anniversary of an uninteresting event

eu in general nu pot sa fac extraordinar de bine sau foarte bine. is construita sa fac bine de cateva ori pe an si in rest sa-mi fie...hai sa zicem normal, nimic iesit din comun. in schimb mi-a fost foarte rau, dar nu despre asta vreau sa scriu. m-am hotarat sa termin cu tristeturile si depresiile. m-am gandit eu ca nu mai are rost. mai am atat de putin timp la dispozitie sa fac ce-mi trece prin cap si sa fiu cum vreau asa ca nu trebuie sa ma mai complac, sa fac frumos atunci cand nu vreau. mi-am propus sa fac numai cum e mai bine pentru mine. si nu, nu sunt egoista.nu! am ajuns la concluzia ca acum, orice si oricum as face nu ma mai pot schimba. asa sunt eu, i have to live with me. oricat de agresiv ar suna, nu ma intereseaza de ce zice lumea. adica, nu ma intereseaza in felul meu. nu o sa ma apuc sa-mi fac creasta si sa-mi pun pierce in limba doar pentru ca sunt o rebela si nimeni nu ma intelege. trebuie doar sa gasim un punct comun cu lumea ca sa ne intelegem si sa fim prieteni (noi intre noi adica). nu ma deranjeaza daca nu ascultam aceeasi muzica, daca nu facem aceleasi lucruri, daca nu ne plac aceleasi filme, mie imi trebuie doar un punct comun...
ma gandeam ca aproape nimic nu s-a schimbat de acum un an. casa e aceeasi, fagaras e acelasi, muntii sunt tot aici, jaluzelele filtreaza soarele de dupa-masa, deftones inca se mai aud din boxe...dar eu? esenta e aceeasi, simt eu ca e aceeasi dar invelisul, ceea ce acopera esenta? un an in bucuresti a trecut tare repede...ne-am schimbat cu totii. ne-a perevrtit orasul mai mult sau mai putin. pentru copilarie fagarasul a fost extraordinar. numai ca noi nu mai suntem copii...
am o stare in suflet pe care nu pot sa o definesc, un nod in gat de care nu pot sa scap si cu toate astea mi-e bine...nu-mi fac planuri. trei luni...soare, senzatii...