everything's magic...

Mi se pare foarte trist faptul ca trebuie sa uitam anumiti oameni pentru ca stim ca nu o sa-I mai vedem niciodata. Mi se pare trist ca trebuie sa-l uit pe Ionut pentru ca sigur nu o sa-l mai intalnesc niciodata pe strada doar ca sa ma pierd in ochii lui si el intr-ai mei. E groaznic ca trebuie sa-l uit pe Gabi, pentru ca probabil nu o sa-l mai vad niciodata tavalindu-se in boxeri prin zapada si chiar foarte probabil sa nu ne mai pupam niciodata sub vasc. N-as fi vrut sa-l uit niciodata pe baiatu ala cret din tren de acum doua saptamani pe care l-am vazut inainte si in 123 dar trebuie, pentru ca destinul nu e chiar asa de dragut ca sa-mi ingaduie sa nu fac asta. Trebuie sa o uit pe Corina, prietena mea cea mai buna dintr-a patra, pentru ca am impresia ca eu n-o sa ajung niciodata peste mari si tari, unde e ea. Din aceleasi motive o sa-l uit si pe Liviu, primul meu coleg de banca din clasa intai. E necesar sa-l uit chiar si pe Smart, cu toate ca l-am visat acum cateva seri, asa de mult m-am gandit la el. Si pe langa toti oamenii astia minunati pe care viata asta ma oblige sa ii uit, ii uit si pe cei pe care i-am intalnit doar o clipa, de ajuns cat sa apuc sa regret ca nu o sa-I mai vad niciodata. As vrea sa nu fie nevoie sa trec cu gandurile peste ei, dar oricat de frumoase ar fi amintirile pe care le avem impreuna, oricat de mult mi-as dori sa nu trebuiasca sa fac un lucru asa de rusinos ca asta, trebuie sa ii las deoaprte…si of, imi pare asa de rau….