my name is luka

nici ca se putea altfel, am scirs un post kilometric care insa a fost pierdut in neant. tipic.
si scria acolo ca n-am facut nimic zilelea asta, si alte lucruri pamantesti de care insa m-am cam saturat. da, sunt o lenesa, am preferat sa zac la calculator decat sa fac alte diverse activitati (nu ma pot gandi acum la una anume, nici imaginatie nu mai am)
asa ca m-am gandit ca ar trebui sa dezvolt alte subiecte, mai abstracte si mai cu capul in nori. anul trecut pe vremea asta de exemplu, un moment extraordinar din viata mea, cand sintagma 'cu capul in nori' era potrivirea perfecta cu situatia, ma duceam la meditatii, invatam, activitati intense de elev de clasa a doispea cu bacu prin apropiere. in fiecare marti ma strecuram la meditatii cu castile infipte in urechi si cu somu in glanda. stateam acolo doua ore si discutam despre gramaticile limbii romane (eu terminand un liceu cu profil real) iar cand in fsarit plecam acasa, si primavara era venita, deci era soare si frumos, la colt il vedeam pe ionut si timpul se oprea, secundele se dilatau, soarele era ca un copil care se juca cu privirile noastre si atunci nu mai existau decat ochii lui si ai mei. sau cand deschideam geamul si eram sigura ca o sa il vad pentru ca prezenta lui exista atunci pentru mine in orice fir de praf, pe orice strada, la orice colt. ce poveste, ce nebunie.
ma gandeam eu asa ca ar fi tare dragut sa pot expune ceea ce imi trece prin cap, asa cum imi trece prin cap, dar in momentul in care incep sa scriu, toata povestea se transforma si is pierde parca din stralucire. de fapt eu gandesc mai mult in imagini, mirosurile ma ajuta si ele mult, texturile, senzatiile.
mi-am dat seama ca sunt cam ipocrita si asta ar fi lucrul care ma dernajeaza cel mai tare. a...si ala ca nu vorbesc. adica nu ca nu vorbesc deloc dar sunt momente si oameni care ma inhiba si atunci nu mai pot sa zic nimic, chiar daca imi scot fata de nepasatoare de fapt ma strofoc din toate puterile sa scot ceva interesant si ma gandesc si iar ma razgandesc si pana la urma nu mai emit nimic. asta ar fi a doua problema. ar mai fi faptul ca prea ma intereseaza de tot ce zice lumea (despre mine in particular si despre lume in general) dar de asta am reusit oarecum sa ma vindec.
pe langa toate astea, as vrea sa cunosc pe cineva care sa-si dea seama cum sunt eu cu adevarat (si cred ca aici ma repet, am dorinta asta de mai mult timp) si sa zica.."uite Ioana, sufletul tau e asa, asa si asa, asta am vazut eu la tine". patetisme dintr-astea.
in alta ordine de idei, saptamana viitoare o sa-mi tatuez o steluta mica, si o sa-i fac si poze, sa vada toata populatia.
soare, lacrimi, scrumiera portocalie, planuri, tristeti, primavara.