and you can't fight the tears that ain't coming...

ma gandeam uneori cum putem sa dormim. adica eu personal nu inteleg cum pot sa dorm cu atatea ganduri in cap, cum pot sa le dau la o parte ca sa visez, cum pot sa le uit pentru cateva ore(din ce in ce mai multe acum) pentru ca apoi sa le iau de la capat, cu si mai multe idei, si mai multe zbateri de memorie. nu inteleg. poate ma gandesc la asta si din cauza ca in ultima vreme ma gandesc la asta inainte sa adorm...
in alta ordine de idei maine dimineata voi fi in accelerat cu destinatia fagaras. oh, happy day. de cand a inceput facultatea am dus-o relativ prost, nimic nu a mers cum trebuit, but then again de obicei nimic nu merge cum trebuie. dupa ce o saptamana am fot copilul strazilor(bine, exagerez), m-am mutat in camin unde nu se poate face nimic. apoi m-am angajat (mare greseala) si asta a fost inceputul sfarsitului sanatatii mele mintale. am lucrat o luna si jumatate dupa care mi-am dat seama ca nu se ma poate si o sa o iau razna cat de curand si mi-am dat demisia. am luat un salariu la care nici nu vreau sa ma gandesc pentru ca e demult cheltuit. si acum, ca o minunata cireasa rosie si suculenta pe un tort deja uscat vin sarbatorile. o da, ce fantasmagoric o sa fie. voi sta imbracata n fusta mea cea noua, incaltata in cizmele mele de domnisoara in varful patului si ma voi uita la televizor. ce placeri nebanuite o sa-mi ofere chestia asta. macar plec acasa. nu mai cheltui bani si o sa dorm in patul meu. atat.(punct)

of doamne...s-a intamplat irealul. acest post este primul post de la mine din camin. de pe hol e adevarat, in miros de prajeala. dar macar e la 3 secunde de camera mea. pana cand o sa ajunga cu adevarat IN camera cred ca mai dureaza. mai am 3 zile de lucru si gata. maine, poimaine si duminica. saptamanile astea care au trecut nici macar nu le-am simtit. n-am inteles nimic din weekenduri, din viata in general. am dormit, m-am trezit, am plecat la servici, am dormit, m-am trezit and so on...nu mai stiu ce sa fac in continuare. se anunta o vacanta foarte...statica sa zicem. revelionul presimt ca il voi petrece in pat, cu televizorul aprins poate...si nu sunt atat de deprimata din cauza asta pe cat ma asteptam.
se pare ca oricum postul asta e in pericol sa se piarda in neant. promit ca o sa postez mult si frumos despre ce s-a mai intamplat, omitand bineinteles amanuntele picante despre minunatul meu fost loc de munca...cu toate ca...ma mai gandesc:>

este ora 6:23 si sunt la servici. am vaga impresie ca voi muri daca nu ma trnatesc in pat imediat...deci voi muri. totusi...in caz ca nu se va intampla asa ceva. peste o saptamana voi fi din nou libera ca pasarea cerului. cu demisia aprobata. of...

tagged

tot andrei vrea sa stie despre fagaras. so here goes again:
3 locuri care imi plac: pe scari in fata blocului, cartierul florilor, la mine in balcon
3 locuri care nu-mi plac: tigania din cartierul combinat, cartierul de la gara (habar n-am cum ii zice, probabil ca garii) si tot ce imi aduce aminte ca e un loc uitat de lume, unde niciodata nu se intampla nimic
3 locuri unde ies cu prietenii: 5th avenue, d&c...si atat. doamne ce oras mic avem!
3 chestii pe care un strain nu le-ar intelege la fagaras: faptul ca cetatea din centru e intr-o stare deplorabila si deloc exploatata, cersetorii din centru, domo langa flanco, vizavi de rombiz (sau tocmai chestia asta ar intrlege-o?)
cel mai de fite cartier: sa fim seriosi...centru 1?
cel mai urat cartier: combinat...cred
n-am prea inteles eu de ce cineva ar vrea sa stie lucrurile astea despre fagaras. ii minuscul. practic nici nu conteaza.

mai ramai putin

m-am mutat cu surle si trambite in minunatul camin p8 din si mai minunata regie. da, e curat si frumos pentru ca e nou, nu pentru ca ar fi fost cine stie ce ingrijit. inca asteptam mese, scaune, etajere, chei la usi, net si alte chestii trebuincioase traiului. e minunat sa poti tasta la propriul tau comp, intr-o camera cu birou si covor pe jos.
cred ca de data asta povestirile din camera 113 de la etajul 1 (da, am evoluat) nu or sa mai fie atat de picante dar sper din tot sufletul sa fie mai dese. saptamana viitoare la un moment dat acest calculator va fi transportat cu tot tam-tamul de rigoare in capitala spre a-mi servi drept companion pentru anul universitar 2006-2006. in rest e mare plictiseala. la scoala si acasa. am terminat terminat portretul lui dorian grey, si sunt aproape gata si cu jane eyre. foarte frumoasa carte. am citit-o pe nerasuflate. am reusit performanta de a citi aproape 100 de pagini din 'sinconismul european si cultura critica romaneasca" de badescu. groaznic. am trecut prin chinurile facerii pana am reusit sa inteleg ceva din ea. culmea e ca profu e un om chiar normal, care preda cursuri normale, ce-i drept cam pline de informatii totalmente noi si numeroase, care nu pot fi asimilate tocmai cum trebuie intr-un curs de o ora jumate.
saptamana asta...am incercat sa ma tin de cursuri. joi am mers la interviu la boom tv pe calea floreasca, azi dimineata m-au sunat sa-mi zica ca 'i got the job' si saptamana viitoare sa ma duc sa semnez contractul. happy, happy, joy,joy.
acest minunat sfarsit de saptamana va fi incununat de sarbatorirea celor 20 de ani ai mei, inca neimpliniti, dar familionul a zis sa profite de situatie dat fiind faptul ca marti aka 24 octombrie o sa fiu in bucuresti.
n-am trait nici un sentiment iesit din comun si am reusit sa racesc. am beneficiat de bunavointa unora si acum am firgider. hi.hi. in restul timpului care imi ramane intre citit porcarii pentru scoala, beletristica minunata, scoala si bere ma conversez cu muncitorii care se perinda pe la noi prin locuinta astfel incat unii au ajuns sa-si puna mainile in cap si sa exclame 'iarasi tu!' cand eu le deschid tacticoasa usa modulului. asta e, pana nu-mi vad camera locuibila nu o sa scape ei de mine. am zis, am spus.

in sfarsit am reusit sa ma mut. doamne ajuta. acum mai trebuie sa-mi fac rost de o masa, de un scaun si in rest totul e bine. ieri am desfundat canalizarea din baie cu propriile mele manute, sunt un geniu. pana saptamana viitoare o sa-mi aduc compu de acasa si o sa fie minunat. chestia asta cu mutatu imi acapareaza toata imaginatia. o sa fac tot ce trebuia sa fac, promit. peste 2 saptamani fix implinesc 20 de ani...ah cat de minunat

what am i to you?

cred ca sunt trista...ieri am fost un pic cu gandul prin alte parti, dar azi pot spune cu siguranta ca sunt trista. n-am un motiv anume. sunt pur si simplu trista. e o stare din aia cand afara ploua, si eu stau si numar picaturile de ploaie, si fumez si ma uit cum se pierde fumul in aerul din camera, si mintea imi zboara peste tot, si descopar probleme noi, pe care nu stiam ca le am. numai ca acum nu ploua, eu nu fumez...si problemele sunt tot alea, nu sunt noi. stiu ca le am.
incepe sa ma streseze tot mai tare faptu ca habar n-am cum si cu cine o sa stau la bucuresti. bucurestiul de fapt ma streseaza din ce in ce mai tare. adica...orasul imi place, viata de acolo imi place, dar nu-mi place ca va trebui sa plec iar de acasa. sentimentul de 'acasa nu o sa mai fie la mine acasa' din nou ma bantuie. iar o sa ma simt ca naiba in prima luna de stat acolo. o sa fie al doilea an cand de ziua mea nu o sa fiu acasa si da, o sa fiu relativ singura...deprimant.
zilele astea am ascultat intr-una coldplay, katie melua si norah jones, am iesit la suc, am baut cafea dimineata, m-am uitat la filme...am facut tot ce mi-a stat in puteri sa nu ma gandesc, la nimic. nu vreau sa ma mai gandesc. eu imi fac de obicei o mie de ganduri, despart firul in patru de mai multe ori daca se poate. acum insa mi-am dat silinta sa nu ma gandesc decat la trivialitati, numai la blugi si la bucle daca s-ar putea...

And I could write a song
A hundred miles long
Well that's where I belong
And you belong with me

And I could write it down
And spread it all around
Get lost and then get found
or swallowed in the sea

cred ca de azi o sa incep sa ma gandesc...si o sa fiu trista. nu ma pot abtine...

"am si un decalog aici. eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare. cum ridic ochii, il vad. si de fiecare data imi repet una din cele zece porunci. de fiecare data una singura, ca sa ma conving s-o urmez.
iata-le cum suna:
prima porunca: sa astepti oricat.
a doua porunca: sa astepti orice.
a treia porunca: sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
a patra porunca: sa nu numeri zilele.
a cincea porunca: sa nu uiti ca orice astepare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
a sasea porunca: repeta ca nu exista pustiu. exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
a saptea porunca: nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
s opta porunca: daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
a noua porunca: binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
a zecea porunca: aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota."
octavian paler - viata pe un peron

you're still you...

gata, m-am hotarat. o sa scriu o insemnare pentru blogul meu. acum. da.
uneori e nevoie sa echilibrezi balanta, pentru ca, nu-i asa, dupa ras vine plans. (nu stiu de ce e necesar si obligatoriu, dar cica asa e natural) ei bine, balanta a fost echilibrata, dupa ras a venit plans. si acum? ce sa mai fac acum? what to to, oh, what to do? sa astept sa ma transport din nou cu catrafusele la bucuresti? nu, nu astept asta. vara asta a fost plina de un fel de copilarie pe care nu am simtit-o pana acum, dar am stiut ca este vorba despre copilarie. ar trebui sa mai citesc un pic, sa termin macar una din cele trei carti incepute. ultima e viata pe un peron de octavian paler. ma induioseaza intr-un fel. ma captiveaza si ma intristeaza.nu stiu. mai am agonie si extaz de irving stone, inceputa din sesiune dar nu mai am chef sa citesc despre michelangelo acum, poate altadata. si a treia dar nu cea din urma e portretul lui dorian grey de oscar wilde, inceputa in saptamana aia magnifica de practica, neterminata nici pana in ziua de azi. rusine sa-mi fie. intre timp am citit transpotting, o carte plina de filosofiii. prea plina pentru gustul meu. daca tot ce era scris acolo ar fi fost transmis intr-o varianta mai putin agresiva, poate as fi gustat-o mai cu placere.
da...cred ca sunt linistita. in general. mai exista si cazuri extreme. azi de exemplu...dar nu o sa povestesc despre azi. nu trebuie sa ii dau importanta. azi poate fi sters. delete it.
in curand va trebui sa dau buzna din nou in realitate. nu-mi doresc. anul trecut in bucuresti a inceput cu nemarginita mea dorinta sa ma transform intr-o fiinta draguta si sociabila. am facut eforturi supraomenesti (pentru mine) ca sa fiu vorbareata. am reusit intr-o oarecare masura sa ma apropii de niste oameni. cred ca imi place de ei asa ca a meritat efortul. cred ca au vazut dincolo de masca mea impusa si nu or sa se indeparteze cand or sa vada care e situatia de fapt.
anul asta implinesc 20 de ani. cred ca 17 mi-a placut cel mai mult. avea o savoare aparte. nu cred ca imi place sa vorbesc despre asta. o sa fiu o 'tanara' (bleah) de 20 de ani, care incearca sa-si gaseasca viitorul in bucuresti. sper sa-l gasesc numai...
as vrea sa pot sa povestesc astea doua saptamani din timisoara. nu pot azi. sunt prea proaspete. poate ca totusi am sa rezum totul in perdele galbene, in tihna din intrarea plantelor, in harta orasului din pavaj (si totusi, eu zic ca seamana mai degraba cu un canal :>) prietenie tihnita, strafulgerari, flashbackuri, roscat, frunze...te iubesc...

tot fericire... 

fericire... 

i was there, ha! :>

marea de anul asta... 

am promis de mult poza asta. ea e steluta mea...:> 

jolene, jolene...i'm beggin you, please don' take my man

m-am gandit eu asa sa fac o recapitulare. pe unde am fost si ce am facut. cum au decurs weekendurile in bucuresti. ce intamplari mi-au mai condimentat existenta...

• pentru inceput am fost la braila...prin aprilie parca, la o colega de facultate. nu mi-a prea placut orasul. parca in fagaras e mai dragut. acolo singura chestie care merita atentie e dunarea, in rest nu m-a impresionat nimic.
• intr-un alt weekend mi-am tatuat steluta, prilej de nenumarate extazieri. dar despre chestia asta am scris o insemnare deja
• la mare de 1 mai , din nou, nu chiar pe gustul meu
• apoi a venit sesiunea, momente negre pentru mine. parca m-am stresat mai tare ca la bac. a fost groaznic de cald, plin de muste, intr-o camera prea mica unde trebuia sa mancam/invatam/dormim and so on
  
• dupa penultimul examen a trebuit sa alerg pana acasa la nunta lu unchiumio, de unde n-am mai vrut sa plec never ever. la chestia asta a ajutat si faptul ca toti prietenii mei erau deja in vacanta. a trebuit totusi sa ma intorc in bucuresti, sa dau si ultimu examen, cel mai greu, dupa care am intrat intr-o perioada de asidue depresii...habar n-am de ce. am stat in bucuresti pana in 30 iunie, ca sa mi se termine contractul de la camin, in cele mai crunte calduri pe care le-am trait vreodata. vineri, 30 iunie, m-am mutat inapoi acasa, cu tot calabalacu.
• am fost la cabana la breaza trei zile, foarte frumos, relaxare totala, facut mancare, ras, poze (promit ca intr-un viitor apropiat o sa pun si poze)
• practica la tismana, din nou, am o insemnare si despre asta, mi-a placut mai mult decat ma asteptam.
• dupa, am fost cu cortu in piatra craiului trei zile. daca n-ar fi plouat ar fi fost minunat. joi am ajuns, soare, frumos, am prajit cartofi, am facut mici, am baut diverse alcoale, am incercat sa facem focu dar n-am reusit ca ploua deja. ne-am introdus in corturi si am incercat sa dormim da' de unde...noi, peste overtent mai aveam o prelata mare, albastra, care in momentele in care batea vantu credeam ca e ursu care incearca sa ne manance cu cort cu tot. ma simteam la un moment dat ca dorothy din vrajitoru din oz...ne-am trezit vineri, soare, frumos, ne-am balacit, am stat in costume de baie, a veni si seara, am reusit de data asta sa facem foc, am stat in juru focului, am cantat in lipsa de casetofon si alte scule, am baut din nou spirtoase, si ne-am pus sa dormim sub un cer senin si frumos. dimineata ploaie, furtuna, corturi ude, blea...a trebuit sa ne impachetam si sa plecam ca oricum eram uzi, si nu mai era nimic de facut. in ansamblu, a fost chiar fain...
• dupa experienta uda de la plaiu foii am plecat din nou la bucuresti, la concert placebo...ma asteptam la putin mai mult extaz din partea mea, dar cu toate astea mi-a placut...mult. m-au cam deranjat cele doua ore de la 7 la 9 seara cand a trebuit sa ne recam cu cururile de bordurile din parcu carol pentru ca aveau ei probleme cu sonorizarea. ab4 nu mi-a placut deloc, oricum am prins numa vreo 3 melodii. multi copii cu varsta sub a mea. nu pot sa zic ca vai dar cat is eu de batrana da mi s-a parut ca media era undeva intre 15-17 ani...si eu am 20...ha! :> a doua zi am dormit pe tren spre casa cu soarele in ochi si ma simteam ca si cand m-as fi intors de la cine stie ce aventura obositoare...concertu placebo numa aventura obositoare nu o fost
• luni m-am intors de la bucuresti si miercuri spre joi am plecat la mare....of, la mare. sincera sa fiu nu m-as mai fi intors de acolo. nispi, alge, cer senin, soare...nu pot acum sa exprim tot ce am simtit la mare. mi-a placut din nou pentru ca am fost cu bia, mai mult nici nu mi-a trebuit. niciodata nu am umblat alcoolizata mai mult de cateva ore, hai o seara intreaga si eram curioasa sa vad cum e sa faci chestia asta doua zile la rand. si am reusit. si nu mi s-a facut rau. eu in general sunt un copil cuminte. nu ma imbat, nu vorbesc urat in public, sunt timida uneori, nu prea risc, nu urlu, nu vreau sa ies in evidenta. ei bine, la mare n-am facut toate lucrurile opuse celor de mai sus dar m-am simtit extraordinar...
• si acum sunt din nou acasa...marti probabil o sa plec la timisoara :P. inca nu stiu unde o sa stau cand incepe facultatea dar nici nu vreau sa ma gandesc. sigur o sa se rezolve cumva.
  

practica. de la ana :> 

simple things...

asa...
anul asta o sa-mi infund steluta in nisip si o sa o prajesc la soare. da! sunt din ce in ce mai optimista in ceea ce priveste plecatul la mare. imi pare rau numai ca andre nu o sa fie de data asta prezenta. planul de evitare rezista eroic, asa ca acum am trecut la un miserupism aproape total dar nu nesimtit asa ca i'm fine. mi-am descoperit si o noua fantezie pe care inca nu o voi expune, e numai a mea si asa o sa fie for a while...
in alta ordine de ide, se preconizeaza o iesire cu coretul incepand de joi, iar daca o sa avem si macar o masina ca sa ne caram paturi, corturi, rucsaci and stuff ar fi minunat, daca nu o sa caram toate cele mentionate mai sus in spate, plus mancare, bere si alte nimicuri. ar fi dragut daca nu ar ploua o data la 5 minute ca acum doi ani, dar nici asa nu as putea sa ma plang. in 5 minute apucam sa fumam cate o tigara :>
pana pe 13 august nu se mai intrevede nimic. dupa 8 vine bia si o sa o frecam impreuna in minunatul fagaras. joy! pe 13 va trebui sa ma deplasez din nou inspre bucuresti, lucru care imi displace total, dar daca nu s-au gandit oamenii sa faca concertu placebo in alta parte asta este. dupa aia o sa o iau pe bia de o aripa sa o sa fugim la mare:> hih
momentan incerc sa-mi strang hainele murdare si sa le bag pe cele curate in dulap dar nu reusesc decat sa produc un si mai mare dezastru. somn nu am datorita cafelei de la 8, as putea spune ca sunt chiar surescitata. in oras nu mai e nimic de facut, am inteles ca vineri o sa se deschida un strand si o sa cand paula seling. o da! asta ne mai lipsea...
ma stresez cu apartamentu si cu caminu pentru la anu si am descoparit ca mirel administratoru e un mare cacanar. apartamentele is greu de gasit daca nu stau in bucuresti in timpul cautarilor asidue, iar o camera intr-un camin de la poli e aproape imposibil de facut rost. asta daca imi doresc sa fie decenta. in jeg as putea oriunde daca mi-as dori...
ca tot veni vorba de dorinte, imi doresc sa-mi stea parul asa...intr-un fel si nu in mai multe cum sta el acum. dar ma rog, asta o trecem la frustrarile zilnice si dintotdeauna.

hello, i'm alive...

nici nu stiu cu ce sa incep. o saptamana, multe senzatii, oameni, caldura, munte, umezeala, fum, prieteni, bob marley :> cam asa s-ar putea rezuma saptamana de practica din gorj. nu ma asteptam sincer sa fie asa. ma asteptam la praf, un alt fel de oameni, fite, infumurari si cand colo a fost total invers. am mancat bomboane de zahar si am fost lipiciosi pe degete. am stat pe pod cu picioarele in rau. am baut bere si am ascultat muzica. am umblat desculta prin iarba. m-am ferit de viespi si m-au piscat tantarii...
as fi vrut sa raman doar cu amanuntele astea efemere dar ca sa acopar si partea stiintifica trebuie sa relatez ca a fost vorba despre doua proiecte de cercetare. unul despre caminele culturale din tara si celalalt despre patrimoniu cultural si dezvoltare comunitara prin cultura. foarte interesant, noi am stat mai mult si ne-am uitat, dar cu toate astea am invatat niste chestii...cum sa aplici un chestionar unui om simplu fara ca el sa se simta ca la interogatoriu, chiar daca noi, studentii nu am reusit intru totul sa facem asa. macar ne-am imbunatatit tehnica.
am vazut foarte multi cai albi. apareau asa ici si colo, exact atunci cand te asteptai cel mai putin. cruci si biserici. pestera cu lacrimile lui zamolxe. coloana infinitului si poarta sarutului.
incerc sa punctez doar, n-as putea sa leg totul in fraze coerente.
cea mai tare furtuna din viata mea, fulgere, picuri de argint, era ca intr-o poveste. exact ca atunci cand se aud clopotei si aerul incepe sa fie stralucitor si sidefiu. picurii de ploaie parca pluteau asa stralucitori cum se vedeau cand mai lumina cate un fulger. after the rain comes sun, after the sun comes rain again...:>
adevaruri si confesiuni, prietenii si promisiuni. dimineti incepute la ora 7, seri tarzii cu muzica buna. picaturi de somn cand si cand. scrum, tigari si menta.

sweet child of mine

inca o minunata zi in acest mirobolant oras...ieri am fost la brasov si mi-am cumparat...o fusta, cred ca am inebunit, this is not me :> la bucuresti a fost o caldura lipicioasa si un nerv continuu, nici n-am prea putut sa dorm asa ca, din nou, abia am asteptat sa vin acasa. duminica dimineata o sa plec din nou, spre a-mi imbogati cunostiintele despre sociologie and stuff, si anume sa fac practica, undeva prin judetu gorj. cred ca o sa fie absolut extraordinar, dat fiind faptul ca oltenii nu is tocmai febletea mea.
in rest...vreau la mare, am o dorinta chiar arzatoare de a ma afla acum la mare, cu nisipul intre degetele. oh well, fiecare cu dorintele lui.
am ramas singura si parasita. andre o sa fie in italia pana in septembire. ma mai consolez doar ca gandul ca o sa vina bia, sometime in august.
seems like o sa mergem la concert la placebo, wohoo
postul viitor o sa fie cu poze, sau cel putin asa imi doresc eu

anniversary of an uninteresting event

eu in general nu pot sa fac extraordinar de bine sau foarte bine. is construita sa fac bine de cateva ori pe an si in rest sa-mi fie...hai sa zicem normal, nimic iesit din comun. in schimb mi-a fost foarte rau, dar nu despre asta vreau sa scriu. m-am hotarat sa termin cu tristeturile si depresiile. m-am gandit eu ca nu mai are rost. mai am atat de putin timp la dispozitie sa fac ce-mi trece prin cap si sa fiu cum vreau asa ca nu trebuie sa ma mai complac, sa fac frumos atunci cand nu vreau. mi-am propus sa fac numai cum e mai bine pentru mine. si nu, nu sunt egoista.nu! am ajuns la concluzia ca acum, orice si oricum as face nu ma mai pot schimba. asa sunt eu, i have to live with me. oricat de agresiv ar suna, nu ma intereseaza de ce zice lumea. adica, nu ma intereseaza in felul meu. nu o sa ma apuc sa-mi fac creasta si sa-mi pun pierce in limba doar pentru ca sunt o rebela si nimeni nu ma intelege. trebuie doar sa gasim un punct comun cu lumea ca sa ne intelegem si sa fim prieteni (noi intre noi adica). nu ma deranjeaza daca nu ascultam aceeasi muzica, daca nu facem aceleasi lucruri, daca nu ne plac aceleasi filme, mie imi trebuie doar un punct comun...
ma gandeam ca aproape nimic nu s-a schimbat de acum un an. casa e aceeasi, fagaras e acelasi, muntii sunt tot aici, jaluzelele filtreaza soarele de dupa-masa, deftones inca se mai aud din boxe...dar eu? esenta e aceeasi, simt eu ca e aceeasi dar invelisul, ceea ce acopera esenta? un an in bucuresti a trecut tare repede...ne-am schimbat cu totii. ne-a perevrtit orasul mai mult sau mai putin. pentru copilarie fagarasul a fost extraordinar. numai ca noi nu mai suntem copii...
am o stare in suflet pe care nu pot sa o definesc, un nod in gat de care nu pot sa scap si cu toate astea mi-e bine...nu-mi fac planuri. trei luni...soare, senzatii...

atac de panica la rasa urbana

gata. gata sesiunea, gata bucuresti. gata.
n-am mai postat de atata vreme incat nu imi mai pot pune in ordine ideile. daca o sa fie ceva haotic, fara inceput si fara sfarsit o sa fie ceva natural.
ultimele doua luni au trecut teribil de repede, poate si din cauza ca in fiecare saptamana am facut cate ceva. episodul cu marea l-am povestit, episodul cu tatuajul de asemenea. din seria 'ce am mai facut in weekend' am fost la deftones si am trait un orgasm de o ora jumate si un preludiu de 5....cred ca daca ar mai veni deftones de inca 5 ori as da aia 600 de mii fara sa clipesc...deloc. adevarul e ca atunci cand am dat un milion doua sute pe doua hartiute albastre imi cam tremura mana dar acum, sincera sa fiu si cu mana pe inima pot sa declar ca o meritat toti banii. primii or fost unii din cluj, nu-mi aduc aminte cum ii chema, imi era tare drag de accentu lor si or cantat binisor. dupa aia or venit IPR, stilu clasic, tacere si resemnare, blalala. un lucru care m-o frapat or fost subscribe, de nu stiu unde (adica nu din romania) care m-or impresionat intr-un sens pozitiv. foarte dragut. la coma toata lumea o urlat, si stiu ca 'dragut' nu e chiar un cuvant potrivit da mie una mi-a placut. la point plank deja nu mai puteam sa fiu atenta, eram prea surescitata. la 9 jumate or so or aparut si deftones, am stat relativ aproape de scena, am absorbit fiecare sunet si acord, am fos in extaz si am ajuns din nou pe pamant. mi se pare ca daca vorbesc/scriu prea mult despre asta o sa-si piarda din farmec. 2500 de persoane au cantat passenger pe o singura voce (cred ca nu prea auzeam eu minunat). noaptea a fost pe tocuri de adevareatelea de data asta. nu-mi vine sa incei discutia despre deftones, oricum eu ma asteptam sa vina mult mai putina lume si cu toate ca am fost putini (adica nu existau termeni de comparatie intre 45000 la depeche si 2500 aici) pot sa zic ca am fost fericita...da,da, fericita. si nu m-am intristat nici cand metrou din tineretului nu mai circula la 11:20 si nici cand in taxi urla ceva despre printesa lu ala care canta si ah, vai, dureri de corason.
in alta ordine de idei, tot intr-un weekend din luna iunie am fost la nunta, cea mai tare nunta la care am fost ever. adica o nunte la care a cantat bob marley cu no woman no cry nu poate sa fie altfel decat tare. dupa incursiunea la biserica noastra ortodoxa, am fost si la protestanti, lucru care m-a marcat, simplu si la obiect, plin de intelesuri si de zambete, relaxat...nu o sa incep discutia 'de ce la ei e altfel, intr-un sens bun, decat la noi?' pentru ca deja nu mai are rost. cam astea au fost cele doua mari evenimente, exceptand tatuaju, care si acum ma binedispune...
despre minunata sesiune si minunatele mele sentimente si depresii intr-un post viitor

eu si un pic de Andre printr-a doispea...those were the days... 

twinkle, twinkle

in luna care a trecut am facut...lucruri...am fost la mare, o alegere cam proasta daca ar fi sa ma intrebe pe mine cineva, singurul lucru bun, minunat de fapt a fost ca am vazut marea si era mai vie ca niciodata. am fost in imposibilitate de a mai posta ceva si am ajuns la concluzia ca nu doar compu meu e retard. revenind la minunata incursiune acum daca ma gandesc intamplarea are oarecare stralucire, dar atunci m-am enervat si iar m-am enervat. ar trebui sa ma invat minte, nu mai e cazul sa plec undeva cu oameni cu alta situatie baneasca (daca as putea spune asa) decat mine. in fine, nisipul pe picioruse, apa, algele, parca m-au mai intremat psihic.
mi-am facut tatuaj, o sa-i pun si o poza in curand:P lucrul asta parca totusi ma face putin mai fericita.
afara e prea cald, in camera e muuult prea cald, etajul patru nu prea e o alegere buna de locuit.
as fi vrut sa scriu un post mai inspirat si plin de sclipiri de inteligenta dar caldura mi-a afectat capacitatile mentale. tot ce stiu e ca vineri plec acasa, unde sper sa fie mai traibil si joi am primul examen cu care incepe mirobolanta sesiune de vara.

my name is luka

nici ca se putea altfel, am scirs un post kilometric care insa a fost pierdut in neant. tipic.
si scria acolo ca n-am facut nimic zilelea asta, si alte lucruri pamantesti de care insa m-am cam saturat. da, sunt o lenesa, am preferat sa zac la calculator decat sa fac alte diverse activitati (nu ma pot gandi acum la una anume, nici imaginatie nu mai am)
asa ca m-am gandit ca ar trebui sa dezvolt alte subiecte, mai abstracte si mai cu capul in nori. anul trecut pe vremea asta de exemplu, un moment extraordinar din viata mea, cand sintagma 'cu capul in nori' era potrivirea perfecta cu situatia, ma duceam la meditatii, invatam, activitati intense de elev de clasa a doispea cu bacu prin apropiere. in fiecare marti ma strecuram la meditatii cu castile infipte in urechi si cu somu in glanda. stateam acolo doua ore si discutam despre gramaticile limbii romane (eu terminand un liceu cu profil real) iar cand in fsarit plecam acasa, si primavara era venita, deci era soare si frumos, la colt il vedeam pe ionut si timpul se oprea, secundele se dilatau, soarele era ca un copil care se juca cu privirile noastre si atunci nu mai existau decat ochii lui si ai mei. sau cand deschideam geamul si eram sigura ca o sa il vad pentru ca prezenta lui exista atunci pentru mine in orice fir de praf, pe orice strada, la orice colt. ce poveste, ce nebunie.
ma gandeam eu asa ca ar fi tare dragut sa pot expune ceea ce imi trece prin cap, asa cum imi trece prin cap, dar in momentul in care incep sa scriu, toata povestea se transforma si is pierde parca din stralucire. de fapt eu gandesc mai mult in imagini, mirosurile ma ajuta si ele mult, texturile, senzatiile.
mi-am dat seama ca sunt cam ipocrita si asta ar fi lucrul care ma dernajeaza cel mai tare. a...si ala ca nu vorbesc. adica nu ca nu vorbesc deloc dar sunt momente si oameni care ma inhiba si atunci nu mai pot sa zic nimic, chiar daca imi scot fata de nepasatoare de fapt ma strofoc din toate puterile sa scot ceva interesant si ma gandesc si iar ma razgandesc si pana la urma nu mai emit nimic. asta ar fi a doua problema. ar mai fi faptul ca prea ma intereseaza de tot ce zice lumea (despre mine in particular si despre lume in general) dar de asta am reusit oarecum sa ma vindec.
pe langa toate astea, as vrea sa cunosc pe cineva care sa-si dea seama cum sunt eu cu adevarat (si cred ca aici ma repet, am dorinta asta de mai mult timp) si sa zica.."uite Ioana, sufletul tau e asa, asa si asa, asta am vazut eu la tine". patetisme dintr-astea.
in alta ordine de idei, saptamana viitoare o sa-mi tatuez o steluta mica, si o sa-i fac si poze, sa vada toata populatia.
soare, lacrimi, scrumiera portocalie, planuri, tristeti, primavara.

soulstorm

imi e lene, dar foarte lene sa scriu ce s-a mai intamplat. o sa fiu in natalul fagaras pana miercuri, moment in care o sa ma intorc in bucuresti pentru a da un mirobolant test la statistica, din nou. am scapat pentru cateva zile de firimiturile de pe covor, de cojile de oua fierte si de samburii de masline. am scapat de hainele aruncate peste tot, de baia aburita, de furculite murdare. da! recunosc! i'm a cleaning freak!!

"Trec. Sunt abur, neant. Sunt abstract. Trec prin lumea concreta ca mancat de un blestem fara consistenta, fara popas. Odihna si zbuciumul fapturilor concrete mie nu mi-s date. Fug. Asta-i viata mea. De nimic si dupa nimic dar fug. ma tarasc pe fata pamantului fara sa incoltesc nicaieri. lunec. viata nu ma accepta. n-am aderente la viata."
 

n-ai stiut sa tragi de sfori...

acasa. azi cand veneam cu trenul spre fagaras simteam asa, o mare pace sufleteasca in timp ce ma uitam la munti, pe masura ce ma apropiam mi-am dat seama ca niciodata bucurestiul nu o sa fie 'acasa' chiar daca imi mai scapa mie cateodata. acasa e aici, unde pot sa postez la 2 noaptea, unde ma asteapta patul facut, unde toate sunt la locul lor si nu in ultimul rand, unde se vad muntii pe geam. nu ma gandeam ca o sa-mi lipseasca atat de mult muntii astia dar se pare ca avem o legatura invizibila...
revenind cu picioarele pe pamant trebuie sa recunosc ca am o problema cu somnul. sa luam ca exemplu ziua de azi. toata saptamana am visat ca plec acasa vineri dimineata (aka azi) la 9:38 si o sa fiu acasa in jur de ora 2 deci cu o dupa-amiaza intreaga in fata mea. azi noapte inainte sa ma culc imi pun telefonul sa sune la 8:15 si pe deasupra un reminder despre incarcatorul de telefon (da, am o problema si cu asta) la 8:30 si adorm. suspect de repede. azi dimineata ma trezesc vesela si fericita gandindu-ma, cu ochii inchisi inca, cam cate minute ar mai fi pana incepe sa sune ceasu. si astept eu asa, zacand in asternut vreo 5 minute si ceasul nu mai suna, moment in care ma hotarasc sa deschid ochii sa vad cat e. ma uit, ma mai uit o data, nu-mi prea vine mie sa cred dar fie. da...ei bine, incredibil dar adevarat, ceasul era fix 9:38. nici acum in cel de-al doisprezecelea ceas nu pot sa-mi dau seama cum m-am trezit si am oprit alarma sau cum de nu am auzit reminderu. asa ca, resemnandu-ma cu ideea si savurand o tigara in chiloti si tricou pe hol cu fetele am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa plec cu sageata de 3 jumate si sa ajung in fagaras la 7 seara. o placere, pentru ca pe masura ce traversam muntii cerul se innora tot mai tare si surpriza, in fagaras ploua...(in conditiile in care in bucuresti umblam in tricou)
si acum, am in fata 4 zile jumate de stat acasa si lecturat, pentru ca m-am gandit eu mai bine ca nu prea are rost sa ma intorc mai devreme de miercuri. ma intreb ce se intampla daca intarzii doua zile cu cartea la biblioteca?

here i lay, still and breathless

inca o luni...urasc zilele de luni. bine macar ca e soare (cred ca soarele asta o sa ma scoata totusi din depresie, si nu gandurile dragute si fericite cu iepurasi care zburda pe campii)
am observat ca povestirile din camera 404 sunt tare iubite de public, si cu aceasta ocazie o sa istorisesc despre povestea bitterului suedez plasat pe fata. intr-o minunata zi cu soare, micuta 'ce culoare are sperma' (nu ma pot gandi la un pseudonim demn de purtatoare) ce se gandeste...ca ar fi mai bine daca ar incepe sa aiba grija de tenul ei, ca i-au aparut totusi niste cosuri si cum le-ar putea trata. asa ca, informata fiind din binecunoscutul, obsedantul si de bunici iubitul 'formula as' isi tranteste pe fata o solutie de bitter suedez (de fapt nu cred ca era in solutie, cred ca era asa...in stare pura) la un moment dat dupa cateva zeci de minute de stat cu bitterul pe fata i se umfla fata micutei, de arata ca un chow-chow fara blana. ajunge la spital de urgenta (cum altfel) moment in care descopera ca fata literalmente i se cojea si cadea strat cu strat, iar doctorul nu prea avea ce sa-i faca decat sa o unga cu crema...oh well, fericirea din cazul acesta a fost ca si-a revenit draga de ea, dupa o saptamana de uns si stat in casa, awa from sun and dust, ea ramanand cu o piele de cur de bebelus afterwards. minunat nu!? cum o sa mai aflu amanunte o sa incerc sa le expun cat de plastic posibil iar povestile mele o sa fie lipsite de rasul (ah, ce ras!!!) cu care isi acompaniaza toate povestile astea s.f.(pentru ca da, ea se amuza tare povestind toate asta)
in afara de aceste mici intamplari care imi condimenteaza viata, nu se prea intampla nimic. vad cu oamenii din jurul meu, prieteni vechi, se schimba, orasul cred ca ii perverteste, ii face mai rai si mai nepasatori sau dimpotriva, mai afectati. nu stiu ce sa mai cred. din nou a fost un weekend de milioane, imbunatatit numai de faptul ca a venit nicu de la cluj si a aduc cu el putina atmosfera din aia de liceu, de inceput de primavara, de 'unde-i yohanna ca s-o chinui un pic', si de 'ce te-ai fi facut tu fara mine, colegu tau de banca bun si iubitor'. da, si mi-e mi-e dor de liceu, si de fagaras primavara, si de muntii mei, si de biserica care se vedea pe geam, si de mirosul ala de acasa, de sarit garduri, de ore de mate...gata cu melancolia...
acum probabil o sa ma duc acasa (acasa...vorba vine...)o sa ma trantesc in pat, o sa adorm si probabil nu o sa mai fiu in stare sa ma ridic din pat pana maine, asta daca o sa ma incumet sa ma duc la cursul de mtcs de maine dimineata, doua oare de plictiseala siduca si de subliniat pe carte. pana maine oricum cine stie ce se mai intampla...

digital bath

am ajuns la limita cea mai de jos. de cand ma aflu in bucuresti, si anume de vreo 7 luni, acum am cei mai putini bani, adica ei sunt cam inexistenti. nu pot sa spun ca ma dau cu capu de pereti and all that shit pentru ca nu sunt chiar atat de afectata. bani de bilet pana in fagaras am slava cerului si pana vineri mai rezist eu cumva. acestea fiind spuse, vreau totusi sa informez populatia ca sunt coapta!
lasand subiectul bani la o parte, moralul imi creste incet si as vrea eu sa cred sigur. tot mai seamana viata mea cu cea a unei legume dar parca nu mai e chiar asa ca saptamana trecuta.
miercuri se pare ca e in program un concert, la care o sa asist cu andre de data asta, si apoi off i go, spre plaiurile mirifice ale ardealului.
peripetiile din camera 404 continua iar din seria 'ce culoare are sperma?' am noutati...a trebuit sa ii reamintesc individei (sau ar fi mai bine sa scriu amintesc?) ca pastile pica duminica cam de 2000 de ani. pe de alta parte o alta colocatara de-a mea isi cumpara un ananas (adevara, cu frunze and stuff) si iese pe hol sa il decojeasca pentru a-l putea manca. toate bune si frumoase. se taie ananasu in jumatate pentru a se putea inlesni activitatea de decojire si ce-i vine sa zica micutei...'uau, eu credeam ca in interior sunt tot bucatele asa ca in conserva'. doamnelor si domnilor...we have a winner! n-am mai vazut asa ceva, e mult peste capacitatile mele de intelegere cum a supravietuit acest specimen pana in ziua de azi. pacat de ea ca are suflet bun...

wake me up when september ends

well...prima zi cu soare dupa o luna de nori, ploaie si noroi pana in gat. viata nu e cat de poate de roz da o nuanta rozalie tot capata. cred ca soarele e de vina. am trecut peste niste zile de framantari continue, in care am inceput sa cred ca ceva e in neregula cu creierul sau capacitatea mea de a intelege. renuntasem demult la ideea mea cum ca nu as sti cum sa fiu prietena asa ca nu ma mai gandeam la asta si a aparut o...chestie as putea sa spun pentru ca altfel nu as putea sa o denumesc. da, sunt nebuna, ciudata si dificila, but in a comfortable way. acum orice as face nu ma mai pot schimba si dupa 4 ani jumate ar fi trebuit sa fie evidenta atitudinea si caracterul meu. daca in schimb nu a fost evidenta, ei bine, as fi ascultat oricand si orice. da?! ai inteles?! sa mai zic o data? ar fi trebuit sa-mi spui direct ce vroiai sa-mi spui, fara sa te intereseze ce atitudine afisam eu. da?!
de acum inainte oricum va trebui sa facem compromisuri ca se reusim sa pastram prietenia, si sa terminam cu inchipuirile, si sa intelegem si sa cunoastem the facts and how they really are.
eu sunt emotiva si sensibila. eu plang des. eu ma framant din nimicuri, ma consum. eu pot sa-mi fac timp, sunt tot timpul disponibila, poti sa-mi spui, dar in momentul in care eu urlu si plang si is disperata si ma framant ca is singura si ca sorin se joaca cu mintea mea si primesc un in fine....da, si atunci trec cu vederea si sunt emotiva si sensibila si plang si ma framant si ma consum. trebuie sa intelegi ca asa sunt eu...da?! :>

where do i start, where do i begin?

cred ca se intampla ceva cu mine...de o luna sau asa ceva cad constant intr-o depresie din care nu mai pot iesi si totul se pare ca acum isi are punctul culminant. refuz totusi sa cred ca numai eu sunt nebuna. bine, acum dupa ce a trecut timpul nu mai simt la fel ca acum cateva zile dar ma intrebam si continui sa ma intreb de ce daca am zis 'si imi pun toata speranta in tine' nimic nu e cum ar trebui sa fie. amanuntele conteaza intotdeauna. imi pare rau numai ca sunt aici la sala asta de net infecta si the proper feeling pentru a putea scrie lipseste cu desavarsire. o sa-mi scriu insemnarile pe o foaie in prealabil de acum inainte...
asta trebuie sa fie o insemnare lacrimogena, nu e, mai bine.

...si camera de zi, va fi imbracata in alb...

am mai reusit sa pacalesc inca o data 'sistemul' si sa reusesc sa ma inscriu pe blogger fara vreo eroare din partea calculatorului.
zilele astea (ieri mai exact) mi-a fost dat sa ma izbesc din nou de nesimtirea functionarilor publici, atitudine pe care nu o inteleg. de unde atata frustrare si scarbosenie daca nu fac decat sa mute niste hartii dintr-un loc in altul? ieri dimineata ma trezesc sa ma duc la gara sa-mi cumpar bilet pentru duminica, stiind sigur ca duminica acceleratul de 3 jumate o sa fie plin ochi, si cu siguranta nu o sa mai gasim loc. nu sunt eu cine stie ce mofturoasa dar mi-ar fi placut sa am loc macar unde sa-mi postez imensul bagaj, pentru ca inghesuiala oricum o sa fie. ajungem la gara pe o vreme de iti venea sa-ti bati copii, si tanti de la ghiseu (in fagaras nu mai exista agentie cfr de unde am fi putut sa ne luam biletele, asa ca biletele se cumpara din gara cu maxim 5 zile inainte) cu un ton atotstiutor, ne replica in fata ca programu 'agentiei' e de la 8 la 11 (?!?!) si ca oricum de ce ne luam biletele asa devreme, ca trenul oricum nu o sa fie plin. de unde stie ea ca trenul (care vine din timisoara) nu o sa fie plin? si ce are ea impotriva daac eu prefer sa-mi cumpar bilet acum?! in fine, trecem peste micul incident, ajungem la posta din gara, de unde trebuia nicu sa achizitioneze doua amarate de timbre. si stam...si stam, si continuam sa stam la o coada de 4 persoane. (adica celelalte trei persoane constau in niste batranei veniti probabil dupa pensie) duamnele de dupa tejghea se faceau ca nu-i vad, iar mie personal imi venea sa le strang de gat. asa ca intr-o jumatate de ora au reusit sa-i dea lu nicu si cele doua pretioase timbre. infect este primul cuvant care imi trece prin minte.
trecand peste aceste probleme efemere si lipsite de importanta, maine ma intorc la bucuresti. imi pare numai rau ca am stat atat acasa si m-am cam reobisnuit cu atmosfera. zilele astea de stat acasa m-au facut sa ma gandesc la tot ce e mai rau, sa-mi dau cu pumnii in cap, sa-mi vina sumbrele idei cum ca as fi singura, mai pe scurt sa intru in starea 'pe mine nimeni nu ma vrea'. sper ca in momentul in care o sa ajung la bucuresti totul sa fie schimbat. mi-am propus sa fiu mai sociabila, cu toate ca am facut sfortari majore decand am intrat la facultate sa socializez ca un om normal. mi-a iesit in mare partea asta cu socializatu, numai ca nu-s eu extraordinar de vorbareata (si nu, asta nu inseamna ca nu am personalitate). am povestit o data cu sorin si eu regretam (evident) ca nu vorbesc mai mult, la care el perfect calm 'poate nu a trebuit sa vorbesti pana acum, cand o sa trebuiasca o sa sti cum sa te descurci'. mda...o sa stiu.
sunt curioasa daca s-a schimbat ceva 'acasa' la bucuresti, s avedem ce se mai intampla in camera 404 de la etajul 4 :>

u try to run the universe...

totul e prea trist. adica da, afara e soare, soarele se filtreaza foarte jucaus printre jaluzele si se plimba de-a lungul covorului pana ce ajunge pe monitor si de acolo incearca sa ajunga in sufletul meu dar nu reuseste. razele nu sunt atat de puternice, ii inca iarna for heaven's sake, si primavara e departe, si iar o sa fie mocirla peste tot, si sufletul meu tot plin de noroi o sa ramana. trist...
ma gandeam azi noapte ca in toata viata mea (nu lunga ce-i drept) am reusit sa ma indragostesc de doua ori si jumatate. prima oara a fost jumatatea aia, aproape o indragosteala adevarata. ultimele si doua (si singurele de altfel) dureaza si acum si mi-e greu sa ma hotarasc care e mai semnificativa pentru mine si sufletul meu. it's not like sunt pusa sa aleg, insa ar trebui sa ma hotarasc, sa fiu constanta in vise si fantezii. parca nu ma mai odihnesc nici noaptea de cat visez. parca am doua vieti complet paralele si lipsite de legaturi. personajele sunt doar cele care se regasesc in ambele lumi. mi se pare foarte ciudat sa fiu pusa in situatia sa-mi dau seama daca ce imi amintesc sunt vise sau franturi de viata...foarte complicat.
gata...asta trebuie sa fie o insemnare cu attachements, trebuie sa-mi atasez starea de cacat de ea (de insemnare adica) si sa o las aici, doar sa o mai privesc din cand in cand. da! doar o sa o mai privesc...si atat.

tagging

oh boy, i'm being tagged by andrei :)
so here goes...
4 joburi pe care le-am avut: am lucrat o luna pe o terasa autohtona, n-as mai face chestia asta inca o data
4 filme: the eternal sunshine of a spotless mind, vanilla sky, forrest gump, zbor deasupra unui cuib de cuci
4 locuri unde am locuit: tmp de 18 ani fagaras, acum, bucuresti
4 seriale tv: gillmore girls, six feet under, dawson's creek, that 70's show
4 carti: noaptea de sanziene - eliade, citadela - antoine de saint exupery, nana - emile zola, romanul adolescentului miop - tot eliade
4 locuri unde am fost in vacanta:polonia, costinesti, muntii piatra craiului, costinesti
4 mancaruri: salata de vinete cu rosii, ardei copti, cartofi prajiti(but of course), bezele
4 site-uri pe care le vizitez zilnic:my blog, yahoo, alternativ.ro, nenumarate bloguri(asta cand chiar am acces zilnic la internet)
4 locuri in care mi-as dori sa fiu: undeva unde sa nu trebuiasca sa ma dau cu capu de pereti de plictiseala (sange, creieri imprasitati peste tot, nu o imagine prea frumoasa)
4 bloggers i'm tagging: the tudor, patric,boo si nu in ultimul rand nihasa

you can buy me with a cofee, i'm so cheap

nu pot pentru ca sa cred. pentru prima oara de duminica incepand pot sa postez ceva pe propriul meu blog. life is good. tot de duminica incepand cred ca a debutat procesul meu de insihastrire(daca asta o fi insemnand atunci cand te transformi intr-un sihastru). asa ceva n-am mai patit demult. am stat, am ascultat muzica si am mai stat o tura. de cateva zile ma uit la Creatie de Emile Zola din biblioteca si as vrea as ma hotarasc daca sa o citesc sau nu. macar ar fi ceva mai constructiv. in rest mi s-a mai confirmat inca o data ca fagarasul moare cate putin pe zi ce trece (ah...ce cliseu), aici nu se poate face nimic...chiar nimic.(bine, poate ca la nimicul asta contribuie si faptul ca aproape toti prietenii mei sunt in bucuresti).
in alta ordine de idei...acum exact o saptamana am terminat si preaminunata sesiune. ultimul examen (psihologie sociala) a fost chiar dragut dar mi-ar fi placut sa tina mai mult. adica am avut de dezvoltat un subiect la alegere (iubirea in cazul meu) si unul impus (comportamentul prosocial si agresivitatea, in cazul tuturor). partea proasta a fost ca a trebui sa incepem cu cel la alegere, lucru care m-a indispus total, dat fiind faptul ca avea un punctaj mai mic decat cel impus(logic) asa ca cel impus l-am cam balmajit/scurtat/prescurtat and so on, pentru ca nu-mi mai ajungea timpul. bine ca s-a terminat.
cu ocazia prelungirii sederii mele in bucuresti pana sambata trecuta, am reusit sa le ajut pe ambele mele colege de camera cu examenele lor de sambata. (respectiv uneia i-am dat fisele mele de lectura, si la cealalta i-am dictat toata lucrarea prin telefon/handsfree, adica psihologia umanista si inca un suiect pe care nu mi-l aduc aminte) da, am un suflet mare, sunt o persoana deosebita...
in sfarsit mi s-a indeplinit un maaare vis. l-am vazut pe despot live, pentru prima oara in viata mea, prilej de nebanuite bucurii si mesaje catre andre(si de la andre, ceva de genul "violeaza-l pana urla de fericire!" right...) oricum, timp de o ora parca imi trecuse tot stresu, si toate grijile (ma rog, pseudogrijile, ca nu prea sunt griji de adevaratelea) am ajuns inapoi in camera intr-un extaz nemaivazut si nemaiauzit. toata lumea baga in foc ca sunt fumata sau ceva, ca nu m-au mai vazut niciodata asa...bineinteles ca nu m-au mai vazut nicioadta asa, nici eu nu-l mai vazusem vreodata pe despot asa!
dar momentele astea de fericire continua au trecut de mult...acum sunt acasa, ma joc cu bilele aproape toata ziua and it suckz!
acum imi doresc sa apara un fat frumos sa ma scoata din caactu asta de plictiseala...nu stiu cat o sa mai rezist...over and out!

supradoza de vise... 

Am gasit de curand poza asta. se intampla la mare, anul trecut prin august. In ordinea numerelor de pe tricou: Bia, eu, Andre si Ionica. 

bang, bang! u shot me down...

deci da...minunatul, fantasticul si mirobolantul examen, primul de altfel it's all over. am luat 7, o preafericita nota, asteptata insa, cu care ma mandresc (ha,ha!) important e ca n-am luat 5 sau altceva mai rusinos. in bucuresti life sucks si nu prea pot sa-mi revin din starea de 'mi se rupe' total si iremediabil de toata lumea.
am ajuns sa ma gandesc seara in pat la ce as putea scrie pe blog, asta inseamna ca sunt dependenta? sau ca imi lipseste prea mult?
discutiile din camera 404 continua, am ajuns la un alt nivel de genul intrebarilor "ce culoare are sperma?" (?!?!) cu mine privind stupefiata o individa care se pare ca nu are pic de creier, sau orice altceva ce l-ar putea inlocui. nu pot sa cred. am ajuns de la discutii cu tema "oh my god, ce mare e bucurestiu" la treburi din astea extracuriculare?! (chiar trebuie sa mentionez ca individa credea ca bucurestiu se termina la obor, crangasiu e numa piata si supermarketu si gara de nord nu e de fapt in 'incinta' bucurestiului). am ajuns la concluzia ca fetita nu le are pe toate si ca e un monument de prostie. nu ii mai pot acorda nici o circumstanta atenuanta. probabil ca a fost crescuta sub un clopot de cristal si nici un aspect al vietii, cu tot ce implica ea, nu i-a fost explicat pe indelete (ca, se pare, asa trebuie sa i se explica ca sa inteleaga)
in rest, nu mai exista locuri de pierzanie in regie, si lenea e mare, centrul e departe, fire-u la fel. bine macar ca 'gerul siberian' ne-a lasat balta si nu-mi mai ingheata nimic. (apropo de inghetat...duminica trecuta asteptam cuminte in statie 105-u. cuminte e putin spuc pentru ca nu aveam cum sa fiu altfel, frigu imi ajunsese pana la oase si scrasneam din dinti din cauza vantului. probabil aveam o fata foarte expresiva pentru ca un nene (nene, tanar, barbat, cum vreti sa ii ziceti) se uita atent, chiar foarte atent la mine si emite cea mai interesanta replica "cred ca ti-a inghetat si lindicu'...probabil ai facut turturi". ce treaba avea el cu partile corpului meu?! care era problema?! chiar daca imi inghetase, nu era treaba lui!)
in fine, peste maxim 4 zile am zbughit-o acasa, unde nu o sa mai cheltui nici un ban si unde o sa beau apa de la robinet (am nevoie de o dezintoxicare de cola, daca nu o sa devin mai dependenta decat sunt)
inca un examne vineri si am scapat, slava cerului. examenu e simplu, nu ma ingrijoreaza, profesorul e mai...as putea sa-i spun complex, dar sper sa ma descurc macar ca pana acum. si dupa aia gata prima sesiune. o sa zac timp de doua saptamani...haleluia!

big city life

minunata zi cu soare in Bucuresti...primul examen scris din viata mea de la facultate...ce sa zic,mirobolant, minunat.stres de cateva zile pentru o ora (de la 10 la 11) marx, toqueville, tonnies si altii care mi-au facut ultimele zile fripte. macar am avut o idee si nu m-am dus plop la examen. bineinteles, nu am nici un sentiment. e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. in fine
saptamana de cacat, zile la fel, cu nimic deosebite una de alta. am invatat si m-am uitat la Exorcismul lui Emily Rose si prin urmare n-am mai dormit calumea de cateva zile. si nici aseara n-am facut exceptie, probabil de la cola, asa ca pe la 3 jumate cautam in disperare o bricheta pe hol. multumesc cui si-a lasat bircheta pe hol.
sper sa nu ajung in starea de plangere de mila asidua, si fara scapere, sau sa nu cad in depresii si melancolisme pentru ca nu am nevoie...deloc, deloc
azi in metrou erau nu unu, nu doi ci trei cersetori intr-un vagon. m-am abtinut cu greu sa nu-i dau niste bani la unu dintre ei, vioara, fata trista and stuff. dar sunt total impotriva cersitului, nu sunt de acord cu nimic ce implica asta. in fine, sa las balta subiectu.
nu mai suport toate detaliile vietilor amoroase ale colegelor mele de camera. NU MA INTERESEAZA! nu vreau sa stiu, nu, nu-mi doresc! (sper ca au inteles)
vreau sa fac ceva frumos, sa ies undeva si sa fie frumos, sa ma simt bine, sa port o discutie normala...da, fiecare cu pizda masii, (cu dorintele lui respectiv)
vreau big city life, care urla acum la radio, vreau un cd cu muzica MEA de pe calculator si da...il vreau pe sorin, acum, neaparat!

you don't seem to know, seem to care, what your heart is for...

mi-am uitat si useru de cand n-am mai postat...
in bucuresti ii minunat. in fiecare zi ma trezesc cu o pofta nebuna de invatat, care din pacate nu persista pana seara asa ca sfarsesc intr-un stadiu avansat de sila, cu care si adorm...si in fiecare dimineata la fel. trebuie sa anunt universul ca la primul meu examen in calitate de studenta am luat 10 (zece)... :>, da, merit aplauze.urmatoarele doua note nu cred ca o sa fie atat de stralucitoare dar ma multumesc cu oricat, nu sunt greu de multumit. azi am ruesit sa-mi inec lenea in cola si sa ma imbrac pentru a veni la net (ce-am ocolit cacofonia de data asta). cea mai mare problema e ca pe mine ma doare ochisoru si aici pute, si nici macar gigantica pisica portocalie nu mai salasluieste aici...trist...
mi se pare ca vine primavara, adevarul e ca nici n-am mai iesit din casa ziua de ceva vreme...ma pleznise saptamana trecuta un nebun dor de ce obisnuia sa fie viata mea, si nu mai e, evident. mi-e dor sa fac lucrurile pe care le faceam inainte...inainte ca totul sa se schimbe, total, ireversibil si nu stiu daca in foarte bine. acum...nu ma plang, totul imi merge bine (sau aproape totul) si nu exista probleme majore, dar...
povestea continua in camera 404 de la etajul 4. mitzu si radu sunt si ei prezenti in viata lor, in visele lor, in tot. ma simt ca si cum ar fi prezenti si in viata mea de la atatea detalii povestite (care by the way nu ma intereseaza in mod deosebit) cred ca camera (ah, cacofonie) are ceva...predestinat. toate trei ne-am despartit de prietenii nostri inainte de craciun (cata cruzime) si acum ne plangem de mila in grup. trist...

minunat!!?

dupa ce mi-am petrecut toata minunata zi de luni citind o carte despre 'youth' si sociologia varstelor la sala de lectura cu un neon in ochi si muci in nas, acum mi se tranteste colac peste pupaza ca la net ii deschis numa pana la sase si sa nu stau mult. what the fuck!?!?!
bine macar ca renceziile minunate le avem pentru saptamana viitoare, asa ca pana atunci astept cu nerabdare un posesor de calculator plus imprimanta sa isi faca mila...ii vorba numa de cateva pagini.
intre timp, creierul o sa mi se atrofieze din cauza de muci...

ps. orice folosire a cuvantului 'minunat' in aceasta insemanare este pur ironica.

bia :> 

fix you

si eu acum ce o sa fac? am vazut ce bine e 'cu' si acum, culmea ironiei, trebuie sa traiesc 'fara'. a venit bia, a plecat bia...acum 2 ore si 40 de miunute ca sa fiu mai exacta. oricat de gay ar suna, o iubesc. se mai intampla pe parcursul anului sa traim impreuna cateva zile la turatie maxima, cum a fost acum, de revelion, sau asta vara la mare si sa ma obijnuiesc cu ea, sa fie all around me, si sa plece ca si cand n-ar fi fost, sa revenim iar la discutiile interminabile pe mess si la telefon, sa plangem una de dorul celeilalte...
e ceva uimitor sa ai prieteni adevarati in jurul tau, sa ii simti aproape de tine, sa stii ca ei sunt acolo no matter what. lame, patetic side of me...
cand am inceput sa scriu insemnarea aveam niste idei inaltatoare care m-au cam parasit. stiu numai ca zac aici, in camera ma, cu o tona de servetele si batiste in jurul meu, cu un ceai cu lamaie pe jumatete sorbit, o tipla de paracetamol si un ambalaj de heidi...atat. cu raceala in oase, durerea in suflet si confuzia in creier. (ma doare nasu si gatu...rau)
nu vreau sa ma intorc la bucuresti. chiar nu vreau. dupa doua saptamani de stat acasa, doua saptamani in care n-am avut absolut nici o problema de nici o natura, dupa doua saptamani trebuie sa ma intorc la bucuresti. si sa stau acolo cel putin o luna...mai am 5 zile...
sunt o plangacioasa...
coldplay - fix you, ambalaje de praline, lacrimi, batiste ude, dorinte ascunse, frustrari ascunse, sentimente ascunse, nu ma mai pot abtine, i will try to fix you, miros de somn, o vreau inapoi, prieteni ascunsi...nu mai pot.

sweetest perfection

Marti, 27 decembrie, 12:20 noaptea
Nu pot sa cred. Din nou a trebuit sa ma uit pe calendar sa vad in cat suntem. Cred ca o sa mor. De plictiseala, de inactivitate, de tot! Ce se intampla cu mine?! Parca nu mai am nici un sentiment, nu-mi mai tresare inima de la nimic, sunt calma, prea calma, ‘sunt abur, neant…’. E clar. O sa mor.
Duminica seara am fost la Andre sa ne uitam la The island. Foarte interesant, il mai vazusem. Culmea a fost ca mi-a placut chiar si a doua oara. Destul de patetic daca pot sa ma laud ca intr-o zi am vazut The island a doua oara…
Luni, 26 decembrie am fost la Cincsor, ca in fiecare an. Dar spre deosebire de alti ani a fost groaznic de…si acum cuvantul cheie…da! Ati ghicit! Plictisitor!! Baut vin, ascultat muzica, povestit lucrui lipsite de importanta, stabilit lucruri despre revelion, uitat la un film tipic american, plin de clisee (el o intalneste accidental pe ea ca pana la final sa sfarseasca impreuna) venit acasa. Punct. Macar am stabilit ca facem revelionul intr-un minuscul apartament. Nu ma deranjeaza atata timp cat baia este incorporata in minusculul apartament. Si cu ocazia acestei propozitii am epuizat si suiectul new year’s eve…
Azi nimic notabil. Am luat un minunat pranz in familie, noi plus bunicamea. Mancat, baut, venit acasa. Mai mult decat sa stau la televizor toata ziua si sa zac in pat n-am facut pentru ca iesirea de asta seara cu Andre nu se pune. Cred ca starea de ‘mi se rupe’ e transmisibila. Adica si ea o poseda. Nu stiu ce se intampla. Am capatat noi ‘fite de Bucuresti’? s-a schimbat lumea in asa hal? Am vazut cum e in alte parti si ceea ce e aici nu ni se mai pare interesant? Chiar nu inteleg. Cred ca ma tampesc pe zi ce trece tot mai mult, nici sa scriu o fila de jurnal ca lumea nu mai pot…singurul lucru care ma mai invioreaza e ca vine Bia joi…macar atat.

uuu...postul cu numarul 50, oh boy

don't get lost in heaven

Duminica, 25 decembrie, 17:52, tot acasa
Incredibil. Mi-a luat cam 10 minute sa imi dau seama ce zi e azi. Ultimele zile s-au petrecut intr-o viteza ametitoare. Am ras, am plans, am simtit lucruri pe care nu le mai simtisem demult…
Vineri seara totul a fost ca pe vremuri. Am avut chef sa topaim, am topait. M-am intalnit cu prieteni vechi, cu replici pline de sarm (‘ce frumoasa te-ai facut’, ‘stiam eu ca o sa iasa ceva frumos din tine’) si alte lucruri dragute, spuse de cine trebuie, si cum trebuie.
Pe Mihai il cunosc de la 14 ani. Eram numai un copil cand strangeam bani sa ma duc la un icafe, sa-mi postez textele. Era un fel de frate mai mare, nu m-as fi gandit nicodata ca am putea vorbi si in alte conditii. Apoi a disparut in Brasov. Om muncitor si cu capul pe umeri. Acum are 23 de ani, tot in Brasov, la fel de muncitor si cu capul pe umeri dar nu mai e ‘un fel de frate mai mare’. Acum el e cel care si-a dat seama ca m-am maturizat, ca viata de studenta imi prieste, ca arat bine, ca nu s-ar fi gandit niciodata ca o sa-mi sopteasca lucruri dragute in ureche. Soc puternic cand m-a vazut, soc la fel de puternic cand l-am vazut, cu toate ca e neschimbat…poate doar mai cizelat putin.
Imi dau seama ca ma maturizez intr-adevar si nu imi place ideea asta. Mi-ar placea sa raman un copil vesnic, sa nu ma incadrez niciodata in statutul de ‘femeie’, sa fiu eventual ‘tipa’ si nu ‘femeie’, sa nu mai am atatea ganduri serioase, sa ma prostesc…in fine, o lume utopica in mintea mea.
Ieri, sambata, 24 decembrie, dupa kilometricul meu somn, a trebuit sa-i fac o vizita lui buni, sa ma vada, sa-i duc paine, sa povestim…ah, ce vremuri. Ce-am crescut, (in fine, ea nu m-a vazut doar de trei sapamani, poate ca oi fi crescut enorm in aceste trei saptamani), cum e la Bucuresti (nu ca n-ar sti fiecare amanunt de la maicamea), sa am grija sa nu racesc, sa nu ma droghez, sa nu umblu noaptea, sa am grija cu cine umblu (nu noaptea ci bineinteles ziua, in amiaza mare). Ea nu vrea sa-mi comande sau sa-mi ordone anumite lucruri insa e mai bine sa le stiu. Da…extraordinar de interesant. Daca nu ar fi atat de posesiva si obsedata de faptul ca lucrurile trebuie sa iasa doar cum vrea ea mi-ar fi facut placere. Intr-un tarziu ajung acasa, ma apuc de despachetat bradul (artificial), imi scot globurile aurii si peste aproximativ o ora toata casa arata altfel, spiritul era de sarbatoare.
Nu stiu, dar decand am ‘crescut’ ai mei, in loc sa fie niste parinti obisnuiti devin prietenii mei, cu care pot sa rad si sa vorbesc despre orice. Mi se pare ciudata chestia asta dat fiind faptul ca majoritatea prietenilor mei au conflicte de orice natura cu parintii lor. Se cearta din nimicuri si nimeni nu lasa de la el. E bine cand sunt cu ei acasa, dar e bine si cand ei sunt acasa si eu in Bucuresti. In Bucuresti nu am nici o constrangere, nu ma obliga nimeni sa fac nimic, nu-i pasa nimanui cu cine am fost, la cat am ajuns acasa, daca am venit singura sau nu, ce-am facut si cu cine am povestit. Nu stiu daca in asta consta libertatea insa e clar ca incepe o noua viata, daca nu mai libera cu siguranta diferita decat tot ceea ce a fost pana acum.
Ca fapt divers, ieri seara am fost la colindat cu fosta clasa din liceu. Nimic iesit din comun. Toata lumea e schimbata. Unii sunt speriati (mai mult decat erau in liceu), unii cred ca lor li se cuvine totul, unii s-au transformat in niste indiferenti si ignoranti, unora le e bine, altora mai putin, unii s-au acomodat din prima zi, altii inca mai au probleme. Sincera sa fiu nu stiu ce as fi facut daca nu era si Andre in Bucuresti. Ar fi fost sinistru si tragic. Asa parca se mai indulceste situatia, insa si eu simt ca m-am schimbat. Nu-mi mai plac lucrurile care imi placeau, nu imi mai pasa atat de mult de detaliile nesemnificative dar cu toate astea am ramas cu obsesia pentru detalii, nu mai mai consum din nimicuri, dar tot goraznic de sentimentala am ramas. Ne-am vizitat fostul diriginte si fostul profesor de matematica dar parca nimic nu mai era la fel. Nu mai eram elevii lor, nu mai aveam tangente. Intr-un tarziu, cand am ajuns acasa, aveam un gust amar. Spre sfarsit mai ramasesem doar o mana de oameni din ‘gasca noastra de altadata’. Tristi si plictisiti, convinsi de faptul ca Bucurestiul schimba oamenii (cei din Cluj), iar noi, cei din Bucuresti cu dezamagirea imensa ca nu suntem si noi studenti in Cluj.
Am ajuns sa pun pret pe provenienta si am descoperit ca ardelenii sunt incredibili. Mi se lumineaza ochii atunci cand vad o persoana din Fagaras pe care o cunosc si doar din vedere…
Azi mi-as fi dorit sa dorm. Sa dorm mult si sa nu ma mai trezesc pana acum, la 6 jumate. Bineinteles, nu s-a putut. Masa in familie, carnati, sarmale, supa, gustari, vin (nu neaparat in ordinea asta). Nimic notabil. Singurul lucru care m-a miscat a fost Stefan Hrusca cu ruga pentru parinti de la televizor din Piata Sfatului din Brasov. Nu ma pot abtine cand aud melodia asta. E ceva ce ma curtemura.
Si acum scriu, astept ceva, orice…

viata ta de acum imi apartine

Vineri, 23 decembrie, 15:00, acasa
Incep jurnalul. N-am avut timp pana acum, am fost ocupata cu venitul acasa, despachetat, pupat parinti, povestit.
Luni seara hotarasem sa ma trezesc pentru seminarul de MTCS de a doua zi dimineata, dar am avut un coleg deosebit de dragut care s-a gandit si la mine in timp ce era la bar asa ca nu a mai fost nevoie sa ma duc. Marti, am incercat sa dorm sanatos, sa mananc sanatos, sa traiesc sanatos…nu s-a putut. In frigider mai aveam doar trei oua fierte si niste bucatele de carne (nu doresc sa ma exprim asupra gustului) asa ca toata ziua am trait cu Cola si tigari. S-a dus toata sanatatea si toate gandurile inaltatoare despre asta. Am reusit cu greu sa-mi duc existenta pana seara cand s-au intors fetele, una mai obosita ca cealalta. Daca tot am adus vorba despre fete trebuie sa multumesc cerului ca exista Elena, care nu simte nevoia sa poarte discutii desre nimicuri, care tace cand a cazul, care se grabeste, nu-i pasa, asculta muzica buna…Asa. Seara au venit fetele, Andra de la minunata ei promotie de la Romtelecom si Andreea cine stie de pe unde, nimeni nu stie si nimanui nu ii pasa. O data cu venirea lor am renuntat sa mai ascult muzica si am incercat sa le ascult cu interes, sa vada ce colega de camera care se implica au ele, ce ascultatoare si prietena sunt eu. Am renuntat rapid insa. Nu mai rezist asa mult la nonsensuri. Nu are rost sa expun problemele esentiale alea fetelor. Sunt insipide, incolore si inodore. Mi-am terminat bagajul, mi-am dat seama cat e de imens asa ca am renuntat la trei maieuri o pereche de blugi si o fusta. Acelasi drac, la fel de greu era bagajul. Ca niciodata am reusit sa stingem lumina, televizorul, muzica si tot ce mai era de stins in jur de 11 jumate ca sa dormim si, ca niciodata, am adormit. Cred ca aveam sufletul impacat ca a doua zi urma sa vin acasa. Da, cred ca asta a fost motivul.
Ziua de miercuri a inceput in forta cu urletele de dimineata alea fetelor. Andreea de exemplu treubuie sa se trezeasca cu aproximativ doua ora inainte sa plece de acasa. E domnisoara in toata firea asa ca trebuie sa faca dus, sa se spele pe cap, sa se dea cu crema, fond de ten, spuma de par, rimel, luciu de buze si lista ar putea continua. Mananca, se imbracaca, se dezbraca, iar se imbraca, ‘parca bluza asta vine mai bine cu pantalonii astia…’ sau ‘eu cu ce ma imbrac?!’. Eu intre timp, daca e zi de scoala pentru mine, ma trezesc ma spal ma imbrac si plec, fara ca ea sa fie gata. Miercuri diminata acelasi ritual, avea cursuri de la opt, la care nu a ajuns evident. Ritual zgomotos si obositor de altfel. M-am trezit, am fumat o tigara cu ele cu gandul ca o sa fie ultima oara cand o sa le vad anul asta, le-am pupat, mi-au spus ca o sa le fie dor de mine, si mie de ele si cu chiu cu vai m-am introdus la loc in pat. Am reusit sa dorm pana la 12…pana si eu m-am mirat. Nimeni sa ma deranjeze, nimeni sa rada, nimeni sa urle. Fumez din nou, pe hol de data asta, spalata si imbracata. Vorbesc cu fetele din celelalte camera (persoane absolut normale de altfel, nu stiu cum am avut eu asa un noroc la colege de camera). Toata lumea pleca, facea bagaje, se gandea la caldura si mancarica de acasa. La iarna, la zapada, la Craciun. Cobor sa platesc chiria, descopar ca administratorul nu este, las banii la paznic si urc din nou cele o suta de mii de scari pana la etajul patru. Cand ajung din nou in camera…stupoare! Se intorsese Andreea, foarte incantata ca e acasa ca sa ma ajute cu bagajul pana la metrou. ‘Slava cerului!’, imi spun in gand, ma imbrac si plecam. Taram la imensa mea geanta pana in Crangasi la statia de metrou pentru ca acolo ii place ei si e si mai aproape. Sa ii spuna chestia asta lu’ mutu. Is tigani, jeg si pute. Uneori ma intreb de ce ii place. Uneori cand imi bat capul cu problemele ei. Nu prea des insa. Ajung pe peron in sfarsit. Vine metroul. Imi imping geanta in vagon (e imposibil sa o iau pe sus). Pleaca metroul. Intr-un tarziu ajung in gara de nord. Nu stiu cum am ajuns cu tot cu bagaj. Cred ca era sa cad pe spate pe scarile rulante de 3 ori. Bilete aveam, asa ca ma indrept spre cel mai apropiat chiosc sa cumpar ceva de baut. O tanara se chinuia in fata mea sa-si introduca o plasa mai mare si rupta intr-una mai mica si noua. O ajut. I se imprastie peria de par si deodorantul pe jos, le ridic in timp ce degetele ei erau in plasa si in imposibilitatea de a mai iesi vreodata. In fine, reusim sa facem din mare mic, imi multumeste cu o privire plina de afectiune, se uita la imensa mea geanta si o porneste spre peron cu minunatul ei troller pe patru roti, imens si el dar usor ca un fulg, multumita rotilor. Ce norocosi sunt unii…suna telefonul, ma trezeste din reverie. Andre ma anunta ca mai intarzie, ca e in 105 si circula ca naiba. O inteleg perfect, stiu si eu cum e uneori in 105. Astept, astept…La un moment dat, apare Sebi, fost coleg de liceu, care venea si el in Fagaras, culmea, cu acelasi tren. Nu-l suport. E un parvenit, incearca sa faca pe bucuresteanul bazat si cand colo el e un terchea-berchea, student la Politehnica, care sta in camin si mananca din cutiuta de acasa. Il ajut cu niste replici taioase sa iasa din visul lui de om ingust la minte, timp in care apare si Andre, lesinata toata. Observ ca are geanta mai mare ca mine, lucru care ma linisteste profund ne suim in tren, noi doua, ca in vremurile bune cand ne intorceam de la Brasov, ne imburicam, reusim sa ne plasam bagajele undeva unde sa aiba loc si ne postam pe doua locuri care nu erau ale noastre (ale noastre fiind ocupate, logic, de altcineva). La Predeal simteam nevoia sa ne tavalim in zapada, lucru pe care l-am si facut in cele 5 minute de stationare. ‘Mai sunt 23 de minute pana la Fagaras’, ‘Mai sunt 16 minute pana la Fagaras’…la 7 si 5 fix, cum era stabilit am ajuns. Noapte, zapada, straluciri, parinti, cateva lacrimi, zambete multe. Acasa ma astepta covorul nou de la buni in care ti se infunda picioarele, cartofi prajiti, jumeri, apa potabila de la robinet, cada mea mare, patul meu…un adevarat festin. Dupa ce termin cu povestile, cu mancatul, cu sunatul bunicilor, cu despachetat si cu toate astea, apare si Alex si nu stiu de ce am inceput sa-i spun despre distanta, despre cat de diferiti suntem noi, despre alta viata, alta casa, nu are rost, de ce?. In trei ore am reusit sa desfac ceea ce am reusit sa inchegam amandoi in trei luni. Oricum nu avea rost. Dupa asta doua saptamani in care ne-am fi vazut aproape zilnic, ar fi urmat din nou o plecare, si tot asa…fara viitor, fara finalitate. Imi doream sa ma urasca, sa tipe, sa se enerveze. A balmajit ceva despre faptul ca nu poate sa ii faca asa ceva unei persoane la care tine si a iesit iar eu am ramas cu ochii plini de lacrimi pironiti in monitor. In creier imi urla ‘goodbye my lover’. Si nu avea de ce sa-mi para rau. A fost un fel de ‘iubitule, trebuie sa ne despartim, nu mai avem tigari’ toata relatia noastra. N-a stiut de nici o problema adevarata a mea, n-am avut nici o discutie interesanta. E trist ca acum la sfarsit mi-am dat seama ca nici nu-mi placea de el. Adorm din nou cu chiu cu vai la 3 jumate, urmand ca a doua zi sa ma trezesc la 7 ca sa plecam la Brasov.
Joi dimineata, dupa 3 ore jumate dormite, ajung la gara, apare si Andre, stam la o coada kilometrica (lucru incredibil in gara din Fagaras) si bineinteles, tanti de la bilete se misca ca o tranta asa ca pierdem trenul. Ajungem in centru cu picioarele inghetate ne cumparam bilete la microbuzul de 9 si plecam cu gandul de a bea o cafea pe undeva. Ajungem insa in fata liceului…’Colegiul National ‘Radu Negru" Fagaras’. Curtea liceului goala, alba, plina de amintiri, coridoarele mirosind a scoala, elevii de serviciu in sacourile lor visinii…of, ce vremuri. Intr-un tarziu ne imbarcam in microbuz. Ce a urmat apoi nu vreau sa mai reproduc. A fost cea mai ratata incursiune prin magazinele din Brasov la care am luat parte vreodata. M-am intors acasa cu doua perechi de cercei, pentru numele lui Dumnezeu! In jur de 7 am fost inapoi acasa, cu creierul si picioarele inghetate. Lucrul cel mai fantastic de ieri nu a fost insa drumul asta la brasov, ci faptul ca, mai tarziu m-am intalnit cu Alex si nu a zis nimic, nimic. Am baut un suc, am povestit bineinteles lucruri lipsite de importanta iar in momentul cand am ajuns a zis ‘pa’ si atat…pa?! Eu credeam ca e un om inteligent care prefera sa discute mai degraba decat sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. In fine…am trecut si peste asta.
Si in sfarsit am ajuns la ziua de astazi, vineri, 23 decembrie, 16:10, tot acasa
Totul e alb afara, toata acoperisurile s-au acoperit cu zapada…le-o fi frig. Ma simt acasa mai mult ca niciodata. Am un nebanuit sentiment de liniste…care a fost disturbat bineinteles de minunata veste ca facem revelionul la munte, la o cabana. Cabanuta de fapt, trei camere, doua sobe si baie afara. Am o vaga impresie ca o sa murim inghetati…

coerenta

sa revenim din nou la posturi pamantesti si cu picioarele pe pamant.
in camera ii din ce in ce mai simpatic. fetele au din ce in ce mai multe probleme pe care prefera sa si le afiseze cu o non salanta de invidiat. cu ocazia asta aflam despre Radu care si-o pune cu toate, despre Mitzu care ii un hard working man si care 's-a lecuit de dragoste', despre toate femeile prietenilor lor si alte chestii deosebite. aflam cum e sa-ti vopsesti parul cu trei tuburi de vopsea, care e treaba cu henna, ce nuante merg la ochii caprui, cum se face o recenzie intr-o noapte si prefer sa nu le mai enumar.
trebuie sa mentionez ca mancare ca mama nu face nimeni. am zis am spus. mi-e imposibil sa mananc snitele cu diametrul de un centimetru sau rosii gata storcite sub forma de bilute. poate ca sunt eu ciudata, and again...poate nu.
la faculate e din ce in ce mai captivant, invatam chestii noi si folositoare...right! ni se umple capul cu istoria sociologiei, o chestie foarte plictisitoare si somnolenta. in rest citesc depre agresivitatea la pestii din recifele de corali care, cu cat sunt mai colorati cu atat sunt mai cretini...
ma enerveaza ca nu se mai intampla nimic. astept cu nerabdare sa plec acasa, sa numai mai intereseze cat dau pe mancare. promit ca nu o sa mai mananc salata de boeuf in viata mea...

poate gresesc, poate nu esti tu...

si daca as trage linie si as spune 'pana aici!'? daca as reusi sa-mi iau inima in dinti si as spune 'merit mai mult!'? daca as fi constienta de ceea ce pot, de ceea ce vreau?
m-am gandit ca ar trebui sa astept, poate fluturasii din stomac s-au speriat doar si o sa apara ei, poate la un moment dat o sa mi se inmoaie genunchii atunci cand o sa te vad...poate povestea noastra obijnuita o sa se transforme intr-o poveste frumoasa, poate o sa fie si ceva special pana la urma. de ce ma complac?! de ce nu-mi revin?!
e trist ca mie nu imi pasa, ma transform in nu stiu ce....as vrea sa stiu...
in alta ordine de idei, visez din ce in ce mai ciudat, visez ca sunt la mare, ca vantul imi suiera in urechi si amanuntele sunt esentiale. orice scoica, orice fir de nisip, culoarea verzuie a marii, senzatia de apa inghetata pe picioarele obosite de atatea drumuri citadine, atatea trepte urcate de la metrou, pofte nebune, zambete intinse pe toata fata, nisip sub unghii, o tigara fumata de vant, pescarusi care plang, siguranta ca prietenii chiar exista si (incredibil) sunt palpabili, nostalgie, amintiri, fericire...multumesc :>
poimaine ma intorc in bucuresti, poimaine o sa imi plang din nou amarul intr-un tren prea plin, poimaine o sa adorm iar la o ora neomeneasca in patul meu din camin, poimaine o sa ma transform din nou, in altceva...

si mai sunt nervoasa pentru ca mirosul tau inca mai persista...

say hello...

nu stiu cum sa incep...viata trece pe langa mine parca. e o stare de joi seara pe care o urasc. afara miroase a iarna, e atat de frig incat nu mai putem sa stam imbratisati atunci cand ma conduci acasa. ne grabim pe strada, tu rostesti cuvinte fara noima, eu ma plictisesc repede si nu vad nici un viitor in nimic. ascult coldcut - autumn leaves si gandul ma poarta departe de tine. iti aprinzi o tigara, imi oferi si mie, ai zis ca te lasi, nu ma deranjeaza oricum. nu ma las nici eu, de ce sa ma las?
mi-ar place sa fie mai cald afara, sa nu-mi mai inghete mana intr-a ta. stiu ca tu nici nu banuiesti ce gandesc eu. si eu nici macar nu stiu daca astea sunt ganduri normale, la ordinea zilei sau e doar asa...o toana de-a mea. poate e din cauza ca nu te-am mai vazut de multa vreme si dupa zilele astea nici nu o sa te mai vad iar pentru multa vreme. ce viitor e asta? de ce a trebuit sa te cunosc exact acum, cand eu incep o noua viata? de ce a trebuit sa incepem noi relatia asta, care spre uimirea mea chiar merge? de ce merge? nu inteleg. o relatie din doua in doua saptamani sau chiar mai mult. titlu besit de carte contemporana care trateaza relatiile la distanta. relatiile astea la distanta n-ar trebui sa existe. sunt o mare porcarie care te consuma degeaba, oricum n-au nici un viitor.
nu stiu de cand am inceput sa ma gandesc atat la viitor. poate de cand au inceput sa mi se contureze niste perspective, niste planuri. oricum, ganditul asta la viitor sucks. sunt atat de pierduta incat numai idei contradictorii penduleaza in creierul meu. spun ca intrevad niste planuri dar in acelasi timp sunt atat de pierduta incat nici eu nu mai stiu ce vreau.
da, varsta e de vina. sunt prea tanara ca sa stiu ce vreau, dar macar asa, o licarire ar fi binevenita. si oricum cliseul asta cu 'esti prea tanara' e bullshit. prea tanara pentru ce? prea tanara ca sa imi iau un anume angajament, prea tanara ca sa gandesc coerent? oricum, se pare ca nu sunt prea tanara ca sa traiesc undeva departe de casa, nu sunt prea tanara sa imi dau mai mult din 3 sferturi din bani pe mancare si toate nevoile mele fizice. and this shit sucks!
da, sunt nervoasa. sunt nervoasa ca sunt prea tanara, sunt nervoasa ca ma izbesc de mentalitati de cacat, sunt nervoasa ca te amagesc, sunt nervoasa ca am inceput sa ma agndesc la viitor si nu in ultimul rand sunt nervoasa ca e prea frig afara...si ca mana mea ingheata intr-a ta

sclipiri

afara e o toamna minunata. poate cea mai frumoasa din cate am trait pana acum. fiinta mea e un zambet continuu. parca nu ma mai atinge nimic. imi pare rau numai ca am ramas singura weekendu asta. in fine, singura e numai un mod de a spune. o sa ne intalnim mai tarziu si o sa ne aducem aminte de anii ce au trecut. (prea repede)parca timpul nu mai are nici o valoare. soarele il face se se comprime si sa se dilate, trece nesimtit, nevazut, neauzit. pacat numai ca linia melodica de aici nu corespunde cu starea mea de spirit.
daca il privesti in ansamblu bucurestiul e frumos toamna.bine ca nu ploua. ploaia ma face sa ma transform. sa ma umplu de noroi, in suflet si pe ghete...vremea asta ma face sa ma gandesc mult la mine, la sufletul meu, la tot ce (mi) s-a intamplat. din nou, privita in ansamblu viata mea nu e chiar atat de rea precum m-am asteptam ca o sa fie. prezentul de fapt e plin de nonsensuri, de paradigme si teorii. macar invat ceva ce imi place. adica nu invat dar macar mi se aduc la cunostiinta anumite chestii. stiu ca ele exista si o sa pot vorbi despre ele o data si o data (de preferat in sesiune:>)
a trecut foarte mult timp decand am fost in stare sa spun ca soarele imi patrunde in suflet, si ramane acolo. de fapt e acolo de cateva zile. a trecut mult timp decand mi-a placut mai mult ziua decat noaptea. acum parca nu ma mai pot satura de lumina, de raze, de straluciri. eu care eram the ultimate fiinta nocturna. eram constienta ca o sa ma schimb. dar nu ma gandeam ca din fiinta sumbra si intunecoasa (in fine, vorba vine) o sa ma transform intr-o iubitoare de lumina.
multe intrebari fara raspuns, multe chestii inexplicabile...sper numai sa nu ramana asa for ever and ever

post

ma simt implinita:) primul post de la un calculator al facultatii minunate de sociologie. ma si mir ca functioneaza. it'z a mirical!
in alta ordine de idei, totul merge ok. din nou simt sentimentul ala de multumire. nu stiu nici eu de ce. probabil pentru ca n-am ce simti altceva. zilelesunt din ce in ce mai libere si chestia asta ma uimeste la culme. nu ma asteptam ca asta sa insemne de fapt facultate. da, stiu, ce e mai greu abia acum incepe. asta e doar o mica parte, bla bla.
observ cu stupoare ca la fantasticul test de engleza de acum doua saptamani (rezultatele testului fiind afisate doar acum!!) am reusit sa ajung la nivelul intermediate II, din cele trei existente(pre-intermediate, intermediate I si respectiv intermediate II). culmea e ca nu vroiam. pur si simplu mi-am batut joc de testul ala, dat fiind faptul ca trebuia sa prind trenul spre casa. vroiam un curs lejer de limba engleza, fara exigente prea mari. sunt tare curioasa cum o sa decurga cursul in sine.
am terminat cursul de istoria sociologiei. oh, the pleasure. om foarte interesant Durkheim asta. ateu convins, laic chiar, sustine ca dumnezeu e societatea, dumnezeu e de fapt imaginea societatii. si culmea e ca, ateu fiind e de acord totusi cu faptul ca individul trebuie sa creada in ceva, (chit ca si el la randul lui e creat de societate) religia e de fapt cunoastere stiintifica, lumea e impartita intre sacru si profan, curs captivant si inaltator totodata. ca sa nu mai vorbim de faptul ca Durkheim, la fel ca si Compte, sustine ca societatea e credinta si ritual(ma rog, asta cu ritualu Compte o contesta). si lucrul cel mai frapant e ca Durkheim e ateu, for god's sake! de ce si-a mai batut el oare capul sa purice problema 'dumnezeu' daca tot nu crede in asa ceva.
lasand la o parte capitolul scoala, in camin e ok. totusi, obijnuita fiind cu netu la discretie ii simt acum lipsa. asta sa fie singura problema. descopar ca ma intalnesc cu ovidiu mai mult decat ne vedeam in fagaras:>
mi-e dor sa scriu un post din asta mai abstract, like i used to. viata mea devine extrem de rationala. se imparte intre niste lucruri 'cu picioarele pe pamant' i might say. eu, care am fost vesnic cu capul in nori, se pare ca imi pierd atributul asta(aparent). n-am mai visat ceva frumo de nu stiu cand, n-am mai citit ceva frumos tot de atata timp. and it suckz!
(cred ca ma gandesc de 10 minute ce nume sa-i pun la postu asta)

...

oh boy oh boy!
in sfarsit am reusit sa ma mobilizez si sa ma deplasez pana la cel mai apropiat icafe pentru a posta minunatele ganduri si idei, care lipsesc cu desavarsire i might mention. traiesc intr-un somn continuu decand am ajuns in bucuresti, si anume duminica seara. azi spre dezamagirea generala am adormit la minunatul curs de psihologie sociala. se vorbea despre comportamentul colectiv, subiect captivant insa nu indeajuns pentru mintea mea obosita.
am descoperit ca am niste colege de camera who really care. ieri cum a fost ziua subsemnatei(da, in sfarsit am implinit mirifica varsta de 19 ani) au venit ceremonioase cu un minunat tort cu frisca si ananas, spre deliciul spectatorilor (aka eu plus cateva colege de palier:P) and we ate cookies and drank juice:D
exceptand fericitul eveniment de ieri sunt groaznic de somnoroasa si plictisita. nu sriu de ce. probabil din cauza ca am lasat acasa some isues. insa nu ma gandesc numai la asta, ciudat, m-as fi asteptat sa o fac.
am descoperit azi ca oamenii de pe strada, din metrou and so on are little robotz. privirile lor nu ma incanta delooc, sunt tristi, obositi si plictisiti. observam vreo asemanare?
acestea fiind spuse se preconizeaza un weekend inaltator. o sa raman in bucuresti sa lancezesc si am planuri marete de a-mi spala some of my clothes:) sper numai sa se trezeasca the biciz si sa mergem undeva sa topaim cuz o sa mi se atrofieze creieru...

these beautiful trees...

for starters trebuie sa mentionez faptul ca, chiar daca(atentie cacofonie) esti nerabdator si willing sa mergi la facultate si sa faci cursurile respcetive e imposibil...profesorii is niste lazybones.
descopar cu stupoare ca am nevoie de o tona de bani ca sa supravietuiesc aici, bani pentru mancare, bani pentru carti, bani pentru mijloacele de transport.de cateva zile mananc icre cu paine, paine care btw sucks! nu ma satur dintr-un cacatel de franzela, imi doresc painea mea feliata de acasa...e scandalos sa dau pe doua carti amarate pentru scoala 5 sute de mii. in fine, o sa incerc sa mananc pe cat posibil la cantina piureul ala din fulgi si sa-mi refulez toate gandurile cu referire la mancare...ce-am ajuns....
cat despre cursurile efectuate joi, n-am prea multe de zis. ziua a inceput cu un curs de....god dammit, am un lapsus ingrozitor, curs la care ni s-a prezentat personajul Durkheim in toata splendoarea, unde ni s-au mai recomandat alte 5 carti, unde din nou l-am amintit pe Marx(personaj omniprezent). toata splendoarea a fost continuata de un curs de sociologie generala, unde ni se vorbea groaznic de inceet, sala fiind imensa si neexistand amplificatoare sau microfoane. asa ca totul a devenit un circ adevarat, cu expresii de genul 'veniti va rog mai aproape sa va auda si cei din spate'. oricum toata experienta a fost interesanta, am rezolvat un chestionar cu intrebari de genul: 'care e diferenta dintre mos gerila si mos craciun?' sau 'credeti in Dumnezeu?' intrebari prea complexe pentru a le oferi raspunsuri in 5 randuri. parerea mea...
saptamana viitoare se preconizeaza un test la engleza, fara probleme, nice and easy. sper sa fie plina saptamana asta si sa invat lucrui noi si interesante:P yea, right. oricum o sa treaca repede dat fiind faptul ca joi plec acasa si nu ma mai intorc pana luni, lunea fiind libera din doua in doua saptamani si vinerea saptamanal:>

utopia...

asa...
am ajuns in bucuresti, dupa cum spuneam...in regie totul e ca intr-o statiune si daca mai puneam la socoteala faptul ca mananac la cantina e exact ca la mare(mai mult sau mai putin)
primul curs de astazi n-a fost, ca de fapt era seminar si logic n-a avut cum sa se tina seminaru de MTCS(metode si tehnici de cercetare sociala:P) daca nu fusese cursul candva inainte, right? a urmat acelasi curs de MTCS, o chestie interesanta despre cunoasterea comuna si cea stiintifica, pentru inceput. a urmat psihologie sociologica, sau psiho-sociologie sau sociologie psihologica or whatever, o chestie la fel de interesanta despre diferentele dintre individ si societate, la fel pentru inceput. am descoperit minunata chestie ca am nevoie de nenumarati bani daca vreau sa ma documentez pentru chestiile astea, ca la curs mare lucru decat vorbarie nu e, adica ceea ce e si natural sa fie. cartile inseamna bani, si ele e multe(a se observa nota sarcastica din glas) in fine, trebuia sa mai fie si inca doua seminarii dar n-au fost din motivele enumerate mai sus. asa ca...dintr-o zi catre trebuia sa tina de la 8 dimineata pana la 6 seara, au ramas doar 4 ore de vorbarie si introduceri. nimic de comentat in privinta asta, mie imi convine:>(exceptand faptul ca a trebuit sa ma trezesc la 6 jumate ca sa si ajung la timp)
tin din nou sa multumesc oricui ma va asculta pentru minunata camera de camin si minunatele colege de camera, care btw is nice, si ne intelegem ok, pana acum n-am intrezarit nici un motiv de conflicte(si in plus una a si plecat acasa deja:>)
am mai descoperit ca la facultate orele sunt lejera, ma rog orarul de fapt. in saptamanile pare am 4 zile libere pe saptamana(adica weekend plus inca doua) si in cele impare trei(la fel, weekend included)
per ansamblu totul e ok, exceptand bineinteles nelipsitul dor...
vorbeam mai demult de inceputuri 2 in 1. ei bine, inceputul a fost si culmea e ca aceasta chestie(pe care numai relatie nu o pot numi, prea pompos, prea plin de perspective) rezista. nu stiu cum, dar rezista. lucrul cel mai rau e ca acum am de cine sa imi fie dor de acasa, lucru la care nu ma asteptam...partea cea mai funny e ca atunci cand eram acasa totul era pe slow motion(chiar rewind as putea spune) iar acum totul merge pe fast forward...ain't that wierd?
am o pace sulfeteasca ciudata. in afara faptului ca sunt obosita totul e bine. nesperat si neasteptat de bine. singuru lucru care ma enevreaza e ca imi ia doua ore ca sa ajung la andre in agronomie, a si ca raman singura in weekenduri. damn, ce comod e sa stai aproape de bucuresti...

Tomorow comes today

o insemnare 'pamanteasca' o sa fie asta...n-am mai postat ceva la obiect for a while...
1. n-am intrat la comunicare, am ramas la sociologie si de atunci incerc sa ma conving ca tot raul spre bine. nu-mi prea iese insa, moralul meu e undeva foarte aproape de pamant. sper sa treaca o data si o data...
2. poimaine ma mut la bucuresti, in minunata mea camera de camin cu minunatele mele colege(pe care nu le cunosc, dar am o sumbra presimtire ca o sa ne paruim sometime)
3. se pare ca imi neglijez familia si nu fac mai nimic in casa...wtf?! daca nu-mi zice nimeni sa fac nimic, si eu vad ca totul e in regula...poate sunt eu defecta
4. cu legatura la punctul 2, nu vreau sa plec! urasc pana si ideea de a merge cu masina plina de sarsanale pana la bucuresti. urasc oamenii, sunt cei mai ingrati oameni din cati am cunoscut, cu unele mici exceptii (sper) care sa intareasca regula
5. o sa o duc intr-o foame continua, dat fiind faptul ca nu prea o sa am bani, si o sa si am nevoie de diverse gadgets si haine
6. singurul lucru bun e ca am scapat de matematica, lucru pentru care ma felicit si in ziua de azi
7. am intrat in criza de timp cu bagaju and all that shit, nu am nimic strans/aranjat/impachetat. toate hainele stau bine mersi curate, in dulap. nu mi-am facut inca curaj sa vad ce iau si ce nu, ce e vital si ce nu, ce o sa-mi trebuiasca and so on
8. sufletu e varza, prefer sa nu relatez nimic despre asta. inceputurile sunt intotdeauna frumoase numai ca asta o sa fie ceva de genul 2 in 1, inceput si sfarsit in acelasi pachet. sincronizarea nu ma ajuta deloc
9. ma tot intreb cu ce o sa imi ocup timpul dar apoi ma plezneste din plin ideea ca, hell, is in bucuresti, n-am cum ma plictisi, imi ia o jumatate de ora si ca sa ajung la andre...
10. is perfect recunoscatoare pentru faptul ca andre e cu mine in bucuresti. multumesc oricui ma aude...
11. tinand cont de faptul ca e unul din putinele camine care nu au net, o sa inebunesc, viata mea sociala o sa fie praf...whatever
12. si ca duzina sa fie completa, mi-e groaza de schimbari. intotdeauna mi-a fost. mi-e o frica de ma cac pe mine. daca o sa cad intr-o inimaginabila depresie si nu o sa am pe nimeni alaturi? si ca spaima sa fie si mai si, mi se tot repeta zilnic in urechi sa nu ies noaptea, ca ii periculos, ca cine stie ce mi se poate intampla, etc etc. cum sa nu ies noaptea?noaptea rulz...dar sa nu exageram

...the sun...the light...and the trees...these beautiful trees...it's a strange day, no colours or shapes, no sound in my head, I forget who I am...

so, is it goodbye?

as vrea sa fug departe, departe, sa nu trebuiasca sa mai dau nici o explicatie...as vrea sa fugi cu mine, oriunde as vrea eu. pentru prima data in viata mea, vreau sa fiu libera de orice constrangeri, de orice prejudecati, de orice complexe. vreau sa se termine tot cosmarul asta (da, stiu, s-a terminat, numai ca i don't feel like it).
nu vreau insa sa ma mai raportez la tine, in orice fac. as vrea sa stiu ca o sa fi acolo, intotdeauna. (chiar daca intotdeauna inseamna si numai doua saptamani, cat ne-a mai ramas)
de maine incepand o sa incerc sa incalc orice regula numai pentru simplul motiv ca regulile trebuie incalcate. am atata furie adunata in suflet si nu stiu ce sa fac cu ea...din momentul in care am inceput sa ma indragostesc de tine (si da, nici macar acum procesul nu e incheiat) in sufletul meu s-au intamplat multe. lucruri contradictorii, antitetice chiar. s-a ajuns de la lacrimi de durere pana la zambete intinse pe toata fata. de la dureri mistuitoare de suflet la stari de neimaginata fericire...si tu singur ai reusit sa faci toate astea. uneori ma gandesc daca sa mai contiuni sau nu, daca e bine pentru mine sau nu, si nu cred ca m-as mai putea lipsi acum de toate starile pe care mi le oferi...fiind tu insuti...

de ce pe jos nu poa' sa fie scrum?

de ce te uiti la mine cu ochii astia goi? de ce ai aparut ca intr-o poveste si apoi ai disparut fara nici un cuvant? de ce ne-am intalnit azi? de ce iti place sa te joci cu mine? ti se pare ca n-am suflet? ti se pare ca nu ma consum singura asteptand un semn de la tine? ti se pare ca atunci cand te gandesti sa ma anunti ca vrei sa ma vezi eu nu jubilez? nu ma bucur? nu sunt macar multumita?
de ce am ajuns aici? stiu ca un sfarsit nu poate fi niciodata fericit si lipsit de resentimente dar daca eu nu vreau sa se sfarseasca? daca tu nu va trebui sa ma mai minti niciodata de teama ca eu n-as intelege? eu inteleg totul, pot sa te ajut, sa-ti spun ca totul o sa fie bine, sa fac tot posibilul sa fie bine. pot sa ma daruiesc tie ca se te scot din gandurile tale singuratice, sa te fac sa ma vezi, sa pot sa fiu eu intreaga, asa cum vreau, asa cum as vrea...
daca as sti sigur ca tu n-o sa ma minti m-as arunca cu capul inainte si nu m-as gandi la nimic. mi-e atat de frica sa nu mai sufar...mi-e atat de frica de durerile ravasitoare de suflet care fac din mine un neom.
de ce te uiti la mine cu ochii astia goi?de ce ma vrei cand nu mai poti avea?

nu e greu sa crezi ca tu esti eu, si dorinta mea e a ta

nu mai simt nimic. totusi prezenta sentimentelor e acolo, undeva intr-un colt de memorie. stiu ca le-am avut, ca au fost prezente numai ca acum nu mai sunt. au disparut total, s-au prefacut in cenusa si nu le mai gasesc.
toate starile mele sunt traite si de altii. nimic nu e unic, totul e prefabricat. poate am fost prea naiva pana acum si am crezut ca tot ce simt eu e numai al meu, povestea mea imi apartine...se pare ca adevarul e departe. fiecare poveste se aseamana cu cea de langa ea, toate sunt tacute si tacerile lor dor uneori.
in luna care a trecut am descoperit ca singuratatea si tacerea dor, intra prin toti porii, te transforma in abur, neant. deja sunt abur, a fost prea mult pentru mine. inainte sa plec totul parea ca e bine, era calm in sufletul meu, calm si bunastare. acum insa nu e nimic.
sunt pasiva. pasiva, vida, nula. nu insemn nimic.
imi doresc numai sa fiu fericita. as face orice. sa fiu fericita, sa rad si sa iubesc. sa-mi bag pula in ea viata...o urasc!

wherever you go...

well...ma meditez intens in bucresti
situatia ii cat se poate de nasoala numai ca nu am ce face. am reusit sa ma obijnuiesc cu stilul de cacat de aici, cu "ce faci fata?" si cam cu tot ce exista in general...asta e prima insemnare scrisa dintr-un icafe, lucruce nu-mi surade. trebuie sa am The Mood ca sa scriu ceva coerent....se pare ca n-am...

am intrat la facultate...nu simt nimic, e ca si cum nu mi-ar pasa...

it's enough now

noapte, liniste, o adiere usoara(de unde naiba ca doar e in toiu verii), mandalay, sentimente(all over again)
reproducere telegrafica a starii de spirit. i'm speachless. azi a fost o zi de nimic. adica de facut nimic. am stat pur si simplu. si atat.bineinteles, mintea si sufletul mi-au fost in cu totul alte parti. m-am visat la mare, am visat nisipul pe pielea mea, m-am visat in bratele lui(de chiar prea multe ori), am visat ca e septembrie, ca am intrat la facultate, am visat ca e duminica dimineata(azi fiind duminica, ce ironie) si afara era putin soare, draperiile trase, si noi stateam sub patura si el ma tinea in brate...oh, a girl can dream nu?
acum trebuie sa revin la cruda realitate ca sa adorm (cruda realitate aka tantari si un usor iz de raid antitantari pastile laminate sau ceva de genul ala, put ingrozitor)
imi doresc...hmm...ce-mi doresc oare...vreau ca maine sa se intample ceva frumos...frumos de tot, sa nu mai fiu lasata atata amar de vreme cu ochii in soare, nu e frumos si nici sanatos(pentru nervii mei in special) sunt curioasa ce se intampla, sau ce s-a intamplat, daca s-a intamplat ceva sau o sa fie numai o amarata si penibila de scuza...stiam eu ca ceva nu e in regula. totul a inceput prea frumos. pacat totusi ca incep eu sa ma consum, like i said before. shame for me ca nu ma pot abtine...
crap!

Mourning air

am nenumarate fobii...nu mai pot sa gandesc...m-a apucat panica dureroasa chiar...what to do? oh, what to do?
nu stiu ce sa fac timp de inca trei, adica mai exact patru zile de bac...simt ca nu stapanesc materia la fizica si la psihologie dar mai simt ca nu mai am puterea sa invat ceva cap-coada, sistematic si frumos. cat de putin. nu mai pot. inca trei zile de examen...mate, fizica si psihologie...nu stiu de ce sa ma apuce panica tocmai acum, de ce nu m-a apucat pana acum, macar era intr-un mod cat de cat constructiv.
n-am mai avut de mult accese de plans bolnavicios si obositor. ei bine they came in greate numbers this evening. poate de la frica, poate de la singuratate. parca nu ma mai pot bucura de nimic. am avut azi un seniment de 'gata, it's all over'. viata lipsita de griji, happines, home, all nice and quiet. simt ca de acum inainte nu o sa ma mai pot bucura cu adevarat de nimic. poate sunt eu prapastioasa...poate nu...