2009

asta am facut anul asta, intr-o ordine aleatoare si nu cronologica, ca tot e totul un haos:
1. in martie am fost la Dancemasters, unde niste copii si niste oameni mari s-au jucat cu sunete si le-au transformat in miscari. am privit totul de la inaltime, mi-a placut mult.
site-ul e asta

2. si aici am mai fost dupa ce l-am descoperit pe mishu

si-am mai fost sa-l vedem pe mishu si in Iron City in Noiembrie, nu stiu de unde sa pun link dar era chiar inainte de evenimentul asta















3. bestfest in iulie



















4. apoi peninsula



















5. si un pic de festival medieval cu o sighisoara ca in vis

site-ul aici

















6. concediul din vama cu scoici si nisipi si muzica multa















7. teambuilding-ul din eforie nord de unde nici n-am poze si nici ce sa scriu prea multe in afara de...bonding

8. si la nottara de doua ori. o data la Titanic Vals si inca o data la Billy Schiopul

si asta a fost 2009. una dintre liste, pentru ca, dupa cum spuneam, sunt obsedata de liste si listute, de lucruri de facut, oameni de cunoscut, defecte, calitati, nopti pierdute.

nisipul fin a oftat...

am gresit? am gresit ca m-am inconjurat de lucruri frumoase si muzici calde? am gresit ca nu m-am interesat de problemele astea mai lumesti si m-am preocupat mai mult de amaratul asta de suflet al meu? am gresit ca imi plac povestile, si cartile de colorat si jucariile? gresesc pentru ca inca mai cred? sau pentru ca ma entuziasmeaza fulgii albi, si apusurile mov ca niste poezii si diminetile cu soare? si marea si muntii mei de acasa? gresesc ca ma duc la concerte cu muzica care se inveleste pe suflet si nu mai iese de acolo?
gresesc din cauza ca sunt selectiva si doar unele lucruri ajung pana la mine? gresesc pentru ca nu sunt atat de ancorata in prezent cum sunt altii?
nu stiu unde gresesc, sau daca gresesc, sau de ce e o greseala.
stiu insa ca gresesc pentru ca nu stiu sa spun nu. gresesc ca am atata incredere si cred tot ce mi se spune. gresesc din cauza ca toate cuvintele pe care le aud, le cred. gresesc si pentru ca nu asociez cuvintele cu faptele, ma impresioneaza usor cam orice are scopul asta.
dar nu-mi pare rau pentru toate greselile astea. si as avea atatea lucruri sa-mi reprosez. nu stiu sa port o discutie despre economii, si istorii si securitati. stiu care e ideea principala (macar atat sa se fi lipit de mine cu ocazia masterului astuia) dar nu stiu sa o dezvolt, sa-mi formez pareri, sa contest, sa critic. adevarul e ca nici n-am avut cu cine sa port asemenea discutii. din cauza asta imi vine uneori sa urlu "nu sunt o proasta! chiar daca zambesc (tamp) si dau aprobator din cap atunci cand nu stiu sa raspund, am inteles despre ce e vorba dar e pentru prima oara cand aud asa ceva"
as vrea sa stiu mai mult, mai mult din orice. din cauza asta mi-am cheltuit aproape toti banii pe carti pe care le citesc cam oricand am un moment liber. din cauza asta mi-a cazut telefonul mobil in cada plina cu apa si clabuc :) ('clabuc'...ce mult imi place cuvantul asta)
nu stiu ce sa fac cu toate greselile astea. sa le ascund? sunt chiar asa de grave? nu zicea cineva ca fericirea sta in lucrurile marunte? lucrurile mele sunt marunte, zapada e marunta, vantul nici macar nu se simte asa de marunt e, frunzele uscate la fel.
toata viata asta e plina de intrebari si haos. e asa de complicat ca nu stiu cum o sa ma mai regaesc vreodata. si cum am pus mai mult aacent pe asta, si nici macar nu-mi reuseste atunci cu ce mai raman?

in my dreams i'm dying all the time...

era o perioada cand nu cunosteam oameni noi deloc. cand viata era aceeasi in fiecare zi, in fiecare seara, in fiecare saptamana. acum cunosc tot felul de oameni noi dar sunt prea scurti. adica sunt aia din categoria "n-o sa-i mai vad niciodata". si-mi soptesc lucruri frumoase in urechi, si fac pielea sa se infioare si apoi dispar. pe de alta parte nu stiu daca vreau mai mult decat momentele astea pentru ca mi-e foarte frica. din cauza asta fac toate tampeniile pe care le fac acum. din cauza ca mi-e frica si vreau sa arat lumii altceva. cum ca as fi curajoasa, indestructibila. mi-e cam greu insa, acum mi-am dat seama.
astazi mi-e sufletul strans ca intr-o menghina si nu inteleg de ce. poate din cauza ca mi-e dor rau de mare. mi-e dor de mare cu toata fiinta mea. mi-e dor de nisip si de culori si de soare. mi-e dor de cer, de albastru si de piele. mi-e dor de bucle si piele arsa de soare. mi-e dor de pace si muzica. mi-e dor pana la lacrimi de tot. cate n-as da sa nu mai treaca noptile asa de repede. sa nu mai treaca momentele in care ma simt cu adevarat intreaga asa de repede. sa nu mai treaca viata asa de repede. cate n-as da...
visez din ce in ce mai des la o altfel de viata, la altfel de oameni, la altfel de stari. si nu-i vorba ca sunt nemultumita de viata pe care o am acum. e relativ bine, e caldut, e sigur. poate ca tocmai asta e problema. in afara de niste momente, in restul timpului totul e caldut. as vrea sa fie cald, cald, cald sau frig, frig, frig.
sau daca tot e caldut, as vrea sa-mi cumpar un sort si-o carte de bucate si-un set de oale. si sa cos nasturi si sa calc camasi pentru un anume cineva. si sa-l astept seara cu mancarea calda. si sa ne bem diminetile cafeaua impreuna. (a nu se intelege gresit, cineva-ul asta nu exista, m-as apuca sa fac toate lucrurile astea in cazul in care ar aparea cineva-ul pe calul ala alb, pe care il tot astept de ceva vreme). sa purtam discutii meaningful si sa ne facem suc de fructe. asa m-as bucura daca ar fi caldut. in alt fel nu.
sau, daca ar fi caldut in sensul ala in care as fi tot timpul odihnita si radioasa, n-ar trebui sa ma trezesc dimineata asa de devreme, as asculta muzici frumoase toata ziua si as scrie cartea vietii mele. si viata ar trece molcom, si ar mirosi a iasomie.

love can damage your health...

si ca se ne deconcentram, cam asta facem la birou, in dimineti scaldate de soare :)

with or without you...

situatia sta cam in felul urmator:
ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu alti 4 oameni. lucrez de 9 luni. am un prieten care are 21 de ani. sunt practic in anul 5 de facultate. el e in anul 2. casa mea adevarata e la 250 de kilometri de locul asta. fac 40 de minute pana la birou in fiecare dimineata. ma trezesc la ora 8. imi plac 2 zile din 7, vinerea si sambata. dorm aproape 8 ore. imi beau cafeaua la ora 10. la ora 4 mi se face oribil de somn. dorm pe 2 perne. m-am mutat in apartamentul asta de o luna.
cam asta este viata mea in cifre, simplu, curat. aparent.
de fapt ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu un om (pe langa ceilalti 3 oameni) pe care l-am iubit cu tot sufletul meu, un fel de fost...ceva. cu care mi-as fi dorit cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume. locuiesc cu omul asta care e acum cu altcineva, pe care il iubesc la fel de mult dar intr-un alt fel. nu vreau sa ma intrebe nimeni, niciodata cum reusesc pentru ca nici eu nu stiu, dar simt ca totul sta atarnat de un fir subtire de ata. nu vreau sa ma gandesc prea mult pentru ca nu sunt sigura ca imi dau seama cum stau lucrurile de fapt.
lucrez intr-un loc foarte frumos, cu niste oameni foarte frumosi. nu ma asteptam niciodata sa fie asa, sa ma trezesc dimineata ca sa ma duc "la birou" si sa castig bani (doamne, cat de putini bani) si sa fac un lucru serios...
prietenul meu de 21 de ani exagereaza diferenta asta de varsta. nu e ca si cum eu as avea 40 si el 25. 2 ani sunt atat de putin dar nu cred ca isi da el seama cum stau lucrurile de fapt. eu sunt in momentul asta cam inapta, am fost prea fericita si nu mi-am revenit inca din cazatura. o sa ne obisnuim insa cu situatia.
chiar daca casa mea adevarata e asa de departe si mi-e dor in fiecare zi de ea si de parintii mei am inceput sa ma simt si aici ca acasa uneori. casa la care ma intorc dupa seriviciu e atat de frumoasa si de plina de oameni care ma astepta cu vorbe bune si zambete si vise. nu m-a asteptat nimeni niciodata in bucuresti sa ma intorc acasa cu masa pusa. e un sentiment nou pentru mine, imi aduce confort si pace, aveam nevoie.
restul chiar sunt doar cifre, rutina. de aceea nu conteaza. sufletul meu nu se poate inghesui in cifre. sau cifrele in suflet.
mi-am adus aminte ieri ca acum 4 ani eram singura in tot orasul asta necunoscut atunci si te cunosteam de nici o luna. si era ziua mea. si mi-ai adus un buchet imens de crizanteme si-am baut suc. niciodata n-o sa uit. si apoi mi-ai zis ca sunt ca puiul tau cand ti-am spus si eu la randul meu ca mi-e foarte drag de tine. si-apoi...
se pare ca asta e viata mea. ca de data asta e o viata in adevaratul sens al cuvantului. cu casa cu serviciu cu scoala cu oameni la care sa ma intorc.
ma mai doare sufletul din cand in cand insa. ma doare sufletul ca tu nu esti bine. si ca esti bolnava si nu stiu de ce. poate ca orasul te-a contaminat si eu n-am stiut cum sa-l fac sa-ti dea drumul. as vrea sa te vad zambind mai des sau daca nu te vad macar sa te aud zambind. sa ne bem cafeaua dimineata, ca in fiecare dimineata, si sa-mi spui cat de bine dispusa te-ai trezit, si ce dimineata geniala tocmai traiesti. si sa ma bucur.
multumesc pentru vineri seara cand am plans pe umarul tau si m-ai luat in brate si m-ai mangaiat parinteste pe par. si multumesc pentru tot ce-a fost pana acum si pentru ce o sa fie in continuare.
si ma mai doare sufletul din cand in cand si din cauza ca asta e sufletul asta al meu. trebuie sa doara ca sa-l simt ca inca mai exista. ca nu e pustiu acolo unde ar trebui sa fie el. ca nu bate vantul. stiu, e un cliseu dar totul e un cliseu de fapt. am cam tot ce mi-am dorit si totusi sufletul doare uneori. si asta e un cliseu.
asta e viata. ma plezneste in fiecare zi sentimentul asta. asta e viata.

vama de anul asta...

the end...






















stela


picioare:)

i'm so cheap

mi-am adus aminte de o poveste, cred ca am mai scris-o aici dar o privesc cu alti ochi acum.
eram in ultimul an de liceu, in fagaras si ma intalneam in fiecare zi de marti, in drum spre profesoara de romana cu un baiat. bine, ma intalneam e mult spus. treceam unul langa celalalt pe strada, uneori ne uitam unul in ochii celuilalt, alteori nu, uneori ii simteam umarul cum trecea langa al meu pe strada, alteori zambeam.
uneori cand ieseam pe geam il vedeam cum trece pe strada. mai intotdeauna in timpul in care il vedeam ascultam o melodie sugestiva. ca intr-un film asa...cam un an de zile a durat toata povestea asta, pana am dat bacu. pana s-a terminat visul si a inceput realitatea. si il chema ionut, ca pe mine uneori :) si nu era deloc asa cum mi-l imaginam eu, si mintea. avea povesti intr-adevar si vise dar prea ascunse.
povestile nu se intampla ca in filme, dar macar ma bucur ca se intampla.
mai vorbesc si acum cu ionut, dar nu ne mai intalnim accidental pe strada si nici cand ies pe geam nu mai am nici o sansa sa-l vad. imi pare un pic rau pentru lucrul asta, trebuie sa-mi gasesc un baiat din asta cu poveste...

viteza sangelui meu

dragii mei,
n-am indraznit sa cer vreodata ceva real pe blogul asta dar m-am hotarat ca ar fi cazul. asa ca here goes:
acesta (clic) este un om care canta frumos, frumos de tot. omul asta s-a inscris la Global Battle of Bands, si mi-as dori ca voi sa-l votati. aici. (clic) in 5 minute v-ati facut cont, in alte 2 l-ati adaugat la favorites si pentru urmatoarea perioada a vietii veti asculta minunata melodie. pe repeat. ca mine si multi altii.
acest post este unul repetitiv. imi cer scuze daca pe cineva zgarie pe timpane/retina cuvantul minunat dar nu ma pot abtine.

i am game.

ma tot feresc. pentru ca tot ce fac pare gresit. e gresit sa te entuziasmezi prea tare se pare. e gresit sa speri sa se intample lucruri bune. esti prostut daca faci asta, naiv. trebuie sa fi realist, sa intelegi ca lumea e rea, ca nu trebuie sa ai incredere.
mi-as dori sa am mai multa imaginatie. sa pot sa scriu si despre altceva nu doar despre ce mi se intampla mie. dar nu pot. nu pot sa inventez cuvinte care nu sunt ale mele, si-mi pare rau.
am avut asa multe vise care mi s-au spulberat in ultimele doua luni. nu mai stiu ce sa mai zic, ce sa mai visez. daca ideea generala de pana acum a fost sa nu deranjez prea multa lume, sa fie totul bine pentru toata lumea, sa ascult, sa fiu flexibila, cred ca nu mai e valabila. pentru ca am impresia ca am devenit invizibila. asta esti atunci cand astepti sa sune telefonul si sa fie oricine, nu conteaza cine, si el sa nu sune nu? sau atunci cand intri intr-o camera cu oameni si nimeni nu-ti zice nimic? cand se intampla ca in unele zile sa vorbesti vreo 20 de minute la telefon si asta sa fie putina conversatie din ziua respectiva. atunci esti invizibil nu? sau singur, depinde cum vrei sa o iei...
am clacat pe ultima suta de metri. m-am gandit si m-am razgandit apoi. sunt obosita tare, si psihic si fizic. si mi-e sete, tot timpul mi-e sete dar nu ma mai racoreste nimic. si afara e o toamna asa de frumoasa si nu pot sa o savurez nici macar cu varful limbii, nu pot sa o simt nici cu buricele degetelor.
si atat am asteptat feti frumosi si ilene cosanzene negand lucrul asta ca m-am saturat. da, astept feti frumosi sa vina sa ma salveze. da, stiu ca salvarea e in mainile mele si doar eu pot sa ma ajut dar am cam obosit si mi-e cam rau. acum ar fi momentul potrivit sa vina sa ma salveze. right about...now

imobiliare :)

deci treaba sta asa (am inceput cu deci, bad, bad!)
imi doresc sa ma mut. mult. adica imi doresc mult sa ma mut. si de luni a inceput aventura cautat apartament de 4 camere, decomandat, mobilat, utilat, aproape de metrou, eventual cu termopane, centrala si utilitati. si ieftin daca se poate. si luna de pe cer de asemenea, bineinteles tot daca se poate.
luni, marti si jumatate de miercuri au fost moarte. de miercuri dupamasa, de cand am postat un anunt pe un anume site a inceput telefonul sa sune. asa ca programul a fost in felul urmator:
miercuri - un apartament minunat la eroii revolutiei, aproape de tineretului unde lucrez, mobilat strictul necesar, lasa loc berechet imaginatiei, n-avea termopane dar era dublu izolat sau asa ceva, parchet nou si foarte dragut in toata casa, proprietari ok. cica nu ne-a placut. ma rog. sa trecem mai departe. (suntem 5, e cam greu sa aliniezi gusturile a 5 persoane)
joi dimineata - apartament pe 13 septembrie, care pana la urma s-a transformat in parcul sebastian, care dupa umila mea parere e la mama dracu. semidecomandat, deci nepotrivit, plus ca doamna isi mobilase sufrageria in asa fel incat sa te simti ca intr-o biserica, doar cu incrustatii si floricele si arabescuri peste tot. bai frumoase, o camera nemobilata, la parter. unsuitable.
joi dupamasa - primul apartament la gorjului, la vreo 7 minute de metrou, o proprietara sinistra rau, dar nu asta era problema. semidecomandat (asta era de fapt problema). in rest, lucs. centrala, termopane, masina de spalat, frigider nou si imens. cica paturile pareau foarte inconfortabile. eu nu mi-am dat seama.
al doilea apartament ar fi trebuit sa fie in apropierea mall-ului din vitan, am ajuns acolo, dupa ce vorbisem in prealabil cu agentul imobiliar, la ora 19. am asteptat, am sunat, n-a raspuns. acum poate sunt eu nebuna, am mai auzit sa nu vina proprietarul, sa nu vina clientul, dar sa nu vina agentul imobiliar la intalnire?! what the fuck?! ma rog, bygones.
al treilea (si ultimul apartament pe ziua de ieri) era la lujerului, intr-o minunata zona, aproape de metrou, de autobuz, de 41, de banci de orice. ne-am intalnit direct cu proprietarul. decent. am urcat. am intrat. THE HORROR!!! nici pe oamenii de care nu-mi place nu i-as trimite sa stea acolo. cea mai urata si stricata si murdara mobila din lume. cel mai urat apartament. cel mai murdar. cea mai mare bataie de joc. proprietarul parea eosebit de mandru. la un moment dat a inceput sa zica "si aveti in fiecare camera si..." si ma asteptam sa zica cablu tv, internet ceva...orice. dar stiti ce-a zis "aveti in fiecare camera si...plase de tantari"!!! plase de tantari?! fac ceva pe plasele tale de tantari, nesimtit de om ce esti!
ma rog, today is another day.
ideea e ca eu nu prea imi dau seama care apartament e bun si care nu pentru ca eu imi doresc mult (si cat mai repede) sa ma mut. pentru ca de 4 ani stau in camin si oriunde e mai bine decat in camin.
o sa urmeze niste posturi/poze din vama si din teambuildingul de la eforie :)