the memory of eden haunts us all...

imi place portocaliul si mai nou verdele...imi plac fluturii. imi plac stelele, cerul moale de dimineata si ala aspru de seara tarziu. imi place toropeala pe care o am de la un soare prea puternic, pe o plaja uitata de lume. imi place starea de oboseala, dupa o zi plina de emotii si lucruri frumoase, cand nu trebuie sa te trezesti devreme a doua zi. imi place dimineata devreme, dupa o noapte plina de zambete si ritmuri, intr-un 601 cu oameni care pleaca spre serviciu si noi spre asternuturi. imi place atunci cand imi dau seama ca am niste prieteni minunati, care atunci cand e cazul fac niste lucruri care ma dau pe spate, si imi confirma cat de minunati sunt.
imi plac ardelenii si vorba lor (noastra) dulce. pana la urma imi place si ca sunt atat de putini in bucuresti, pentru ca atunci cand mai descopar cate unul bucuria e de n ori mai mare.
imi plac saruturile si mangaierile (dar cui nu-i plac? o-0). imi plac soaptele spuse de straini, indraznete si neasteptate, privirile date pe furis, pe deasupra unei multumi infinite de oameni. imi plac atingerile oferite de niste maini de care as putea sa ma indragostesc dintr-o data si iremediabil.
am descoperit ca imi place mai mult vara decat iarna. imi plac berile savurate cu andre pentru ca atunci cand mai avem doar cate o gura in sticla am fi in stare sa vorbim despre toate porcariile (ceea ce si facem).
mi-a placut azi pentru ca a fost prima oara cand ploua afara si noi doua radeam.imi place asta seara, pentru ca de o vreme sunt foarte aproape de fericire. (ceea ce e un lucru foarte rar la mine). imi place ca pot fi cu capul in nori si cu picioarele pe pamant (chiar daca crestetul mi-e mai aproape de nori decat picioarele de pamant :p )

the other side...

cu ocazia implinirii celor 21 de ani ai mei as vrea sa va povestesc ceva. toate experientele mele mai mult sau mai putin esuate, cam de cand am intrat la facultate si pana acum cateva zile...
mai intai m-am intalnit cu un tip, in anul intai, care m-a plimbat prin tot bucurestiul, intr-o groaznica zi friguroasa. timp de 3 ore am schimbat cel mult 3 propozitii, asa ca dupa minunata intalnire a trebuit sa o sun pe andre sa injur vreo 10 minute la telefon, numai de dragul de a deschide gura.
in primavara asta, m-am intalnit cu alt tip, cu care dupa 2 intalniri toate lucrurile erau bune si frumoase, numai ca nu si-a dorit sa ne mai vedem in continuare. nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta.
vacanta a avut un inceput mirobolant. m-am intalnit cu un tip in fagaras, cu care am avut nenumarate discutii despre cum ar trebui sa se imbrace o femeie. asa ca in momentul in care am ajuns acasa din bucuresti, si am stabilit sa ne intalnim m-am gandit eu sa 'ma imbrac frumos'. asa ca mi-am luat fusta, balerini, poseta, lucruri din astea pe care nu le port in mod normal. si el ce sa gandeste sa zica...'auzi, iti zic ceva dar sa nu te superi', 'ok', ' daca iti luai dresuri erai mult mai misterioasa'. si ca sa fie totul in regula, de parca n-ar fi contat ca eu am ramas interzisa el continua cu o adevarata teorie despre cat de importante sunt accesoriile in vestimentatia unei femei si 'daca iti pui o curelusa ceva, tot lookul se poate schimba'. si in momentele astea de mare intensitate in capul meu cineva urla 'error! error!!'
asa...apoi a urmat un tip, dupa care salivam cand eram in liceu, care intre timp s-a transformat in cel mai mare drogat din fagaras, care avea singura parte ok, si anume era bun in draci...la toate cele 5 sau 6 intalniri pe care le-am avut nu reuseam sa scap de gandul 'oare de ce m-am legat eu la cap cu asta?'
as mai avea si altele de povestit, numai ca nu vreau sa ma mai gandesc ca ma deprim. as putea sa scriu o carte cu toate experientele de cacat pe care le-am avut in materie de dates...

breathe

vai cate am de povestit, cate s-au intamplat, ce lucruri minunate am facut, oh vai! lucruri minunate care se concretizeaza in...nimic!

• m-am mutat din nou la bucuresti cu surle si trambite...de fapt cu ploaie si aglomeratie, dar am trecut cu bine si peste astea.
• am stabilit si tema (angoasele vietii de zi cu zi) si profesorul de licenta, lucru care ma mai linisteste un pic.
• voi pleca vineri acasa, dupa doua saptamani de zacut in aceeasi camera 113, spre un minunat chef la cabana, unde imi voi sarbatori cei 21 de ani neimpliniti. happy, happy, joy, joy!
• am ascultat The Knife in draci, lucru care m-a mai binedispus intr-o oarecare masura
• va urma un post despre Grecia, care e o tara minunata...m-as muta acolo, pe un sezlong la soare, cu un coctail albastru cu umbreluta alaturi

acesta a fost un post despre nimic, ceva asa...ca sa fie. imi cer scuze.

thassos, 2007, un vis :)

Stela la marea egee :D

sex and drugs and complications...

m-am saturat. stiu ca suna foarte cliseistic dar as vrea sa plec undeva, fara mesaje de noapte buna, fara mesaje de disperare la momente mai mult sau mai putin imbibate in alcool.sa plec undeva unde sa o iau de la capat. alti oameni, alte fete, alte numere de telefon, alte obiceiuri. sa nu-mi fie rusine cu ce fac, ce spun, unde merg, ce mananc. sa nu fie nevoie de tertipuri, ocolisuri si ascunzisuri. sa nu te enervezi daca il vezi cu alta pentru ca nu o sa fie nici o alta si nici un el.
ideea principala e ca nu mai vreau complicatii. totul sa fie alb si curat. de fapt curat. asta e cuvantul. sa nu ma mai simt imorala daca fac o chestie sau alta. cred ca raspunsul ar fi sa nu le mai fac. si nu stiu daca pot sa nu...
maine dimineata probabil ca lucrurile nu or sa mai fie asa de grave sau complicate, dar acum simt ca imi cade cerul in cap. m-am saturat de perfectionisti, indecisi, ratati, plangareti. m-am saturat pana si de drogati. e mult peste puterile mele de a-i suporta pe toti. si cu toate astea ii caut...sau ei ma cauta pe mine. cum sa scap de ei daca nu stiu sa spun nu atunci cand e cazul? de fapt pentru oricine e foarte usor sa intoarca spatele si sa plece dar daca eu insist? insist pana la disperare, dezvolt obsesii adevarate, nu-i las sa plece, ma agat cu unghiile de tot ce prind. si pana la urma toti cautam complimente la adresa noastra. pe oricare dintre noi ne flateaza un cuvant frumos spus la momentul potrivit. si atunci ne pierdem mintile. 'ce bine mirosi', 'ce frumoasa esti azi', 'n-as mai vrea sa se termine clipa asta niciodata', 'te iubesc', 'noapte buna', 'o sa fiu intotdeauna aici cand o sa ai nevoie'. cui nu-i plac vorbele astea?
da...mi-am pierdut mintile undeva pe drum. sper doar sa le gasesc, imbunatatite cumva...

seven years has gone so fast

Summer has come and passed
The innocent can never last
wake me up when september ends

like my fathers come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when september ends

exact asa a fost. sapte ani au trecut asa de repede, pe nesimtite. nu ma asteptam ca ceva sa mai fie ca acum sapte ani, si totusi, este. e exact la fel. cu noi tinandu-ne de mana, uitandu-ne la stele. cu scrisori in limbi in care ne e greu sa gandim, dar am reusit totusi sa ne facem intelesi. acum sapte ani a inceput ceva, ceva ce eu credeam ca s-a sfarsit. se pare ca a fost un inceput destul de serios daca mai dureaza pana acum, si fara ca eu sa-mi dau seama :D
daca sunt cuminte si am rabdare, cine stie ce-o sa se mai intample peste sapte ani :)

skin on skin

vreau! asta e verbul la ordinea de zi...imi doresc nopti fierbinti, cu muschi incordati, piele, soapte. dimineti dulci de dupa. buze uscate de prea multe saruturi, burice de degete, urechi muscate...
nu mi-am propus sa se intample asa, dar nu-mi mai pasa. deloc. nu ma mai intereseaza. pe scurt...mi se rupe. de tot si de toate. eu imi doresc, si altceva nu mai conteaza pentru mine. unele persoane ar putea sa se simta ofensate, sau sa nu le convina chestia asta, dar mi-a ajuns pana in gat sa-mi pese excesiv. gata....o sa urmeze o perioada de nepasare toatala. stiu ca n-o sa dureze la nesfarsit, dar atat cat o sa dureze vreau sa o savurez. nu vreau sa-mi mai fut creierii cu toate porcariile. de fapt nu vreau sa-mi mai pericliteze nimic sanatatea creierilor mei. o sa urmeze un an greu, si mai am de savurat aproximativ doua luni de nepasare totala si n-as vrea ca nimeni si nimic sa ma impiedice sa fac asta. si de fapt nici nu stiu daca imi doresc sa revin la ceea ce a fost inainte.
asa ca vreau...vreau soapte (din nou) care sa ma faca sa tremur atunci cand sunt spuse, vreau o lumina difuza intr-un colt, si o tigara buna savurata. imi doresc sa ascult smokecity intotdeauna si sa nu mai am ganduri negre. sa imi pese de mine. sa ma las in voia dorintelor. sa fac ce-mi spune inima nu altceva sau altcineva. sa nu ma mai gandesc la consecinte, sa fiu iresponsabila si sa nu-mi reproseze cineva lucrul asta. da!

i wanna steal a piece of time...

a trecut prea mult de la ultimul post. n-am nici o scuza. chiar daca spun ca aproape in fiecare seara, in pat, m-am gandit la cum ar incepe postul pentru ziua de azi. si gaseam niste fraze atat de dragute si de diafane ca ma uimeam pe mine insami...
in vacanta nu s-a intamplat absolut nimic. am planuit diverse iesiri, evident n-am iesit nicaieri in afara de cateva zile amarate la strand. macar atat. acum planuim o excursie in grecia, la sfarsitul lui septembrie. de data asta nu avem cum sa scapam, trebuie sa mergem, mai ales ca am platit deja avansul :)
nu fac nimic toata ziua si uneori am remuscari si mustrari de constiinta. doar uneori. cand devin dureroase mai fac niste exercitii la germana si imi trece. in rest ma uit la friends si is extrem de fericita ca am ajuns la seria 5...joy, joy!
n-am o dispozitie de scris. e foarte ciudat, in mintea mea totul e demn de a fi pus pe hartie, sau ma rog ecran, intr-o forma mai palpabila. dar cand ma apuc propriu-zis de scris, totul se pierde. e ca atunci cand invatam pe rupte inainte de un examen sau de bac, si aveam impresia ca daca o sa deschid gura o sa iasa totul afara...

mi-e dor...

i carry it, your heart. i carry it in my heart...

stiu ce sunt. sunt o femeie care are rabdare. astept...daca peste zece ani o sa te hotarasti sa bati la usa mea eu o sa-ti deschid zambind. pentru ca iert dar nu uit. nu uit pentru ca nu pot. nimeni nu uita. nimeni nu poate sa uite. as vrea sa pot sa iert si sa uit. o data cu iertarea mea sa vina si stergerea amintirii neplacute. dar nu se poate. e inevitabil sa ma framant si sa-mi fac probleme, dar cu toate astea iert. si mai apoi reflectez. s-ar putea spune ca iert inainte de toate, si lucrul asta ar putea fi adevarat. nu se intampla de fiecare data la fel, dar de cele mai multe ori iert. asa ca astept, iert si imi aduc aminte. tot peste zece ani daca o sa te hotarasti ca vrei sa vii cu mine o sa ma gasesti tot asa, in toiul unei amintiri, dar o sa poti spune ca ai constiinta impacata pentru ca te-am iertat. si tu n-o sa stii niciodata...si poate asta e raspunsul. n-o sa vezi niciodata gandurile mele de aici. si asta e bine, pentru ca, in afara de gandurile astea ti-am oferit tot, tot...m-ai fi lasat lipsita de orice daca ai fi acceptat oferta mea de atunci. cred ca e mai bine ca nu ne-am complicat prea mult vietile si am lasat totul sa se destrame. dar presimt ca in loc sa ni le fi complicat atunci, cand era mai simplu, stiam mai putine, fiecare dintre noi, incercam si facem tot posibilul sa le complicam acum, sa intram in labirinturi de cuvinte din care nu putem iesi, intelesuri duble, metafore complicate, intrebari retorice sau lasate inadins fara raspuns...cred ca am face bine sa ne potolim. sau...sa riscam?

ochelarii portocalii si the butterflies...i so love them (both)
thanx

m-am indragostit de tricoul asta ...tocmai azi cand se termina the sales la threadless. but then again, asta e viata.
mai am 2 examene, as putea sa spun teribile dar as fi un pic departe de adevar. in comparatie cu alte facultati nimic de la noi nu e teribil. ma simt mai relaxata cu cererea de licenta semnata, si tema in curs de stabilire. cand o sa fie titlul in forma finala o sa-l comunic si lumii. o sa fie o surpriza :P
vreau acasa badly. n-am mai fost de o luna jumate, tocmai mi-am batut recordul personal. joi era sa mor de depresie si de dor de acasa dar azi e totul bine...

micile bucurii ale vietii...not!

as vrea as incep cu o explicatie. in sesiune locuiesc mai mult sau mai putin singura. mai mult pentru ca sunt doar eu in camera asta de camin, mai putin pentru ca in camera alaturata de pe modul stau toate cele 4 fete plus prietenul uneia dintre ele. pe modul avem doua bai, una pentru fiecare camera, deci, date fiind cele spuse mai sus, eu folosesc baia mea, ei/ele folosesc baia lor. asa ar fi normal. de fapt asa imi place sa cred ca ar fi normal. asa...acum ca lucrurile sunt clarificate o sa povestesc ce s-a intamplat. (din pacate nu e o intamplare prea...delicata, asa ca cei mici sau slabi de inger sa isi acopere ochii) intr-o zi saptamana asta, cald afara, aproximativ cald in camera. miezul zilei. ma duc la baie sa fac dus. nu bat la usa, pentru ca, nu-i asa, e baia mea proprie, de ce as bate la usa. intru. si descopar....adica il descopar pe individu prieten al colegei de modul, stand pe buda nestingherit. (presupun ca era vorba de number 2, in povestire este implicata si duhoarea) si ghiciti ce striga, nervos acest personaj...ocupat!!! cum adica ocupat?! in conditiile in care are baia lui, sa-si rezolve treburile acolo, nu la MINE in baie! s-a inteles? nu a fost imaginea pe care mi-as fi dorit sa o vad, adica nu mi-as fi dorit sa vad o imagine asemanatoare niciodata, niciodata i say! partea proasta e ca apoi s-a comportat ca si cand nu s-a intamplat nimic asa ca acum trebuie sa bat la usa atunci cand imi doresc sa intru in baia mea, proprie si personala. in condtiile in care sunt singura, doar EU ar trebui sa folosesc baia aia!
trecand la alte lucruri mai putin puturoase...relatiile dintre oameni incep sa devina din ce in ce mai ciudate. n-o sa dau nume, o sa povestesc doar i situatie ipotetica. sa zicem ca exista o relatie intre un el si o ea care dureaza de 2 luni. toate sunt bune si frumoase, ei se inteleg de minune pe toate planurile. bineinteles, exista si mici probleme peste care s-a trecut insa. intr-o zi (cu soare) ea ii marturiseste lui ca ii e foarte dor de mare, ca n-a mai fost de mult si nici nu e sigura ca va merge in viitorul cat de cat apropiat. lui ii e la fel de dor de mare, cu toate ca el a vazut-o, chiar de curand. trecand mai departe, seara, el ii tremite un minunat mesaj prin care o anunta ca pleaca la mare cu doi dintre prietenii lui, prieteni fara obligatii. n-o intreaba daca vrea sa vina, mesajul i-l trimite doar in scop informativ, sa o anunte ca el pleaca. ei, in cazul asta...ce ar putea sa faca ea? sa se enerveze ca el e atat de prost ca nici nu isi da seama ca ei chiar ii e dor de nenorociata aia de mare, si ar fi plecat cu el in secunda doi daca ar fi intrebat-o? sau sa stea calma, convinsa fiind ca nu prea merita sa-si dea osteneala cu un om care nu prea stie ce dorinte are ea? eu, de exemplu, as fi in prima situatie, m-as fi enervat, as fi si plans evident. ea in schimb e intr-o stare cam indecisa...au inebunit toti...
asa ca o concluzie...sesiunea pana in acest punct e ingrozitoare. examenul de ieri a fost ok, ne-am prezentat nenorocitu ala de proiect cat mai 'prezentabil' cu putinta. tema de licenta e in curs de stabilire. proiectul pentru maine e gata, asa ca imi voi petrece ce a mai ramas din aceasta minunata zi de duminica cu nasu in carti si in paginile de net, cu capul plin de Uniunea Europeana, Orientalism, Balcanism, Identitate nationala si europeana (if there is such thing as identitate europeana)

sunburn

sunt plina de spume. facultatea noastra e minunata in timpul anului si absolut idioata in sesiuni. as vrea ca macar o data (!!!) la inceputul sesiunii sa stim datele examenelor si ele sa nu se mai modifice pe parcurs. as stiu sa-mi fac un program. care sa ramana acelasi pentru numele lui dumnezeu!!! toate planurile mi-au fost date peste cap azi cand, evident, un examen si-a schimbat data. asa ca nu mai e pe 8 iunie, e pe 12. de ce? cine a hotarat chestia asta? din moment ce la seminar am stabilit o data impreuna cu profesorul, de ce unii (habar n-am cine, pacat, i-as fi injurat) se trezesc sa schimbe data? am acceptam ca am inghesuit toate examenele in prima jumatate a lui iunie. am acceptat ca ultimul e pe 19, cand putea sa fie pe 25 sau cand se termina sesiunea, am acceptat si sesiunea trecuta sa dam examenele unul dupa altul, cand se intampla acelasi lucru, aveam timp cat incapea. dar dat fiind faptul ca afara e mult prea cald, si nervii sunt intinsi la maxim, de ce sa facem lucrurile si mai de cacat fata de cum sunt ele de fapt? sunt asa de nervoasa ca imi vine sa plang...voi lua un extraveral.

later edit: cu redactarea stau cam prost oamenii. astfel unei serii intregi i s-a ridicat tensiunea la cote ingrijoratoare si apoi a scazut la valori normal in decurs de 10 minute. o sa murim de accident vascular eventually daca se mai joaca astia asa cu noi...

what should i do, i'm just a little baby...

a fost un weekend pe care l-am savurat abia la sfarsit. ceai si proiecte, somn si vise, carti si ploaie.
proiectul despre locurile memoriei unei natiuni m-a facut sa ma intreb ce ne face sa avem asa ceva...locuri ale memoriei nationale. nu prea am scris eu despre probleme din astea universale si palpabile intr-un fel. oricum, lucrarea mi-a luat cam jumatate de zi asa ca nu mai discutam despre ea.
o sa urmeze a patra saptamana la rand cand stau in bucuresti. s-ar putea (si e mai mult ca sigur) ca imi voi bate recordul personal de 5 saptamani de stat aici. nu mai plec pana la sfarsitul sesiunii, adica voi mai fi prin preajma inca vreo luna sau asa ceva. cu toate astea, anul asta n-o sa mai stau un minut in plus fata de cat e necesar. a doua zi dupa examen o sa plec acasa sa savurez vacanta, uitata intr-un sezlong undeva. n-as prea avea motive de oboseala, sau sa visez la odihna pentru ca anul asta nu prea am facut mare lucru, dar simplul fapt ca traiesc aici, departe de casa, de copilarie si de viata mea de acolo ma oboseste (bine, nu ma surmeneaza, m-am obisnuit cu viata de aici, dar acasa e placut mai tot timpul) oricum, viata asta de frecat menta in continuu nu va mai dura mult. am eu o presimtire. va trebui sa incep sa-mi fac probleme cu restanta din toamna, cu licenta, mai apoi cu masterul, slujba, cariera, viata copii....lucruri de genul asta. si toate astea incepand cu anul viitor. presimt ca o sa fie foarte 'placut', si cum eu nu stiu sa fac fata prea bine stresului...sper doar sa fie bine. atat.

who wants to live forever?

nu se poate sa stergem ziua de azi din calendar? nu are absolut nici o semnificate si nu imi doresc sa impovarez si mai tare calendarul cu 'zile in care nu am facut nimic'. asa ca cel mai bine ar fi sa o stergem...da!

i'm a thief and a witch...

am stabilit, o sa fiu calma. adica, de obicei nu sunt altfel decat calma, dar ma macin pentru niste lucruri minore. n-o sa-mi mai pese de ce nu se intampla anumite cehstii, de ce se intampla altele, o sa le iau pe toate asa cum sunt. trebuie.
in alta ordine de idei, astia de la facultate sunt nebuni. se pare ca o sa terminam cu sesiunea pe 8 iunie, in conditiile in care, in mod normal ar trebuie sa dureze pana pe 29 iunie! but then again, o sa iau lucrurile asa cum sunt! da!
pe 1 mai a implinit blogul 2 ani. joy and happiness. tatuajul a implinit un an la un moment dat luna asta. motive de bucurie din nou.
promit ca o sa scriu mai mult. nu stiu de ce n-am mai scris de fapt. imi place dar n-am mai avut chef...cred. oricum, a fost o perioada cand am facut bine, nu binisor, nu ok, ci bine. a full and round 'bine'. din aia mi-am propus lucrurile de mai sus. sper sa continue starea asta de bine.

Poate ca ma viseaza cineva (Ana Blandiana)

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

this ain't a game of kiss and tell...

de ce ii facem sa sufere pe oamenii care ne iubesc? de ce suntem nehotarate? ce asteptam? nu mi-a trebuit decat un moment de slabiciune si acum mi se pare ca s-a stricat totul. stiu ca tu stii. poate tu stii prea multe de fapt si asta e problema. oricum, ideea principala e ca imi pare rau. n-am vrut sa te dezamagesc si nici nu vreau sa te frec cu toanele mele.
cu toate astea ne purtam mai frumos cu cei care nici nu ne baga in seama, cu cei carora le e teama sa ne priveasca in ochi macar, cu cei care nu stiu sa isi asume niste riscuri. ne framantam pentru niste probleme minore, care nu merita atata atentie din partea noastra. de ce nu ma suna? oare cu ce am gresit? n-am fost destul de draguta/spirituala/amuzanta? de fapt ar trebui sa lasam chestiile astea efemere in pace. probabil ca nu suna pentru ca ii e frica. probabil ca din cauza ca totul a iesit prea bine si tu ai fost deosebit de draguta/spirituala/amuzanta...dar sa nu ne umflam prea mult in pene. doar suntem asa cu cei care nu merita de fapt. normal, fetelor bune le plac baietii rai si oricat de cliseistic ar suna tind sa cred ca e foarte adevarat...din pacate.
in alta ordine de idei viata e destul de cacacioasa in 113 de la etajul 1. mai ales cand ploua afara.