feel as empty as a drum...

m-am trezit intr-o dimineata si eram straina, nu ma mai recunosteam, parca nu eram eu. de atunci cred ca am inceput sa ne despartim, pachetul de tigari era gol si stiam ca nimic nu o sa mai fie la fel. n-as putea spune cu precizie in ce dimineata a fost asta. as vrea sa fi stiut, sa-ti spun si tie, ca sa stii. asa ca acum stau aici si sunt constienta ca nu mai sunt eu cea dinainte. si nici nu cred ca voi mai fi vreodata. eu m-am obisnuit cu gandul asta insa nu sunt sigura daca imi place sau nu ceea ce am devenit. nu simt ca stiu mai multe sau ca am evoluat. simt doar ca nu mai sunt eu.
ma ascund dupa diverse masti, diferite, alta in fiecare zi. ma oboseste uneori lucrul asta dar ma face sa ma recunosc, dintre toate mastile sa o aleg pe cea adevarata. nu e sanatos, stiu, dar nu ma pot abtine. trebuie sa arborez o masca mai fericita decat sunt eu cu adevarat pentru ca altfel o sa cad in haurile depresiei si mai adanc decat sunt acum. si nu-mi mai doresc.
insa oricat de straina m-as trezi in diverse dimineti (cred ca ploua atunci) esenta este aceeasi. eu sunt tot eu. nu pot sa mint (da!), pun prietenia pe primul loc (am observat asta mai nou), incerc sa ma adaptez cu greu la lumea asta in care traim (nu sunt eu facuta pentru asa ceva dar macar incerc), traiesc in vise si iluzii (foarte nesanatos) si uneori, din prea multe emotii si sentimente nu mai ramane nimic, am sufletul gol, gol de tot. uneori ca de exemplu acum...