nu vreau sa se transforme blogul asta intr-o mare de scrisori de dragoste dar nu ma pot abtine.
te vreau cum n-am mai dorit pe nimeni niciodata. te-ai strecurat in sufletul meu cum nimeni n-a facut-o pana acum, cu viteza luminii.
eu sunt nebuna si ma framant. ma straduiesc sa nu, dar totusi, in unele zile mi se rupa sufletul de la atatea framantari. doamne, cate lucruri ti-as zice daca as sti sigur ca nu te sperii.
pe de alta parte, trebuie sa recunosti ca mi-am perfectionat flecareala, putem sa vorbim si despre ce-am facut azi la birou.
as fi vrut sa traiesc intotdeauna in secunda aia de pe autostrada soarelui, cand soarele rasarise de vreo 10 minute, si razele se filtrau prin parul meu, in ochii tai, care erau ai mei, care erau ai tai...si tot asa. intotdeauna o sa vreau sa traiesc doar in fractiunea aia de timp. care s-a dilatat pana a ajuns si la ziua de azi, si o sa fie si maine, si poimaine si peste vremuri.
si...nu stiu cum e bine. de unde stii cum e bine daca n-ai mai trait niciodata asa ceva?