sweetest perfection

Marti, 27 decembrie, 12:20 noaptea
Nu pot sa cred. Din nou a trebuit sa ma uit pe calendar sa vad in cat suntem. Cred ca o sa mor. De plictiseala, de inactivitate, de tot! Ce se intampla cu mine?! Parca nu mai am nici un sentiment, nu-mi mai tresare inima de la nimic, sunt calma, prea calma, ‘sunt abur, neant…’. E clar. O sa mor.
Duminica seara am fost la Andre sa ne uitam la The island. Foarte interesant, il mai vazusem. Culmea a fost ca mi-a placut chiar si a doua oara. Destul de patetic daca pot sa ma laud ca intr-o zi am vazut The island a doua oara…
Luni, 26 decembrie am fost la Cincsor, ca in fiecare an. Dar spre deosebire de alti ani a fost groaznic de…si acum cuvantul cheie…da! Ati ghicit! Plictisitor!! Baut vin, ascultat muzica, povestit lucrui lipsite de importanta, stabilit lucruri despre revelion, uitat la un film tipic american, plin de clisee (el o intalneste accidental pe ea ca pana la final sa sfarseasca impreuna) venit acasa. Punct. Macar am stabilit ca facem revelionul intr-un minuscul apartament. Nu ma deranjeaza atata timp cat baia este incorporata in minusculul apartament. Si cu ocazia acestei propozitii am epuizat si suiectul new year’s eve…
Azi nimic notabil. Am luat un minunat pranz in familie, noi plus bunicamea. Mancat, baut, venit acasa. Mai mult decat sa stau la televizor toata ziua si sa zac in pat n-am facut pentru ca iesirea de asta seara cu Andre nu se pune. Cred ca starea de ‘mi se rupe’ e transmisibila. Adica si ea o poseda. Nu stiu ce se intampla. Am capatat noi ‘fite de Bucuresti’? s-a schimbat lumea in asa hal? Am vazut cum e in alte parti si ceea ce e aici nu ni se mai pare interesant? Chiar nu inteleg. Cred ca ma tampesc pe zi ce trece tot mai mult, nici sa scriu o fila de jurnal ca lumea nu mai pot…singurul lucru care ma mai invioreaza e ca vine Bia joi…macar atat.

uuu...postul cu numarul 50, oh boy

don't get lost in heaven

Duminica, 25 decembrie, 17:52, tot acasa
Incredibil. Mi-a luat cam 10 minute sa imi dau seama ce zi e azi. Ultimele zile s-au petrecut intr-o viteza ametitoare. Am ras, am plans, am simtit lucruri pe care nu le mai simtisem demult…
Vineri seara totul a fost ca pe vremuri. Am avut chef sa topaim, am topait. M-am intalnit cu prieteni vechi, cu replici pline de sarm (‘ce frumoasa te-ai facut’, ‘stiam eu ca o sa iasa ceva frumos din tine’) si alte lucruri dragute, spuse de cine trebuie, si cum trebuie.
Pe Mihai il cunosc de la 14 ani. Eram numai un copil cand strangeam bani sa ma duc la un icafe, sa-mi postez textele. Era un fel de frate mai mare, nu m-as fi gandit nicodata ca am putea vorbi si in alte conditii. Apoi a disparut in Brasov. Om muncitor si cu capul pe umeri. Acum are 23 de ani, tot in Brasov, la fel de muncitor si cu capul pe umeri dar nu mai e ‘un fel de frate mai mare’. Acum el e cel care si-a dat seama ca m-am maturizat, ca viata de studenta imi prieste, ca arat bine, ca nu s-ar fi gandit niciodata ca o sa-mi sopteasca lucruri dragute in ureche. Soc puternic cand m-a vazut, soc la fel de puternic cand l-am vazut, cu toate ca e neschimbat…poate doar mai cizelat putin.
Imi dau seama ca ma maturizez intr-adevar si nu imi place ideea asta. Mi-ar placea sa raman un copil vesnic, sa nu ma incadrez niciodata in statutul de ‘femeie’, sa fiu eventual ‘tipa’ si nu ‘femeie’, sa nu mai am atatea ganduri serioase, sa ma prostesc…in fine, o lume utopica in mintea mea.
Ieri, sambata, 24 decembrie, dupa kilometricul meu somn, a trebuit sa-i fac o vizita lui buni, sa ma vada, sa-i duc paine, sa povestim…ah, ce vremuri. Ce-am crescut, (in fine, ea nu m-a vazut doar de trei sapamani, poate ca oi fi crescut enorm in aceste trei saptamani), cum e la Bucuresti (nu ca n-ar sti fiecare amanunt de la maicamea), sa am grija sa nu racesc, sa nu ma droghez, sa nu umblu noaptea, sa am grija cu cine umblu (nu noaptea ci bineinteles ziua, in amiaza mare). Ea nu vrea sa-mi comande sau sa-mi ordone anumite lucruri insa e mai bine sa le stiu. Da…extraordinar de interesant. Daca nu ar fi atat de posesiva si obsedata de faptul ca lucrurile trebuie sa iasa doar cum vrea ea mi-ar fi facut placere. Intr-un tarziu ajung acasa, ma apuc de despachetat bradul (artificial), imi scot globurile aurii si peste aproximativ o ora toata casa arata altfel, spiritul era de sarbatoare.
Nu stiu, dar decand am ‘crescut’ ai mei, in loc sa fie niste parinti obisnuiti devin prietenii mei, cu care pot sa rad si sa vorbesc despre orice. Mi se pare ciudata chestia asta dat fiind faptul ca majoritatea prietenilor mei au conflicte de orice natura cu parintii lor. Se cearta din nimicuri si nimeni nu lasa de la el. E bine cand sunt cu ei acasa, dar e bine si cand ei sunt acasa si eu in Bucuresti. In Bucuresti nu am nici o constrangere, nu ma obliga nimeni sa fac nimic, nu-i pasa nimanui cu cine am fost, la cat am ajuns acasa, daca am venit singura sau nu, ce-am facut si cu cine am povestit. Nu stiu daca in asta consta libertatea insa e clar ca incepe o noua viata, daca nu mai libera cu siguranta diferita decat tot ceea ce a fost pana acum.
Ca fapt divers, ieri seara am fost la colindat cu fosta clasa din liceu. Nimic iesit din comun. Toata lumea e schimbata. Unii sunt speriati (mai mult decat erau in liceu), unii cred ca lor li se cuvine totul, unii s-au transformat in niste indiferenti si ignoranti, unora le e bine, altora mai putin, unii s-au acomodat din prima zi, altii inca mai au probleme. Sincera sa fiu nu stiu ce as fi facut daca nu era si Andre in Bucuresti. Ar fi fost sinistru si tragic. Asa parca se mai indulceste situatia, insa si eu simt ca m-am schimbat. Nu-mi mai plac lucrurile care imi placeau, nu imi mai pasa atat de mult de detaliile nesemnificative dar cu toate astea am ramas cu obsesia pentru detalii, nu mai mai consum din nimicuri, dar tot goraznic de sentimentala am ramas. Ne-am vizitat fostul diriginte si fostul profesor de matematica dar parca nimic nu mai era la fel. Nu mai eram elevii lor, nu mai aveam tangente. Intr-un tarziu, cand am ajuns acasa, aveam un gust amar. Spre sfarsit mai ramasesem doar o mana de oameni din ‘gasca noastra de altadata’. Tristi si plictisiti, convinsi de faptul ca Bucurestiul schimba oamenii (cei din Cluj), iar noi, cei din Bucuresti cu dezamagirea imensa ca nu suntem si noi studenti in Cluj.
Am ajuns sa pun pret pe provenienta si am descoperit ca ardelenii sunt incredibili. Mi se lumineaza ochii atunci cand vad o persoana din Fagaras pe care o cunosc si doar din vedere…
Azi mi-as fi dorit sa dorm. Sa dorm mult si sa nu ma mai trezesc pana acum, la 6 jumate. Bineinteles, nu s-a putut. Masa in familie, carnati, sarmale, supa, gustari, vin (nu neaparat in ordinea asta). Nimic notabil. Singurul lucru care m-a miscat a fost Stefan Hrusca cu ruga pentru parinti de la televizor din Piata Sfatului din Brasov. Nu ma pot abtine cand aud melodia asta. E ceva ce ma curtemura.
Si acum scriu, astept ceva, orice…

viata ta de acum imi apartine

Vineri, 23 decembrie, 15:00, acasa
Incep jurnalul. N-am avut timp pana acum, am fost ocupata cu venitul acasa, despachetat, pupat parinti, povestit.
Luni seara hotarasem sa ma trezesc pentru seminarul de MTCS de a doua zi dimineata, dar am avut un coleg deosebit de dragut care s-a gandit si la mine in timp ce era la bar asa ca nu a mai fost nevoie sa ma duc. Marti, am incercat sa dorm sanatos, sa mananc sanatos, sa traiesc sanatos…nu s-a putut. In frigider mai aveam doar trei oua fierte si niste bucatele de carne (nu doresc sa ma exprim asupra gustului) asa ca toata ziua am trait cu Cola si tigari. S-a dus toata sanatatea si toate gandurile inaltatoare despre asta. Am reusit cu greu sa-mi duc existenta pana seara cand s-au intors fetele, una mai obosita ca cealalta. Daca tot am adus vorba despre fete trebuie sa multumesc cerului ca exista Elena, care nu simte nevoia sa poarte discutii desre nimicuri, care tace cand a cazul, care se grabeste, nu-i pasa, asculta muzica buna…Asa. Seara au venit fetele, Andra de la minunata ei promotie de la Romtelecom si Andreea cine stie de pe unde, nimeni nu stie si nimanui nu ii pasa. O data cu venirea lor am renuntat sa mai ascult muzica si am incercat sa le ascult cu interes, sa vada ce colega de camera care se implica au ele, ce ascultatoare si prietena sunt eu. Am renuntat rapid insa. Nu mai rezist asa mult la nonsensuri. Nu are rost sa expun problemele esentiale alea fetelor. Sunt insipide, incolore si inodore. Mi-am terminat bagajul, mi-am dat seama cat e de imens asa ca am renuntat la trei maieuri o pereche de blugi si o fusta. Acelasi drac, la fel de greu era bagajul. Ca niciodata am reusit sa stingem lumina, televizorul, muzica si tot ce mai era de stins in jur de 11 jumate ca sa dormim si, ca niciodata, am adormit. Cred ca aveam sufletul impacat ca a doua zi urma sa vin acasa. Da, cred ca asta a fost motivul.
Ziua de miercuri a inceput in forta cu urletele de dimineata alea fetelor. Andreea de exemplu treubuie sa se trezeasca cu aproximativ doua ora inainte sa plece de acasa. E domnisoara in toata firea asa ca trebuie sa faca dus, sa se spele pe cap, sa se dea cu crema, fond de ten, spuma de par, rimel, luciu de buze si lista ar putea continua. Mananca, se imbracaca, se dezbraca, iar se imbraca, ‘parca bluza asta vine mai bine cu pantalonii astia…’ sau ‘eu cu ce ma imbrac?!’. Eu intre timp, daca e zi de scoala pentru mine, ma trezesc ma spal ma imbrac si plec, fara ca ea sa fie gata. Miercuri diminata acelasi ritual, avea cursuri de la opt, la care nu a ajuns evident. Ritual zgomotos si obositor de altfel. M-am trezit, am fumat o tigara cu ele cu gandul ca o sa fie ultima oara cand o sa le vad anul asta, le-am pupat, mi-au spus ca o sa le fie dor de mine, si mie de ele si cu chiu cu vai m-am introdus la loc in pat. Am reusit sa dorm pana la 12…pana si eu m-am mirat. Nimeni sa ma deranjeze, nimeni sa rada, nimeni sa urle. Fumez din nou, pe hol de data asta, spalata si imbracata. Vorbesc cu fetele din celelalte camera (persoane absolut normale de altfel, nu stiu cum am avut eu asa un noroc la colege de camera). Toata lumea pleca, facea bagaje, se gandea la caldura si mancarica de acasa. La iarna, la zapada, la Craciun. Cobor sa platesc chiria, descopar ca administratorul nu este, las banii la paznic si urc din nou cele o suta de mii de scari pana la etajul patru. Cand ajung din nou in camera…stupoare! Se intorsese Andreea, foarte incantata ca e acasa ca sa ma ajute cu bagajul pana la metrou. ‘Slava cerului!’, imi spun in gand, ma imbrac si plecam. Taram la imensa mea geanta pana in Crangasi la statia de metrou pentru ca acolo ii place ei si e si mai aproape. Sa ii spuna chestia asta lu’ mutu. Is tigani, jeg si pute. Uneori ma intreb de ce ii place. Uneori cand imi bat capul cu problemele ei. Nu prea des insa. Ajung pe peron in sfarsit. Vine metroul. Imi imping geanta in vagon (e imposibil sa o iau pe sus). Pleaca metroul. Intr-un tarziu ajung in gara de nord. Nu stiu cum am ajuns cu tot cu bagaj. Cred ca era sa cad pe spate pe scarile rulante de 3 ori. Bilete aveam, asa ca ma indrept spre cel mai apropiat chiosc sa cumpar ceva de baut. O tanara se chinuia in fata mea sa-si introduca o plasa mai mare si rupta intr-una mai mica si noua. O ajut. I se imprastie peria de par si deodorantul pe jos, le ridic in timp ce degetele ei erau in plasa si in imposibilitatea de a mai iesi vreodata. In fine, reusim sa facem din mare mic, imi multumeste cu o privire plina de afectiune, se uita la imensa mea geanta si o porneste spre peron cu minunatul ei troller pe patru roti, imens si el dar usor ca un fulg, multumita rotilor. Ce norocosi sunt unii…suna telefonul, ma trezeste din reverie. Andre ma anunta ca mai intarzie, ca e in 105 si circula ca naiba. O inteleg perfect, stiu si eu cum e uneori in 105. Astept, astept…La un moment dat, apare Sebi, fost coleg de liceu, care venea si el in Fagaras, culmea, cu acelasi tren. Nu-l suport. E un parvenit, incearca sa faca pe bucuresteanul bazat si cand colo el e un terchea-berchea, student la Politehnica, care sta in camin si mananca din cutiuta de acasa. Il ajut cu niste replici taioase sa iasa din visul lui de om ingust la minte, timp in care apare si Andre, lesinata toata. Observ ca are geanta mai mare ca mine, lucru care ma linisteste profund ne suim in tren, noi doua, ca in vremurile bune cand ne intorceam de la Brasov, ne imburicam, reusim sa ne plasam bagajele undeva unde sa aiba loc si ne postam pe doua locuri care nu erau ale noastre (ale noastre fiind ocupate, logic, de altcineva). La Predeal simteam nevoia sa ne tavalim in zapada, lucru pe care l-am si facut in cele 5 minute de stationare. ‘Mai sunt 23 de minute pana la Fagaras’, ‘Mai sunt 16 minute pana la Fagaras’…la 7 si 5 fix, cum era stabilit am ajuns. Noapte, zapada, straluciri, parinti, cateva lacrimi, zambete multe. Acasa ma astepta covorul nou de la buni in care ti se infunda picioarele, cartofi prajiti, jumeri, apa potabila de la robinet, cada mea mare, patul meu…un adevarat festin. Dupa ce termin cu povestile, cu mancatul, cu sunatul bunicilor, cu despachetat si cu toate astea, apare si Alex si nu stiu de ce am inceput sa-i spun despre distanta, despre cat de diferiti suntem noi, despre alta viata, alta casa, nu are rost, de ce?. In trei ore am reusit sa desfac ceea ce am reusit sa inchegam amandoi in trei luni. Oricum nu avea rost. Dupa asta doua saptamani in care ne-am fi vazut aproape zilnic, ar fi urmat din nou o plecare, si tot asa…fara viitor, fara finalitate. Imi doream sa ma urasca, sa tipe, sa se enerveze. A balmajit ceva despre faptul ca nu poate sa ii faca asa ceva unei persoane la care tine si a iesit iar eu am ramas cu ochii plini de lacrimi pironiti in monitor. In creier imi urla ‘goodbye my lover’. Si nu avea de ce sa-mi para rau. A fost un fel de ‘iubitule, trebuie sa ne despartim, nu mai avem tigari’ toata relatia noastra. N-a stiut de nici o problema adevarata a mea, n-am avut nici o discutie interesanta. E trist ca acum la sfarsit mi-am dat seama ca nici nu-mi placea de el. Adorm din nou cu chiu cu vai la 3 jumate, urmand ca a doua zi sa ma trezesc la 7 ca sa plecam la Brasov.
Joi dimineata, dupa 3 ore jumate dormite, ajung la gara, apare si Andre, stam la o coada kilometrica (lucru incredibil in gara din Fagaras) si bineinteles, tanti de la bilete se misca ca o tranta asa ca pierdem trenul. Ajungem in centru cu picioarele inghetate ne cumparam bilete la microbuzul de 9 si plecam cu gandul de a bea o cafea pe undeva. Ajungem insa in fata liceului…’Colegiul National ‘Radu Negru" Fagaras’. Curtea liceului goala, alba, plina de amintiri, coridoarele mirosind a scoala, elevii de serviciu in sacourile lor visinii…of, ce vremuri. Intr-un tarziu ne imbarcam in microbuz. Ce a urmat apoi nu vreau sa mai reproduc. A fost cea mai ratata incursiune prin magazinele din Brasov la care am luat parte vreodata. M-am intors acasa cu doua perechi de cercei, pentru numele lui Dumnezeu! In jur de 7 am fost inapoi acasa, cu creierul si picioarele inghetate. Lucrul cel mai fantastic de ieri nu a fost insa drumul asta la brasov, ci faptul ca, mai tarziu m-am intalnit cu Alex si nu a zis nimic, nimic. Am baut un suc, am povestit bineinteles lucruri lipsite de importanta iar in momentul cand am ajuns a zis ‘pa’ si atat…pa?! Eu credeam ca e un om inteligent care prefera sa discute mai degraba decat sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. In fine…am trecut si peste asta.
Si in sfarsit am ajuns la ziua de astazi, vineri, 23 decembrie, 16:10, tot acasa
Totul e alb afara, toata acoperisurile s-au acoperit cu zapada…le-o fi frig. Ma simt acasa mai mult ca niciodata. Am un nebanuit sentiment de liniste…care a fost disturbat bineinteles de minunata veste ca facem revelionul la munte, la o cabana. Cabanuta de fapt, trei camere, doua sobe si baie afara. Am o vaga impresie ca o sa murim inghetati…

coerenta

sa revenim din nou la posturi pamantesti si cu picioarele pe pamant.
in camera ii din ce in ce mai simpatic. fetele au din ce in ce mai multe probleme pe care prefera sa si le afiseze cu o non salanta de invidiat. cu ocazia asta aflam despre Radu care si-o pune cu toate, despre Mitzu care ii un hard working man si care 's-a lecuit de dragoste', despre toate femeile prietenilor lor si alte chestii deosebite. aflam cum e sa-ti vopsesti parul cu trei tuburi de vopsea, care e treaba cu henna, ce nuante merg la ochii caprui, cum se face o recenzie intr-o noapte si prefer sa nu le mai enumar.
trebuie sa mentionez ca mancare ca mama nu face nimeni. am zis am spus. mi-e imposibil sa mananc snitele cu diametrul de un centimetru sau rosii gata storcite sub forma de bilute. poate ca sunt eu ciudata, and again...poate nu.
la faculate e din ce in ce mai captivant, invatam chestii noi si folositoare...right! ni se umple capul cu istoria sociologiei, o chestie foarte plictisitoare si somnolenta. in rest citesc depre agresivitatea la pestii din recifele de corali care, cu cat sunt mai colorati cu atat sunt mai cretini...
ma enerveaza ca nu se mai intampla nimic. astept cu nerabdare sa plec acasa, sa numai mai intereseze cat dau pe mancare. promit ca nu o sa mai mananc salata de boeuf in viata mea...

poate gresesc, poate nu esti tu...

si daca as trage linie si as spune 'pana aici!'? daca as reusi sa-mi iau inima in dinti si as spune 'merit mai mult!'? daca as fi constienta de ceea ce pot, de ceea ce vreau?
m-am gandit ca ar trebui sa astept, poate fluturasii din stomac s-au speriat doar si o sa apara ei, poate la un moment dat o sa mi se inmoaie genunchii atunci cand o sa te vad...poate povestea noastra obijnuita o sa se transforme intr-o poveste frumoasa, poate o sa fie si ceva special pana la urma. de ce ma complac?! de ce nu-mi revin?!
e trist ca mie nu imi pasa, ma transform in nu stiu ce....as vrea sa stiu...
in alta ordine de idei, visez din ce in ce mai ciudat, visez ca sunt la mare, ca vantul imi suiera in urechi si amanuntele sunt esentiale. orice scoica, orice fir de nisip, culoarea verzuie a marii, senzatia de apa inghetata pe picioarele obosite de atatea drumuri citadine, atatea trepte urcate de la metrou, pofte nebune, zambete intinse pe toata fata, nisip sub unghii, o tigara fumata de vant, pescarusi care plang, siguranta ca prietenii chiar exista si (incredibil) sunt palpabili, nostalgie, amintiri, fericire...multumesc :>
poimaine ma intorc in bucuresti, poimaine o sa imi plang din nou amarul intr-un tren prea plin, poimaine o sa adorm iar la o ora neomeneasca in patul meu din camin, poimaine o sa ma transform din nou, in altceva...

si mai sunt nervoasa pentru ca mirosul tau inca mai persista...

say hello...

nu stiu cum sa incep...viata trece pe langa mine parca. e o stare de joi seara pe care o urasc. afara miroase a iarna, e atat de frig incat nu mai putem sa stam imbratisati atunci cand ma conduci acasa. ne grabim pe strada, tu rostesti cuvinte fara noima, eu ma plictisesc repede si nu vad nici un viitor in nimic. ascult coldcut - autumn leaves si gandul ma poarta departe de tine. iti aprinzi o tigara, imi oferi si mie, ai zis ca te lasi, nu ma deranjeaza oricum. nu ma las nici eu, de ce sa ma las?
mi-ar place sa fie mai cald afara, sa nu-mi mai inghete mana intr-a ta. stiu ca tu nici nu banuiesti ce gandesc eu. si eu nici macar nu stiu daca astea sunt ganduri normale, la ordinea zilei sau e doar asa...o toana de-a mea. poate e din cauza ca nu te-am mai vazut de multa vreme si dupa zilele astea nici nu o sa te mai vad iar pentru multa vreme. ce viitor e asta? de ce a trebuit sa te cunosc exact acum, cand eu incep o noua viata? de ce a trebuit sa incepem noi relatia asta, care spre uimirea mea chiar merge? de ce merge? nu inteleg. o relatie din doua in doua saptamani sau chiar mai mult. titlu besit de carte contemporana care trateaza relatiile la distanta. relatiile astea la distanta n-ar trebui sa existe. sunt o mare porcarie care te consuma degeaba, oricum n-au nici un viitor.
nu stiu de cand am inceput sa ma gandesc atat la viitor. poate de cand au inceput sa mi se contureze niste perspective, niste planuri. oricum, ganditul asta la viitor sucks. sunt atat de pierduta incat numai idei contradictorii penduleaza in creierul meu. spun ca intrevad niste planuri dar in acelasi timp sunt atat de pierduta incat nici eu nu mai stiu ce vreau.
da, varsta e de vina. sunt prea tanara ca sa stiu ce vreau, dar macar asa, o licarire ar fi binevenita. si oricum cliseul asta cu 'esti prea tanara' e bullshit. prea tanara pentru ce? prea tanara ca sa imi iau un anume angajament, prea tanara ca sa gandesc coerent? oricum, se pare ca nu sunt prea tanara ca sa traiesc undeva departe de casa, nu sunt prea tanara sa imi dau mai mult din 3 sferturi din bani pe mancare si toate nevoile mele fizice. and this shit sucks!
da, sunt nervoasa. sunt nervoasa ca sunt prea tanara, sunt nervoasa ca ma izbesc de mentalitati de cacat, sunt nervoasa ca te amagesc, sunt nervoasa ca am inceput sa ma agndesc la viitor si nu in ultimul rand sunt nervoasa ca e prea frig afara...si ca mana mea ingheata intr-a ta

sclipiri

afara e o toamna minunata. poate cea mai frumoasa din cate am trait pana acum. fiinta mea e un zambet continuu. parca nu ma mai atinge nimic. imi pare rau numai ca am ramas singura weekendu asta. in fine, singura e numai un mod de a spune. o sa ne intalnim mai tarziu si o sa ne aducem aminte de anii ce au trecut. (prea repede)parca timpul nu mai are nici o valoare. soarele il face se se comprime si sa se dilate, trece nesimtit, nevazut, neauzit. pacat numai ca linia melodica de aici nu corespunde cu starea mea de spirit.
daca il privesti in ansamblu bucurestiul e frumos toamna.bine ca nu ploua. ploaia ma face sa ma transform. sa ma umplu de noroi, in suflet si pe ghete...vremea asta ma face sa ma gandesc mult la mine, la sufletul meu, la tot ce (mi) s-a intamplat. din nou, privita in ansamblu viata mea nu e chiar atat de rea precum m-am asteptam ca o sa fie. prezentul de fapt e plin de nonsensuri, de paradigme si teorii. macar invat ceva ce imi place. adica nu invat dar macar mi se aduc la cunostiinta anumite chestii. stiu ca ele exista si o sa pot vorbi despre ele o data si o data (de preferat in sesiune:>)
a trecut foarte mult timp decand am fost in stare sa spun ca soarele imi patrunde in suflet, si ramane acolo. de fapt e acolo de cateva zile. a trecut mult timp decand mi-a placut mai mult ziua decat noaptea. acum parca nu ma mai pot satura de lumina, de raze, de straluciri. eu care eram the ultimate fiinta nocturna. eram constienta ca o sa ma schimb. dar nu ma gandeam ca din fiinta sumbra si intunecoasa (in fine, vorba vine) o sa ma transform intr-o iubitoare de lumina.
multe intrebari fara raspuns, multe chestii inexplicabile...sper numai sa nu ramana asa for ever and ever

post

ma simt implinita:) primul post de la un calculator al facultatii minunate de sociologie. ma si mir ca functioneaza. it'z a mirical!
in alta ordine de idei, totul merge ok. din nou simt sentimentul ala de multumire. nu stiu nici eu de ce. probabil pentru ca n-am ce simti altceva. zilelesunt din ce in ce mai libere si chestia asta ma uimeste la culme. nu ma asteptam ca asta sa insemne de fapt facultate. da, stiu, ce e mai greu abia acum incepe. asta e doar o mica parte, bla bla.
observ cu stupoare ca la fantasticul test de engleza de acum doua saptamani (rezultatele testului fiind afisate doar acum!!) am reusit sa ajung la nivelul intermediate II, din cele trei existente(pre-intermediate, intermediate I si respectiv intermediate II). culmea e ca nu vroiam. pur si simplu mi-am batut joc de testul ala, dat fiind faptul ca trebuia sa prind trenul spre casa. vroiam un curs lejer de limba engleza, fara exigente prea mari. sunt tare curioasa cum o sa decurga cursul in sine.
am terminat cursul de istoria sociologiei. oh, the pleasure. om foarte interesant Durkheim asta. ateu convins, laic chiar, sustine ca dumnezeu e societatea, dumnezeu e de fapt imaginea societatii. si culmea e ca, ateu fiind e de acord totusi cu faptul ca individul trebuie sa creada in ceva, (chit ca si el la randul lui e creat de societate) religia e de fapt cunoastere stiintifica, lumea e impartita intre sacru si profan, curs captivant si inaltator totodata. ca sa nu mai vorbim de faptul ca Durkheim, la fel ca si Compte, sustine ca societatea e credinta si ritual(ma rog, asta cu ritualu Compte o contesta). si lucrul cel mai frapant e ca Durkheim e ateu, for god's sake! de ce si-a mai batut el oare capul sa purice problema 'dumnezeu' daca tot nu crede in asa ceva.
lasand la o parte capitolul scoala, in camin e ok. totusi, obijnuita fiind cu netu la discretie ii simt acum lipsa. asta sa fie singura problema. descopar ca ma intalnesc cu ovidiu mai mult decat ne vedeam in fagaras:>
mi-e dor sa scriu un post din asta mai abstract, like i used to. viata mea devine extrem de rationala. se imparte intre niste lucruri 'cu picioarele pe pamant' i might say. eu, care am fost vesnic cu capul in nori, se pare ca imi pierd atributul asta(aparent). n-am mai visat ceva frumo de nu stiu cand, n-am mai citit ceva frumos tot de atata timp. and it suckz!
(cred ca ma gandesc de 10 minute ce nume sa-i pun la postu asta)

...

oh boy oh boy!
in sfarsit am reusit sa ma mobilizez si sa ma deplasez pana la cel mai apropiat icafe pentru a posta minunatele ganduri si idei, care lipsesc cu desavarsire i might mention. traiesc intr-un somn continuu decand am ajuns in bucuresti, si anume duminica seara. azi spre dezamagirea generala am adormit la minunatul curs de psihologie sociala. se vorbea despre comportamentul colectiv, subiect captivant insa nu indeajuns pentru mintea mea obosita.
am descoperit ca am niste colege de camera who really care. ieri cum a fost ziua subsemnatei(da, in sfarsit am implinit mirifica varsta de 19 ani) au venit ceremonioase cu un minunat tort cu frisca si ananas, spre deliciul spectatorilor (aka eu plus cateva colege de palier:P) and we ate cookies and drank juice:D
exceptand fericitul eveniment de ieri sunt groaznic de somnoroasa si plictisita. nu sriu de ce. probabil din cauza ca am lasat acasa some isues. insa nu ma gandesc numai la asta, ciudat, m-as fi asteptat sa o fac.
am descoperit azi ca oamenii de pe strada, din metrou and so on are little robotz. privirile lor nu ma incanta delooc, sunt tristi, obositi si plictisiti. observam vreo asemanare?
acestea fiind spuse se preconizeaza un weekend inaltator. o sa raman in bucuresti sa lancezesc si am planuri marete de a-mi spala some of my clothes:) sper numai sa se trezeasca the biciz si sa mergem undeva sa topaim cuz o sa mi se atrofieze creieru...

these beautiful trees...

for starters trebuie sa mentionez faptul ca, chiar daca(atentie cacofonie) esti nerabdator si willing sa mergi la facultate si sa faci cursurile respcetive e imposibil...profesorii is niste lazybones.
descopar cu stupoare ca am nevoie de o tona de bani ca sa supravietuiesc aici, bani pentru mancare, bani pentru carti, bani pentru mijloacele de transport.de cateva zile mananc icre cu paine, paine care btw sucks! nu ma satur dintr-un cacatel de franzela, imi doresc painea mea feliata de acasa...e scandalos sa dau pe doua carti amarate pentru scoala 5 sute de mii. in fine, o sa incerc sa mananc pe cat posibil la cantina piureul ala din fulgi si sa-mi refulez toate gandurile cu referire la mancare...ce-am ajuns....
cat despre cursurile efectuate joi, n-am prea multe de zis. ziua a inceput cu un curs de....god dammit, am un lapsus ingrozitor, curs la care ni s-a prezentat personajul Durkheim in toata splendoarea, unde ni s-au mai recomandat alte 5 carti, unde din nou l-am amintit pe Marx(personaj omniprezent). toata splendoarea a fost continuata de un curs de sociologie generala, unde ni se vorbea groaznic de inceet, sala fiind imensa si neexistand amplificatoare sau microfoane. asa ca totul a devenit un circ adevarat, cu expresii de genul 'veniti va rog mai aproape sa va auda si cei din spate'. oricum toata experienta a fost interesanta, am rezolvat un chestionar cu intrebari de genul: 'care e diferenta dintre mos gerila si mos craciun?' sau 'credeti in Dumnezeu?' intrebari prea complexe pentru a le oferi raspunsuri in 5 randuri. parerea mea...
saptamana viitoare se preconizeaza un test la engleza, fara probleme, nice and easy. sper sa fie plina saptamana asta si sa invat lucrui noi si interesante:P yea, right. oricum o sa treaca repede dat fiind faptul ca joi plec acasa si nu ma mai intorc pana luni, lunea fiind libera din doua in doua saptamani si vinerea saptamanal:>

utopia...

asa...
am ajuns in bucuresti, dupa cum spuneam...in regie totul e ca intr-o statiune si daca mai puneam la socoteala faptul ca mananac la cantina e exact ca la mare(mai mult sau mai putin)
primul curs de astazi n-a fost, ca de fapt era seminar si logic n-a avut cum sa se tina seminaru de MTCS(metode si tehnici de cercetare sociala:P) daca nu fusese cursul candva inainte, right? a urmat acelasi curs de MTCS, o chestie interesanta despre cunoasterea comuna si cea stiintifica, pentru inceput. a urmat psihologie sociologica, sau psiho-sociologie sau sociologie psihologica or whatever, o chestie la fel de interesanta despre diferentele dintre individ si societate, la fel pentru inceput. am descoperit minunata chestie ca am nevoie de nenumarati bani daca vreau sa ma documentez pentru chestiile astea, ca la curs mare lucru decat vorbarie nu e, adica ceea ce e si natural sa fie. cartile inseamna bani, si ele e multe(a se observa nota sarcastica din glas) in fine, trebuia sa mai fie si inca doua seminarii dar n-au fost din motivele enumerate mai sus. asa ca...dintr-o zi catre trebuia sa tina de la 8 dimineata pana la 6 seara, au ramas doar 4 ore de vorbarie si introduceri. nimic de comentat in privinta asta, mie imi convine:>(exceptand faptul ca a trebuit sa ma trezesc la 6 jumate ca sa si ajung la timp)
tin din nou sa multumesc oricui ma va asculta pentru minunata camera de camin si minunatele colege de camera, care btw is nice, si ne intelegem ok, pana acum n-am intrezarit nici un motiv de conflicte(si in plus una a si plecat acasa deja:>)
am mai descoperit ca la facultate orele sunt lejera, ma rog orarul de fapt. in saptamanile pare am 4 zile libere pe saptamana(adica weekend plus inca doua) si in cele impare trei(la fel, weekend included)
per ansamblu totul e ok, exceptand bineinteles nelipsitul dor...
vorbeam mai demult de inceputuri 2 in 1. ei bine, inceputul a fost si culmea e ca aceasta chestie(pe care numai relatie nu o pot numi, prea pompos, prea plin de perspective) rezista. nu stiu cum, dar rezista. lucrul cel mai rau e ca acum am de cine sa imi fie dor de acasa, lucru la care nu ma asteptam...partea cea mai funny e ca atunci cand eram acasa totul era pe slow motion(chiar rewind as putea spune) iar acum totul merge pe fast forward...ain't that wierd?
am o pace sulfeteasca ciudata. in afara faptului ca sunt obosita totul e bine. nesperat si neasteptat de bine. singuru lucru care ma enevreaza e ca imi ia doua ore ca sa ajung la andre in agronomie, a si ca raman singura in weekenduri. damn, ce comod e sa stai aproape de bucuresti...

Tomorow comes today

o insemnare 'pamanteasca' o sa fie asta...n-am mai postat ceva la obiect for a while...
1. n-am intrat la comunicare, am ramas la sociologie si de atunci incerc sa ma conving ca tot raul spre bine. nu-mi prea iese insa, moralul meu e undeva foarte aproape de pamant. sper sa treaca o data si o data...
2. poimaine ma mut la bucuresti, in minunata mea camera de camin cu minunatele mele colege(pe care nu le cunosc, dar am o sumbra presimtire ca o sa ne paruim sometime)
3. se pare ca imi neglijez familia si nu fac mai nimic in casa...wtf?! daca nu-mi zice nimeni sa fac nimic, si eu vad ca totul e in regula...poate sunt eu defecta
4. cu legatura la punctul 2, nu vreau sa plec! urasc pana si ideea de a merge cu masina plina de sarsanale pana la bucuresti. urasc oamenii, sunt cei mai ingrati oameni din cati am cunoscut, cu unele mici exceptii (sper) care sa intareasca regula
5. o sa o duc intr-o foame continua, dat fiind faptul ca nu prea o sa am bani, si o sa si am nevoie de diverse gadgets si haine
6. singurul lucru bun e ca am scapat de matematica, lucru pentru care ma felicit si in ziua de azi
7. am intrat in criza de timp cu bagaju and all that shit, nu am nimic strans/aranjat/impachetat. toate hainele stau bine mersi curate, in dulap. nu mi-am facut inca curaj sa vad ce iau si ce nu, ce e vital si ce nu, ce o sa-mi trebuiasca and so on
8. sufletu e varza, prefer sa nu relatez nimic despre asta. inceputurile sunt intotdeauna frumoase numai ca asta o sa fie ceva de genul 2 in 1, inceput si sfarsit in acelasi pachet. sincronizarea nu ma ajuta deloc
9. ma tot intreb cu ce o sa imi ocup timpul dar apoi ma plezneste din plin ideea ca, hell, is in bucuresti, n-am cum ma plictisi, imi ia o jumatate de ora si ca sa ajung la andre...
10. is perfect recunoscatoare pentru faptul ca andre e cu mine in bucuresti. multumesc oricui ma aude...
11. tinand cont de faptul ca e unul din putinele camine care nu au net, o sa inebunesc, viata mea sociala o sa fie praf...whatever
12. si ca duzina sa fie completa, mi-e groaza de schimbari. intotdeauna mi-a fost. mi-e o frica de ma cac pe mine. daca o sa cad intr-o inimaginabila depresie si nu o sa am pe nimeni alaturi? si ca spaima sa fie si mai si, mi se tot repeta zilnic in urechi sa nu ies noaptea, ca ii periculos, ca cine stie ce mi se poate intampla, etc etc. cum sa nu ies noaptea?noaptea rulz...dar sa nu exageram

...the sun...the light...and the trees...these beautiful trees...it's a strange day, no colours or shapes, no sound in my head, I forget who I am...

so, is it goodbye?

as vrea sa fug departe, departe, sa nu trebuiasca sa mai dau nici o explicatie...as vrea sa fugi cu mine, oriunde as vrea eu. pentru prima data in viata mea, vreau sa fiu libera de orice constrangeri, de orice prejudecati, de orice complexe. vreau sa se termine tot cosmarul asta (da, stiu, s-a terminat, numai ca i don't feel like it).
nu vreau insa sa ma mai raportez la tine, in orice fac. as vrea sa stiu ca o sa fi acolo, intotdeauna. (chiar daca intotdeauna inseamna si numai doua saptamani, cat ne-a mai ramas)
de maine incepand o sa incerc sa incalc orice regula numai pentru simplul motiv ca regulile trebuie incalcate. am atata furie adunata in suflet si nu stiu ce sa fac cu ea...din momentul in care am inceput sa ma indragostesc de tine (si da, nici macar acum procesul nu e incheiat) in sufletul meu s-au intamplat multe. lucruri contradictorii, antitetice chiar. s-a ajuns de la lacrimi de durere pana la zambete intinse pe toata fata. de la dureri mistuitoare de suflet la stari de neimaginata fericire...si tu singur ai reusit sa faci toate astea. uneori ma gandesc daca sa mai contiuni sau nu, daca e bine pentru mine sau nu, si nu cred ca m-as mai putea lipsi acum de toate starile pe care mi le oferi...fiind tu insuti...

de ce pe jos nu poa' sa fie scrum?

de ce te uiti la mine cu ochii astia goi? de ce ai aparut ca intr-o poveste si apoi ai disparut fara nici un cuvant? de ce ne-am intalnit azi? de ce iti place sa te joci cu mine? ti se pare ca n-am suflet? ti se pare ca nu ma consum singura asteptand un semn de la tine? ti se pare ca atunci cand te gandesti sa ma anunti ca vrei sa ma vezi eu nu jubilez? nu ma bucur? nu sunt macar multumita?
de ce am ajuns aici? stiu ca un sfarsit nu poate fi niciodata fericit si lipsit de resentimente dar daca eu nu vreau sa se sfarseasca? daca tu nu va trebui sa ma mai minti niciodata de teama ca eu n-as intelege? eu inteleg totul, pot sa te ajut, sa-ti spun ca totul o sa fie bine, sa fac tot posibilul sa fie bine. pot sa ma daruiesc tie ca se te scot din gandurile tale singuratice, sa te fac sa ma vezi, sa pot sa fiu eu intreaga, asa cum vreau, asa cum as vrea...
daca as sti sigur ca tu n-o sa ma minti m-as arunca cu capul inainte si nu m-as gandi la nimic. mi-e atat de frica sa nu mai sufar...mi-e atat de frica de durerile ravasitoare de suflet care fac din mine un neom.
de ce te uiti la mine cu ochii astia goi?de ce ma vrei cand nu mai poti avea?

nu e greu sa crezi ca tu esti eu, si dorinta mea e a ta

nu mai simt nimic. totusi prezenta sentimentelor e acolo, undeva intr-un colt de memorie. stiu ca le-am avut, ca au fost prezente numai ca acum nu mai sunt. au disparut total, s-au prefacut in cenusa si nu le mai gasesc.
toate starile mele sunt traite si de altii. nimic nu e unic, totul e prefabricat. poate am fost prea naiva pana acum si am crezut ca tot ce simt eu e numai al meu, povestea mea imi apartine...se pare ca adevarul e departe. fiecare poveste se aseamana cu cea de langa ea, toate sunt tacute si tacerile lor dor uneori.
in luna care a trecut am descoperit ca singuratatea si tacerea dor, intra prin toti porii, te transforma in abur, neant. deja sunt abur, a fost prea mult pentru mine. inainte sa plec totul parea ca e bine, era calm in sufletul meu, calm si bunastare. acum insa nu e nimic.
sunt pasiva. pasiva, vida, nula. nu insemn nimic.
imi doresc numai sa fiu fericita. as face orice. sa fiu fericita, sa rad si sa iubesc. sa-mi bag pula in ea viata...o urasc!

wherever you go...

well...ma meditez intens in bucresti
situatia ii cat se poate de nasoala numai ca nu am ce face. am reusit sa ma obijnuiesc cu stilul de cacat de aici, cu "ce faci fata?" si cam cu tot ce exista in general...asta e prima insemnare scrisa dintr-un icafe, lucruce nu-mi surade. trebuie sa am The Mood ca sa scriu ceva coerent....se pare ca n-am...

am intrat la facultate...nu simt nimic, e ca si cum nu mi-ar pasa...

it's enough now

noapte, liniste, o adiere usoara(de unde naiba ca doar e in toiu verii), mandalay, sentimente(all over again)
reproducere telegrafica a starii de spirit. i'm speachless. azi a fost o zi de nimic. adica de facut nimic. am stat pur si simplu. si atat.bineinteles, mintea si sufletul mi-au fost in cu totul alte parti. m-am visat la mare, am visat nisipul pe pielea mea, m-am visat in bratele lui(de chiar prea multe ori), am visat ca e septembrie, ca am intrat la facultate, am visat ca e duminica dimineata(azi fiind duminica, ce ironie) si afara era putin soare, draperiile trase, si noi stateam sub patura si el ma tinea in brate...oh, a girl can dream nu?
acum trebuie sa revin la cruda realitate ca sa adorm (cruda realitate aka tantari si un usor iz de raid antitantari pastile laminate sau ceva de genul ala, put ingrozitor)
imi doresc...hmm...ce-mi doresc oare...vreau ca maine sa se intample ceva frumos...frumos de tot, sa nu mai fiu lasata atata amar de vreme cu ochii in soare, nu e frumos si nici sanatos(pentru nervii mei in special) sunt curioasa ce se intampla, sau ce s-a intamplat, daca s-a intamplat ceva sau o sa fie numai o amarata si penibila de scuza...stiam eu ca ceva nu e in regula. totul a inceput prea frumos. pacat totusi ca incep eu sa ma consum, like i said before. shame for me ca nu ma pot abtine...
crap!

Mourning air

am nenumarate fobii...nu mai pot sa gandesc...m-a apucat panica dureroasa chiar...what to do? oh, what to do?
nu stiu ce sa fac timp de inca trei, adica mai exact patru zile de bac...simt ca nu stapanesc materia la fizica si la psihologie dar mai simt ca nu mai am puterea sa invat ceva cap-coada, sistematic si frumos. cat de putin. nu mai pot. inca trei zile de examen...mate, fizica si psihologie...nu stiu de ce sa ma apuce panica tocmai acum, de ce nu m-a apucat pana acum, macar era intr-un mod cat de cat constructiv.
n-am mai avut de mult accese de plans bolnavicios si obositor. ei bine they came in greate numbers this evening. poate de la frica, poate de la singuratate. parca nu ma mai pot bucura de nimic. am avut azi un seniment de 'gata, it's all over'. viata lipsita de griji, happines, home, all nice and quiet. simt ca de acum inainte nu o sa ma mai pot bucura cu adevarat de nimic. poate sunt eu prapastioasa...poate nu...

mi-e dor...

perfect chill mood...radio guerilla, furou roz, micul print, i wanna kiss...
maine urmeaza minunata proba la engleza oral. nu ridica probleme numai ca ma cam streseaza faptu ca nustiu la cat sa apar la scoala...damn dezorganizare!
fluturasii din stomac continua sa apara si sa dispara(cu toate ca eu stiu ca ei sunt tot timpul acolo ascunsi, si reapar la orice flashback) apropo de flashbackuri, incep sa le am din ce in ce mai des, retraiesc acelasi moment de mii si mii de ori si de fiecare data am aceleasi snezatii, amplificate parca
de fiecare data cand ceva merge bine, parca incep si celelalte(lucruri) sa mearga mai ok...azi m-a sunat sorin, big suprise...cum am facut la bac, felicitari pentru 10, e convins ca drumul spre marea afirmare imi e deschis si totodata si ala spre nopti lungi nedormite la birou...awww...isn't that cute...
mi-e dor...mi-e dor...mi-e dor...

no distance left to run

vreau sa fie ieri...vreau sa fie vesnic ieri, sa nu se mai termine niciodata and we could kiss over and over again. nu stiu ce e cu mine si cu kisses astea, imi dau o oarecare dependenta, and now i want more, lots more.
cand ma gandesc ca raspoimaine ii bacu, si mie nu-mi sta minte decat la...well, hai sa nu zic prostii, dar tot pe acolo se incadreaza si lucrurile la care imi sta mie mintea. god dammit, trebe sa termin odata cu proza asta care ma omoara cu zile. sper numai sa nu intru in panica si sa nu ma apuc sa invat pe de rost cand mai sunt numa doua zile pana la bac. oricum n-as reusi si m-as distruge si mai tare...daca se poate distruge mai tare ceva la mine, that is.
parca as avea un buton de rewind in cap...pana acum a devenit un laitmotiv last night...lucruri neasteptate, nevisate...adica ma rog...visate, dorite dar neasteptate though.
just remembered...pe langa minunata proza, mai am si ion barbu de invatat(pe care noi toti il iubim right?) si stilurile functionale si caracteristicile stilului...briliant...
se pare ca nu ma mai pasineaza chiar atat de tare, is curioasa cum o sa reactionez dupa bac, cand o sa-mi dau seama ca am luat o nota de cacat...

midnight

m-am saturat! m-am saturat! m-am saturat!
simt cum creierii mi-o iau la sanatoasa. de ce naiba n-am eu mai multa vointa? adica...de ce exista persoane atat de nedoritoare de nimic asemeni mie...adica nu nedoritoare...de fapt eu imi doresc multe lucruri...as vrea sa iau bacu cu o nota intre opt si noua...(haleluia to that) as vrea sa plec la mare, sa intru la facultatea aia nenorocita, sa ma doare in pix de tot ce se va intampla in imediata mea apropiere. mi-as fi dorit sa nu se mai termine niciodata liceu, sa nu trebuiasca sa imi fie dor de vlad, sa fiu vesnic asa cum am fost acum cateva zile...ma rog...imposibil.
vreau sa fie vara odata, sa nu mai ploua...duamne cat urasc ploaia. vreau ca grijile astea sa ma ocoleasca din cand in cand, vreau sa nu mai existe materialism, vreau sa gasesc o melodie frumoasa, frumoasa de tot, sa am mai mult spor la invatat, (cu riscu sa ma repet) sa iau bacu ala odata, sa vina luna septembire, sa sar peste iulie si august...

workplace2 

sleep:) 

Workplace1 

green world

aproape ultima saptamana de scoala. touchy, fealy, sentimental mood. maybe too sentimental. ma plictisesc totusi reuniunile de colegi imbracati la 4 ace cantand omniprezentul, de acum, gaudeamus. daca nu am nici un sentiment fata de cel de la catedra, atunci chiar ca sunt groaznic de plictisita...bineinteles, nu preconizez ca o sa se intample la fel si in ultima ora de dirigentie. o sa-mi pise ochii for a while...ma rog, ar fi chiar culmea sa nu...eu care plang pana si la carti foar god's sake!
urmeaza o saptamana si mai si insa...banchetu de joi cred ca o sa imi lase un gust bitter-sweet. oricum daca vremea o sa se mentina in halul asta nu mai vreau sa aud de banchete, excursii la munte or other stuff...prefer sa stau sub plapuma in patucu meu...
ciorba de varza simt cum imi ajunge pana la urechi deja...de luni o sa o iau de la capat cu ea...sper numa sa nu borasc or smth...
sper, sper din tot sufletul sa termin pana luni cu psihologia...si ce mai ramane din saptamana viitoare sa fac electricitate...(capitol de care nu m-am apropiat deloc, deloc, spre rusinea mea)
apropierea bacalaureatului ma streseaza groaznic. vreau sa vina si sa treaca. repede! imi promit ca luna iulie nu o sa fac nimic! nimic!

dezvolt o pasiune aproape bolnavicioasa ar trebui sa snap out of it...
ma rog, maine iar ne facem poze. parca nu a fost indeajuns o experienta de genul asta asta iarna, acum vor sa ne imortalizeze in intregime: cap-corp-picioare. o sa ma cac pe mine de ras daca o sa ploua chit ca o sa arat ca o domnisoara plouata:> asta sa fie singura problema
ma paste o teza la mate joi peste care nu stiu daca o sa trec vie si nevatamata. mi se face frica numai cand ma gandesc. adica frica e putin spun....groaza, ii ceva terifiant si inimaginabil. probabil dramatizez si amplific mai mult decat e necesar, daca ar fi totusi necesar. nu e...zic eu.

in alta ordine de idei...ma dezgusta sentimentalismele siropoase si simt ca nu le mai suport. deja 'pisi iubi mic' ma zgarie pe creier, prea multa miere strica la stomac, si artificiala pe deasupra.

i have the dreamers' disease

au fost cateva zile cel putin wierd...adica nu-mi aduc aminte prea mare lucru din tot ce s-a intamplat...imi aduc aminte atestatu' si in rest...blank. eu zacand in pat cu ligheanu langa mine (nasty combination) slava cerului ca au trecut
o sa urmeze o teza la matematica...matematica pe care o urasc cum stiu eu mai bine. e ceva care ma depaseste. anyway prefer sa nu reiau subiectu once again(pleonasm, kind of, stiu)
am foste fericita ca am baut suc cu paiu din cutiuta, si acum ascult tori amos - kissing in the rain ii zice da' nu stiu zau, ori tori amos s-a transformat intr-o orchestra de suflatori ori cultura mea muzicala lasa de dorit...de fapt cred ca o sa aleg a doua varianta.
inchei insemnarea. ma napadesc niste ganduri foarte sumbre in legatura cu meditatiile, scoala, matematica, bacu and stuff. prefer sa le tin pentru mine. as speria lumea:P

ps. am luat zece la atestat...multumesc, fara aplauze:>

fire coming out of a monkey's head

note to myself: sa nu mai beau alcool in timpu saptamanii sau oricand ar fi nevoie sa ma trezesc la o ora ucigasa(vezi 7 AM).
azi la scoala a fost rupere totala de ...de orice de fapt...profa de engleza e plictisita ca dracu si pe mine ma enerveaza la culme. am bodoganit ceva despre atestatu de maine si mi-am dat seama ca trebe sa vorbesc 5 minute despre english myths...adica ar trebui sa stiu despre atestatu respectiv...lucruri (relativ) interesante. problema n-ar fi ca nu le stiu (ca doar eu am scris cu manuta si tastatura mea 25 de pagini+poze) numai ca pur si simplu n-am chef. afara ploua si din cate am inteles maine va trebui sa-mi fac aparitia pixata si aranjata...(pantofi cu toc, fusta, freza normala(pe asta chiar nu stiu de unde sa o scot), aparitie placuta intr-un cuvant). sa mergi pe tocuri pe trotuarele astea+balti e ceva indescriptibil si n-as dori ca altcineva sa mai experimenteze ceva de genul asta...
duamne cat mi-as dori ca problema 'imbracat frumos' sa dispara! i promissed myself ca prima oara cand o sa am intorc acasa de la faculta(adica prin octombrie anu asta) o sa vin imbracata ordinar, si maicamea o sa se cruceasca (acesta fiind si efectul dorit). the mountain called monkey had spoken! (adica am zis am spus!)
well, acestea fiind spuse...ma duc sa-mi fac un summ-up la atestat...sa stiu ce sa expun maine in fata lu' doamna inspectoare...

excess

mi-am dat mainile prin razatoare...mai devreme bineinetles...lucru notabil insa dat fiind faptul ca acum ma pisca la orice miscare...vreau numai sa ascult Tricky si sa nu mai fiu stresata. materia mea cenusie nu mai rezista prea mult...

m-am saturat de gesturi...nu stiu daca sa le spun vulgare, poate ca cel mai potrivit ar fi 'neasteptate' intr-un sens rau al cuvantului i might say. sunt lucruri care ma zgarie pe creier...sa se urle dupa mine pe strada, sa nu-mi cunoasca un profesor cu care ma vad aproape zilnic numele (sa-mi zica Ionut god dammit!!?!) sa ploua atunci cand imi e lumea mai draga (lucru care in ultimul timp s-a intamplat din ce in ce mai des cu toate ca lumea mi-a fost draga din ce in ce mai rar), sa merg la scoala, la scoala!? sa pierd vremea intr-un mod groaznic...nimanui nu i-as dori existenta asta...duc lipsa de vointa, imi e groaznic de rusine sa recunosc dar e purul adevar. daca ar exista cursuri de imbunatatire a vointei pe care o detii m-as inscrie urgent...mda, sper cam prea mult pentru un oras ca Fagarasu. ca tot veni vorba...orizontul meu e cam limitat (acum mi-am dat seama). ceea ce eu cred ca imi e suficient altora nu le ajunge nici pe o masea(nevorbind pe plan material). nu cunosc si nici n-am timp sa ma documentez...o sa infrunt viata fara minimele cunostiinte pe care 'un tanar in devenire' trebuie sa le aiba. mi-e ciuda! mi-e ciuda ca n-am avut acces mai devreme la tot...la imagini, la senzatii, la proza casual pe care o iubesc atat de mult.
am o stare acuta de nervi...refuz insa sa cred ca 'sunt o ratata' cu toate ca....in fine, doar daca am trait pana acum intr-un 'mic orasel de provincie' nu inseamna ca mi-am ratat viata right? adica...nu-i asa?!...
oricum...spalandu-ma pe maini intr-o toaleta dintr-un binecunoscut 'loc' local, aud discutia (accidental bineinteles) ce se desfasura intre doua tipe, una mai afectata decat cealalta (parerea mea, poate ca intr-adevar asa vorbeau ele). oricum, termenul 'togethering' mi-a lezat canalele auditive...incercand, in socul care pusese incet dar sigur stapanire pe mine, sa-mi dau seama care e scopul utilizarii minunatului termen. nu se putea spune mai simplu, mai romaneste si mai neafectat intalnire? gasca? chef? or whatever?! ce doamne iarta-ma?! refuz sa cred ca sunt (atat de) inapoiata mintal...reufz categoric! discutia se intampla oricum candva printr-o vacanta, probabil protagonistele avusesera 'contact' cu lumea exterioara minunatului nostru 'satuc' (din nou, n-am gasit alta rima). eu in schimb nu...adica nu prea mult...is absurda?!

optispe ani si sapte luni fix:>

cacat cu mac...nu ma mai duc la scoala in viata mea. ii o pierdere totala de vreme. vreau numai sa treaca timpu si sa ma trezesc undeva in bucuresti in apartamentu meu pictat cu margarete. e tot ce-mi doresc...bine pe langa alte lucruri minore care dau in fond toata savoarea.
m-am saturat de vremea asta mohorata care parca face ceru sa imi cada in cap...
m-am apucat sa inventariez resursele pe care le-am folosit ca sa raman in viata in cei patru ani de scoala (ma rog..de fapt is mai multi dar numa astia conteaza in formarea mea ca si caracter:>) si am descoperit ca de fapt e o pierdere de timp si bani...as fi putut sa supravietuiesc si eu in liceu cu un pix si un caiet a4 in loc de nenumarate si nepretuite biblioteci si penare de creioane/pixuri. si spun nepretuite pentru ca intr-adevar cu bani dati pe cartile si caietele de scoala as fi putut face alte lucruri mult mai constructive si folositoare...mi-as fi putut lua un caine, un laptop daca nu si tot ar fi fost mai bine...si daca mi s-ar oferi varianta invatamantului la distanta as fi ales-o..numai ca nu mi s-a oferit..pacat.
oricum life goes on si va trebui sa continui chestia asta cu scoala numai ca intr-un alt mod...mai atractiv sper eu. ma rog atractiv...adica...sper sa nu mai mai trezesc dimineata ca un zombi cu obsedantul(si singurul) gand in capul meu (uneori) retard:"iara scoala?!"
singuru lucru bun e ca scap de carat caiete si alte porcarii...o sa fiu fata 'dosar' adica..u surely hope so...

mi-am descoperit o pasiune din problemele la fizica...nu ma gandeam ca se poate intampla asa ceva. oricum fizica in sine e ceva execrabil numai ca...de nevoie se mai ocupa omul si cu asemenea lucruri. peste o luna s-a dus si cu gandirea logica si algoritmica dat fiind faptu ca scap de cele doua (aka mate si fizica). nu-mi imaginez insa viata fara ele. de cand ma stiu am lucrat ca o cretina la mate...rau am facut. puteam sa ma apuc de scris o carte sau ceva, ar fi fost mai interesant, daca nu mai neucigas(n-am gasit alta rima) de neuroni. de la toamna ma apuc de scris o carte, neaparat...si o sa fiu frumoasa si bogata...(nu ca as fi urata..adica na, ma rog, in limitele bunului simt:>)am zis am spus....

everything's so blurry, everyone so fake

se oglindeste luna in geam...mi se pare ca am vedenii...
nu mai simt ca traiesc...nu stiu ce sa mai fac...nu mai pot sa uit, mintea imi e plina de franturi de ganduri. in ultimul timp m-am surprins din ce in ce mai des gandind 'in gol'... as vrea sa stiu ce se intampla cu mine, ce se intampla in mintea mea. ma sting de dor si de singuratate. capul imi e plin de inchipuiri, mi se pare ca tot ce am trait pana acum a fost doar o inchipuire de-a mea. traiesc undeva in propria-mi minte...nu pot sa-mi dau seama cum. sper sa se termine cat mai repede. sa scap de starea asta de interiorizare, sa nu mai fiu singura. asta de fapt ma distruge...trebuie sa ma schimb? sa fiu altfel? sa fac mai multe compromisuri? sa scad standardele? sa....nu mai stiu...ce ar trebui sa fac?

Oh mommy mommy
I stood too near the gaslight and I cried
The dirty city mist had seeped too deep inside
It took me on some kind of heady ride
It's only Charlie Parker died
And I don't want the night to end

Oh daddy daddy
Waiting half my life on platforms underground
The other half I wasted as a desperate clown
My problem now is that you're not around
In dark delicious dreams of you I'll drown
I don't want the night to end
Oh baby baby
Wrapped around your soul is where I wanna be
But in the night blue music's all I seem to see
The drunks out in the rain down on one knee
And what, and what is to become of you and me
I don't want the night to end  

ce as vrea sa am si n-am:

• un pachet de malboro mentol
• o carte buna de citit, de genul care sa ma faca sa plang(mda...dupa cum spuneam)
• kisses...many many kisses
• un cd fain
• daca nu un cd macar o melodie faina
• o diploma de intrare la facultate
• un atestat calumea la engleza
• carnet de sofer
• minte
• 18 ani (numai 18 ani)
• un pix albastru care sa scrie frumos
• inspiratie
• fericire
• hugz...

...se termina liceu'...

incredibil, se termina liceu'...nu-mi pot imagina viata fara tot ce a fost pana acum...nu credeam ca pot fi atat de legata de niste oameni dar mi-am dat seama ca ei sunt oarecum viata mea...
cred ca e normal sa ii iubesti pe prietenii tai...adica, eu ii iubesc. nu pot sa cred ca se termina...oare o sa uit tot? toate momentele de ras nebun, toate chefurile, excursiile, drumetiile, betiile:>, aniversarile, iesirile...tot? nuuuu...imposibil
as vrea sa nu mai fiu eu asa plangaciuasa...sa nu ma mai podideasca lacrimile la cel mai mic neajuns... sa pot sa suport mai multe chestii, sa fiu mai curajoasa in viata ce va veni, sa nu-mi fie teama sa fac nimic pe motivl 'nu se cade'.

urasc matematica!!!

dawson's creek

sunt terminata, s-a terminat dawson's creek...singura mea raza de lumina, unica mea bucurie..(ma rog, sa nu dramatizam) oricum...un film fara cosmetizari, o prietenie cum n-am mai vazut...
ma simt dezamagita...trista chiar. vreau si eu adica...mi-e dor de bia...
incepe sa ma apuce disperarea. toate examenele o sa ma dea gata...daca ma gandesc ca intru la facultate unde vreau...o sa inceapa nebunia, the real life, goana dupa bani(adica ma rog...lipsa acuta de bani). si daca banii ar fi singura problema...daca n-ar conta singuratatea si durerile de suflet. imi vine sa imi smulg paru pentru ca nu sunt o persoana atat de sociabila si miserupista precum as vrea sa fiu...dar...is it that wrong? adica...nu ma imaginez altfel decat sunt acum. nu pot sa-mi inchipui ca o sa ajung sa nu-mi pese in totalitate...va trebui sa invat...? neaparat?!

this years love

inca o zi...inca o duminica
viata e mai 'roz' ca niciodata. bine macar ca e soare...
as vrea sa ma ingrop undeva sa atunci cand ma trezesc sa fie octombire, sa fiu la facultate si sa ma doara in banana!
adevarul e ca existenta mea se imparte intre scoala, casa si meditatii(ma rog, daca se poate numi existenta)nu mai am decat o singura obsesie care se pare ca imi acapareaza viata. inainte eram obsedata de melodii, de carti, de filme....acum nu ma simt decat vinovata ca nu fac destul pentru scoala, ma bufneste plansu de cel putin 2 ori pe zi(daca nu se intampla chestia asta recuperez ziua urmatoare).
ma gandesc acum ca nu sunt fericita...dar am fost oare vreodata? adica...oi fi fost...cu toate ca nu a durat mai mult de cateva secunde. un sarut 'pufos' cu sorin inseamna fericire, o intalnire cu ovidiu tot fericire inseamna, o scrisoare de la bianca, o melodie buna si touchy...morf cu totul inseamna fericire(cred) cu toate durerile lui, si infometarile lui.
exces de tigari, exces de sentimente, exces de tristeti...

white light

ii ceva magic :P il iubesc pe tipu asta, adica imi place despre privirile lui. totul e o coincidenta. o imensa coincidenta...imi plac oare coincidentele?

nuffin u say can't hurt me now

am capul in colturi parca. si in fiecare colt se gaseste sa se ascunda cate un gand razlet, care rasare exact cand n-am nevoie. de fapt, ca sa fiu mai concisa, sorin e in tot capul meu si nu stiu cum sa mi-l scot de acolo. n-am nevoie de el (ah nevoia bat-o vina), lui oricum ii place sa se joace cu mintea mea asa ca nu vad nici un castig in toata afacerea...dar totusi...
sunt o sadomasochista. am un total dispret pentru oamenii care isi bat joc de ei dar se pare ca nici eu nu sunt departe de ei. ma tot plang de dureri de suflet dar am ajuns sa inteleg ca durerile astea mi se datoreaza. as face bine sa nu ma mai gandesc. totul e in mintea mea si trebuie sa gasesc o cale sa scot 'totul' de acolo. un cap gol e mult mai odihnit si cred ca si stapanul capului e de asemenea.
oricum cred ca o sa urmeze multe mesaje de plans de mila, de compatimit...ma rog, autocompatimit. it's human nature oare? probabil. tot mai multa lume prefera sa se afunde in cacat decat sa incerce sa iasa de acolo. liberul arbitru?...bullshit daca tot vrem sa credem in such a thing like liberul arbitru ar trebui sa-l numim altfel...sulfet, inima, cel mult (adica in ultima instanta) creier.
iarta-mi visarea si trezeste-ma...
(mda, dupa cum spuneam, irecuperabil)

the dream i had of u

minunate 'show-urile' astea romanesti. shitty public, spectacol nu prea, jeg din belsug. asta seara a vazut si retarda din mine minunatul concert live(ma rog) schiller mit hepner. baieti draguti, (mai mult schiller decat hepner care ar face bine sa isi rada simulacru ala de mustacioara si sa lase fitele de madalina manole prelingandu-se pe microfon) incepe minunata melodie, la care publicul ar trebui sa fie in extaz si eu nu vad pe ecran decat niste ciumalai molesiti si plictisiti de viata care ingaima ceva(unii dintre ei) care ar trebui sa fie melodia mai sus numita...priveliste dezolanta...dupa vreo trei sferturi din prima melodie apare o individa (puteam sa bag mana in foc ca ii loredana) blonda(evident) care incepe sa se unduiasca lasciv(mai mult sau mai putin). in fine, spre extazul publicului (care acum e si mai plictisit si mort) se termina hitul anului...cei doi cantareti se inclina, fac cu mana si mie in cap mi se framanta un singur gand (doar nu asta o fost tot 'recitalu' duamne iarta-ma!) nici pe departe insa...incepe domnisoara sa geama ceva in microfon(care by the way...nici nu se compara cu melodia in sine), incepe domnu schiller sa clamapane la origile alea si bineinteles...madalina manole incepe si el sa se schelalaie in microfonul din dotare...adica incepe sa mimeze ca ar canta ca doar no, nu o sa-si strice el vocea pe o scena de calibrul ala (si inca ce scena..cred ca jegoasa ii cel mai bun cuvant care ar putea-o caracteriza). minunata blonda angelica se unduie in continuare scotand la iveala niste picioare slabanoage si un corp cam diform daca ar fi sa ma intrebe pe mine cineva...(slava cerului ca nu ma intreaba nimeni). se termina orgia...filiformii din public aplauda frenetic...si din nou rasare in mintea mea retarda gandul: doar nu asta o fost tot 'recitalu' doamne tarta-ma!...mi se raspunde zeflemitor...ba da! se inclina din nou ca la teatru apare nenormalu de dobrovolski(or what ever) si tot momentul cumminant ia sfarsit spre stupoarea mea, si sincera sa fiu nu stiu ce sentiment ii incerca pe cei din public...
cu toate astea...muzica pe care o fac cei doi 'cantareti' nu e rea daca o asculti doar si nu te uiti la ea, chit ca versurile sunt cam sarace, sunt pline de un meaning accesibil tuturor...oricum as fi mult mai fericita daca s-ar asculta schiller in loc de corina si cream si alte pipule din muzica romaneasa...dar lucrul asta nu se intampla, fetitele de mai sus raman la fel de adorate.
sper macar ca la anu publicu sa fie ceva mai de seama...ca invitatii (de seama) au fost epuizati anul asta

suflet pierdut. al meu de fapt. as vrea sa cred ca asa arata(nu mai jalnic sau ceva :P) 

Cacat cu mac

capul...capul...unde mi-e capul?! mi s-a parut ca l-am vazut cand am intrat in baie...sa-l fi lasat acolo de aseara? parca il aveam totusi cand m-am bagat in pat..si atunci? vreau capul meu inapoi
excese, excese...prea mute excese, i need to stop. trebuie sa duc o viata sanatoasa, fara tigari, fara alcool, fara zgomote, fara nopti nedormite...hm...that's a tricky one...oricum intr-o asemenea situatie nici ca se poate incepe mai bine viata asta sanatoasa. la 4 meditatii, o tema kilometrica, fara tigari, masa cu bunicamea. mi-as dori sa simt capul cum imi crapa (laitmotiv).
singurul lucru care ma mai consoleaza is gorillaz din boxe. mai am insa o singura speranta, sa nu fie numai asta lucrul cu care ma pot consola.
ieri a fost minunat. mi-am propus sa nu ma mai sui in masina cu cosmin pentru un drum mai lung de doi kilometri. am totusi mila de stomacul meu, sarmanul meu stomac...
capul...capul...ii inca dat disparut...si ca sa revin...trebuie sa ma apuc de lectii...za horrorrrrr!!!

e doar o stare de spirit... 

e o zi tare prolifica din cate imi dau seama...ce face plictiseala din om. visez cu jind la ziua de maine, soare, eu zacanda prin vreun cotlon, fumand, lipsita de plictiseala si de orice alta grija. o sa fie magnific, minunat, stralucitor...parca ma vad.
...m-am trezit. nu cred ca am mai trait ceva magnific, minunat si stralucitor vreodata asa ca nu stiu despre ce e vorba...vise, fantezii.
trebuie sa ma apuc de lectii. trebuie sa ma apuc de lectii. trebuie sa ma apuc de lectii....TREBUIE SA MA APUC DE LECTII!

damn...

de o jumate de ora ma debusolez in continuu. cum sa fac sa pun poze oare? is chiar atat de batuta in cap?! as vrea acum o idee salvatoare...and i mean acum!

Vreau sanatate mintala!

simtamantul de mai deveme in legatura cu crapatul capului parca e pe trecute...slava cerului, nu stiu cat mai rezistam!
so...azi minunata sarbatoare ne-a luminat sufletele si ne-a facut mai buni si mai drepti....bull shit!azi mai mult ca niciodata mi-am simtit sufletul ca o piele, nimic pulsand, nimic plin de viata. ceva uscat si fara speranta.(sumbru, mort) probabil pentru ca e duminica...duminicile au un efect distrugator asupra mea. se pare ca nu conteaza daca e pasti sau nu, duminica tot aia e...
sper din tot sufletu sa ma pot strecura afara din casa, sa pot zace undeva pe o banca cu castile in urechi si cu o tigara in imediata mea apropiere...it's all i wish for...