pe mine m-ar durea maselele de minte, cele trei, care se chinuie sa iasa.
mi-am dat seama ca uneori sunt cam luata de proasta poporului. ca mai fac cate un serviciu pentru cineva, il mai ajut pe careva la cate o chestie, mai spal farfuriile altora doar ca sa nu mai fie mizerie, cedez locul meu din autobuz, ma angajez ca fac lucruri doar pentru ca as ajuta cumva...si da...sunt luata drept proasta, hai sa zicem naiva. asa ca nimeni nu mai stie sa aprecieze lucrurile marunte facute din suflet? nu se mai apreciaza ajutorul, totul se ia ca si cand li s-ar cuveni? de ce?

brandusa

e ziua mea azi. e ziua mea pentru ca ma cheama si brandusa. e ziua mea de trei ori pe an, ah ce noroc.
nu ma ocup cu nimic altceva decat citit, scoala, biblioteca si pentru deconcetrare fac curatenie. how sad is that?
de ce nu ma mai iubesti? adica, mie mi se pare ca nu ma mai iubesti pentru ca fac lucruri in fiecare zi care ma fac mai putin de iubit si mai mult de ignorat.
am un calculator nou pentru doua luni, m-as lipi de el si nu i-as mai da drumu niciodata, l-as exploata la maxim daca as avea timp, dar datorita punctului 2, n-am timp de nimic.
ascult melodii foarte frumoase, cantate de tipe foarte frumoase, cu voci calde si minunate. ma fac sa trec de la o stare la alta foarte usor. dar de fapt poate ca chestia asta cu trecutul de la o stare la lata se datoareaza si sanatatii mele mentale precare...
nu mai interactionez cu nimeni in afara de colegele mele de camera si cu toate astea vreau mult de tot sa ma mut, sa am o bucatarie normala, unde sa spal vasele si sa fac de mancare. sa ma transform intr-o gospodina care face ciorba si isi spala vasele in chiuveta de la bucatarie nu in aia de la baie
as vrea sa dau mai repede licenta aia, si as vrea sa am timp sa o bibilesc cat vreau eu, pana iese perfecta
mi-e groaza ca o sa traiesc aici for real
si azi e ziua mea...

just can't seem to find solid ground...

sa presupunem ca la un moment dat, in lumea asta, ar exista un el si-o ea. ea are douazeci si unu de ani. nu cred ca trebuie sa spun mai multe despre ea. toti am avut, o sa avem, sau vom avea o data 21 de ani. stim sau vom sti cum e atunci.
sa presupunem ca el are 27. nu au nimic in comun. el e tot ceea ce ea vedea intr-un barbat pentru care nu s-ar implica niciodata in nici un fel de...nimic. cu toate astea, lui cred ca cel mai bine i s-ar potrivi sintagma 'de treaba' asa ca ea nu prea are ce sa-i reproseze cu adevarat. poate doar faptul ca nu o cunoaste indeajuns incat sa-i dea drumul. sa-i dea drumul pentru ca ea nu are pretentia ca el sa se schimbe, ea nu vrea sa schimbe pe nimeni.
in unele momente totusi, ea se simte foarte familiara, nice and cosy, in preajma lui, pacat ca sentimentul asta dureaza putin, prea putin pentru ca ea sa-l ia in seama.
nici nu se poate spune ca au o istorie impreuna, se cunosc de prea putin timp, chiar daca totul a decurs cu viteza luminii pana acum. uneori ea nici nu mai stie ce sa creada. uneori el ii reproseaza ca ei nu-i pasa, ca el se implica si ea nu. intai a crezut ca ii e frica sa se implice, ca ii e frica sa fie sa cum se simte ea mai bine, ca ii e frica sa ii spuna tot ce ii trece prin cap, ca e complexata de tot ceea ce inseamna ea. apoi a trecut in faza in care nu vede nici un lucru pe care sa il aiba in comun cu el. nici macar vietile nu le au la fel. ea e studenta, ar vorbi ore in sir despre ce se intampla la scoala si nu numai. el lucreaza, il enerveaza serviciul pe care il are si atunci cand ea il roaga sa-i mai povesteasca cate ceva de la servici (saraca, incearca si ea sa gaseasca puncte comune) el ii raspunde ca toti sunt niste prosti. pe de alta parte se enerveaza si ea atunci cand incearca sa ii povesteasca ceva interesant (dupa parerea ei) si el ii raspunde cu replica 'da draga mea, ai dreptate'. (punct)
pentru ea muzica e totul. ar face orice pe muzica. nu poate in schimb sa-si dea seama ce-i place lui. la ce viseaza el. daca viseaza sau nu. uraste femeile alea care stau intr-o relatie doar pentru ca le e frica sa nu ramana singure dar se simte si ea uneori in ipostaza asta. cu toate ca, in momentul razgandelii isi da seama ca a fost singura si ea, multa vreme si de destule ori, si nu a facut compromisuri doar pentru asta.
in momentele de intuneric ii e uneori tare drag de el, il saruta cu drag, i-a spus chiar ca ii e dor de el o data sau de doua ori. si el i-a spus multe...
si totusi...

since you've been around

am douazecisiunu de ani. de cateva saptamani stau in fata unei coli albe si nu sunt in stare sa astern nimic. totusi, ideile imi sunt clare, atat de clare ca timpanele imi sunt in pericol sa mi se sparga. am douazeci si unu de ani. niciodata nu sunt hotarata, ma gandesc si ma razgandesc, imi doresc si parca nu-mi mai doresc. intotdeauna a fost asa, intotdeauna o sa fie asa. imi doresc sa fiu in anumite locuri uneori, mi se rupe sufletul ca nu sunt acolo, dar pot sa traiesc cu sufletul asa rupt, se pare. iubesc atat de mult marea incat am ajuns sa-mi fac si lucrarea de licenta pe tema asta. (ce ciudat, "la mare" in mediul asta academic se traduce prin "spatiul pontic"). sunt in stare sa stau zile intregi in casa, sa citesc si sa fumez si sa nu-mi trebuiasca nimic altceva. si apoi sa ma trezesc. am avut saptamani intregi de ratacire, in care am locuit practic in pat printre lacrimi. nu era nimeni in jurul meu chiar daca niciodata nu am locuit singura. ma lasa toata lumea in plata domnului. am 21 de ani. ma arunc cu capul inainte intotdeauna, fara sa ma gandesc la consecinte. ma lovesc de cele mai multe ori. uneori curge sange, uneori raman doar cu vanatai. sunt obsedata de amanunte, analizez totul pana in cel mai mic detaliu. ma enerveaza cratimele nefolosite si firele de par. am douazeci si 1 de ani. am avut tot soiul de probleme. am trecut peste toate, chiar daac pe unele si acum le mai simt. am urlat si-am plans pana nu mi-am mai simtit pleoapele. m-am rugat sa se intoarca, sa simta, sa imi dea voie sa, am vorbit pana m-au durut buzele sau degetele, mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns cu visele pana in ardealul pe care il iubesc asa de mult, dar toate au fost povesti. mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns departe de romania, dar toate au fost povesti. da, povesti frumoase. au trecut. am 20 si unu de ani. am facut lucruri pe care n-as fi vrut sa le fac, am facut lucruri de care nu sunt mandra, dar daca ar fi sa dau timpul inapoi (clisee, clisee) n-as schimba nimic, nimic. as face totul asa cum a fost facut la inceput. asa cum le-am facut pe toate. stiu ce pretuiesc si ce urasc. stiu la ce visez si ce doresc sa nu mi se intample niciodata. cu toate astea nu ma cunosc pe mine indeajuns de bine incat sa ma hotarasc o data, sa nu ma mai arunc in gol, constienta fiind ca nu pot sa zbor. nu pot sa fiu precauta asa ca o sa ma lovesc in continuare.
am douazecisiunudeani....ce bine.

La multi ani Andre! :D

everything's magic...

Mi se pare foarte trist faptul ca trebuie sa uitam anumiti oameni pentru ca stim ca nu o sa-I mai vedem niciodata. Mi se pare trist ca trebuie sa-l uit pe Ionut pentru ca sigur nu o sa-l mai intalnesc niciodata pe strada doar ca sa ma pierd in ochii lui si el intr-ai mei. E groaznic ca trebuie sa-l uit pe Gabi, pentru ca probabil nu o sa-l mai vad niciodata tavalindu-se in boxeri prin zapada si chiar foarte probabil sa nu ne mai pupam niciodata sub vasc. N-as fi vrut sa-l uit niciodata pe baiatu ala cret din tren de acum doua saptamani pe care l-am vazut inainte si in 123 dar trebuie, pentru ca destinul nu e chiar asa de dragut ca sa-mi ingaduie sa nu fac asta. Trebuie sa o uit pe Corina, prietena mea cea mai buna dintr-a patra, pentru ca am impresia ca eu n-o sa ajung niciodata peste mari si tari, unde e ea. Din aceleasi motive o sa-l uit si pe Liviu, primul meu coleg de banca din clasa intai. E necesar sa-l uit chiar si pe Smart, cu toate ca l-am visat acum cateva seri, asa de mult m-am gandit la el. Si pe langa toti oamenii astia minunati pe care viata asta ma oblige sa ii uit, ii uit si pe cei pe care i-am intalnit doar o clipa, de ajuns cat sa apuc sa regret ca nu o sa-I mai vad niciodata. As vrea sa nu fie nevoie sa trec cu gandurile peste ei, dar oricat de frumoase ar fi amintirile pe care le avem impreuna, oricat de mult mi-as dori sa nu trebuiasca sa fac un lucru asa de rusinos ca asta, trebuie sa ii las deoaprte…si of, imi pare asa de rau….

ce ciudat! simt ca ma strang in mine ca un telescop...

Se spune ca a treia oara e intotedauna cu noroc, sa vedem, pentru ca asta e a treia leapsa pe care o iau de cand cu blogu cel minunat.
Ca tot vorbeam despre asta, ceea ce mi-a marcat copilaria intr-un mare fel, au fost cartile cu Mary Poppins, toate cele 6. Am suferit intensiv cand s-a terminat seria, plus ca ultimele doua erau tare subtiri si nici nu mi implicau o venire sau plecare spectaculoasa, plutind cu umbrela cu maner in forma de cap de papagal. A urmat apoi seria cronicile din Narnia, povesti cu printi si printese, si apropo de asta, acum cateva luni am si vazut filmu Sifonierul, leul si vrajitoarea, si tare mult mi-as fi dorit sa-l fi vazut atunci…(cu toate ca l-au regizat astia exact cum imi imaginam eu). Mi-a placut mult, mult de tot si Peter Pan, Micul Print, Alice in Tara Minunilor…
"Esti batran," zise fiul, "cine ar crede
Ca ochii tai mai vad clar si drept,
Dar ai tinut o lipitoare-n balans
Pe varful nasului. Cum de esti asa destept? :)
Si mai tin minte ca aveam o carte mare, cu niste coperti colorate din carton, sclipitoare si lucioase, ceva cu calatoria (atentie, cacofonie!) unui atom pana in centrul universului si inapoi…imi placea si aia tare mult. Si ultima dar nu cea din urma a fost Prima carte cu prieteni de Fanus Neagu, pe care am citit-o pana i s-au rupt copertile…
Si dupa toate cartile astea minunate cu lucruri fantastice si vise frumoase, am trecut la Emile Zola, la surorile Bronte, la Marin Preda si Mircea Eliade…mult prea seriosi si realisti…(m-am tot gandit sa scriu si despre Ne-om intalni in cer si cealalta carte de Pavel Corut, da asta nu intra la seriosi si realisti...macar daca mi-as aduce aminte cum ii zicea la cealalta)
si leapsa poate sa o ia pisi, ca si ea ii tot un copil mai mare

break my fall

m-am ratacit undeva pe drum. cred ca trebuia s-o iau la dreapta si eu am luat-o la stanga. nu pot sa-mi dau seama ce altceva s-ar fi putut intampla.
zodia asta a mea, e o zodie tare imorala si chiar daca se spune ca ceea ce te face fericit e ori imoral, ori ilegal, ori ingrasa...eu nu ma simt deloc fericita in momentele astea.
ah, ce-as mai vrea sa-mi pun cenusa in cap si sa urlu: am gresit, iarta-ma! dar, nu-i asa, n-as putea sa fac o asemenea demonstratie publica.
macar daca ar fi meritat...

isn't it ironic?

m-am saturat si de ziua de azi, chiar mi-as dori sa se termine o data. viata e minunata, cu toate taranismele si patetismele ei zilnice. nici nu-mi mai vine sa ies din casa...
in alta ordine de idei, voi pleca la chisinau in ianuarie, macar am ce sa astept, la ce sa ma gandesc, un eveniment notabil (sper) daca tot nu ma gandesc cu sufletu la gura la revelion, macar sa se intample altceva in perioada aia.
in ultimele zile laitmotivul 'viata e nedreapta' (asta foarte delicat spus) a aparaut cat de des putea el sa apara.
deci voi incepe sa falfai...

am trait multe momente frumoase. in fagaras si apoi in bucuresti (mai putine ce-i drept dar notabile, macar atat). la mare, la munte, in grecia si-n polonia, vara si iarna.
cand am intrat la liceu si lumea era a mea (nu pot spune acelasi lucru si despre intrarea la facultate), cand ne plimbam prin ninsoarea aia si zapada ne ajungea pana la genunchi si noi mancam ingetata, cand veneam la tine si ascultam compact, cand ai fost bolnava si gateai cartofi prajiti in fiecare zi special pentru noi, cand am mancat prajituri si-am baut sirop de chimen (sau ce era ala) la 4 dimineata intr-un subsol cu niste prieteni buni. sau atunci cand ne-am dus in singurul bar de rockeri din fagaras si tu erai sclipicioasa si eu imbracata in roz si toti pletosii aia se uitau crucis la noi, sau atunci cand dupa o zi intreaga de servit pe terasa mergeam in club rupte de oboseala. si atunci la mare, dupa combinatia noastra fatala de cola cu fanta, cand mergeam pe linia alba de pe mijlocul drumului si cantam 'i'm gonna soke up the sun' (sau cum s-o fi scriind soke ala), sau cand am fost la casute si ne-am inchis acolo in una dintre ele si-am pufait un pachet intreg de tigari ascultand chop suey? si dupa aia apartamentu din piata chibrit, cate a mai auzit si el. de la crizele de ras isteric pana la dezvaluiri cu lacrimi in ochi. si atunci cand am fost la mare exact acum doi ani pe vremea asta. imi si imaginez ce fete aveam, ca niste copii din aia care nu mai vazusera marea in viata lor. "mica alba!!!" si saracu patric, care se uita cu niste priviri pline de mila la noi. si toate camerele de camin in care am stat in astia doi ani jumate, cate au mai vazut si ele...mai stii cand stateam cu picioarele iesite aproape cu totul afara pe pervaz si fumam noaptea, si ma bucuram tare ca imi imaginam ca sunt pe terasa, si vantul imi falfaia printre degete. sau atunci cand mancam cartofi prajiti la pachet de la spring pe-o banca la fantana la universitate si n-am vrut sa ii dam lu tiganusu ala suc si ne gandeam ca o sa ne scuipe.
mai tii minte cand ai vrut sa schimbi asternuturile doar pentru ca nu erau portocalii? sau cand am mancat dimineata omleta cu biscuiti in loc de paine, si-am baut si un pahar de lapte, chiar daca mie nu-mi place laptele, dar nu vroiam sa comentez ca sa nu se rupa vraja? mai stii cand mi-ai adus buchetu ala mare de flori de ziua mea, si eu ma simteam asa de singura si parasita in orasu asta, si cand l-am vazut imi venea sa-ti sar de gat, dar nu se putea ca ieseam pentru prima oara in oras cu tine...?
mai stii cum era cand nu puteam sa-ti spun un cuvant, si tu iti tot cereai scuze ca vorbesti prea mult, dar asa esti tu, si venisei direct de la servici imbracata intr-un sarafan foarte trendy, si eu eram vai de capu meu si ma tot gandeam, uite ce tare e imbracata alex, si eu..? si acum? uite unde suntem acum :D
sau mai stii saptamana aia la timisoara in care nu am facut nimic altceva decat sa jucam remi, sa fumam si sa mai si plangem din cand in cand de frumos ce era si de tristete pentru ca stiam ca n-o sa ne mai intalnim noi cu asa ceva...si cand s-a intors mama ta de la mare si a gasit doua subnutrite, care se hraneau cu ursuleti haribo si paine cu unt toata ziua. dar macar s-a intors intr-o casa cu o perdea curata la bucatarie pentru ca tocmai o spalaseram ca sa nu mai puta a fum...:) si de atunci nu ne-am mai vazut, si mi-e dor rau de tine
ah si cate as mai scrie...

nu ma mai suport! ascult doar melodii soptite poate or sa ma aduca mai apropae de visele mele, care sunt asa de multe in ca nu stiu ce sa ma mai fac cu ele. dorm prea mult. mi-e foarte sila sa ma duc la scoala in ultimul timp. cum e posibil ca dupa doi ani si ceva de facultate sa pot sa numar pe degetele de la o mana persoanele cu care chiar vorbesc? acasa nu fac nimic. ma tot conving in fiecare zi (de fapt incerc) sa ma apuc de citit serios dar apoi imi revine gandul cu 'mai e timp' si ma las pagubasa.
ieri intr-adevar a fost o zi plina, cu facultate, cursuri, seminarii, chiar si o conferinta (duamne dumnezeule!), cafele in oras cu fetele, cartofi prajiti la resou! acasa (incredibil) si azi ma simt ca si cum as fi fost batuta 5 ore cu ranga in cap.
imi doresc sa vina cineva la mine si sa-mi zici 'stai linistita, n-ai luat-o pe campuri, esti inca normala' pentru ca eu simt ca o iau razna in fiecare zi tot mai mult.

maine dimineata o sa fim straini...

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

dans - nicolae labis
(cam cu asta mi-am umplut eu zilele, numai ca era cantata de tudor gheorghe)

azi am spalat nite farfurii verzi cu mainile mele cu unghii albastru electric. apoi mi-am permis sa fumez tigarile mele portocalii si sa beau o licoare de culoarea chihlimbarului (ca doar de, facusem o graza de treaba). am lipit niste postere galbene si albastre pe peretele nostru alb, poate, poate s-or acoperi petele negre. (si chiar s-au acoperit) si apoi mi-am vopit parul rosu rubiniu ca sa fie meniul complet...
a...si acum, in timp ce-mi beam licoarea din cana mea cu elefanti violet (si fumam din nou tigari portocalii) m-am grabit sa-mi scriu idelile astea minunate...in apropierea unui desktop azuriu :D

feel as empty as a drum...

m-am trezit intr-o dimineata si eram straina, nu ma mai recunosteam, parca nu eram eu. de atunci cred ca am inceput sa ne despartim, pachetul de tigari era gol si stiam ca nimic nu o sa mai fie la fel. n-as putea spune cu precizie in ce dimineata a fost asta. as vrea sa fi stiut, sa-ti spun si tie, ca sa stii. asa ca acum stau aici si sunt constienta ca nu mai sunt eu cea dinainte. si nici nu cred ca voi mai fi vreodata. eu m-am obisnuit cu gandul asta insa nu sunt sigura daca imi place sau nu ceea ce am devenit. nu simt ca stiu mai multe sau ca am evoluat. simt doar ca nu mai sunt eu.
ma ascund dupa diverse masti, diferite, alta in fiecare zi. ma oboseste uneori lucrul asta dar ma face sa ma recunosc, dintre toate mastile sa o aleg pe cea adevarata. nu e sanatos, stiu, dar nu ma pot abtine. trebuie sa arborez o masca mai fericita decat sunt eu cu adevarat pentru ca altfel o sa cad in haurile depresiei si mai adanc decat sunt acum. si nu-mi mai doresc.
insa oricat de straina m-as trezi in diverse dimineti (cred ca ploua atunci) esenta este aceeasi. eu sunt tot eu. nu pot sa mint (da!), pun prietenia pe primul loc (am observat asta mai nou), incerc sa ma adaptez cu greu la lumea asta in care traim (nu sunt eu facuta pentru asa ceva dar macar incerc), traiesc in vise si iluzii (foarte nesanatos) si uneori, din prea multe emotii si sentimente nu mai ramane nimic, am sufletul gol, gol de tot. uneori ca de exemplu acum...

the memory of eden haunts us all...

imi place portocaliul si mai nou verdele...imi plac fluturii. imi plac stelele, cerul moale de dimineata si ala aspru de seara tarziu. imi place toropeala pe care o am de la un soare prea puternic, pe o plaja uitata de lume. imi place starea de oboseala, dupa o zi plina de emotii si lucruri frumoase, cand nu trebuie sa te trezesti devreme a doua zi. imi place dimineata devreme, dupa o noapte plina de zambete si ritmuri, intr-un 601 cu oameni care pleaca spre serviciu si noi spre asternuturi. imi place atunci cand imi dau seama ca am niste prieteni minunati, care atunci cand e cazul fac niste lucruri care ma dau pe spate, si imi confirma cat de minunati sunt.
imi plac ardelenii si vorba lor (noastra) dulce. pana la urma imi place si ca sunt atat de putini in bucuresti, pentru ca atunci cand mai descopar cate unul bucuria e de n ori mai mare.
imi plac saruturile si mangaierile (dar cui nu-i plac? o-0). imi plac soaptele spuse de straini, indraznete si neasteptate, privirile date pe furis, pe deasupra unei multumi infinite de oameni. imi plac atingerile oferite de niste maini de care as putea sa ma indragostesc dintr-o data si iremediabil.
am descoperit ca imi place mai mult vara decat iarna. imi plac berile savurate cu andre pentru ca atunci cand mai avem doar cate o gura in sticla am fi in stare sa vorbim despre toate porcariile (ceea ce si facem).
mi-a placut azi pentru ca a fost prima oara cand ploua afara si noi doua radeam.imi place asta seara, pentru ca de o vreme sunt foarte aproape de fericire. (ceea ce e un lucru foarte rar la mine). imi place ca pot fi cu capul in nori si cu picioarele pe pamant (chiar daca crestetul mi-e mai aproape de nori decat picioarele de pamant :p )

the other side...

cu ocazia implinirii celor 21 de ani ai mei as vrea sa va povestesc ceva. toate experientele mele mai mult sau mai putin esuate, cam de cand am intrat la facultate si pana acum cateva zile...
mai intai m-am intalnit cu un tip, in anul intai, care m-a plimbat prin tot bucurestiul, intr-o groaznica zi friguroasa. timp de 3 ore am schimbat cel mult 3 propozitii, asa ca dupa minunata intalnire a trebuit sa o sun pe andre sa injur vreo 10 minute la telefon, numai de dragul de a deschide gura.
in primavara asta, m-am intalnit cu alt tip, cu care dupa 2 intalniri toate lucrurile erau bune si frumoase, numai ca nu si-a dorit sa ne mai vedem in continuare. nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta.
vacanta a avut un inceput mirobolant. m-am intalnit cu un tip in fagaras, cu care am avut nenumarate discutii despre cum ar trebui sa se imbrace o femeie. asa ca in momentul in care am ajuns acasa din bucuresti, si am stabilit sa ne intalnim m-am gandit eu sa 'ma imbrac frumos'. asa ca mi-am luat fusta, balerini, poseta, lucruri din astea pe care nu le port in mod normal. si el ce sa gandeste sa zica...'auzi, iti zic ceva dar sa nu te superi', 'ok', ' daca iti luai dresuri erai mult mai misterioasa'. si ca sa fie totul in regula, de parca n-ar fi contat ca eu am ramas interzisa el continua cu o adevarata teorie despre cat de importante sunt accesoriile in vestimentatia unei femei si 'daca iti pui o curelusa ceva, tot lookul se poate schimba'. si in momentele astea de mare intensitate in capul meu cineva urla 'error! error!!'
asa...apoi a urmat un tip, dupa care salivam cand eram in liceu, care intre timp s-a transformat in cel mai mare drogat din fagaras, care avea singura parte ok, si anume era bun in draci...la toate cele 5 sau 6 intalniri pe care le-am avut nu reuseam sa scap de gandul 'oare de ce m-am legat eu la cap cu asta?'
as mai avea si altele de povestit, numai ca nu vreau sa ma mai gandesc ca ma deprim. as putea sa scriu o carte cu toate experientele de cacat pe care le-am avut in materie de dates...

breathe

vai cate am de povestit, cate s-au intamplat, ce lucruri minunate am facut, oh vai! lucruri minunate care se concretizeaza in...nimic!

• m-am mutat din nou la bucuresti cu surle si trambite...de fapt cu ploaie si aglomeratie, dar am trecut cu bine si peste astea.
• am stabilit si tema (angoasele vietii de zi cu zi) si profesorul de licenta, lucru care ma mai linisteste un pic.
• voi pleca vineri acasa, dupa doua saptamani de zacut in aceeasi camera 113, spre un minunat chef la cabana, unde imi voi sarbatori cei 21 de ani neimpliniti. happy, happy, joy, joy!
• am ascultat The Knife in draci, lucru care m-a mai binedispus intr-o oarecare masura
• va urma un post despre Grecia, care e o tara minunata...m-as muta acolo, pe un sezlong la soare, cu un coctail albastru cu umbreluta alaturi

acesta a fost un post despre nimic, ceva asa...ca sa fie. imi cer scuze.

thassos, 2007, un vis :)

Stela la marea egee :D

sex and drugs and complications...

m-am saturat. stiu ca suna foarte cliseistic dar as vrea sa plec undeva, fara mesaje de noapte buna, fara mesaje de disperare la momente mai mult sau mai putin imbibate in alcool.sa plec undeva unde sa o iau de la capat. alti oameni, alte fete, alte numere de telefon, alte obiceiuri. sa nu-mi fie rusine cu ce fac, ce spun, unde merg, ce mananc. sa nu fie nevoie de tertipuri, ocolisuri si ascunzisuri. sa nu te enervezi daca il vezi cu alta pentru ca nu o sa fie nici o alta si nici un el.
ideea principala e ca nu mai vreau complicatii. totul sa fie alb si curat. de fapt curat. asta e cuvantul. sa nu ma mai simt imorala daca fac o chestie sau alta. cred ca raspunsul ar fi sa nu le mai fac. si nu stiu daca pot sa nu...
maine dimineata probabil ca lucrurile nu or sa mai fie asa de grave sau complicate, dar acum simt ca imi cade cerul in cap. m-am saturat de perfectionisti, indecisi, ratati, plangareti. m-am saturat pana si de drogati. e mult peste puterile mele de a-i suporta pe toti. si cu toate astea ii caut...sau ei ma cauta pe mine. cum sa scap de ei daca nu stiu sa spun nu atunci cand e cazul? de fapt pentru oricine e foarte usor sa intoarca spatele si sa plece dar daca eu insist? insist pana la disperare, dezvolt obsesii adevarate, nu-i las sa plece, ma agat cu unghiile de tot ce prind. si pana la urma toti cautam complimente la adresa noastra. pe oricare dintre noi ne flateaza un cuvant frumos spus la momentul potrivit. si atunci ne pierdem mintile. 'ce bine mirosi', 'ce frumoasa esti azi', 'n-as mai vrea sa se termine clipa asta niciodata', 'te iubesc', 'noapte buna', 'o sa fiu intotdeauna aici cand o sa ai nevoie'. cui nu-i plac vorbele astea?
da...mi-am pierdut mintile undeva pe drum. sper doar sa le gasesc, imbunatatite cumva...