Vineri, 23 decembrie, 15:00, acasa
Incep jurnalul. N-am avut timp pana acum, am fost ocupata cu venitul acasa, despachetat, pupat parinti, povestit.
Luni seara hotarasem sa ma trezesc pentru seminarul de MTCS de a doua zi dimineata, dar am avut un coleg deosebit de dragut care s-a gandit si la mine in timp ce era la bar asa ca nu a mai fost nevoie sa ma duc. Marti, am incercat sa dorm sanatos, sa mananc sanatos, sa traiesc sanatos…nu s-a putut. In frigider mai aveam doar trei oua fierte si niste bucatele de carne (nu doresc sa ma exprim asupra gustului) asa ca toata ziua am trait cu Cola si tigari. S-a dus toata sanatatea si toate gandurile inaltatoare despre asta. Am reusit cu greu sa-mi duc existenta pana seara cand s-au intors fetele, una mai obosita ca cealalta. Daca tot am adus vorba despre fete trebuie sa multumesc cerului ca exista Elena, care nu simte nevoia sa poarte discutii desre nimicuri, care tace cand a cazul, care se grabeste, nu-i pasa, asculta muzica buna…Asa. Seara au venit fetele, Andra de la minunata ei promotie de la Romtelecom si Andreea cine stie de pe unde, nimeni nu stie si nimanui nu ii pasa. O data cu venirea lor am renuntat sa mai ascult muzica si am incercat sa le ascult cu interes, sa vada ce colega de camera care se implica au ele, ce ascultatoare si prietena sunt eu. Am renuntat rapid insa. Nu mai rezist asa mult la nonsensuri. Nu are rost sa expun problemele esentiale alea fetelor. Sunt insipide, incolore si inodore. Mi-am terminat bagajul, mi-am dat seama cat e de imens asa ca am renuntat la trei maieuri o pereche de blugi si o fusta. Acelasi drac, la fel de greu era bagajul. Ca niciodata am reusit sa stingem lumina, televizorul, muzica si tot ce mai era de stins in jur de 11 jumate ca sa dormim si, ca niciodata, am adormit. Cred ca aveam sufletul impacat ca a doua zi urma sa vin acasa. Da, cred ca asta a fost motivul.
Ziua de miercuri a inceput in forta cu urletele de dimineata alea fetelor. Andreea de exemplu treubuie sa se trezeasca cu aproximativ doua ora inainte sa plece de acasa. E domnisoara in toata firea asa ca trebuie sa faca dus, sa se spele pe cap, sa se dea cu crema, fond de ten, spuma de par, rimel, luciu de buze si lista ar putea continua. Mananca, se imbracaca, se dezbraca, iar se imbraca, ‘parca bluza asta vine mai bine cu pantalonii astia…’ sau ‘eu cu ce ma imbrac?!’. Eu intre timp, daca e zi de scoala pentru mine, ma trezesc ma spal ma imbrac si plec, fara ca ea sa fie gata. Miercuri diminata acelasi ritual, avea cursuri de la opt, la care nu a ajuns evident. Ritual zgomotos si obositor de altfel. M-am trezit, am fumat o tigara cu ele cu gandul ca o sa fie ultima oara cand o sa le vad anul asta, le-am pupat, mi-au spus ca o sa le fie dor de mine, si mie de ele si cu chiu cu vai m-am introdus la loc in pat. Am reusit sa dorm pana la 12…pana si eu m-am mirat. Nimeni sa ma deranjeze, nimeni sa rada, nimeni sa urle. Fumez din nou, pe hol de data asta, spalata si imbracata. Vorbesc cu fetele din celelalte camera (persoane absolut normale de altfel, nu stiu cum am avut eu asa un noroc la colege de camera). Toata lumea pleca, facea bagaje, se gandea la caldura si mancarica de acasa. La iarna, la zapada, la Craciun. Cobor sa platesc chiria, descopar ca administratorul nu este, las banii la paznic si urc din nou cele o suta de mii de scari pana la etajul patru. Cand ajung din nou in camera…stupoare! Se intorsese Andreea, foarte incantata ca e acasa ca sa ma ajute cu bagajul pana la metrou. ‘Slava cerului!’, imi spun in gand, ma imbrac si plecam. Taram la imensa mea geanta pana in Crangasi la statia de metrou pentru ca acolo ii place ei si e si mai aproape. Sa ii spuna chestia asta lu’ mutu. Is tigani, jeg si pute. Uneori ma intreb de ce ii place. Uneori cand imi bat capul cu problemele ei. Nu prea des insa. Ajung pe peron in sfarsit. Vine metroul. Imi imping geanta in vagon (e imposibil sa o iau pe sus). Pleaca metroul. Intr-un tarziu ajung in gara de nord. Nu stiu cum am ajuns cu tot cu bagaj. Cred ca era sa cad pe spate pe scarile rulante de 3 ori. Bilete aveam, asa ca ma indrept spre cel mai apropiat chiosc sa cumpar ceva de baut. O tanara se chinuia in fata mea sa-si introduca o plasa mai mare si rupta intr-una mai mica si noua. O ajut. I se imprastie peria de par si deodorantul pe jos, le ridic in timp ce degetele ei erau in plasa si in imposibilitatea de a mai iesi vreodata. In fine, reusim sa facem din mare mic, imi multumeste cu o privire plina de afectiune, se uita la imensa mea geanta si o porneste spre peron cu minunatul ei troller pe patru roti, imens si el dar usor ca un fulg, multumita rotilor. Ce norocosi sunt unii…suna telefonul, ma trezeste din reverie. Andre ma anunta ca mai intarzie, ca e in 105 si circula ca naiba. O inteleg perfect, stiu si eu cum e uneori in 105. Astept, astept…La un moment dat, apare Sebi, fost coleg de liceu, care venea si el in Fagaras, culmea, cu acelasi tren. Nu-l suport. E un parvenit, incearca sa faca pe bucuresteanul bazat si cand colo el e un terchea-berchea, student la Politehnica, care sta in camin si mananca din cutiuta de acasa. Il ajut cu niste replici taioase sa iasa din visul lui de om ingust la minte, timp in care apare si Andre, lesinata toata. Observ ca are geanta mai mare ca mine, lucru care ma linisteste profund ne suim in tren, noi doua, ca in vremurile bune cand ne intorceam de la Brasov, ne imburicam, reusim sa ne plasam bagajele undeva unde sa aiba loc si ne postam pe doua locuri care nu erau ale noastre (ale noastre fiind ocupate, logic, de altcineva). La Predeal simteam nevoia sa ne tavalim in zapada, lucru pe care l-am si facut in cele 5 minute de stationare. ‘Mai sunt 23 de minute pana la Fagaras’, ‘Mai sunt 16 minute pana la Fagaras’…la 7 si 5 fix, cum era stabilit am ajuns. Noapte, zapada, straluciri, parinti, cateva lacrimi, zambete multe. Acasa ma astepta covorul nou de la buni in care ti se infunda picioarele, cartofi prajiti, jumeri, apa potabila de la robinet, cada mea mare, patul meu…un adevarat festin. Dupa ce termin cu povestile, cu mancatul, cu sunatul bunicilor, cu despachetat si cu toate astea, apare si Alex si nu stiu de ce am inceput sa-i spun despre distanta, despre cat de diferiti suntem noi, despre alta viata, alta casa, nu are rost, de ce?. In trei ore am reusit sa desfac ceea ce am reusit sa inchegam amandoi in trei luni. Oricum nu avea rost. Dupa asta doua saptamani in care ne-am fi vazut aproape zilnic, ar fi urmat din nou o plecare, si tot asa…fara viitor, fara finalitate. Imi doream sa ma urasca, sa tipe, sa se enerveze. A balmajit ceva despre faptul ca nu poate sa ii faca asa ceva unei persoane la care tine si a iesit iar eu am ramas cu ochii plini de lacrimi pironiti in monitor. In creier imi urla ‘goodbye my lover’. Si nu avea de ce sa-mi para rau. A fost un fel de ‘iubitule, trebuie sa ne despartim, nu mai avem tigari’ toata relatia noastra. N-a stiut de nici o problema adevarata a mea, n-am avut nici o discutie interesanta. E trist ca acum la sfarsit mi-am dat seama ca nici nu-mi placea de el. Adorm din nou cu chiu cu vai la 3 jumate, urmand ca a doua zi sa ma trezesc la 7 ca sa plecam la Brasov.
Joi dimineata, dupa 3 ore jumate dormite, ajung la gara, apare si Andre, stam la o coada kilometrica (lucru incredibil in gara din Fagaras) si bineinteles, tanti de la bilete se misca ca o tranta asa ca pierdem trenul. Ajungem in centru cu picioarele inghetate ne cumparam bilete la microbuzul de 9 si plecam cu gandul de a bea o cafea pe undeva. Ajungem insa in fata liceului…’Colegiul National ‘Radu Negru" Fagaras’. Curtea liceului goala, alba, plina de amintiri, coridoarele mirosind a scoala, elevii de serviciu in sacourile lor visinii…of, ce vremuri. Intr-un tarziu ne imbarcam in microbuz. Ce a urmat apoi nu vreau sa mai reproduc. A fost cea mai ratata incursiune prin magazinele din Brasov la care am luat parte vreodata. M-am intors acasa cu doua perechi de cercei, pentru numele lui Dumnezeu! In jur de 7 am fost inapoi acasa, cu creierul si picioarele inghetate. Lucrul cel mai fantastic de ieri nu a fost insa drumul asta la brasov, ci faptul ca, mai tarziu m-am intalnit cu Alex si nu a zis nimic, nimic. Am baut un suc, am povestit bineinteles lucruri lipsite de importanta iar in momentul cand am ajuns a zis ‘pa’ si atat…pa?! Eu credeam ca e un om inteligent care prefera sa discute mai degraba decat sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. In fine…am trecut si peste asta.
Si in sfarsit am ajuns la ziua de astazi, vineri, 23 decembrie, 16:10, tot acasa
Totul e alb afara, toata acoperisurile s-au acoperit cu zapada…le-o fi frig. Ma simt acasa mai mult ca niciodata. Am un nebanuit sentiment de liniste…care a fost disturbat bineinteles de minunata veste ca facem revelionul la munte, la o cabana. Cabanuta de fapt, trei camere, doua sobe si baie afara. Am o vaga impresie ca o sa murim inghetati…
