dance mr Bojangles

m-am hotarat sa nu-mi mai fie frica de trecut. m-am hotarat sa nu ma mai sperie schimbarile. m-am hotarat sa ma las purtata. nu in general. acum. m-am hotarat sa-ti scriu o scrisoare dar poate n-o sa o poti citi. ma hotarasem sa folosesc cuvinte mari. cuvinte mari ca spera, te iubesc, dor, niciodata, fa ceva!. ma hotarasem ca o sa te las sa mi te insinuezi in suflet chiar daca nu o sa te mai vad nicidata poate. stiu ca asa ti-am zis, asa mi-ai zis dar undeva in toate tenebrele din mine, acolo,

sper sa nu fie adevarat. sper sa traim exact asa cum visam. sper sa nu uiti. sper sa nu uit nici eu. sper sa intelegi o data in viata asta ce vreau eu sa spun de fapt si sa-ti iei o data in viata asta inima in dinti. sa risti un pic, sa nu mai lasi schimbarile sa te sperie. sper sa ma pot gandi si la altceva.

si ti-as povesti atatea lucruri....vai cate ti-as povesti, si cate am face si cum ar fi. dar e ok daca nu o sa le facem impreuna. dar as vrea totusi sa le faci cu cineva. nu cu ea daca nu vrei. cu mine, cu oricine. chiar nu conteaza cu cine faci lucrurile daca tu esti fericit.

mi-e un pic ciuda ca-mi urlu sufletul aici dar m-am hotarat sa nu-mi mai pese. daca vad scris mi-e mai usor sa fac ordine apoi.

cred ca te iubesc de atunci demult. de atunci, de cand ti si tu minte. de atunci te iubesc eu pe tine. mi-e ciuda de tot ca am scris tot ce-am scris dar poate asa ma vindec mai usor. sau...poate nu ma vindec.

azi sunt ca o matasa...

mi-e foarte dor sa fiu sarutata si mirosita. mi-e foarte dor sa se joace cineva cu buclele mele, de cele mai multe ori inexistente. au plecat, s-au hotarat ca nu le mai place de mine si de noi impreuna si m-au parasit pentru vesnicie. cred ca asa se intampla cand te maturizezi, iti pleaca buclele.
mi-e foarte dor de vara si soare. ma simt de parca am trait in iarna asta siberiana (era sa scriu sahariana) de cand ma stiu si-as fi vazut o singura data marea, si-as fi simtit o singura data razele si acum mi-e dureros de dor. se pare ca dorul de mare e un laitmotiv al existentei mele. de fapt dorul in general e un laitmotiv. de fiecare data gasesc cate ceva/cineva de care sa-mi fie dor. chiar daca unele lucruri/persoane s-au intors in viata mea, altele au plecat (n-am inteles de fiecare data de ce).
si acum suntem mai multi decat mi-am imaginat vreodata ca o sa fim. apa de la baie nu se opreste niciodata. masina de spalat spala incontinuu. aragazul gateste mancaruri delicioase pentru o groaza de lume. si ne inmultim. si nu e de fiecare data bine dar e acasa. e acasa cum n-a fost niciodata o casa departe de casa. soarele e verde in bucatarie si portocaliu aici la mine. e o casa de adevaratelea si e si a mea. imi vine cam greu sa cred.
viata e din ce in ce mai mult viata. e viata cu investitii in mobile si carti, e viata cu gatit si spalat de rufe, cu platit de chirii si intretineri, cu neintelegeri cu providerul de internet. si eu stau si ma mir. de fapt nu stau dar ma mir totusi. cand aveam 15 ani si ma gandeam la 23 mi se parea ceva foarte serios si indepartat. dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu-mi imaginam foarte diferit fata de ce e de fapt acum.
din cand in cand imi las sufletul sa iasa din carapacea asta a corpului meu usor obosit, usor sensibil, usor flamand. ma las sa uit toate discutiile perverse (online sau offline, in timp real sau nu), toate stresurile care se ocupa cu ingurgitarea inceata a aceluiasi suflet. iese cam greu la iveala, se dezbraca cam incet de prefacatorii si planuri, ii e cam greu sa nu mai tina cont. si atunci cand reuseste se mira si el de ce-am ajuns, de cum am reusit sa ma pervertesc, eu pe mine, m-am. se mira pentru ca stie ca esenta este inocenta, esenta se bucura toata cand vede cum soarele se transforma in culori si-n sunete si-n dimineata, dar e atat de ascunsa in zilele pare (ca si in zilele impare de altfel, ca si in toate zilele) incat o uit de cele mai multe ori. in zilele in care totusi redevin eu, miroase aici la mine a tundra, lumina e exact cum mi-as fi inchipuit acum o vreme ca ar fi lumina mea, iar eu stau si sunt. atat.

daca tu ai disparea

sa nu dispari te rog...

nisipul fin a oftat...

am gresit? am gresit ca m-am inconjurat de lucruri frumoase si muzici calde? am gresit ca nu m-am interesat de problemele astea mai lumesti si m-am preocupat mai mult de amaratul asta de suflet al meu? am gresit ca imi plac povestile, si cartile de colorat si jucariile? gresesc pentru ca inca mai cred? sau pentru ca ma entuziasmeaza fulgii albi, si apusurile mov ca niste poezii si diminetile cu soare? si marea si muntii mei de acasa? gresesc ca ma duc la concerte cu muzica care se inveleste pe suflet si nu mai iese de acolo?
gresesc din cauza ca sunt selectiva si doar unele lucruri ajung pana la mine? gresesc pentru ca nu sunt atat de ancorata in prezent cum sunt altii?
nu stiu unde gresesc, sau daca gresesc, sau de ce e o greseala.
stiu insa ca gresesc pentru ca nu stiu sa spun nu. gresesc ca am atata incredere si cred tot ce mi se spune. gresesc din cauza ca toate cuvintele pe care le aud, le cred. gresesc si pentru ca nu asociez cuvintele cu faptele, ma impresioneaza usor cam orice are scopul asta.
dar nu-mi pare rau pentru toate greselile astea. si as avea atatea lucruri sa-mi reprosez. nu stiu sa port o discutie despre economii, si istorii si securitati. stiu care e ideea principala (macar atat sa se fi lipit de mine cu ocazia masterului astuia) dar nu stiu sa o dezvolt, sa-mi formez pareri, sa contest, sa critic. adevarul e ca nici n-am avut cu cine sa port asemenea discutii. din cauza asta imi vine uneori sa urlu "nu sunt o proasta! chiar daca zambesc (tamp) si dau aprobator din cap atunci cand nu stiu sa raspund, am inteles despre ce e vorba dar e pentru prima oara cand aud asa ceva"
as vrea sa stiu mai mult, mai mult din orice. din cauza asta mi-am cheltuit aproape toti banii pe carti pe care le citesc cam oricand am un moment liber. din cauza asta mi-a cazut telefonul mobil in cada plina cu apa si clabuc :) ('clabuc'...ce mult imi place cuvantul asta)
nu stiu ce sa fac cu toate greselile astea. sa le ascund? sunt chiar asa de grave? nu zicea cineva ca fericirea sta in lucrurile marunte? lucrurile mele sunt marunte, zapada e marunta, vantul nici macar nu se simte asa de marunt e, frunzele uscate la fel.
toata viata asta e plina de intrebari si haos. e asa de complicat ca nu stiu cum o sa ma mai regaesc vreodata. si cum am pus mai mult aacent pe asta, si nici macar nu-mi reuseste atunci cu ce mai raman?

love can damage your health...

si ca se ne deconcentram, cam asta facem la birou, in dimineti scaldate de soare :)

vama de anul asta...

the end...






















stela


picioare:)

i'm so cheap

mi-am adus aminte de o poveste, cred ca am mai scris-o aici dar o privesc cu alti ochi acum.
eram in ultimul an de liceu, in fagaras si ma intalneam in fiecare zi de marti, in drum spre profesoara de romana cu un baiat. bine, ma intalneam e mult spus. treceam unul langa celalalt pe strada, uneori ne uitam unul in ochii celuilalt, alteori nu, uneori ii simteam umarul cum trecea langa al meu pe strada, alteori zambeam.
uneori cand ieseam pe geam il vedeam cum trece pe strada. mai intotdeauna in timpul in care il vedeam ascultam o melodie sugestiva. ca intr-un film asa...cam un an de zile a durat toata povestea asta, pana am dat bacu. pana s-a terminat visul si a inceput realitatea. si il chema ionut, ca pe mine uneori :) si nu era deloc asa cum mi-l imaginam eu, si mintea. avea povesti intr-adevar si vise dar prea ascunse.
povestile nu se intampla ca in filme, dar macar ma bucur ca se intampla.
mai vorbesc si acum cu ionut, dar nu ne mai intalnim accidental pe strada si nici cand ies pe geam nu mai am nici o sansa sa-l vad. imi pare un pic rau pentru lucrul asta, trebuie sa-mi gasesc un baiat din asta cu poveste...

viteza sangelui meu

dragii mei,
n-am indraznit sa cer vreodata ceva real pe blogul asta dar m-am hotarat ca ar fi cazul. asa ca here goes:
acesta (clic) este un om care canta frumos, frumos de tot. omul asta s-a inscris la Global Battle of Bands, si mi-as dori ca voi sa-l votati. aici. (clic) in 5 minute v-ati facut cont, in alte 2 l-ati adaugat la favorites si pentru urmatoarea perioada a vietii veti asculta minunata melodie. pe repeat. ca mine si multi altii.
acest post este unul repetitiv. imi cer scuze daca pe cineva zgarie pe timpane/retina cuvantul minunat dar nu ma pot abtine.

you make me feel like the one...

imi tot vine sa oftez. nu de tristete sau de suparare. imi vine sa oftez asa, din lipsa de aer, imi vine sa oftez ca sa fac totusi ceva, sa nu mai zac in letargie.
saptamana asta sunt singura, weekendul asta am fost singura. m-am intors vineri de la serviciu si am ramas acasa pana azi dimineata cand am plecat din nou la serviciu. sufletul meu a fost insa la mare si la munte. la munte n-a avut semnal pe telefon dar banuiesc ca in concediu nu prea isi tine nici el telefonul deschis. si in creierul muntilor chiar daca ai vrea si tot n-ai putea sa trimiti vreun mesaj de amor si de dor sufletului ramas acasa, singur. n-am putut sa plec si eu in creierul muntilor pentru ca bocancii imi lipsesc cu desavarsire, pentru ca dintr-un motiv sau altul nu prea puteam sa stau in cort o saptamana, chiar daca mi-e dor tare de munti. pe de alta parte, muntii unde a fugit sufletul meu nu sunt muntii mei, pe care ii vedeam pe geam de acasa, asa ca cred ca e bine...n-o sa ma sting de dor. in fiecare seara se intoarce (el, sufletul) si atunci ii povestesc ce-am facut peste zi, ce-am simtit, cat mi-a fost de dor.
sufletul meu de la mare (ah, cate suflete, unde sa mai incapa toate?) a fost fericit. a lasat toate problemele in bucuresti si s-a infipt in soare si nisip 2 zile. a ascultat muzici frumoase si adevarate si le-am ascultat si eu cu ocazia asta. mi-a placut tare sa ascult muzicile de la 250 de kilometri departare la 2 noaptea din intunericul din camera mea. am visat mai frumos apoi.
saptamana asta si gata. dupa saptamana asta o sa inceapa un fel de vacanta, nici nu stiu cum sa ii zic. pregatiri, cumparaturi, plecari.
e prima vara in bucuresti, e prima vara fara vacanta, e prima vara cu povesti.

peninsula

cam asa a fost prima mea peninsula din povestea mea de vara. pozele nu le-am facut eu, dar macar is acolo...cateva poze :)


asta is eu intr-un mare fel de obosita, dupa drumu iadului bucuresti-targu mures. sa le ia dracu de serpentine




asta ii un pic de sighisoara plus festival medieval. mai bine nu ne opream, m-am reindragostit de oras plus ca erau o groaza de cercei/margele/haine/lucruri care mi-au luat ochii cu totu :)







si astea sunt singurele 3 poze din incinta. subliniez din nou ca ma sustrag de la faurirea pozelor :)

nu vreau sa se transforme blogul asta intr-o mare de scrisori de dragoste dar nu ma pot abtine.
te vreau cum n-am mai dorit pe nimeni niciodata. te-ai strecurat in sufletul meu cum nimeni n-a facut-o pana acum, cu viteza luminii.
eu sunt nebuna si ma framant. ma straduiesc sa nu, dar totusi, in unele zile mi se rupa sufletul de la atatea framantari. doamne, cate lucruri ti-as zice daca as sti sigur ca nu te sperii.
pe de alta parte, trebuie sa recunosti ca mi-am perfectionat flecareala, putem sa vorbim si despre ce-am facut azi la birou.
as fi vrut sa traiesc intotdeauna in secunda aia de pe autostrada soarelui, cand soarele rasarise de vreo 10 minute, si razele se filtrau prin parul meu, in ochii tai, care erau ai mei, care erau ai tai...si tot asa. intotdeauna o sa vreau sa traiesc doar in fractiunea aia de timp. care s-a dilatat pana a ajuns si la ziua de azi, si o sa fie si maine, si poimaine si peste vremuri.
si...nu stiu cum e bine. de unde stii cum e bine daca n-ai mai trait niciodata asa ceva?

toy like people make me boy like...

as vrea uneori sa fiu mica, mica, mica sa intru in gandurile tale si sa-mi dau seama. as vrea ca telepatia sa mearga atat de bine incat sa nu-ti zic de scriiturile mele de aici dar tu sa le gasesti si sa-ti dai seama. sa-ti dai seama cam cum a fost viata mea de pana acum si cum e acum cand suntem impreuna. cat imi e de greu sa nu mai fiu crispata, cat imi e de greu sa ma relaxez si sa iti povestesc toate porcarioarele. stiu ca tie ti-ar placea sa le auzi dar mie mi-e asa de frica sa nu te plictisesc.
asa de rau imi pare ca timpul tau e asa de scurt. ca esti asa de obosit fizic. ca muschii se resimt, ca gandurile nu mai sunt aceleasi.
vreau sa stii ca uneori ma gandesc ca nu merit toata fericirea asta. uneori ma intreb ce iti place la mine. uneori imi doresc atat de tare sa nu te plictisesc ca incremenesc cu totul si nu mai sunt in stare de nimic.
stiu ca daca ti-as spune despre toate temerile pe care le am probabil te-ai speria, poate mai tare decat m-am speriat eu cand m-ai inclus in toate planurile tale de viitor, mai tare decat atunci cand Claudiu mi-a urat "bine ai venit in familie". asa ca sa nu te sperii, bine? sa nu pleci, sa nu te plictisesti. sa ma tii de mana ca si pana acum (stiu ca o sa faci asta no matter what), sa ma faci sa ma simt la fel de in siguranta ca pana acum.

baby, baby, baby light my way...

niciodata n-am fost mai fericita decat acum, niciodata. totul se leaga, totul se potriveste. nici caldura nu ma mai deranjeaza asa.
niciodata n-am simtit ca traiesc mai mult decat acum. niciodata n-am fost atat de implinita. intotdeauna a existat un "dar", acum nu.
niciodata n-am visat mai mult decat acum si visele sa se transforme in realitate.
totul se intampla acum, in momentul asta.
fiecare zi trece si nu e asemanatoare cu ieri. in fiecare zi ma trezesc si mi se pare ca nu m-am trezit inca, mi se pare ca inca visez.
ma intrebam acum cateva zile daca toata lumea simte asa intr-un punct sau altul al vietii. daca fiecare se mira de niste lucruri marunte. daca fiecare se trezeste dimineata si ii vine sa rada cu tot sufletul.
mi-e drag, mi-e tare drag. mi-e drag si nu mai am nevoie de altceva. nu mai pot sa ma gandesc la altceva.
nu ma asteptam ca prima vara petrecuta departe de casa sa fie asa ca o poveste. nu ma asteptam ca la 23 de ani sa sar in balti intr-o duminica dimineata cu nori si ploaie. nu ma asteptam sa ma ude ploaia pana la piele si sa-mi pese atat de putin. nu ma asteptam sa ma pierd in priviri si zambete asa cum o fac acum. sa plutesc intre minute. sa nu mai astept lucrurile bune sa mi se intample pentru ca ele chiar se intampla.
sincera sa fiu...nu ma asteptam sa fiu fericita.
nu ma asteptam ca vreodata sa visez impreuna cu andre in fiecare dimineata cu aroma de cafea. sa visam la mare si la nisip si la vacanta.
nu ma asteptam sa adorm seara cu un "noapte buna frumosule" soptit in urechea dreapta si sa sarut niste buze somnoroase dimineata inainte sa plec la birou. sa rad de umbre pe pereti si sa ma dau in balansoare pana rasare soarele.
nu ma asteptam la nimic din ce mi se intampla acum. viata m-a luat cu totul prin surprindere...

are we human?

de fiecare data cand mi s-a intamplat ceva bun (sau ma rog, aveam eu impresia ca e bun, sau ca mi se intampla mie) am zis ca nu scriu, ca poate ar fi o piaza rea, ca daca scriu sigur o sa se termine prea repede. dar acum se intampla ceva bun cum nu s-a mai intamplat pana acum. e bine de tot. oricum am impresia ca daca vorbesc despre, sau scriu despre sau orice, n-o sa mai fie la fel de bine. ma rog, eu savurez oricum.
asa ca ajung in fiecare seara acasa si imi vine sa zambesc, si ma trezesc dimineata si zambesc la fel, ma mai trezesc la birou in mijlocul zilei, rupta de somn si de caldura ca zambesc. zambesc intr-una de cateva zile. si visele mi-s pline, si zilele la fel. si rasaritul de duminica de pe autostrada soarelui cu underworld in urechi face cat toate diminetile in care nu-mi venea sa ma ridic din pat. si soarele din par din aceeasi duminica dimineata la fel...si noptile astea nedormite, si zambetele pana la urechi, si plimbatul pe stradute dupa ploaie, si buzele si mainile si tot. am ramas fara cuvinte...
in alta ordine de idei maine...The Killers (chit ca dupa aia n-o sa mai am bani nici sa respir, dar sa savuram zic...)

i can't go where i want to...

imi trebuie doar un gest. nu trebuie sa stiu ce e in mintea ta, e de ajuns sa faci doar un gest. un gest care sa ne descatuseze de tot ce-a fost pana acum, de incertitudini si asteptari si vise neimplinite.
imi trebuie doar un cuvant. nu trebuie sa te pregatesti cu discursuri, e de ajuns un singur "hai". eu atunci as intelege toata alergatura de pana acum si-as veni de cate ori as putea.
imi trebuie doar o privire. nu trebuie sa faci nimic ca sa ma impresionezi, e de ajuns sa te uiti o singura data in ochii mei si o sa-ti dai seama cum o sa fie de acum inainte.
imi trebuie doar un gest sau un cuvant sau o privire. nu-s lucruri complicate. tu trebuie doar sa stii. si apoi sa-mi spui ce-ti trebuie tie, ce ar trebui eu sa fac ca sa ne trezim la realitatea noastra? cum ar trebui sa fim ca sa ne fie bine?

take this life, take it all...

m-am chinuit si ieri sa scriu un post de vreo doua ori dar n-am reusit asa ca m-am lasat pagubasa, internetul asta de la serviciu sucks.
nu stiu ce sa mai povestesc. lucrurile se repeta dar parca se si precipita putin. se intrevad planuri indraznete de viitor dar prea putin realizabile dupa mine. ar fi frumos totusi sa se intample macar 50% din lucrurile care sunt planificate pana acum. concediul la venetia din august, mutatul din camin din vara asta (dupa ce strang niste bani evident, lucru de atlfel aproape imposibil), gatitul in bucataria proprie si personala, cateva zile de abandon total la timisoara...si ar fi frumos ca totul sa se intample alaturi de cine imi doresc, altfel parca n-ar avea atata farmec.
in rest nimic, caldura, noapte, vise, fum, weekenduri frumoase, trezit de dimineata, culcat devreme, citit, ordine si disciplina. cine-ar fi crezut?

iar si iar si iar si iar si iar si iar......de 5 ani iar si iar

i want to be weightless, flying through the air...

cumparam tot felul de odorizante, covorase, perdele, poate, poate mai arata camera asta a casa adevarata. nu ne prea reuseste faza. o camera in care locuiesc 4 persoane nu prea e acasa, nu prea miroasa a acasa, nu se simte ca acasa. ma rog, macar noi incercam.
mi-am depus cv-ul pentru 873875 de posturi. nu m-a sunat nimeni pana acum dar cum ne ghidam in viata pe principiul "speranta moare ultima" nu ma stresez chiar asa de tare.
sta fiecare cu laptopul in brate si sunt momente in care de abia schimbam doua cuvinte. vorbim in schimb virtual cu prietenii, iubitii, amicii nostrii. ne traim dramele in liniste in timp ce tastam "mi-e dor de tine", "as vrea sa fii aici" sau inventam povesti cu "imagineaza-ti ca sunt acolo si..."
stiu ca dorul uneori poate sa apropie departarile, si totul pare mai aproape atunci cand ascultam in acelasi timp aceeasi melodie, sau aceeasi emisiune la radio. dar totul se departeaza la loc dupa ce monitorul se stinge si incercam sa adormim singuri/singure in camerele noastre pline de asteptari si de vise.
planurile de viitor raman. neinfluentate de nimic. pentru ca le-am gandit in momente cand nu eram influentata de nimic, nu eram indragostita de nimeni, o etapa urma se se incheie si alta urma sa inceapa dar dupa o vreme. acum a trecut "dupa o vreme" aia si planurile au ramas aceleasi. ce bine...
a...am intrat si la master, unde vroiam, cum vroiam. imi pare rau doar ca trebuie sa le mai ascult fonfaielile profesorilor inca 2 ani de acum inainte. expresiile de genul "lebedele nato si-au intins aripile catre viitor" nu-si au locul...
si peste toate astea...ma joc cu gaini si ferme la 22 de ani. peste fix o saptamana implinesc 22 de ani. ce chestie...sper sa ma prinda evenimentul asta unde imi doresc si cu cine imi doresc...cu niste vise implinite, cu niste doruri uitate, macar putin mai sigura decat sunt acum...

my song is love, is love unknown...

ce ne facem daca te iubesc? daca, cumva, printr-o intamplare o sa te iubesc? ce ne facem atunci? in momentul asta esti pentru mine mai mult decat mi-as fi putut imagina vreodata ca tu o sa poti fi. nu pot sa-mi dau seama insa cat e adevarat si cat e inchipuire. imi doresc atat de multe lucruri dar mi-e frica pentru ca nu vreau sa fiu inca o femeie pisaloaga din viata ta, care sa te faca sa-ti doresti sa pleci departe.
nu stiu ce suntem noi. nu mai inteleg nimic de fapt. te las si ma las sa traiesc asa in situatia asta pentru ca stiu ca ai probleme care ma depasesc pe mine si care nu se pot rezolva. mi-as dori doar sa stii ca chiar daca nu pot sa te ajut practic cu ceva, sunt aici intotdeauna.
mi-e ciuda ca nu pot sa-ti spun nici macar lucrurile astea, dar nu stiu cum ai reactiona, si nu stiu cum as reactiona eu la reactiile tale si mi-e si mie atat de frica sa mai iau ceva in serios si sa primesc apoi numai pumni in gura ca am renuntat la idee. sa ne scaldam cu totii in marea balta a dulcilor incertitudini...
pentru V.

throw me a rope...

si as vrea, daca tot s-a terminat perioada asta, sa va arat cam care au fost lucrurile importante din viata mea anul asta cel putin... :) (ordinea e aleatoare)
el e andre, primul meu var primar ever, cel mai mic membru al familiei dupa mine :) are 6 luni


daca tot am aberat pe tema, am absolvit si facultatea
si un pic de banchet...
siii, am fost din ce in ce mai constienta de ce repede trece timpul si cum ajungem de la asa ceva:
la asa ceva: