peninsula

cam asa a fost prima mea peninsula din povestea mea de vara. pozele nu le-am facut eu, dar macar is acolo...cateva poze :)


asta is eu intr-un mare fel de obosita, dupa drumu iadului bucuresti-targu mures. sa le ia dracu de serpentine




asta ii un pic de sighisoara plus festival medieval. mai bine nu ne opream, m-am reindragostit de oras plus ca erau o groaza de cercei/margele/haine/lucruri care mi-au luat ochii cu totu :)







si astea sunt singurele 3 poze din incinta. subliniez din nou ca ma sustrag de la faurirea pozelor :)

nu vreau sa se transforme blogul asta intr-o mare de scrisori de dragoste dar nu ma pot abtine.
te vreau cum n-am mai dorit pe nimeni niciodata. te-ai strecurat in sufletul meu cum nimeni n-a facut-o pana acum, cu viteza luminii.
eu sunt nebuna si ma framant. ma straduiesc sa nu, dar totusi, in unele zile mi se rupa sufletul de la atatea framantari. doamne, cate lucruri ti-as zice daca as sti sigur ca nu te sperii.
pe de alta parte, trebuie sa recunosti ca mi-am perfectionat flecareala, putem sa vorbim si despre ce-am facut azi la birou.
as fi vrut sa traiesc intotdeauna in secunda aia de pe autostrada soarelui, cand soarele rasarise de vreo 10 minute, si razele se filtrau prin parul meu, in ochii tai, care erau ai mei, care erau ai tai...si tot asa. intotdeauna o sa vreau sa traiesc doar in fractiunea aia de timp. care s-a dilatat pana a ajuns si la ziua de azi, si o sa fie si maine, si poimaine si peste vremuri.
si...nu stiu cum e bine. de unde stii cum e bine daca n-ai mai trait niciodata asa ceva?

toy like people make me boy like...

as vrea uneori sa fiu mica, mica, mica sa intru in gandurile tale si sa-mi dau seama. as vrea ca telepatia sa mearga atat de bine incat sa nu-ti zic de scriiturile mele de aici dar tu sa le gasesti si sa-ti dai seama. sa-ti dai seama cam cum a fost viata mea de pana acum si cum e acum cand suntem impreuna. cat imi e de greu sa nu mai fiu crispata, cat imi e de greu sa ma relaxez si sa iti povestesc toate porcarioarele. stiu ca tie ti-ar placea sa le auzi dar mie mi-e asa de frica sa nu te plictisesc.
asa de rau imi pare ca timpul tau e asa de scurt. ca esti asa de obosit fizic. ca muschii se resimt, ca gandurile nu mai sunt aceleasi.
vreau sa stii ca uneori ma gandesc ca nu merit toata fericirea asta. uneori ma intreb ce iti place la mine. uneori imi doresc atat de tare sa nu te plictisesc ca incremenesc cu totul si nu mai sunt in stare de nimic.
stiu ca daca ti-as spune despre toate temerile pe care le am probabil te-ai speria, poate mai tare decat m-am speriat eu cand m-ai inclus in toate planurile tale de viitor, mai tare decat atunci cand Claudiu mi-a urat "bine ai venit in familie". asa ca sa nu te sperii, bine? sa nu pleci, sa nu te plictisesti. sa ma tii de mana ca si pana acum (stiu ca o sa faci asta no matter what), sa ma faci sa ma simt la fel de in siguranta ca pana acum.

baby, baby, baby light my way...

niciodata n-am fost mai fericita decat acum, niciodata. totul se leaga, totul se potriveste. nici caldura nu ma mai deranjeaza asa.
niciodata n-am simtit ca traiesc mai mult decat acum. niciodata n-am fost atat de implinita. intotdeauna a existat un "dar", acum nu.
niciodata n-am visat mai mult decat acum si visele sa se transforme in realitate.
totul se intampla acum, in momentul asta.
fiecare zi trece si nu e asemanatoare cu ieri. in fiecare zi ma trezesc si mi se pare ca nu m-am trezit inca, mi se pare ca inca visez.
ma intrebam acum cateva zile daca toata lumea simte asa intr-un punct sau altul al vietii. daca fiecare se mira de niste lucruri marunte. daca fiecare se trezeste dimineata si ii vine sa rada cu tot sufletul.
mi-e drag, mi-e tare drag. mi-e drag si nu mai am nevoie de altceva. nu mai pot sa ma gandesc la altceva.
nu ma asteptam ca prima vara petrecuta departe de casa sa fie asa ca o poveste. nu ma asteptam ca la 23 de ani sa sar in balti intr-o duminica dimineata cu nori si ploaie. nu ma asteptam sa ma ude ploaia pana la piele si sa-mi pese atat de putin. nu ma asteptam sa ma pierd in priviri si zambete asa cum o fac acum. sa plutesc intre minute. sa nu mai astept lucrurile bune sa mi se intample pentru ca ele chiar se intampla.
sincera sa fiu...nu ma asteptam sa fiu fericita.
nu ma asteptam ca vreodata sa visez impreuna cu andre in fiecare dimineata cu aroma de cafea. sa visam la mare si la nisip si la vacanta.
nu ma asteptam sa adorm seara cu un "noapte buna frumosule" soptit in urechea dreapta si sa sarut niste buze somnoroase dimineata inainte sa plec la birou. sa rad de umbre pe pereti si sa ma dau in balansoare pana rasare soarele.
nu ma asteptam la nimic din ce mi se intampla acum. viata m-a luat cu totul prin surprindere...

but what is love without lust....

mi-e frica rau, frica, frica, frica. cum sa supravietuiesc in timpul saptamanii? cum sa fac sa treaca mai repede cele 5 zile pana la weekend? nu un weekend anume, ci orice weekend.
cum faci lucrurile sa mearga? cum faci sa fi tu cu cine vrei? cum sa te convingi ca ce faci e bine? cum faci sa fii la fel cum esti cu un om pe care il iubesti din tot sufletul, cu alt om, nou, de care ti-e drag de mori? cum sa-l faci pe omul de care ti-e drag de mori, si care e obosit mort, sa fie entuziasmat tot timpul, asa cum era cand l-ai cunoscut? cum faci sa dureze?
cum sa traiesti doar in si pentru weekend? cum sa te integrezi in viata altcuiva? cum sa faci sa ai amintiri comune cu un om de care ti-e drag de mori? cum sa fac?
de 3 saptamani nu mai respir, nu mai mananc, nu mai beau, nu mai zambesc, nu mai dorm decat cu aceleasi ganduri. de 3 saptamani traiesc viata altcuiva, alta viata, respir alt aer, ma trezesc in fiecare dimineata alta. si 3 saptamani e asa de putin, si eu simt asa de mult. si vreau sa simt mult, totul daca se poate.
mi-e frica tare. mi-e frica de toate substantele care ma fac mai fermecatoare, mai volubila, mai prietenoasa, mai draguta. mi-e frica de tacerea mea de care nu pot sa scap. mi-e frica de taceri in general. mi-e frica si de cuvinte uneori. pe care le spun repede ca sa scap o data. mi-e frica de intrebari, mi-e frica de planuri de viitor.
niciodata in viata mea insa, n-am fost mai fericita. niciodata in viata mea nu m-am simtit asa. nu m-am trezit dimineata devreme (la 7 jumate dimineata, adica nu oricum) si sa zambesc. intr-una.
in acelasi timp imi dau seama ca prietenii mei nici nu stiu cum suntem noi de fapt. ca n-am fost asa fericita ca acum niciodata in viata mea si din cauza lor. nu a tuturor dar oricum...
cum faci sa dureze?

are we human?

de fiecare data cand mi s-a intamplat ceva bun (sau ma rog, aveam eu impresia ca e bun, sau ca mi se intampla mie) am zis ca nu scriu, ca poate ar fi o piaza rea, ca daca scriu sigur o sa se termine prea repede. dar acum se intampla ceva bun cum nu s-a mai intamplat pana acum. e bine de tot. oricum am impresia ca daca vorbesc despre, sau scriu despre sau orice, n-o sa mai fie la fel de bine. ma rog, eu savurez oricum.
asa ca ajung in fiecare seara acasa si imi vine sa zambesc, si ma trezesc dimineata si zambesc la fel, ma mai trezesc la birou in mijlocul zilei, rupta de somn si de caldura ca zambesc. zambesc intr-una de cateva zile. si visele mi-s pline, si zilele la fel. si rasaritul de duminica de pe autostrada soarelui cu underworld in urechi face cat toate diminetile in care nu-mi venea sa ma ridic din pat. si soarele din par din aceeasi duminica dimineata la fel...si noptile astea nedormite, si zambetele pana la urechi, si plimbatul pe stradute dupa ploaie, si buzele si mainile si tot. am ramas fara cuvinte...
in alta ordine de idei maine...The Killers (chit ca dupa aia n-o sa mai am bani nici sa respir, dar sa savuram zic...)