Tomorow comes today

o insemnare 'pamanteasca' o sa fie asta...n-am mai postat ceva la obiect for a while...
1. n-am intrat la comunicare, am ramas la sociologie si de atunci incerc sa ma conving ca tot raul spre bine. nu-mi prea iese insa, moralul meu e undeva foarte aproape de pamant. sper sa treaca o data si o data...
2. poimaine ma mut la bucuresti, in minunata mea camera de camin cu minunatele mele colege(pe care nu le cunosc, dar am o sumbra presimtire ca o sa ne paruim sometime)
3. se pare ca imi neglijez familia si nu fac mai nimic in casa...wtf?! daca nu-mi zice nimeni sa fac nimic, si eu vad ca totul e in regula...poate sunt eu defecta
4. cu legatura la punctul 2, nu vreau sa plec! urasc pana si ideea de a merge cu masina plina de sarsanale pana la bucuresti. urasc oamenii, sunt cei mai ingrati oameni din cati am cunoscut, cu unele mici exceptii (sper) care sa intareasca regula
5. o sa o duc intr-o foame continua, dat fiind faptul ca nu prea o sa am bani, si o sa si am nevoie de diverse gadgets si haine
6. singurul lucru bun e ca am scapat de matematica, lucru pentru care ma felicit si in ziua de azi
7. am intrat in criza de timp cu bagaju and all that shit, nu am nimic strans/aranjat/impachetat. toate hainele stau bine mersi curate, in dulap. nu mi-am facut inca curaj sa vad ce iau si ce nu, ce e vital si ce nu, ce o sa-mi trebuiasca and so on
8. sufletu e varza, prefer sa nu relatez nimic despre asta. inceputurile sunt intotdeauna frumoase numai ca asta o sa fie ceva de genul 2 in 1, inceput si sfarsit in acelasi pachet. sincronizarea nu ma ajuta deloc
9. ma tot intreb cu ce o sa imi ocup timpul dar apoi ma plezneste din plin ideea ca, hell, is in bucuresti, n-am cum ma plictisi, imi ia o jumatate de ora si ca sa ajung la andre...
10. is perfect recunoscatoare pentru faptul ca andre e cu mine in bucuresti. multumesc oricui ma aude...
11. tinand cont de faptul ca e unul din putinele camine care nu au net, o sa inebunesc, viata mea sociala o sa fie praf...whatever
12. si ca duzina sa fie completa, mi-e groaza de schimbari. intotdeauna mi-a fost. mi-e o frica de ma cac pe mine. daca o sa cad intr-o inimaginabila depresie si nu o sa am pe nimeni alaturi? si ca spaima sa fie si mai si, mi se tot repeta zilnic in urechi sa nu ies noaptea, ca ii periculos, ca cine stie ce mi se poate intampla, etc etc. cum sa nu ies noaptea?noaptea rulz...dar sa nu exageram

...the sun...the light...and the trees...these beautiful trees...it's a strange day, no colours or shapes, no sound in my head, I forget who I am...

so, is it goodbye?

as vrea sa fug departe, departe, sa nu trebuiasca sa mai dau nici o explicatie...as vrea sa fugi cu mine, oriunde as vrea eu. pentru prima data in viata mea, vreau sa fiu libera de orice constrangeri, de orice prejudecati, de orice complexe. vreau sa se termine tot cosmarul asta (da, stiu, s-a terminat, numai ca i don't feel like it).
nu vreau insa sa ma mai raportez la tine, in orice fac. as vrea sa stiu ca o sa fi acolo, intotdeauna. (chiar daca intotdeauna inseamna si numai doua saptamani, cat ne-a mai ramas)
de maine incepand o sa incerc sa incalc orice regula numai pentru simplul motiv ca regulile trebuie incalcate. am atata furie adunata in suflet si nu stiu ce sa fac cu ea...din momentul in care am inceput sa ma indragostesc de tine (si da, nici macar acum procesul nu e incheiat) in sufletul meu s-au intamplat multe. lucruri contradictorii, antitetice chiar. s-a ajuns de la lacrimi de durere pana la zambete intinse pe toata fata. de la dureri mistuitoare de suflet la stari de neimaginata fericire...si tu singur ai reusit sa faci toate astea. uneori ma gandesc daca sa mai contiuni sau nu, daca e bine pentru mine sau nu, si nu cred ca m-as mai putea lipsi acum de toate starile pe care mi le oferi...fiind tu insuti...

de ce pe jos nu poa' sa fie scrum?

de ce te uiti la mine cu ochii astia goi? de ce ai aparut ca intr-o poveste si apoi ai disparut fara nici un cuvant? de ce ne-am intalnit azi? de ce iti place sa te joci cu mine? ti se pare ca n-am suflet? ti se pare ca nu ma consum singura asteptand un semn de la tine? ti se pare ca atunci cand te gandesti sa ma anunti ca vrei sa ma vezi eu nu jubilez? nu ma bucur? nu sunt macar multumita?
de ce am ajuns aici? stiu ca un sfarsit nu poate fi niciodata fericit si lipsit de resentimente dar daca eu nu vreau sa se sfarseasca? daca tu nu va trebui sa ma mai minti niciodata de teama ca eu n-as intelege? eu inteleg totul, pot sa te ajut, sa-ti spun ca totul o sa fie bine, sa fac tot posibilul sa fie bine. pot sa ma daruiesc tie ca se te scot din gandurile tale singuratice, sa te fac sa ma vezi, sa pot sa fiu eu intreaga, asa cum vreau, asa cum as vrea...
daca as sti sigur ca tu n-o sa ma minti m-as arunca cu capul inainte si nu m-as gandi la nimic. mi-e atat de frica sa nu mai sufar...mi-e atat de frica de durerile ravasitoare de suflet care fac din mine un neom.
de ce te uiti la mine cu ochii astia goi?de ce ma vrei cand nu mai poti avea?

nu e greu sa crezi ca tu esti eu, si dorinta mea e a ta

nu mai simt nimic. totusi prezenta sentimentelor e acolo, undeva intr-un colt de memorie. stiu ca le-am avut, ca au fost prezente numai ca acum nu mai sunt. au disparut total, s-au prefacut in cenusa si nu le mai gasesc.
toate starile mele sunt traite si de altii. nimic nu e unic, totul e prefabricat. poate am fost prea naiva pana acum si am crezut ca tot ce simt eu e numai al meu, povestea mea imi apartine...se pare ca adevarul e departe. fiecare poveste se aseamana cu cea de langa ea, toate sunt tacute si tacerile lor dor uneori.
in luna care a trecut am descoperit ca singuratatea si tacerea dor, intra prin toti porii, te transforma in abur, neant. deja sunt abur, a fost prea mult pentru mine. inainte sa plec totul parea ca e bine, era calm in sufletul meu, calm si bunastare. acum insa nu e nimic.
sunt pasiva. pasiva, vida, nula. nu insemn nimic.
imi doresc numai sa fiu fericita. as face orice. sa fiu fericita, sa rad si sa iubesc. sa-mi bag pula in ea viata...o urasc!