miercuri, martie 15, 2006

where do i start, where do i begin?

cred ca se intampla ceva cu mine...de o luna sau asa ceva cad constant intr-o depresie din care nu mai pot iesi si totul se pare ca acum isi are punctul culminant. refuz totusi sa cred ca numai eu sunt nebuna. bine, acum dupa ce a trecut timpul nu mai simt la fel ca acum cateva zile dar ma intrebam si continui sa ma intreb de ce daca am zis 'si imi pun toata speranta in tine' nimic nu e cum ar trebui sa fie. amanuntele conteaza intotdeauna. imi pare rau numai ca sunt aici la sala asta de net infecta si the proper feeling pentru a putea scrie lipseste cu desavarsire. o sa-mi scriu insemnarile pe o foaie in prealabil de acum inainte...
asta trebuie sa fie o insemnare lacrimogena, nu e, mai bine.

sâmbătă, februarie 25, 2006

...si camera de zi, va fi imbracata in alb...

am mai reusit sa pacalesc inca o data 'sistemul' si sa reusesc sa ma inscriu pe blogger fara vreo eroare din partea calculatorului.
zilele astea (ieri mai exact) mi-a fost dat sa ma izbesc din nou de nesimtirea functionarilor publici, atitudine pe care nu o inteleg. de unde atata frustrare si scarbosenie daca nu fac decat sa mute niste hartii dintr-un loc in altul? ieri dimineata ma trezesc sa ma duc la gara sa-mi cumpar bilet pentru duminica, stiind sigur ca duminica acceleratul de 3 jumate o sa fie plin ochi, si cu siguranta nu o sa mai gasim loc. nu sunt eu cine stie ce mofturoasa dar mi-ar fi placut sa am loc macar unde sa-mi postez imensul bagaj, pentru ca inghesuiala oricum o sa fie. ajungem la gara pe o vreme de iti venea sa-ti bati copii, si tanti de la ghiseu (in fagaras nu mai exista agentie cfr de unde am fi putut sa ne luam biletele, asa ca biletele se cumpara din gara cu maxim 5 zile inainte) cu un ton atotstiutor, ne replica in fata ca programu 'agentiei' e de la 8 la 11 (?!?!) si ca oricum de ce ne luam biletele asa devreme, ca trenul oricum nu o sa fie plin. de unde stie ea ca trenul (care vine din timisoara) nu o sa fie plin? si ce are ea impotriva daac eu prefer sa-mi cumpar bilet acum?! in fine, trecem peste micul incident, ajungem la posta din gara, de unde trebuia nicu sa achizitioneze doua amarate de timbre. si stam...si stam, si continuam sa stam la o coada de 4 persoane. (adica celelalte trei persoane constau in niste batranei veniti probabil dupa pensie) duamnele de dupa tejghea se faceau ca nu-i vad, iar mie personal imi venea sa le strang de gat. asa ca intr-o jumatate de ora au reusit sa-i dea lu nicu si cele doua pretioase timbre. infect este primul cuvant care imi trece prin minte.
trecand peste aceste probleme efemere si lipsite de importanta, maine ma intorc la bucuresti. imi pare numai rau ca am stat atat acasa si m-am cam reobisnuit cu atmosfera. zilele astea de stat acasa m-au facut sa ma gandesc la tot ce e mai rau, sa-mi dau cu pumnii in cap, sa-mi vina sumbrele idei cum ca as fi singura, mai pe scurt sa intru in starea 'pe mine nimeni nu ma vrea'. sper ca in momentul in care o sa ajung la bucuresti totul sa fie schimbat. mi-am propus sa fiu mai sociabila, cu toate ca am facut sfortari majore decand am intrat la facultate sa socializez ca un om normal. mi-a iesit in mare partea asta cu socializatu, numai ca nu-s eu extraordinar de vorbareata (si nu, asta nu inseamna ca nu am personalitate). am povestit o data cu sorin si eu regretam (evident) ca nu vorbesc mai mult, la care el perfect calm 'poate nu a trebuit sa vorbesti pana acum, cand o sa trebuiasca o sa sti cum sa te descurci'. mda...o sa stiu.
sunt curioasa daca s-a schimbat ceva 'acasa' la bucuresti, s avedem ce se mai intampla in camera 404 de la etajul 4 :>

sâmbătă, februarie 18, 2006

u try to run the universe...

totul e prea trist. adica da, afara e soare, soarele se filtreaza foarte jucaus printre jaluzele si se plimba de-a lungul covorului pana ce ajunge pe monitor si de acolo incearca sa ajunga in sufletul meu dar nu reuseste. razele nu sunt atat de puternice, ii inca iarna for heaven's sake, si primavara e departe, si iar o sa fie mocirla peste tot, si sufletul meu tot plin de noroi o sa ramana. trist...
ma gandeam azi noapte ca in toata viata mea (nu lunga ce-i drept) am reusit sa ma indragostesc de doua ori si jumatate. prima oara a fost jumatatea aia, aproape o indragosteala adevarata. ultimele si doua (si singurele de altfel) dureaza si acum si mi-e greu sa ma hotarasc care e mai semnificativa pentru mine si sufletul meu. it's not like sunt pusa sa aleg, insa ar trebui sa ma hotarasc, sa fiu constanta in vise si fantezii. parca nu ma mai odihnesc nici noaptea de cat visez. parca am doua vieti complet paralele si lipsite de legaturi. personajele sunt doar cele care se regasesc in ambele lumi. mi se pare foarte ciudat sa fiu pusa in situatia sa-mi dau seama daca ce imi amintesc sunt vise sau franturi de viata...foarte complicat.
gata...asta trebuie sa fie o insemnare cu attachements, trebuie sa-mi atasez starea de cacat de ea (de insemnare adica) si sa o las aici, doar sa o mai privesc din cand in cand. da! doar o sa o mai privesc...si atat.

tagging

oh boy, i'm being tagged by andrei :)
so here goes...
4 joburi pe care le-am avut: am lucrat o luna pe o terasa autohtona, n-as mai face chestia asta inca o data
4 filme: the eternal sunshine of a spotless mind, vanilla sky, forrest gump, zbor deasupra unui cuib de cuci
4 locuri unde am locuit: tmp de 18 ani fagaras, acum, bucuresti
4 seriale tv: gillmore girls, six feet under, dawson's creek, that 70's show
4 carti: noaptea de sanziene - eliade, citadela - antoine de saint exupery, nana - emile zola, romanul adolescentului miop - tot eliade
4 locuri unde am fost in vacanta:polonia, costinesti, muntii piatra craiului, costinesti
4 mancaruri: salata de vinete cu rosii, ardei copti, cartofi prajiti(but of course), bezele
4 site-uri pe care le vizitez zilnic:my blog, yahoo, alternativ.ro, nenumarate bloguri(asta cand chiar am acces zilnic la internet)
4 locuri in care mi-as dori sa fiu: undeva unde sa nu trebuiasca sa ma dau cu capu de pereti de plictiseala (sange, creieri imprasitati peste tot, nu o imagine prea frumoasa)
4 bloggers i'm tagging: the tudor, patric,boo si nu in ultimul rand nihasa

vineri, februarie 17, 2006

you can buy me with a cofee, i'm so cheap

nu pot pentru ca sa cred. pentru prima oara de duminica incepand pot sa postez ceva pe propriul meu blog. life is good. tot de duminica incepand cred ca a debutat procesul meu de insihastrire(daca asta o fi insemnand atunci cand te transformi intr-un sihastru). asa ceva n-am mai patit demult. am stat, am ascultat muzica si am mai stat o tura. de cateva zile ma uit la Creatie de Emile Zola din biblioteca si as vrea as ma hotarasc daca sa o citesc sau nu. macar ar fi ceva mai constructiv. in rest mi s-a mai confirmat inca o data ca fagarasul moare cate putin pe zi ce trece (ah...ce cliseu), aici nu se poate face nimic...chiar nimic.(bine, poate ca la nimicul asta contribuie si faptul ca aproape toti prietenii mei sunt in bucuresti).
in alta ordine de idei...acum exact o saptamana am terminat si preaminunata sesiune. ultimul examen (psihologie sociala) a fost chiar dragut dar mi-ar fi placut sa tina mai mult. adica am avut de dezvoltat un subiect la alegere (iubirea in cazul meu) si unul impus (comportamentul prosocial si agresivitatea, in cazul tuturor). partea proasta a fost ca a trebui sa incepem cu cel la alegere, lucru care m-a indispus total, dat fiind faptul ca avea un punctaj mai mic decat cel impus(logic) asa ca cel impus l-am cam balmajit/scurtat/prescurtat and so on, pentru ca nu-mi mai ajungea timpul. bine ca s-a terminat.
cu ocazia prelungirii sederii mele in bucuresti pana sambata trecuta, am reusit sa le ajut pe ambele mele colege de camera cu examenele lor de sambata. (respectiv uneia i-am dat fisele mele de lectura, si la cealalta i-am dictat toata lucrarea prin telefon/handsfree, adica psihologia umanista si inca un suiect pe care nu mi-l aduc aminte) da, am un suflet mare, sunt o persoana deosebita...
in sfarsit mi s-a indeplinit un maaare vis. l-am vazut pe despot live, pentru prima oara in viata mea, prilej de nebanuite bucurii si mesaje catre andre(si de la andre, ceva de genul "violeaza-l pana urla de fericire!" right...) oricum, timp de o ora parca imi trecuse tot stresu, si toate grijile (ma rog, pseudogrijile, ca nu prea sunt griji de adevaratelea) am ajuns inapoi in camera intr-un extaz nemaivazut si nemaiauzit. toata lumea baga in foc ca sunt fumata sau ceva, ca nu m-au mai vazut niciodata asa...bineinteles ca nu m-au mai vazut nicioadta asa, nici eu nu-l mai vazusem vreodata pe despot asa!
dar momentele astea de fericire continua au trecut de mult...acum sunt acasa, ma joc cu bilele aproape toata ziua and it suckz!
acum imi doresc sa apara un fat frumos sa ma scoata din caactu asta de plictiseala...nu stiu cat o sa mai rezist...over and out!

luni, februarie 13, 2006


supradoza de vise... Posted by Picasa

Am gasit de curand poza asta. se intampla la mare, anul trecut prin august. In ordinea numerelor de pe tricou: Bia, eu, Andre si Ionica. Posted by Picasa

marți, februarie 07, 2006

bang, bang! u shot me down...

deci da...minunatul, fantasticul si mirobolantul examen, primul de altfel it's all over. am luat 7, o preafericita nota, asteptata insa, cu care ma mandresc (ha,ha!) important e ca n-am luat 5 sau altceva mai rusinos. in bucuresti life sucks si nu prea pot sa-mi revin din starea de 'mi se rupe' total si iremediabil de toata lumea.
am ajuns sa ma gandesc seara in pat la ce as putea scrie pe blog, asta inseamna ca sunt dependenta? sau ca imi lipseste prea mult?
discutiile din camera 404 continua, am ajuns la un alt nivel de genul intrebarilor "ce culoare are sperma?" (?!?!) cu mine privind stupefiata o individa care se pare ca nu are pic de creier, sau orice altceva ce l-ar putea inlocui. nu pot sa cred. am ajuns de la discutii cu tema "oh my god, ce mare e bucurestiu" la treburi din astea extracuriculare?! (chiar trebuie sa mentionez ca individa credea ca bucurestiu se termina la obor, crangasiu e numa piata si supermarketu si gara de nord nu e de fapt in 'incinta' bucurestiului). am ajuns la concluzia ca fetita nu le are pe toate si ca e un monument de prostie. nu ii mai pot acorda nici o circumstanta atenuanta. probabil ca a fost crescuta sub un clopot de cristal si nici un aspect al vietii, cu tot ce implica ea, nu i-a fost explicat pe indelete (ca, se pare, asa trebuie sa i se explica ca sa inteleaga)
in rest, nu mai exista locuri de pierzanie in regie, si lenea e mare, centrul e departe, fire-u la fel. bine macar ca 'gerul siberian' ne-a lasat balta si nu-mi mai ingheata nimic. (apropo de inghetat...duminica trecuta asteptam cuminte in statie 105-u. cuminte e putin spuc pentru ca nu aveam cum sa fiu altfel, frigu imi ajunsese pana la oase si scrasneam din dinti din cauza vantului. probabil aveam o fata foarte expresiva pentru ca un nene (nene, tanar, barbat, cum vreti sa ii ziceti) se uita atent, chiar foarte atent la mine si emite cea mai interesanta replica "cred ca ti-a inghetat si lindicu'...probabil ai facut turturi". ce treaba avea el cu partile corpului meu?! care era problema?! chiar daca imi inghetase, nu era treaba lui!)
in fine, peste maxim 4 zile am zbughit-o acasa, unde nu o sa mai cheltui nici un ban si unde o sa beau apa de la robinet (am nevoie de o dezintoxicare de cola, daca nu o sa devin mai dependenta decat sunt)
inca un examne vineri si am scapat, slava cerului. examenu e simplu, nu ma ingrijoreaza, profesorul e mai...as putea sa-i spun complex, dar sper sa ma descurc macar ca pana acum. si dupa aia gata prima sesiune. o sa zac timp de doua saptamani...haleluia!

vineri, februarie 03, 2006

big city life

minunata zi cu soare in Bucuresti...primul examen scris din viata mea de la facultate...ce sa zic,mirobolant, minunat.stres de cateva zile pentru o ora (de la 10 la 11) marx, toqueville, tonnies si altii care mi-au facut ultimele zile fripte. macar am avut o idee si nu m-am dus plop la examen. bineinteles, nu am nici un sentiment. e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. in fine
saptamana de cacat, zile la fel, cu nimic deosebite una de alta. am invatat si m-am uitat la Exorcismul lui Emily Rose si prin urmare n-am mai dormit calumea de cateva zile. si nici aseara n-am facut exceptie, probabil de la cola, asa ca pe la 3 jumate cautam in disperare o bricheta pe hol. multumesc cui si-a lasat bircheta pe hol.
sper sa nu ajung in starea de plangere de mila asidua, si fara scapere, sau sa nu cad in depresii si melancolisme pentru ca nu am nevoie...deloc, deloc
azi in metrou erau nu unu, nu doi ci trei cersetori intr-un vagon. m-am abtinut cu greu sa nu-i dau niste bani la unu dintre ei, vioara, fata trista and stuff. dar sunt total impotriva cersitului, nu sunt de acord cu nimic ce implica asta. in fine, sa las balta subiectu.
nu mai suport toate detaliile vietilor amoroase ale colegelor mele de camera. NU MA INTERESEAZA! nu vreau sa stiu, nu, nu-mi doresc! (sper ca au inteles)
vreau sa fac ceva frumos, sa ies undeva si sa fie frumos, sa ma simt bine, sa port o discutie normala...da, fiecare cu pizda masii, (cu dorintele lui respectiv)
vreau big city life, care urla acum la radio, vreau un cd cu muzica MEA de pe calculator si da...il vreau pe sorin, acum, neaparat!

luni, ianuarie 30, 2006

you don't seem to know, seem to care, what your heart is for...

mi-am uitat si useru de cand n-am mai postat...
in bucuresti ii minunat. in fiecare zi ma trezesc cu o pofta nebuna de invatat, care din pacate nu persista pana seara asa ca sfarsesc intr-un stadiu avansat de sila, cu care si adorm...si in fiecare dimineata la fel. trebuie sa anunt universul ca la primul meu examen in calitate de studenta am luat 10 (zece)... :>, da, merit aplauze.urmatoarele doua note nu cred ca o sa fie atat de stralucitoare dar ma multumesc cu oricat, nu sunt greu de multumit. azi am ruesit sa-mi inec lenea in cola si sa ma imbrac pentru a veni la net (ce-am ocolit cacofonia de data asta). cea mai mare problema e ca pe mine ma doare ochisoru si aici pute, si nici macar gigantica pisica portocalie nu mai salasluieste aici...trist...
mi se pare ca vine primavara, adevarul e ca nici n-am mai iesit din casa ziua de ceva vreme...ma pleznise saptamana trecuta un nebun dor de ce obisnuia sa fie viata mea, si nu mai e, evident. mi-e dor sa fac lucrurile pe care le faceam inainte...inainte ca totul sa se schimbe, total, ireversibil si nu stiu daca in foarte bine. acum...nu ma plang, totul imi merge bine (sau aproape totul) si nu exista probleme majore, dar...
povestea continua in camera 404 de la etajul 4. mitzu si radu sunt si ei prezenti in viata lor, in visele lor, in tot. ma simt ca si cum ar fi prezenti si in viata mea de la atatea detalii povestite (care by the way nu ma intereseaza in mod deosebit) cred ca camera (ah, cacofonie) are ceva...predestinat. toate trei ne-am despartit de prietenii nostri inainte de craciun (cata cruzime) si acum ne plangem de mila in grup. trist...

luni, ianuarie 09, 2006

minunat!!?

dupa ce mi-am petrecut toata minunata zi de luni citind o carte despre 'youth' si sociologia varstelor la sala de lectura cu un neon in ochi si muci in nas, acum mi se tranteste colac peste pupaza ca la net ii deschis numa pana la sase si sa nu stau mult. what the fuck!?!?!
bine macar ca renceziile minunate le avem pentru saptamana viitoare, asa ca pana atunci astept cu nerabdare un posesor de calculator plus imprimanta sa isi faca mila...ii vorba numa de cateva pagini.
intre timp, creierul o sa mi se atrofieze din cauza de muci...

ps. orice folosire a cuvantului 'minunat' in aceasta insemanare este pur ironica.

miercuri, ianuarie 04, 2006


bia :> Posted by Picasa

fix you

si eu acum ce o sa fac? am vazut ce bine e 'cu' si acum, culmea ironiei, trebuie sa traiesc 'fara'. a venit bia, a plecat bia...acum 2 ore si 40 de miunute ca sa fiu mai exacta. oricat de gay ar suna, o iubesc. se mai intampla pe parcursul anului sa traim impreuna cateva zile la turatie maxima, cum a fost acum, de revelion, sau asta vara la mare si sa ma obijnuiesc cu ea, sa fie all around me, si sa plece ca si cand n-ar fi fost, sa revenim iar la discutiile interminabile pe mess si la telefon, sa plangem una de dorul celeilalte...
e ceva uimitor sa ai prieteni adevarati in jurul tau, sa ii simti aproape de tine, sa stii ca ei sunt acolo no matter what. lame, patetic side of me...
cand am inceput sa scriu insemnarea aveam niste idei inaltatoare care m-au cam parasit. stiu numai ca zac aici, in camera ma, cu o tona de servetele si batiste in jurul meu, cu un ceai cu lamaie pe jumatete sorbit, o tipla de paracetamol si un ambalaj de heidi...atat. cu raceala in oase, durerea in suflet si confuzia in creier. (ma doare nasu si gatu...rau)
nu vreau sa ma intorc la bucuresti. chiar nu vreau. dupa doua saptamani de stat acasa, doua saptamani in care n-am avut absolut nici o problema de nici o natura, dupa doua saptamani trebuie sa ma intorc la bucuresti. si sa stau acolo cel putin o luna...mai am 5 zile...
sunt o plangacioasa...
coldplay - fix you, ambalaje de praline, lacrimi, batiste ude, dorinte ascunse, frustrari ascunse, sentimente ascunse, nu ma mai pot abtine, i will try to fix you, miros de somn, o vreau inapoi, prieteni ascunsi...nu mai pot.

miercuri, decembrie 28, 2005

sweetest perfection

Marti, 27 decembrie, 12:20 noaptea
Nu pot sa cred. Din nou a trebuit sa ma uit pe calendar sa vad in cat suntem. Cred ca o sa mor. De plictiseala, de inactivitate, de tot! Ce se intampla cu mine?! Parca nu mai am nici un sentiment, nu-mi mai tresare inima de la nimic, sunt calma, prea calma, ‘sunt abur, neant…’. E clar. O sa mor.
Duminica seara am fost la Andre sa ne uitam la The island. Foarte interesant, il mai vazusem. Culmea a fost ca mi-a placut chiar si a doua oara. Destul de patetic daca pot sa ma laud ca intr-o zi am vazut The island a doua oara…
Luni, 26 decembrie am fost la Cincsor, ca in fiecare an. Dar spre deosebire de alti ani a fost groaznic de…si acum cuvantul cheie…da! Ati ghicit! Plictisitor!! Baut vin, ascultat muzica, povestit lucrui lipsite de importanta, stabilit lucruri despre revelion, uitat la un film tipic american, plin de clisee (el o intalneste accidental pe ea ca pana la final sa sfarseasca impreuna) venit acasa. Punct. Macar am stabilit ca facem revelionul intr-un minuscul apartament. Nu ma deranjeaza atata timp cat baia este incorporata in minusculul apartament. Si cu ocazia acestei propozitii am epuizat si suiectul new year’s eve…
Azi nimic notabil. Am luat un minunat pranz in familie, noi plus bunicamea. Mancat, baut, venit acasa. Mai mult decat sa stau la televizor toata ziua si sa zac in pat n-am facut pentru ca iesirea de asta seara cu Andre nu se pune. Cred ca starea de ‘mi se rupe’ e transmisibila. Adica si ea o poseda. Nu stiu ce se intampla. Am capatat noi ‘fite de Bucuresti’? s-a schimbat lumea in asa hal? Am vazut cum e in alte parti si ceea ce e aici nu ni se mai pare interesant? Chiar nu inteleg. Cred ca ma tampesc pe zi ce trece tot mai mult, nici sa scriu o fila de jurnal ca lumea nu mai pot…singurul lucru care ma mai invioreaza e ca vine Bia joi…macar atat.

uuu...postul cu numarul 50, oh boy

duminică, decembrie 25, 2005

don't get lost in heaven

Duminica, 25 decembrie, 17:52, tot acasa
Incredibil. Mi-a luat cam 10 minute sa imi dau seama ce zi e azi. Ultimele zile s-au petrecut intr-o viteza ametitoare. Am ras, am plans, am simtit lucruri pe care nu le mai simtisem demult…
Vineri seara totul a fost ca pe vremuri. Am avut chef sa topaim, am topait. M-am intalnit cu prieteni vechi, cu replici pline de sarm (‘ce frumoasa te-ai facut’, ‘stiam eu ca o sa iasa ceva frumos din tine’) si alte lucruri dragute, spuse de cine trebuie, si cum trebuie.
Pe Mihai il cunosc de la 14 ani. Eram numai un copil cand strangeam bani sa ma duc la un icafe, sa-mi postez textele. Era un fel de frate mai mare, nu m-as fi gandit nicodata ca am putea vorbi si in alte conditii. Apoi a disparut in Brasov. Om muncitor si cu capul pe umeri. Acum are 23 de ani, tot in Brasov, la fel de muncitor si cu capul pe umeri dar nu mai e ‘un fel de frate mai mare’. Acum el e cel care si-a dat seama ca m-am maturizat, ca viata de studenta imi prieste, ca arat bine, ca nu s-ar fi gandit niciodata ca o sa-mi sopteasca lucruri dragute in ureche. Soc puternic cand m-a vazut, soc la fel de puternic cand l-am vazut, cu toate ca e neschimbat…poate doar mai cizelat putin.
Imi dau seama ca ma maturizez intr-adevar si nu imi place ideea asta. Mi-ar placea sa raman un copil vesnic, sa nu ma incadrez niciodata in statutul de ‘femeie’, sa fiu eventual ‘tipa’ si nu ‘femeie’, sa nu mai am atatea ganduri serioase, sa ma prostesc…in fine, o lume utopica in mintea mea.
Ieri, sambata, 24 decembrie, dupa kilometricul meu somn, a trebuit sa-i fac o vizita lui buni, sa ma vada, sa-i duc paine, sa povestim…ah, ce vremuri. Ce-am crescut, (in fine, ea nu m-a vazut doar de trei sapamani, poate ca oi fi crescut enorm in aceste trei saptamani), cum e la Bucuresti (nu ca n-ar sti fiecare amanunt de la maicamea), sa am grija sa nu racesc, sa nu ma droghez, sa nu umblu noaptea, sa am grija cu cine umblu (nu noaptea ci bineinteles ziua, in amiaza mare). Ea nu vrea sa-mi comande sau sa-mi ordone anumite lucruri insa e mai bine sa le stiu. Da…extraordinar de interesant. Daca nu ar fi atat de posesiva si obsedata de faptul ca lucrurile trebuie sa iasa doar cum vrea ea mi-ar fi facut placere. Intr-un tarziu ajung acasa, ma apuc de despachetat bradul (artificial), imi scot globurile aurii si peste aproximativ o ora toata casa arata altfel, spiritul era de sarbatoare.
Nu stiu, dar decand am ‘crescut’ ai mei, in loc sa fie niste parinti obisnuiti devin prietenii mei, cu care pot sa rad si sa vorbesc despre orice. Mi se pare ciudata chestia asta dat fiind faptul ca majoritatea prietenilor mei au conflicte de orice natura cu parintii lor. Se cearta din nimicuri si nimeni nu lasa de la el. E bine cand sunt cu ei acasa, dar e bine si cand ei sunt acasa si eu in Bucuresti. In Bucuresti nu am nici o constrangere, nu ma obliga nimeni sa fac nimic, nu-i pasa nimanui cu cine am fost, la cat am ajuns acasa, daca am venit singura sau nu, ce-am facut si cu cine am povestit. Nu stiu daca in asta consta libertatea insa e clar ca incepe o noua viata, daca nu mai libera cu siguranta diferita decat tot ceea ce a fost pana acum.
Ca fapt divers, ieri seara am fost la colindat cu fosta clasa din liceu. Nimic iesit din comun. Toata lumea e schimbata. Unii sunt speriati (mai mult decat erau in liceu), unii cred ca lor li se cuvine totul, unii s-au transformat in niste indiferenti si ignoranti, unora le e bine, altora mai putin, unii s-au acomodat din prima zi, altii inca mai au probleme. Sincera sa fiu nu stiu ce as fi facut daca nu era si Andre in Bucuresti. Ar fi fost sinistru si tragic. Asa parca se mai indulceste situatia, insa si eu simt ca m-am schimbat. Nu-mi mai plac lucrurile care imi placeau, nu imi mai pasa atat de mult de detaliile nesemnificative dar cu toate astea am ramas cu obsesia pentru detalii, nu mai mai consum din nimicuri, dar tot goraznic de sentimentala am ramas. Ne-am vizitat fostul diriginte si fostul profesor de matematica dar parca nimic nu mai era la fel. Nu mai eram elevii lor, nu mai aveam tangente. Intr-un tarziu, cand am ajuns acasa, aveam un gust amar. Spre sfarsit mai ramasesem doar o mana de oameni din ‘gasca noastra de altadata’. Tristi si plictisiti, convinsi de faptul ca Bucurestiul schimba oamenii (cei din Cluj), iar noi, cei din Bucuresti cu dezamagirea imensa ca nu suntem si noi studenti in Cluj.
Am ajuns sa pun pret pe provenienta si am descoperit ca ardelenii sunt incredibili. Mi se lumineaza ochii atunci cand vad o persoana din Fagaras pe care o cunosc si doar din vedere…
Azi mi-as fi dorit sa dorm. Sa dorm mult si sa nu ma mai trezesc pana acum, la 6 jumate. Bineinteles, nu s-a putut. Masa in familie, carnati, sarmale, supa, gustari, vin (nu neaparat in ordinea asta). Nimic notabil. Singurul lucru care m-a miscat a fost Stefan Hrusca cu ruga pentru parinti de la televizor din Piata Sfatului din Brasov. Nu ma pot abtine cand aud melodia asta. E ceva ce ma curtemura.
Si acum scriu, astept ceva, orice…

vineri, decembrie 23, 2005

viata ta de acum imi apartine

Vineri, 23 decembrie, 15:00, acasa
Incep jurnalul. N-am avut timp pana acum, am fost ocupata cu venitul acasa, despachetat, pupat parinti, povestit.
Luni seara hotarasem sa ma trezesc pentru seminarul de MTCS de a doua zi dimineata, dar am avut un coleg deosebit de dragut care s-a gandit si la mine in timp ce era la bar asa ca nu a mai fost nevoie sa ma duc. Marti, am incercat sa dorm sanatos, sa mananc sanatos, sa traiesc sanatos…nu s-a putut. In frigider mai aveam doar trei oua fierte si niste bucatele de carne (nu doresc sa ma exprim asupra gustului) asa ca toata ziua am trait cu Cola si tigari. S-a dus toata sanatatea si toate gandurile inaltatoare despre asta. Am reusit cu greu sa-mi duc existenta pana seara cand s-au intors fetele, una mai obosita ca cealalta. Daca tot am adus vorba despre fete trebuie sa multumesc cerului ca exista Elena, care nu simte nevoia sa poarte discutii desre nimicuri, care tace cand a cazul, care se grabeste, nu-i pasa, asculta muzica buna…Asa. Seara au venit fetele, Andra de la minunata ei promotie de la Romtelecom si Andreea cine stie de pe unde, nimeni nu stie si nimanui nu ii pasa. O data cu venirea lor am renuntat sa mai ascult muzica si am incercat sa le ascult cu interes, sa vada ce colega de camera care se implica au ele, ce ascultatoare si prietena sunt eu. Am renuntat rapid insa. Nu mai rezist asa mult la nonsensuri. Nu are rost sa expun problemele esentiale alea fetelor. Sunt insipide, incolore si inodore. Mi-am terminat bagajul, mi-am dat seama cat e de imens asa ca am renuntat la trei maieuri o pereche de blugi si o fusta. Acelasi drac, la fel de greu era bagajul. Ca niciodata am reusit sa stingem lumina, televizorul, muzica si tot ce mai era de stins in jur de 11 jumate ca sa dormim si, ca niciodata, am adormit. Cred ca aveam sufletul impacat ca a doua zi urma sa vin acasa. Da, cred ca asta a fost motivul.
Ziua de miercuri a inceput in forta cu urletele de dimineata alea fetelor. Andreea de exemplu treubuie sa se trezeasca cu aproximativ doua ora inainte sa plece de acasa. E domnisoara in toata firea asa ca trebuie sa faca dus, sa se spele pe cap, sa se dea cu crema, fond de ten, spuma de par, rimel, luciu de buze si lista ar putea continua. Mananca, se imbracaca, se dezbraca, iar se imbraca, ‘parca bluza asta vine mai bine cu pantalonii astia…’ sau ‘eu cu ce ma imbrac?!’. Eu intre timp, daca e zi de scoala pentru mine, ma trezesc ma spal ma imbrac si plec, fara ca ea sa fie gata. Miercuri diminata acelasi ritual, avea cursuri de la opt, la care nu a ajuns evident. Ritual zgomotos si obositor de altfel. M-am trezit, am fumat o tigara cu ele cu gandul ca o sa fie ultima oara cand o sa le vad anul asta, le-am pupat, mi-au spus ca o sa le fie dor de mine, si mie de ele si cu chiu cu vai m-am introdus la loc in pat. Am reusit sa dorm pana la 12…pana si eu m-am mirat. Nimeni sa ma deranjeze, nimeni sa rada, nimeni sa urle. Fumez din nou, pe hol de data asta, spalata si imbracata. Vorbesc cu fetele din celelalte camera (persoane absolut normale de altfel, nu stiu cum am avut eu asa un noroc la colege de camera). Toata lumea pleca, facea bagaje, se gandea la caldura si mancarica de acasa. La iarna, la zapada, la Craciun. Cobor sa platesc chiria, descopar ca administratorul nu este, las banii la paznic si urc din nou cele o suta de mii de scari pana la etajul patru. Cand ajung din nou in camera…stupoare! Se intorsese Andreea, foarte incantata ca e acasa ca sa ma ajute cu bagajul pana la metrou. ‘Slava cerului!’, imi spun in gand, ma imbrac si plecam. Taram la imensa mea geanta pana in Crangasi la statia de metrou pentru ca acolo ii place ei si e si mai aproape. Sa ii spuna chestia asta lu’ mutu. Is tigani, jeg si pute. Uneori ma intreb de ce ii place. Uneori cand imi bat capul cu problemele ei. Nu prea des insa. Ajung pe peron in sfarsit. Vine metroul. Imi imping geanta in vagon (e imposibil sa o iau pe sus). Pleaca metroul. Intr-un tarziu ajung in gara de nord. Nu stiu cum am ajuns cu tot cu bagaj. Cred ca era sa cad pe spate pe scarile rulante de 3 ori. Bilete aveam, asa ca ma indrept spre cel mai apropiat chiosc sa cumpar ceva de baut. O tanara se chinuia in fata mea sa-si introduca o plasa mai mare si rupta intr-una mai mica si noua. O ajut. I se imprastie peria de par si deodorantul pe jos, le ridic in timp ce degetele ei erau in plasa si in imposibilitatea de a mai iesi vreodata. In fine, reusim sa facem din mare mic, imi multumeste cu o privire plina de afectiune, se uita la imensa mea geanta si o porneste spre peron cu minunatul ei troller pe patru roti, imens si el dar usor ca un fulg, multumita rotilor. Ce norocosi sunt unii…suna telefonul, ma trezeste din reverie. Andre ma anunta ca mai intarzie, ca e in 105 si circula ca naiba. O inteleg perfect, stiu si eu cum e uneori in 105. Astept, astept…La un moment dat, apare Sebi, fost coleg de liceu, care venea si el in Fagaras, culmea, cu acelasi tren. Nu-l suport. E un parvenit, incearca sa faca pe bucuresteanul bazat si cand colo el e un terchea-berchea, student la Politehnica, care sta in camin si mananca din cutiuta de acasa. Il ajut cu niste replici taioase sa iasa din visul lui de om ingust la minte, timp in care apare si Andre, lesinata toata. Observ ca are geanta mai mare ca mine, lucru care ma linisteste profund ne suim in tren, noi doua, ca in vremurile bune cand ne intorceam de la Brasov, ne imburicam, reusim sa ne plasam bagajele undeva unde sa aiba loc si ne postam pe doua locuri care nu erau ale noastre (ale noastre fiind ocupate, logic, de altcineva). La Predeal simteam nevoia sa ne tavalim in zapada, lucru pe care l-am si facut in cele 5 minute de stationare. ‘Mai sunt 23 de minute pana la Fagaras’, ‘Mai sunt 16 minute pana la Fagaras’…la 7 si 5 fix, cum era stabilit am ajuns. Noapte, zapada, straluciri, parinti, cateva lacrimi, zambete multe. Acasa ma astepta covorul nou de la buni in care ti se infunda picioarele, cartofi prajiti, jumeri, apa potabila de la robinet, cada mea mare, patul meu…un adevarat festin. Dupa ce termin cu povestile, cu mancatul, cu sunatul bunicilor, cu despachetat si cu toate astea, apare si Alex si nu stiu de ce am inceput sa-i spun despre distanta, despre cat de diferiti suntem noi, despre alta viata, alta casa, nu are rost, de ce?. In trei ore am reusit sa desfac ceea ce am reusit sa inchegam amandoi in trei luni. Oricum nu avea rost. Dupa asta doua saptamani in care ne-am fi vazut aproape zilnic, ar fi urmat din nou o plecare, si tot asa…fara viitor, fara finalitate. Imi doream sa ma urasca, sa tipe, sa se enerveze. A balmajit ceva despre faptul ca nu poate sa ii faca asa ceva unei persoane la care tine si a iesit iar eu am ramas cu ochii plini de lacrimi pironiti in monitor. In creier imi urla ‘goodbye my lover’. Si nu avea de ce sa-mi para rau. A fost un fel de ‘iubitule, trebuie sa ne despartim, nu mai avem tigari’ toata relatia noastra. N-a stiut de nici o problema adevarata a mea, n-am avut nici o discutie interesanta. E trist ca acum la sfarsit mi-am dat seama ca nici nu-mi placea de el. Adorm din nou cu chiu cu vai la 3 jumate, urmand ca a doua zi sa ma trezesc la 7 ca sa plecam la Brasov.
Joi dimineata, dupa 3 ore jumate dormite, ajung la gara, apare si Andre, stam la o coada kilometrica (lucru incredibil in gara din Fagaras) si bineinteles, tanti de la bilete se misca ca o tranta asa ca pierdem trenul. Ajungem in centru cu picioarele inghetate ne cumparam bilete la microbuzul de 9 si plecam cu gandul de a bea o cafea pe undeva. Ajungem insa in fata liceului…’Colegiul National ‘Radu Negru" Fagaras’. Curtea liceului goala, alba, plina de amintiri, coridoarele mirosind a scoala, elevii de serviciu in sacourile lor visinii…of, ce vremuri. Intr-un tarziu ne imbarcam in microbuz. Ce a urmat apoi nu vreau sa mai reproduc. A fost cea mai ratata incursiune prin magazinele din Brasov la care am luat parte vreodata. M-am intors acasa cu doua perechi de cercei, pentru numele lui Dumnezeu! In jur de 7 am fost inapoi acasa, cu creierul si picioarele inghetate. Lucrul cel mai fantastic de ieri nu a fost insa drumul asta la brasov, ci faptul ca, mai tarziu m-am intalnit cu Alex si nu a zis nimic, nimic. Am baut un suc, am povestit bineinteles lucruri lipsite de importanta iar in momentul cand am ajuns a zis ‘pa’ si atat…pa?! Eu credeam ca e un om inteligent care prefera sa discute mai degraba decat sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. In fine…am trecut si peste asta.
Si in sfarsit am ajuns la ziua de astazi, vineri, 23 decembrie, 16:10, tot acasa
Totul e alb afara, toata acoperisurile s-au acoperit cu zapada…le-o fi frig. Ma simt acasa mai mult ca niciodata. Am un nebanuit sentiment de liniste…care a fost disturbat bineinteles de minunata veste ca facem revelionul la munte, la o cabana. Cabanuta de fapt, trei camere, doua sobe si baie afara. Am o vaga impresie ca o sa murim inghetati…

miercuri, decembrie 14, 2005

coerenta

sa revenim din nou la posturi pamantesti si cu picioarele pe pamant.
in camera ii din ce in ce mai simpatic. fetele au din ce in ce mai multe probleme pe care prefera sa si le afiseze cu o non salanta de invidiat. cu ocazia asta aflam despre Radu care si-o pune cu toate, despre Mitzu care ii un hard working man si care 's-a lecuit de dragoste', despre toate femeile prietenilor lor si alte chestii deosebite. aflam cum e sa-ti vopsesti parul cu trei tuburi de vopsea, care e treaba cu henna, ce nuante merg la ochii caprui, cum se face o recenzie intr-o noapte si prefer sa nu le mai enumar.
trebuie sa mentionez ca mancare ca mama nu face nimeni. am zis am spus. mi-e imposibil sa mananc snitele cu diametrul de un centimetru sau rosii gata storcite sub forma de bilute. poate ca sunt eu ciudata, and again...poate nu.
la faculate e din ce in ce mai captivant, invatam chestii noi si folositoare...right! ni se umple capul cu istoria sociologiei, o chestie foarte plictisitoare si somnolenta. in rest citesc depre agresivitatea la pestii din recifele de corali care, cu cat sunt mai colorati cu atat sunt mai cretini...
ma enerveaza ca nu se mai intampla nimic. astept cu nerabdare sa plec acasa, sa numai mai intereseze cat dau pe mancare. promit ca nu o sa mai mananc salata de boeuf in viata mea...

vineri, decembrie 02, 2005

poate gresesc, poate nu esti tu...

si daca as trage linie si as spune 'pana aici!'? daca as reusi sa-mi iau inima in dinti si as spune 'merit mai mult!'? daca as fi constienta de ceea ce pot, de ceea ce vreau?
m-am gandit ca ar trebui sa astept, poate fluturasii din stomac s-au speriat doar si o sa apara ei, poate la un moment dat o sa mi se inmoaie genunchii atunci cand o sa te vad...poate povestea noastra obijnuita o sa se transforme intr-o poveste frumoasa, poate o sa fie si ceva special pana la urma. de ce ma complac?! de ce nu-mi revin?!
e trist ca mie nu imi pasa, ma transform in nu stiu ce....as vrea sa stiu...
in alta ordine de idei, visez din ce in ce mai ciudat, visez ca sunt la mare, ca vantul imi suiera in urechi si amanuntele sunt esentiale. orice scoica, orice fir de nisip, culoarea verzuie a marii, senzatia de apa inghetata pe picioarele obosite de atatea drumuri citadine, atatea trepte urcate de la metrou, pofte nebune, zambete intinse pe toata fata, nisip sub unghii, o tigara fumata de vant, pescarusi care plang, siguranta ca prietenii chiar exista si (incredibil) sunt palpabili, nostalgie, amintiri, fericire...multumesc :>
poimaine ma intorc in bucuresti, poimaine o sa imi plang din nou amarul intr-un tren prea plin, poimaine o sa adorm iar la o ora neomeneasca in patul meu din camin, poimaine o sa ma transform din nou, in altceva...

joi, noiembrie 10, 2005

si mai sunt nervoasa pentru ca mirosul tau inca mai persista...

say hello...

nu stiu cum sa incep...viata trece pe langa mine parca. e o stare de joi seara pe care o urasc. afara miroase a iarna, e atat de frig incat nu mai putem sa stam imbratisati atunci cand ma conduci acasa. ne grabim pe strada, tu rostesti cuvinte fara noima, eu ma plictisesc repede si nu vad nici un viitor in nimic. ascult coldcut - autumn leaves si gandul ma poarta departe de tine. iti aprinzi o tigara, imi oferi si mie, ai zis ca te lasi, nu ma deranjeaza oricum. nu ma las nici eu, de ce sa ma las?
mi-ar place sa fie mai cald afara, sa nu-mi mai inghete mana intr-a ta. stiu ca tu nici nu banuiesti ce gandesc eu. si eu nici macar nu stiu daca astea sunt ganduri normale, la ordinea zilei sau e doar asa...o toana de-a mea. poate e din cauza ca nu te-am mai vazut de multa vreme si dupa zilele astea nici nu o sa te mai vad iar pentru multa vreme. ce viitor e asta? de ce a trebuit sa te cunosc exact acum, cand eu incep o noua viata? de ce a trebuit sa incepem noi relatia asta, care spre uimirea mea chiar merge? de ce merge? nu inteleg. o relatie din doua in doua saptamani sau chiar mai mult. titlu besit de carte contemporana care trateaza relatiile la distanta. relatiile astea la distanta n-ar trebui sa existe. sunt o mare porcarie care te consuma degeaba, oricum n-au nici un viitor.
nu stiu de cand am inceput sa ma gandesc atat la viitor. poate de cand au inceput sa mi se contureze niste perspective, niste planuri. oricum, ganditul asta la viitor sucks. sunt atat de pierduta incat numai idei contradictorii penduleaza in creierul meu. spun ca intrevad niste planuri dar in acelasi timp sunt atat de pierduta incat nici eu nu mai stiu ce vreau.
da, varsta e de vina. sunt prea tanara ca sa stiu ce vreau, dar macar asa, o licarire ar fi binevenita. si oricum cliseul asta cu 'esti prea tanara' e bullshit. prea tanara pentru ce? prea tanara ca sa imi iau un anume angajament, prea tanara ca sa gandesc coerent? oricum, se pare ca nu sunt prea tanara ca sa traiesc undeva departe de casa, nu sunt prea tanara sa imi dau mai mult din 3 sferturi din bani pe mancare si toate nevoile mele fizice. and this shit sucks!
da, sunt nervoasa. sunt nervoasa ca sunt prea tanara, sunt nervoasa ca ma izbesc de mentalitati de cacat, sunt nervoasa ca te amagesc, sunt nervoasa ca am inceput sa ma agndesc la viitor si nu in ultimul rand sunt nervoasa ca e prea frig afara...si ca mana mea ingheata intr-a ta
 

Excess | Creative Commons Attribution- Noncommercial License | Dandy Dandilion Designed by Simply Fabulous Blogger Templates