throw me a rope...

si as vrea, daca tot s-a terminat perioada asta, sa va arat cam care au fost lucrurile importante din viata mea anul asta cel putin... :) (ordinea e aleatoare)
el e andre, primul meu var primar ever, cel mai mic membru al familiei dupa mine :) are 6 luni


daca tot am aberat pe tema, am absolvit si facultatea
si un pic de banchet...
siii, am fost din ce in ce mai constienta de ce repede trece timpul si cum ajungem de la asa ceva:
la asa ceva:

miercuri am terminat facultatea. gata. tot. incredibil. am terminat facultatea si am 21 de ani si la 21 de ani o sa inceapa viata adevarata. momentan imi iau concediu de la viata. o sa am o luna cu multe lucruri facute si putin gandite. si sper ca o sa fac tot ce imi era frica sa fac pana acum, sau ce o sa-mi fie frica sa fac din nou dupa luna asta.
in 24 de ore o sa fiu in drum spre casa, o sa inceapa totul cu un drum si probabil o sa se termine cu acelasi drum, dar facut in sens invers, spre locul asta.
mi-a zis cineva zilele trecute (sau cel putin asa am inteles) ca m-am schimbat in astia 3 ani, ca eram un copil cu parul cret can am venit aici si acum, sunt un pic cam departe de imaginea asta. si nu stiu daca e rau sau bine. acum mi-am dat seama ca am atat de multe lucruri incepute si neterminate. asa ca o sa incerc sa le termin, sau macar sa le ofer posibilitatea de a continua. asa ca...o sa astept sa te intorci, pentru ca am rabdare, si-o sa vedem atunci sau poate intre timp o sa-mi vina ideea sa te vizitez. cum e sa primesti o veste ca asta pe blog? :)
un numar de telefon scris pe un servetel intr-un bar nu prea e un inceput adevarat, cu toate ca seamana cu o scena dintr-un film. asa ca poate e mai bine ca am lasat doar inceputul asta suprarealist si atat :)
ne cunoastem de atata vreme si au fost perioade cand in fiecare zi, dimineata, la pranz si seara stateam bot in bot, noi toti...si-am incercat lucruri si poate ca eram prea mici ca sa le luam ca atare. daca vrei sa le mai incercam o data, sa le incercam zic. (inca o calatorie cu trenul :) )
scuza-ma ca nu ti-am mai raspuns la telefon. it's my way to handle off things i don't like :)
probabil ca ar mai fi inceputuri neterminate. probabil ca o sa-mi mai amintesc de ele. probabil pentru ca mi-e asa de frica de finaluri am si sters atatea numere din agenda telefonului, n-am mai raspuns la telefon, m-am prefacut ca sunt invizibila, ca nu vad, ca nu aud. si bineinteles, cum autosugestia e totul am reusit sa trec peste.
si acum sa impachetez din nou toata viata mea in genti si pungi, sa o impart din nou in diverste locuri sa stea peste vara, sa ma astepte sa ma intorc. a treia oara...a treia oara e deja mult dar se pare ca nu prea mult incat sa pot sa zic ca ma intorc acasa, pentru ca, ce minunatie, aici n-am nici o casa. dupa fiecare an care trece trebuie sa-mi impachetez lucrurile si sa le duc in casele altora sau sa le iau din nou cu mine. si nici nu stiu daca vreau o casa aici. poate daca as avea asa ceva mi-ar fi si mai frica sa me desprind pentru totdeauna de locul asta...cand o fi sa fie.
asa ca da. totul este ciclic. totul incepe si se termina la un moment dat, eventual. ascult aceeasi muzica pe care o ascultam cand am terminat scoala si liceul. muzica de finaluri se pare ca ramane aceeasi :) si ma face sa ma gandesc la aceleasi lucruri.
nu stiu insa de ce am asa un nod in gat...

m-am intors din nou in camin. iar sunt nimeni, iar sunt invizibila, iar sunt cineva care nu se ridica la pretentiile astora. sa mancam din nou branza cu salam pe hol, sa facem iar dus cu usa de la baie deschisa pentru ca un neon e prea scump, sa pastram iar mancarea stricata in frigider in oalele imense de acasa. ca si cand nu traim la comun, ca si cand n-ar exista si alti oameni langa noi. chiar daca nu stim macar o cacata de limba straina sa ne purtam ca si cand am fi buricul pamantului pentru ca asa suntem noi, niste parveniti care preferam sa ne cumparam laptop decat sa mancam o macare decenta. mai am o luna. o luna de stat in camin cu niste oameni pe care nu-i suport si care parca imi mananca buna dispozitie. o luna si gata...
si dupa aia? iar o sa inceapa anul universitar din octombrie, iar o sa ma intorc in bucuresti, iar scoala, iar camin, munca...sper sa nu totusi la partea cu caminul...ma rog, speranta moare ultima.

i wish my smile was your favourite kind of smile...

spunem minciuni sau lucruri care stim ca o sa-i raneasca pe cei care ne sunt dragi cu zambetul pe buze, cu un rictus obosit care probabil vrea sa insemne ceva de genul "stiu ca sunt de cacat ca iti spun lucrurile astea dar nu-mi pasa". asa ca nu mai stiu cum sa ma comport cu niste oameni care imi sunt asa de dragi de scrasnesc din dinti. nu mai stiu, mi-e frica sa spun orice. daca se enrveaza, daca nu spun lucruri indeajuns de inteligente, daca...daca nu ma mai ridic la inalimea asteptarilor?
mi-e rau cand ma gandesc ca ma pufneste plansu in mijlocul unei conversatii in care eu fac eforturi supraomenesti sa fiu sau sa zic ceea ce ii mai bine sa zic...
stiu ca intrebarile de genul "de ce nu mai poate fi ca inainte?" nu-si au locul aici, pentru ca sunt prea puerile si ar denota faptul ca nu m-am maturizat deloc, si...toata lumea se maturizeaza. toti au vietile lor, treburile lor...ce loc mai am eu cand imi doresc sa ajut, sau sa fiu de folos in vreun fel...ce loc mai am?
tot ce stiu este ca nu mai pot. nu mai pot pur si simplu...cuvintele din conversatiile astea ar trebui sa vina natural, ce conteaza ca nu au nici un sens,scop, finalitate? suntem noi doi care vorbim si asta ar trebui sa conteze. adica doar asta.
mi-e foarte greu sa descriu starea asta pe care o am in cap, caci in afara capului meu se pare ca nu se mai intampla nimic. ma strofoc foarte tare sa port niste dicutii, sa ii fac din nou pe prietenii mei, prietenii mei. si mi-e greu...si nu mai pot...

good for me...

este ora 3:04. scriu cu diacritice căci se pare că nu mai e voie altfel. nu e voie nici cu note de subsol. completez bibliografii şi referinţe. şi totuşi sunt foarte calmă. multă lume se aştepta să mă crispez şi să mă stresez la maxim în perioada asta. sinceră să fiu şi eu mă aşteptam să mă sui pe pereţi şi să-mi plâng în pumni în fiecare seară.
mai închid uneori ochii şi imi imaginez că sunt în cu totul alt loc, că sunt cu totul altă persoană. dar nu durează prea mult pentru că nu mai am răbdare. nu mai am răbdare să-mi imaginez, vreau să se întâmple odată...
din boxe o voce foarte frumoasă îmi spune "i know you are good for me" şi ah ce-aş mai vrea să spun şi eu chestia asta cuiva...
zilele trecute am terminat cu facultatea, partea practică adică de dus la cursuri şi seminarii, dat examene şi făcut proiecte. acum nu mai am de făcut decât licenţa...şi gata. şi atât. şi s-a terminat. şi eu nu mă simt schimbată cu nimic faţă de cum eram acum 3 ani. singurul lucru pe care îl regret e că nu mi-a zis nimeni acum 3 ani cum o să fie în oraşul ăsta. aăa că atunci când m-am mutat aici vedeam Bucureştiul pentru prima oară. 3 ani am încercat să mă conving că aici e locul meu. n-am reuşit aşa că acum îmi fac planuri. poate că asta s-a schimbat la mine, faptul că îmi fac planuri. eu nu prea obişnuiam să-mi fac planuri. dar am 21 de ani, poate că ceea ce o să fiu cu adevărat abia acum începe.

funnyman

imi fac planuri. ne facem planuri de fapt, pentru ca, nu-i asa, e mult mai usor sa nu fi singur cand o iei cu totul de la capat. o sa o luam cu totul de la capat. peste doi ani. doar peste doi ani pentru ca, zic eu, e mai bine sa termini definitiv cu o etapa inainte sa incepi alta noua.
asa ca, acum astept cuminte sa treaca astia doi ani, sa intru si apoi sa termin masterul, si apoi sa ma mut. din bucuresti. la brasov. sa fie viata simpla si frumoasa. sa scap de toate cretinismele, si nesimtirile, si taranismele de aici. sa nu fure nimeni lalelele din ronduri, sa arunce lumea gunoiul la pubela, sa zambeasca pe strada, sa zica servus si nu buna (care by the way, ma zgarie pe retina cand il aud, chiar daca il mai folosesc si eu). sa mi se faca intr-o zi dor de casa si sa nu ma desparta de ea nimic in afara de doar 40 de mii, 60 de kilometrii si o ora.
intre timp, mai supravietuiesc aici, cu gandul la viitor si la prezentul apropiat. termin facultatea. de fapt am terminat-o deja. mai am doua examene din sesiunea asta si o licenta de dat. e plin de foi, teorii, studii de caz, securitate, marea neagra, mackinder, baltasiu, URSS si alte din acestea in capul meu. bineinteles ca acum am impresia ca totul este ordonat si pus fiecare in sertarul lui, dar maine la examen probabil nu o sa mai am aceeasi impresie :) dar cum in ultima vreme mottoul e 'lasa ca toate trec' o sa treaca si examenele si licenta si o sa ma pot aseza linistita si convinsa, sa astept noua viata care o sa urmeze.

hear you me...

chiar nu mai are nimeni nici o farama de respect sau de bun simt? ca sa nu mai vorbim de diplomatie...
chiar nu-si mai strange nimeni lucrurile dupa el, sau firimiturile dupa ce mananca? chiar nu se mai spala nimeni pe nicaieri? mi-e chiar greu sa cred ca nu mai face nimeni dus dar dupa toate izurile cam asa e...
chiar nu mai stie nimeni cum sa vorbeasca sau cum sa se poarte?
nimeni nu se mai uita in ochii nimanui, toata lumea vorbeste pe la spate pe toata lumea sau uneori, oamenii se barfesc chiar pe fata, se vorbeste despre mine ca si cand n-as fi prezenta.
nimeni nu mai zambeste fara motiv, ne trebuie lucruri importante ca sa zambim, ajungem acasa botosi si ramanem asa pana adormim. si pufnim si trantim si nimic nu ne convine.
asa ca m-am hotarat sa incep sa trantesc si eu usi, sa invart cheia in broasca ca si cum nu mi-as mai dori sa descui niciodata usa aia, sa nu mai spal vase, sa ma transform in buricul pamantului, ca si cand doar eu as munci, doar eu as invata, doar eu as fi obosita, doar pe mine m-ar durea maselele de minte, cele trei, care se chinuie sa iasa.
mi-am dat seama ca uneori sunt cam luata de proasta poporului. ca mai fac cate un serviciu pentru cineva, il mai ajut pe careva la cate o chestie, mai spal farfuriile altora doar ca sa nu mai fie mizerie, cedez locul meu din autobuz, ma angajez ca fac lucruri doar pentru ca as ajuta cumva...si da...sunt luata drept proasta, hai sa zicem naiva. asa ca nimeni nu mai stie sa aprecieze lucrurile marunte facute din suflet? nu se mai apreciaza ajutorul, totul se ia ca si cand li s-ar cuveni? de ce?

brandusa

e ziua mea azi. e ziua mea pentru ca ma cheama si brandusa. e ziua mea de trei ori pe an, ah ce noroc.
nu ma ocup cu nimic altceva decat citit, scoala, biblioteca si pentru deconcetrare fac curatenie. how sad is that?
de ce nu ma mai iubesti? adica, mie mi se pare ca nu ma mai iubesti pentru ca fac lucruri in fiecare zi care ma fac mai putin de iubit si mai mult de ignorat.
am un calculator nou pentru doua luni, m-as lipi de el si nu i-as mai da drumu niciodata, l-as exploata la maxim daca as avea timp, dar datorita punctului 2, n-am timp de nimic.
ascult melodii foarte frumoase, cantate de tipe foarte frumoase, cu voci calde si minunate. ma fac sa trec de la o stare la alta foarte usor. dar de fapt poate ca chestia asta cu trecutul de la o stare la lata se datoareaza si sanatatii mele mentale precare...
nu mai interactionez cu nimeni in afara de colegele mele de camera si cu toate astea vreau mult de tot sa ma mut, sa am o bucatarie normala, unde sa spal vasele si sa fac de mancare. sa ma transform intr-o gospodina care face ciorba si isi spala vasele in chiuveta de la bucatarie nu in aia de la baie
as vrea sa dau mai repede licenta aia, si as vrea sa am timp sa o bibilesc cat vreau eu, pana iese perfecta
mi-e groaza ca o sa traiesc aici for real
si azi e ziua mea...

just can't seem to find solid ground...

sa presupunem ca la un moment dat, in lumea asta, ar exista un el si-o ea. ea are douazeci si unu de ani. nu cred ca trebuie sa spun mai multe despre ea. toti am avut, o sa avem, sau vom avea o data 21 de ani. stim sau vom sti cum e atunci.
sa presupunem ca el are 27. nu au nimic in comun. el e tot ceea ce ea vedea intr-un barbat pentru care nu s-ar implica niciodata in nici un fel de...nimic. cu toate astea, lui cred ca cel mai bine i s-ar potrivi sintagma 'de treaba' asa ca ea nu prea are ce sa-i reproseze cu adevarat. poate doar faptul ca nu o cunoaste indeajuns incat sa-i dea drumul. sa-i dea drumul pentru ca ea nu are pretentia ca el sa se schimbe, ea nu vrea sa schimbe pe nimeni.
in unele momente totusi, ea se simte foarte familiara, nice and cosy, in preajma lui, pacat ca sentimentul asta dureaza putin, prea putin pentru ca ea sa-l ia in seama.
nici nu se poate spune ca au o istorie impreuna, se cunosc de prea putin timp, chiar daca totul a decurs cu viteza luminii pana acum. uneori ea nici nu mai stie ce sa creada. uneori el ii reproseaza ca ei nu-i pasa, ca el se implica si ea nu. intai a crezut ca ii e frica sa se implice, ca ii e frica sa fie sa cum se simte ea mai bine, ca ii e frica sa ii spuna tot ce ii trece prin cap, ca e complexata de tot ceea ce inseamna ea. apoi a trecut in faza in care nu vede nici un lucru pe care sa il aiba in comun cu el. nici macar vietile nu le au la fel. ea e studenta, ar vorbi ore in sir despre ce se intampla la scoala si nu numai. el lucreaza, il enerveaza serviciul pe care il are si atunci cand ea il roaga sa-i mai povesteasca cate ceva de la servici (saraca, incearca si ea sa gaseasca puncte comune) el ii raspunde ca toti sunt niste prosti. pe de alta parte se enerveaza si ea atunci cand incearca sa ii povesteasca ceva interesant (dupa parerea ei) si el ii raspunde cu replica 'da draga mea, ai dreptate'. (punct)
pentru ea muzica e totul. ar face orice pe muzica. nu poate in schimb sa-si dea seama ce-i place lui. la ce viseaza el. daca viseaza sau nu. uraste femeile alea care stau intr-o relatie doar pentru ca le e frica sa nu ramana singure dar se simte si ea uneori in ipostaza asta. cu toate ca, in momentul razgandelii isi da seama ca a fost singura si ea, multa vreme si de destule ori, si nu a facut compromisuri doar pentru asta.
in momentele de intuneric ii e uneori tare drag de el, il saruta cu drag, i-a spus chiar ca ii e dor de el o data sau de doua ori. si el i-a spus multe...
si totusi...

since you've been around

am douazecisiunu de ani. de cateva saptamani stau in fata unei coli albe si nu sunt in stare sa astern nimic. totusi, ideile imi sunt clare, atat de clare ca timpanele imi sunt in pericol sa mi se sparga. am douazeci si unu de ani. niciodata nu sunt hotarata, ma gandesc si ma razgandesc, imi doresc si parca nu-mi mai doresc. intotdeauna a fost asa, intotdeauna o sa fie asa. imi doresc sa fiu in anumite locuri uneori, mi se rupe sufletul ca nu sunt acolo, dar pot sa traiesc cu sufletul asa rupt, se pare. iubesc atat de mult marea incat am ajuns sa-mi fac si lucrarea de licenta pe tema asta. (ce ciudat, "la mare" in mediul asta academic se traduce prin "spatiul pontic"). sunt in stare sa stau zile intregi in casa, sa citesc si sa fumez si sa nu-mi trebuiasca nimic altceva. si apoi sa ma trezesc. am avut saptamani intregi de ratacire, in care am locuit practic in pat printre lacrimi. nu era nimeni in jurul meu chiar daca niciodata nu am locuit singura. ma lasa toata lumea in plata domnului. am 21 de ani. ma arunc cu capul inainte intotdeauna, fara sa ma gandesc la consecinte. ma lovesc de cele mai multe ori. uneori curge sange, uneori raman doar cu vanatai. sunt obsedata de amanunte, analizez totul pana in cel mai mic detaliu. ma enerveaza cratimele nefolosite si firele de par. am douazeci si 1 de ani. am avut tot soiul de probleme. am trecut peste toate, chiar daac pe unele si acum le mai simt. am urlat si-am plans pana nu mi-am mai simtit pleoapele. m-am rugat sa se intoarca, sa simta, sa imi dea voie sa, am vorbit pana m-au durut buzele sau degetele, mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns cu visele pana in ardealul pe care il iubesc asa de mult, dar toate au fost povesti. mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns departe de romania, dar toate au fost povesti. da, povesti frumoase. au trecut. am 20 si unu de ani. am facut lucruri pe care n-as fi vrut sa le fac, am facut lucruri de care nu sunt mandra, dar daca ar fi sa dau timpul inapoi (clisee, clisee) n-as schimba nimic, nimic. as face totul asa cum a fost facut la inceput. asa cum le-am facut pe toate. stiu ce pretuiesc si ce urasc. stiu la ce visez si ce doresc sa nu mi se intample niciodata. cu toate astea nu ma cunosc pe mine indeajuns de bine incat sa ma hotarasc o data, sa nu ma mai arunc in gol, constienta fiind ca nu pot sa zbor. nu pot sa fiu precauta asa ca o sa ma lovesc in continuare.
am douazecisiunudeani....ce bine.

La multi ani Andre! :D

everything's magic...

Mi se pare foarte trist faptul ca trebuie sa uitam anumiti oameni pentru ca stim ca nu o sa-I mai vedem niciodata. Mi se pare trist ca trebuie sa-l uit pe Ionut pentru ca sigur nu o sa-l mai intalnesc niciodata pe strada doar ca sa ma pierd in ochii lui si el intr-ai mei. E groaznic ca trebuie sa-l uit pe Gabi, pentru ca probabil nu o sa-l mai vad niciodata tavalindu-se in boxeri prin zapada si chiar foarte probabil sa nu ne mai pupam niciodata sub vasc. N-as fi vrut sa-l uit niciodata pe baiatu ala cret din tren de acum doua saptamani pe care l-am vazut inainte si in 123 dar trebuie, pentru ca destinul nu e chiar asa de dragut ca sa-mi ingaduie sa nu fac asta. Trebuie sa o uit pe Corina, prietena mea cea mai buna dintr-a patra, pentru ca am impresia ca eu n-o sa ajung niciodata peste mari si tari, unde e ea. Din aceleasi motive o sa-l uit si pe Liviu, primul meu coleg de banca din clasa intai. E necesar sa-l uit chiar si pe Smart, cu toate ca l-am visat acum cateva seri, asa de mult m-am gandit la el. Si pe langa toti oamenii astia minunati pe care viata asta ma oblige sa ii uit, ii uit si pe cei pe care i-am intalnit doar o clipa, de ajuns cat sa apuc sa regret ca nu o sa-I mai vad niciodata. As vrea sa nu fie nevoie sa trec cu gandurile peste ei, dar oricat de frumoase ar fi amintirile pe care le avem impreuna, oricat de mult mi-as dori sa nu trebuiasca sa fac un lucru asa de rusinos ca asta, trebuie sa ii las deoaprte…si of, imi pare asa de rau….

ce ciudat! simt ca ma strang in mine ca un telescop...

Se spune ca a treia oara e intotedauna cu noroc, sa vedem, pentru ca asta e a treia leapsa pe care o iau de cand cu blogu cel minunat.
Ca tot vorbeam despre asta, ceea ce mi-a marcat copilaria intr-un mare fel, au fost cartile cu Mary Poppins, toate cele 6. Am suferit intensiv cand s-a terminat seria, plus ca ultimele doua erau tare subtiri si nici nu mi implicau o venire sau plecare spectaculoasa, plutind cu umbrela cu maner in forma de cap de papagal. A urmat apoi seria cronicile din Narnia, povesti cu printi si printese, si apropo de asta, acum cateva luni am si vazut filmu Sifonierul, leul si vrajitoarea, si tare mult mi-as fi dorit sa-l fi vazut atunci…(cu toate ca l-au regizat astia exact cum imi imaginam eu). Mi-a placut mult, mult de tot si Peter Pan, Micul Print, Alice in Tara Minunilor…
"Esti batran," zise fiul, "cine ar crede
Ca ochii tai mai vad clar si drept,
Dar ai tinut o lipitoare-n balans
Pe varful nasului. Cum de esti asa destept? :)
Si mai tin minte ca aveam o carte mare, cu niste coperti colorate din carton, sclipitoare si lucioase, ceva cu calatoria (atentie, cacofonie!) unui atom pana in centrul universului si inapoi…imi placea si aia tare mult. Si ultima dar nu cea din urma a fost Prima carte cu prieteni de Fanus Neagu, pe care am citit-o pana i s-au rupt copertile…
Si dupa toate cartile astea minunate cu lucruri fantastice si vise frumoase, am trecut la Emile Zola, la surorile Bronte, la Marin Preda si Mircea Eliade…mult prea seriosi si realisti…(m-am tot gandit sa scriu si despre Ne-om intalni in cer si cealalta carte de Pavel Corut, da asta nu intra la seriosi si realisti...macar daca mi-as aduce aminte cum ii zicea la cealalta)
si leapsa poate sa o ia pisi, ca si ea ii tot un copil mai mare

break my fall

m-am ratacit undeva pe drum. cred ca trebuia s-o iau la dreapta si eu am luat-o la stanga. nu pot sa-mi dau seama ce altceva s-ar fi putut intampla.
zodia asta a mea, e o zodie tare imorala si chiar daca se spune ca ceea ce te face fericit e ori imoral, ori ilegal, ori ingrasa...eu nu ma simt deloc fericita in momentele astea.
ah, ce-as mai vrea sa-mi pun cenusa in cap si sa urlu: am gresit, iarta-ma! dar, nu-i asa, n-as putea sa fac o asemenea demonstratie publica.
macar daca ar fi meritat...

isn't it ironic?

m-am saturat si de ziua de azi, chiar mi-as dori sa se termine o data. viata e minunata, cu toate taranismele si patetismele ei zilnice. nici nu-mi mai vine sa ies din casa...
in alta ordine de idei, voi pleca la chisinau in ianuarie, macar am ce sa astept, la ce sa ma gandesc, un eveniment notabil (sper) daca tot nu ma gandesc cu sufletu la gura la revelion, macar sa se intample altceva in perioada aia.
in ultimele zile laitmotivul 'viata e nedreapta' (asta foarte delicat spus) a aparaut cat de des putea el sa apara.
deci voi incepe sa falfai...

am trait multe momente frumoase. in fagaras si apoi in bucuresti (mai putine ce-i drept dar notabile, macar atat). la mare, la munte, in grecia si-n polonia, vara si iarna.
cand am intrat la liceu si lumea era a mea (nu pot spune acelasi lucru si despre intrarea la facultate), cand ne plimbam prin ninsoarea aia si zapada ne ajungea pana la genunchi si noi mancam ingetata, cand veneam la tine si ascultam compact, cand ai fost bolnava si gateai cartofi prajiti in fiecare zi special pentru noi, cand am mancat prajituri si-am baut sirop de chimen (sau ce era ala) la 4 dimineata intr-un subsol cu niste prieteni buni. sau atunci cand ne-am dus in singurul bar de rockeri din fagaras si tu erai sclipicioasa si eu imbracata in roz si toti pletosii aia se uitau crucis la noi, sau atunci cand dupa o zi intreaga de servit pe terasa mergeam in club rupte de oboseala. si atunci la mare, dupa combinatia noastra fatala de cola cu fanta, cand mergeam pe linia alba de pe mijlocul drumului si cantam 'i'm gonna soke up the sun' (sau cum s-o fi scriind soke ala), sau cand am fost la casute si ne-am inchis acolo in una dintre ele si-am pufait un pachet intreg de tigari ascultand chop suey? si dupa aia apartamentu din piata chibrit, cate a mai auzit si el. de la crizele de ras isteric pana la dezvaluiri cu lacrimi in ochi. si atunci cand am fost la mare exact acum doi ani pe vremea asta. imi si imaginez ce fete aveam, ca niste copii din aia care nu mai vazusera marea in viata lor. "mica alba!!!" si saracu patric, care se uita cu niste priviri pline de mila la noi. si toate camerele de camin in care am stat in astia doi ani jumate, cate au mai vazut si ele...mai stii cand stateam cu picioarele iesite aproape cu totul afara pe pervaz si fumam noaptea, si ma bucuram tare ca imi imaginam ca sunt pe terasa, si vantul imi falfaia printre degete. sau atunci cand mancam cartofi prajiti la pachet de la spring pe-o banca la fantana la universitate si n-am vrut sa ii dam lu tiganusu ala suc si ne gandeam ca o sa ne scuipe.
mai tii minte cand ai vrut sa schimbi asternuturile doar pentru ca nu erau portocalii? sau cand am mancat dimineata omleta cu biscuiti in loc de paine, si-am baut si un pahar de lapte, chiar daca mie nu-mi place laptele, dar nu vroiam sa comentez ca sa nu se rupa vraja? mai stii cand mi-ai adus buchetu ala mare de flori de ziua mea, si eu ma simteam asa de singura si parasita in orasu asta, si cand l-am vazut imi venea sa-ti sar de gat, dar nu se putea ca ieseam pentru prima oara in oras cu tine...?
mai stii cum era cand nu puteam sa-ti spun un cuvant, si tu iti tot cereai scuze ca vorbesti prea mult, dar asa esti tu, si venisei direct de la servici imbracata intr-un sarafan foarte trendy, si eu eram vai de capu meu si ma tot gandeam, uite ce tare e imbracata alex, si eu..? si acum? uite unde suntem acum :D
sau mai stii saptamana aia la timisoara in care nu am facut nimic altceva decat sa jucam remi, sa fumam si sa mai si plangem din cand in cand de frumos ce era si de tristete pentru ca stiam ca n-o sa ne mai intalnim noi cu asa ceva...si cand s-a intors mama ta de la mare si a gasit doua subnutrite, care se hraneau cu ursuleti haribo si paine cu unt toata ziua. dar macar s-a intors intr-o casa cu o perdea curata la bucatarie pentru ca tocmai o spalaseram ca sa nu mai puta a fum...:) si de atunci nu ne-am mai vazut, si mi-e dor rau de tine
ah si cate as mai scrie...

nu ma mai suport! ascult doar melodii soptite poate or sa ma aduca mai apropae de visele mele, care sunt asa de multe in ca nu stiu ce sa ma mai fac cu ele. dorm prea mult. mi-e foarte sila sa ma duc la scoala in ultimul timp. cum e posibil ca dupa doi ani si ceva de facultate sa pot sa numar pe degetele de la o mana persoanele cu care chiar vorbesc? acasa nu fac nimic. ma tot conving in fiecare zi (de fapt incerc) sa ma apuc de citit serios dar apoi imi revine gandul cu 'mai e timp' si ma las pagubasa.
ieri intr-adevar a fost o zi plina, cu facultate, cursuri, seminarii, chiar si o conferinta (duamne dumnezeule!), cafele in oras cu fetele, cartofi prajiti la resou! acasa (incredibil) si azi ma simt ca si cum as fi fost batuta 5 ore cu ranga in cap.
imi doresc sa vina cineva la mine si sa-mi zici 'stai linistita, n-ai luat-o pe campuri, esti inca normala' pentru ca eu simt ca o iau razna in fiecare zi tot mai mult.

maine dimineata o sa fim straini...

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

dans - nicolae labis
(cam cu asta mi-am umplut eu zilele, numai ca era cantata de tudor gheorghe)

azi am spalat nite farfurii verzi cu mainile mele cu unghii albastru electric. apoi mi-am permis sa fumez tigarile mele portocalii si sa beau o licoare de culoarea chihlimbarului (ca doar de, facusem o graza de treaba). am lipit niste postere galbene si albastre pe peretele nostru alb, poate, poate s-or acoperi petele negre. (si chiar s-au acoperit) si apoi mi-am vopit parul rosu rubiniu ca sa fie meniul complet...
a...si acum, in timp ce-mi beam licoarea din cana mea cu elefanti violet (si fumam din nou tigari portocalii) m-am grabit sa-mi scriu idelile astea minunate...in apropierea unui desktop azuriu :D

feel as empty as a drum...

m-am trezit intr-o dimineata si eram straina, nu ma mai recunosteam, parca nu eram eu. de atunci cred ca am inceput sa ne despartim, pachetul de tigari era gol si stiam ca nimic nu o sa mai fie la fel. n-as putea spune cu precizie in ce dimineata a fost asta. as vrea sa fi stiut, sa-ti spun si tie, ca sa stii. asa ca acum stau aici si sunt constienta ca nu mai sunt eu cea dinainte. si nici nu cred ca voi mai fi vreodata. eu m-am obisnuit cu gandul asta insa nu sunt sigura daca imi place sau nu ceea ce am devenit. nu simt ca stiu mai multe sau ca am evoluat. simt doar ca nu mai sunt eu.
ma ascund dupa diverse masti, diferite, alta in fiecare zi. ma oboseste uneori lucrul asta dar ma face sa ma recunosc, dintre toate mastile sa o aleg pe cea adevarata. nu e sanatos, stiu, dar nu ma pot abtine. trebuie sa arborez o masca mai fericita decat sunt eu cu adevarat pentru ca altfel o sa cad in haurile depresiei si mai adanc decat sunt acum. si nu-mi mai doresc.
insa oricat de straina m-as trezi in diverse dimineti (cred ca ploua atunci) esenta este aceeasi. eu sunt tot eu. nu pot sa mint (da!), pun prietenia pe primul loc (am observat asta mai nou), incerc sa ma adaptez cu greu la lumea asta in care traim (nu sunt eu facuta pentru asa ceva dar macar incerc), traiesc in vise si iluzii (foarte nesanatos) si uneori, din prea multe emotii si sentimente nu mai ramane nimic, am sufletul gol, gol de tot. uneori ca de exemplu acum...

the memory of eden haunts us all...

imi place portocaliul si mai nou verdele...imi plac fluturii. imi plac stelele, cerul moale de dimineata si ala aspru de seara tarziu. imi place toropeala pe care o am de la un soare prea puternic, pe o plaja uitata de lume. imi place starea de oboseala, dupa o zi plina de emotii si lucruri frumoase, cand nu trebuie sa te trezesti devreme a doua zi. imi place dimineata devreme, dupa o noapte plina de zambete si ritmuri, intr-un 601 cu oameni care pleaca spre serviciu si noi spre asternuturi. imi place atunci cand imi dau seama ca am niste prieteni minunati, care atunci cand e cazul fac niste lucruri care ma dau pe spate, si imi confirma cat de minunati sunt.
imi plac ardelenii si vorba lor (noastra) dulce. pana la urma imi place si ca sunt atat de putini in bucuresti, pentru ca atunci cand mai descopar cate unul bucuria e de n ori mai mare.
imi plac saruturile si mangaierile (dar cui nu-i plac? o-0). imi plac soaptele spuse de straini, indraznete si neasteptate, privirile date pe furis, pe deasupra unei multumi infinite de oameni. imi plac atingerile oferite de niste maini de care as putea sa ma indragostesc dintr-o data si iremediabil.
am descoperit ca imi place mai mult vara decat iarna. imi plac berile savurate cu andre pentru ca atunci cand mai avem doar cate o gura in sticla am fi in stare sa vorbim despre toate porcariile (ceea ce si facem).
mi-a placut azi pentru ca a fost prima oara cand ploua afara si noi doua radeam.imi place asta seara, pentru ca de o vreme sunt foarte aproape de fericire. (ceea ce e un lucru foarte rar la mine). imi place ca pot fi cu capul in nori si cu picioarele pe pamant (chiar daca crestetul mi-e mai aproape de nori decat picioarele de pamant :p )

the other side...

cu ocazia implinirii celor 21 de ani ai mei as vrea sa va povestesc ceva. toate experientele mele mai mult sau mai putin esuate, cam de cand am intrat la facultate si pana acum cateva zile...
mai intai m-am intalnit cu un tip, in anul intai, care m-a plimbat prin tot bucurestiul, intr-o groaznica zi friguroasa. timp de 3 ore am schimbat cel mult 3 propozitii, asa ca dupa minunata intalnire a trebuit sa o sun pe andre sa injur vreo 10 minute la telefon, numai de dragul de a deschide gura.
in primavara asta, m-am intalnit cu alt tip, cu care dupa 2 intalniri toate lucrurile erau bune si frumoase, numai ca nu si-a dorit sa ne mai vedem in continuare. nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta.
vacanta a avut un inceput mirobolant. m-am intalnit cu un tip in fagaras, cu care am avut nenumarate discutii despre cum ar trebui sa se imbrace o femeie. asa ca in momentul in care am ajuns acasa din bucuresti, si am stabilit sa ne intalnim m-am gandit eu sa 'ma imbrac frumos'. asa ca mi-am luat fusta, balerini, poseta, lucruri din astea pe care nu le port in mod normal. si el ce sa gandeste sa zica...'auzi, iti zic ceva dar sa nu te superi', 'ok', ' daca iti luai dresuri erai mult mai misterioasa'. si ca sa fie totul in regula, de parca n-ar fi contat ca eu am ramas interzisa el continua cu o adevarata teorie despre cat de importante sunt accesoriile in vestimentatia unei femei si 'daca iti pui o curelusa ceva, tot lookul se poate schimba'. si in momentele astea de mare intensitate in capul meu cineva urla 'error! error!!'
asa...apoi a urmat un tip, dupa care salivam cand eram in liceu, care intre timp s-a transformat in cel mai mare drogat din fagaras, care avea singura parte ok, si anume era bun in draci...la toate cele 5 sau 6 intalniri pe care le-am avut nu reuseam sa scap de gandul 'oare de ce m-am legat eu la cap cu asta?'
as mai avea si altele de povestit, numai ca nu vreau sa ma mai gandesc ca ma deprim. as putea sa scriu o carte cu toate experientele de cacat pe care le-am avut in materie de dates...

breathe

vai cate am de povestit, cate s-au intamplat, ce lucruri minunate am facut, oh vai! lucruri minunate care se concretizeaza in...nimic!

• m-am mutat din nou la bucuresti cu surle si trambite...de fapt cu ploaie si aglomeratie, dar am trecut cu bine si peste astea.
• am stabilit si tema (angoasele vietii de zi cu zi) si profesorul de licenta, lucru care ma mai linisteste un pic.
• voi pleca vineri acasa, dupa doua saptamani de zacut in aceeasi camera 113, spre un minunat chef la cabana, unde imi voi sarbatori cei 21 de ani neimpliniti. happy, happy, joy, joy!
• am ascultat The Knife in draci, lucru care m-a mai binedispus intr-o oarecare masura
• va urma un post despre Grecia, care e o tara minunata...m-as muta acolo, pe un sezlong la soare, cu un coctail albastru cu umbreluta alaturi

acesta a fost un post despre nimic, ceva asa...ca sa fie. imi cer scuze.

thassos, 2007, un vis :)

Stela la marea egee :D

sex and drugs and complications...

m-am saturat. stiu ca suna foarte cliseistic dar as vrea sa plec undeva, fara mesaje de noapte buna, fara mesaje de disperare la momente mai mult sau mai putin imbibate in alcool.sa plec undeva unde sa o iau de la capat. alti oameni, alte fete, alte numere de telefon, alte obiceiuri. sa nu-mi fie rusine cu ce fac, ce spun, unde merg, ce mananc. sa nu fie nevoie de tertipuri, ocolisuri si ascunzisuri. sa nu te enervezi daca il vezi cu alta pentru ca nu o sa fie nici o alta si nici un el.
ideea principala e ca nu mai vreau complicatii. totul sa fie alb si curat. de fapt curat. asta e cuvantul. sa nu ma mai simt imorala daca fac o chestie sau alta. cred ca raspunsul ar fi sa nu le mai fac. si nu stiu daca pot sa nu...
maine dimineata probabil ca lucrurile nu or sa mai fie asa de grave sau complicate, dar acum simt ca imi cade cerul in cap. m-am saturat de perfectionisti, indecisi, ratati, plangareti. m-am saturat pana si de drogati. e mult peste puterile mele de a-i suporta pe toti. si cu toate astea ii caut...sau ei ma cauta pe mine. cum sa scap de ei daca nu stiu sa spun nu atunci cand e cazul? de fapt pentru oricine e foarte usor sa intoarca spatele si sa plece dar daca eu insist? insist pana la disperare, dezvolt obsesii adevarate, nu-i las sa plece, ma agat cu unghiile de tot ce prind. si pana la urma toti cautam complimente la adresa noastra. pe oricare dintre noi ne flateaza un cuvant frumos spus la momentul potrivit. si atunci ne pierdem mintile. 'ce bine mirosi', 'ce frumoasa esti azi', 'n-as mai vrea sa se termine clipa asta niciodata', 'te iubesc', 'noapte buna', 'o sa fiu intotdeauna aici cand o sa ai nevoie'. cui nu-i plac vorbele astea?
da...mi-am pierdut mintile undeva pe drum. sper doar sa le gasesc, imbunatatite cumva...

seven years has gone so fast

Summer has come and passed
The innocent can never last
wake me up when september ends

like my fathers come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when september ends

exact asa a fost. sapte ani au trecut asa de repede, pe nesimtite. nu ma asteptam ca ceva sa mai fie ca acum sapte ani, si totusi, este. e exact la fel. cu noi tinandu-ne de mana, uitandu-ne la stele. cu scrisori in limbi in care ne e greu sa gandim, dar am reusit totusi sa ne facem intelesi. acum sapte ani a inceput ceva, ceva ce eu credeam ca s-a sfarsit. se pare ca a fost un inceput destul de serios daca mai dureaza pana acum, si fara ca eu sa-mi dau seama :D
daca sunt cuminte si am rabdare, cine stie ce-o sa se mai intample peste sapte ani :)

skin on skin

vreau! asta e verbul la ordinea de zi...imi doresc nopti fierbinti, cu muschi incordati, piele, soapte. dimineti dulci de dupa. buze uscate de prea multe saruturi, burice de degete, urechi muscate...
nu mi-am propus sa se intample asa, dar nu-mi mai pasa. deloc. nu ma mai intereseaza. pe scurt...mi se rupe. de tot si de toate. eu imi doresc, si altceva nu mai conteaza pentru mine. unele persoane ar putea sa se simta ofensate, sau sa nu le convina chestia asta, dar mi-a ajuns pana in gat sa-mi pese excesiv. gata....o sa urmeze o perioada de nepasare toatala. stiu ca n-o sa dureze la nesfarsit, dar atat cat o sa dureze vreau sa o savurez. nu vreau sa-mi mai fut creierii cu toate porcariile. de fapt nu vreau sa-mi mai pericliteze nimic sanatatea creierilor mei. o sa urmeze un an greu, si mai am de savurat aproximativ doua luni de nepasare totala si n-as vrea ca nimeni si nimic sa ma impiedice sa fac asta. si de fapt nici nu stiu daca imi doresc sa revin la ceea ce a fost inainte.
asa ca vreau...vreau soapte (din nou) care sa ma faca sa tremur atunci cand sunt spuse, vreau o lumina difuza intr-un colt, si o tigara buna savurata. imi doresc sa ascult smokecity intotdeauna si sa nu mai am ganduri negre. sa imi pese de mine. sa ma las in voia dorintelor. sa fac ce-mi spune inima nu altceva sau altcineva. sa nu ma mai gandesc la consecinte, sa fiu iresponsabila si sa nu-mi reproseze cineva lucrul asta. da!

i wanna steal a piece of time...

a trecut prea mult de la ultimul post. n-am nici o scuza. chiar daca spun ca aproape in fiecare seara, in pat, m-am gandit la cum ar incepe postul pentru ziua de azi. si gaseam niste fraze atat de dragute si de diafane ca ma uimeam pe mine insami...
in vacanta nu s-a intamplat absolut nimic. am planuit diverse iesiri, evident n-am iesit nicaieri in afara de cateva zile amarate la strand. macar atat. acum planuim o excursie in grecia, la sfarsitul lui septembrie. de data asta nu avem cum sa scapam, trebuie sa mergem, mai ales ca am platit deja avansul :)
nu fac nimic toata ziua si uneori am remuscari si mustrari de constiinta. doar uneori. cand devin dureroase mai fac niste exercitii la germana si imi trece. in rest ma uit la friends si is extrem de fericita ca am ajuns la seria 5...joy, joy!
n-am o dispozitie de scris. e foarte ciudat, in mintea mea totul e demn de a fi pus pe hartie, sau ma rog ecran, intr-o forma mai palpabila. dar cand ma apuc propriu-zis de scris, totul se pierde. e ca atunci cand invatam pe rupte inainte de un examen sau de bac, si aveam impresia ca daca o sa deschid gura o sa iasa totul afara...

mi-e dor...

i carry it, your heart. i carry it in my heart...

stiu ce sunt. sunt o femeie care are rabdare. astept...daca peste zece ani o sa te hotarasti sa bati la usa mea eu o sa-ti deschid zambind. pentru ca iert dar nu uit. nu uit pentru ca nu pot. nimeni nu uita. nimeni nu poate sa uite. as vrea sa pot sa iert si sa uit. o data cu iertarea mea sa vina si stergerea amintirii neplacute. dar nu se poate. e inevitabil sa ma framant si sa-mi fac probleme, dar cu toate astea iert. si mai apoi reflectez. s-ar putea spune ca iert inainte de toate, si lucrul asta ar putea fi adevarat. nu se intampla de fiecare data la fel, dar de cele mai multe ori iert. asa ca astept, iert si imi aduc aminte. tot peste zece ani daca o sa te hotarasti ca vrei sa vii cu mine o sa ma gasesti tot asa, in toiul unei amintiri, dar o sa poti spune ca ai constiinta impacata pentru ca te-am iertat. si tu n-o sa stii niciodata...si poate asta e raspunsul. n-o sa vezi niciodata gandurile mele de aici. si asta e bine, pentru ca, in afara de gandurile astea ti-am oferit tot, tot...m-ai fi lasat lipsita de orice daca ai fi acceptat oferta mea de atunci. cred ca e mai bine ca nu ne-am complicat prea mult vietile si am lasat totul sa se destrame. dar presimt ca in loc sa ni le fi complicat atunci, cand era mai simplu, stiam mai putine, fiecare dintre noi, incercam si facem tot posibilul sa le complicam acum, sa intram in labirinturi de cuvinte din care nu putem iesi, intelesuri duble, metafore complicate, intrebari retorice sau lasate inadins fara raspuns...cred ca am face bine sa ne potolim. sau...sa riscam?

ochelarii portocalii si the butterflies...i so love them (both)
thanx

m-am indragostit de tricoul asta ...tocmai azi cand se termina the sales la threadless. but then again, asta e viata.
mai am 2 examene, as putea sa spun teribile dar as fi un pic departe de adevar. in comparatie cu alte facultati nimic de la noi nu e teribil. ma simt mai relaxata cu cererea de licenta semnata, si tema in curs de stabilire. cand o sa fie titlul in forma finala o sa-l comunic si lumii. o sa fie o surpriza :P
vreau acasa badly. n-am mai fost de o luna jumate, tocmai mi-am batut recordul personal. joi era sa mor de depresie si de dor de acasa dar azi e totul bine...

micile bucurii ale vietii...not!

as vrea as incep cu o explicatie. in sesiune locuiesc mai mult sau mai putin singura. mai mult pentru ca sunt doar eu in camera asta de camin, mai putin pentru ca in camera alaturata de pe modul stau toate cele 4 fete plus prietenul uneia dintre ele. pe modul avem doua bai, una pentru fiecare camera, deci, date fiind cele spuse mai sus, eu folosesc baia mea, ei/ele folosesc baia lor. asa ar fi normal. de fapt asa imi place sa cred ca ar fi normal. asa...acum ca lucrurile sunt clarificate o sa povestesc ce s-a intamplat. (din pacate nu e o intamplare prea...delicata, asa ca cei mici sau slabi de inger sa isi acopere ochii) intr-o zi saptamana asta, cald afara, aproximativ cald in camera. miezul zilei. ma duc la baie sa fac dus. nu bat la usa, pentru ca, nu-i asa, e baia mea proprie, de ce as bate la usa. intru. si descopar....adica il descopar pe individu prieten al colegei de modul, stand pe buda nestingherit. (presupun ca era vorba de number 2, in povestire este implicata si duhoarea) si ghiciti ce striga, nervos acest personaj...ocupat!!! cum adica ocupat?! in conditiile in care are baia lui, sa-si rezolve treburile acolo, nu la MINE in baie! s-a inteles? nu a fost imaginea pe care mi-as fi dorit sa o vad, adica nu mi-as fi dorit sa vad o imagine asemanatoare niciodata, niciodata i say! partea proasta e ca apoi s-a comportat ca si cand nu s-a intamplat nimic asa ca acum trebuie sa bat la usa atunci cand imi doresc sa intru in baia mea, proprie si personala. in condtiile in care sunt singura, doar EU ar trebui sa folosesc baia aia!
trecand la alte lucruri mai putin puturoase...relatiile dintre oameni incep sa devina din ce in ce mai ciudate. n-o sa dau nume, o sa povestesc doar i situatie ipotetica. sa zicem ca exista o relatie intre un el si o ea care dureaza de 2 luni. toate sunt bune si frumoase, ei se inteleg de minune pe toate planurile. bineinteles, exista si mici probleme peste care s-a trecut insa. intr-o zi (cu soare) ea ii marturiseste lui ca ii e foarte dor de mare, ca n-a mai fost de mult si nici nu e sigura ca va merge in viitorul cat de cat apropiat. lui ii e la fel de dor de mare, cu toate ca el a vazut-o, chiar de curand. trecand mai departe, seara, el ii tremite un minunat mesaj prin care o anunta ca pleaca la mare cu doi dintre prietenii lui, prieteni fara obligatii. n-o intreaba daca vrea sa vina, mesajul i-l trimite doar in scop informativ, sa o anunte ca el pleaca. ei, in cazul asta...ce ar putea sa faca ea? sa se enerveze ca el e atat de prost ca nici nu isi da seama ca ei chiar ii e dor de nenorociata aia de mare, si ar fi plecat cu el in secunda doi daca ar fi intrebat-o? sau sa stea calma, convinsa fiind ca nu prea merita sa-si dea osteneala cu un om care nu prea stie ce dorinte are ea? eu, de exemplu, as fi in prima situatie, m-as fi enervat, as fi si plans evident. ea in schimb e intr-o stare cam indecisa...au inebunit toti...
asa ca o concluzie...sesiunea pana in acest punct e ingrozitoare. examenul de ieri a fost ok, ne-am prezentat nenorocitu ala de proiect cat mai 'prezentabil' cu putinta. tema de licenta e in curs de stabilire. proiectul pentru maine e gata, asa ca imi voi petrece ce a mai ramas din aceasta minunata zi de duminica cu nasu in carti si in paginile de net, cu capul plin de Uniunea Europeana, Orientalism, Balcanism, Identitate nationala si europeana (if there is such thing as identitate europeana)

sunburn

sunt plina de spume. facultatea noastra e minunata in timpul anului si absolut idioata in sesiuni. as vrea ca macar o data (!!!) la inceputul sesiunii sa stim datele examenelor si ele sa nu se mai modifice pe parcurs. as stiu sa-mi fac un program. care sa ramana acelasi pentru numele lui dumnezeu!!! toate planurile mi-au fost date peste cap azi cand, evident, un examen si-a schimbat data. asa ca nu mai e pe 8 iunie, e pe 12. de ce? cine a hotarat chestia asta? din moment ce la seminar am stabilit o data impreuna cu profesorul, de ce unii (habar n-am cine, pacat, i-as fi injurat) se trezesc sa schimbe data? am acceptam ca am inghesuit toate examenele in prima jumatate a lui iunie. am acceptat ca ultimul e pe 19, cand putea sa fie pe 25 sau cand se termina sesiunea, am acceptat si sesiunea trecuta sa dam examenele unul dupa altul, cand se intampla acelasi lucru, aveam timp cat incapea. dar dat fiind faptul ca afara e mult prea cald, si nervii sunt intinsi la maxim, de ce sa facem lucrurile si mai de cacat fata de cum sunt ele de fapt? sunt asa de nervoasa ca imi vine sa plang...voi lua un extraveral.

later edit: cu redactarea stau cam prost oamenii. astfel unei serii intregi i s-a ridicat tensiunea la cote ingrijoratoare si apoi a scazut la valori normal in decurs de 10 minute. o sa murim de accident vascular eventually daca se mai joaca astia asa cu noi...

what should i do, i'm just a little baby...

a fost un weekend pe care l-am savurat abia la sfarsit. ceai si proiecte, somn si vise, carti si ploaie.
proiectul despre locurile memoriei unei natiuni m-a facut sa ma intreb ce ne face sa avem asa ceva...locuri ale memoriei nationale. nu prea am scris eu despre probleme din astea universale si palpabile intr-un fel. oricum, lucrarea mi-a luat cam jumatate de zi asa ca nu mai discutam despre ea.
o sa urmeze a patra saptamana la rand cand stau in bucuresti. s-ar putea (si e mai mult ca sigur) ca imi voi bate recordul personal de 5 saptamani de stat aici. nu mai plec pana la sfarsitul sesiunii, adica voi mai fi prin preajma inca vreo luna sau asa ceva. cu toate astea, anul asta n-o sa mai stau un minut in plus fata de cat e necesar. a doua zi dupa examen o sa plec acasa sa savurez vacanta, uitata intr-un sezlong undeva. n-as prea avea motive de oboseala, sau sa visez la odihna pentru ca anul asta nu prea am facut mare lucru, dar simplul fapt ca traiesc aici, departe de casa, de copilarie si de viata mea de acolo ma oboseste (bine, nu ma surmeneaza, m-am obisnuit cu viata de aici, dar acasa e placut mai tot timpul) oricum, viata asta de frecat menta in continuu nu va mai dura mult. am eu o presimtire. va trebui sa incep sa-mi fac probleme cu restanta din toamna, cu licenta, mai apoi cu masterul, slujba, cariera, viata copii....lucruri de genul asta. si toate astea incepand cu anul viitor. presimt ca o sa fie foarte 'placut', si cum eu nu stiu sa fac fata prea bine stresului...sper doar sa fie bine. atat.

who wants to live forever?

nu se poate sa stergem ziua de azi din calendar? nu are absolut nici o semnificate si nu imi doresc sa impovarez si mai tare calendarul cu 'zile in care nu am facut nimic'. asa ca cel mai bine ar fi sa o stergem...da!

i'm a thief and a witch...

am stabilit, o sa fiu calma. adica, de obicei nu sunt altfel decat calma, dar ma macin pentru niste lucruri minore. n-o sa-mi mai pese de ce nu se intampla anumite cehstii, de ce se intampla altele, o sa le iau pe toate asa cum sunt. trebuie.
in alta ordine de idei, astia de la facultate sunt nebuni. se pare ca o sa terminam cu sesiunea pe 8 iunie, in conditiile in care, in mod normal ar trebuie sa dureze pana pe 29 iunie! but then again, o sa iau lucrurile asa cum sunt! da!
pe 1 mai a implinit blogul 2 ani. joy and happiness. tatuajul a implinit un an la un moment dat luna asta. motive de bucurie din nou.
promit ca o sa scriu mai mult. nu stiu de ce n-am mai scris de fapt. imi place dar n-am mai avut chef...cred. oricum, a fost o perioada cand am facut bine, nu binisor, nu ok, ci bine. a full and round 'bine'. din aia mi-am propus lucrurile de mai sus. sper sa continue starea asta de bine.

Poate ca ma viseaza cineva (Ana Blandiana)

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

this ain't a game of kiss and tell...

de ce ii facem sa sufere pe oamenii care ne iubesc? de ce suntem nehotarate? ce asteptam? nu mi-a trebuit decat un moment de slabiciune si acum mi se pare ca s-a stricat totul. stiu ca tu stii. poate tu stii prea multe de fapt si asta e problema. oricum, ideea principala e ca imi pare rau. n-am vrut sa te dezamagesc si nici nu vreau sa te frec cu toanele mele.
cu toate astea ne purtam mai frumos cu cei care nici nu ne baga in seama, cu cei carora le e teama sa ne priveasca in ochi macar, cu cei care nu stiu sa isi asume niste riscuri. ne framantam pentru niste probleme minore, care nu merita atata atentie din partea noastra. de ce nu ma suna? oare cu ce am gresit? n-am fost destul de draguta/spirituala/amuzanta? de fapt ar trebui sa lasam chestiile astea efemere in pace. probabil ca nu suna pentru ca ii e frica. probabil ca din cauza ca totul a iesit prea bine si tu ai fost deosebit de draguta/spirituala/amuzanta...dar sa nu ne umflam prea mult in pene. doar suntem asa cu cei care nu merita de fapt. normal, fetelor bune le plac baietii rai si oricat de cliseistic ar suna tind sa cred ca e foarte adevarat...din pacate.
in alta ordine de idei viata e destul de cacacioasa in 113 de la etajul 1. mai ales cand ploua afara.

it's a chain reaction...

nu mai pot sa dorm calumea noaptea. adorm cum trebuie abia spre dimineata. si dat fiind acest fapt nu ma pot rezi sa ma duc la scoala. adica...facultatea a inceput de vreo 3 saptamani si eu am fost doar de vreo 5 ori maxim pe acolo. si sufar, si am remuscari si procese de constiinta...
in rest ma enerveaza toate lucrurile pe care nu le fac. nu-mi cumpar haine pentru ca nu gasesc nimic care sa-mi placa. de fapt problema e ca nu am chef si rabdare sa ma uit la absolut fiecare bucatica de material dintr-un magazin. viata e cat se poate de monotona. de cand am internet in camin parca nici nu mai folosesc telefonu. deprimant...
mi-am petrecut seara de vineri stand singura in camera mea, ascultand melodii de laba asidua (n-am gasit alta rima) si bineinteles plangandu-mi de mila...ar trebui sa gasesc o modalitate sa incetez cu cacaturile astea. de fapt asta fac de cand m-am intors din vacanta prelungita. ma gandesc ce naiba sa fac sa ies din starea asta de nenimic in care ma gasesc de o vreme buna...si nu gasesc nici o solutie...

hello world, this is me...

Read my VisualDNA™ Get your own VisualDNA™

o happy day. in camin merge netu. acesta este oficial primul post scris din camera mea de camin, mirifica 113 de la etajul 1. si netu merge, chiar merge! ii un miracol. poate n-ar trebui sa-l ridic atata in slavi ca cine stie cum se razgandeste...
mai multe din viata mea minunata (right) intr-o insemnare viitoare...sper.

in vacanta asta m-am certat un pic cu ai mei. ma rog, un pic e putin spus, ne-am certat mai rau, in principiu din cauza mea pentru ca sunt o scorpie. eram nelinistita din cauza ca imi era frica din motive pe care nu o sa le expun acum aici dar care se refera la viitor (al meu) si, intr-un moment de izbucnire le-am marturisit ca nu vreau sa ajung ca ei. exista o perioada, acum cativa ani cand nu o duceam prea bine (sau cel putin asa aveam eu impresia). atunci mi-a venit mie ideea asta, ca nu vreau sa ajung ca ei, nefericita cu locul meu de munca, traind undeva, intr-un oras uitat de lume, fara nici un fel de activitate in afara de locul ala de munca infect. dar a trecut timpul, ei nu mai au locurile alea de munca si mi se pare ca sunt si putin mai fericiti. numai ca eu in momentul in care le-am urlat ca nu vreau sa ajung ca ei nu ma mai gandeam la asta. mie imi ramasese in minte ideea aia de acum cativa ani. si n-am stat sa ma gandesc inainte sa le marturisesc un lucru care acum nu e tocmai adevarat. stiu ca i-am ranit, si poate ca nu or sa uite prea usor, dar in momentul ala ma asteptam sa cada cerul pe noi. ma asteptam sa planga, sa se isterizeze (aveau si de ce).dar nu. mi-au spus ca nu sunt complet nefericiti cu viata lor. mi-au povestit povestea lor cu mine in rolul principal si am inteles ceea ce ei intelesesera de mult. e adevarat, puteau sa traiasca si mai bine, sa avem mai multi bani, ei sa aiba o viata plina de prieteni si iesiri si concedii la mare. dar in schimb o au pe asta, care in fond nu e asa de rea.
bineinteles, acum imi pare teribil de rau pentru ca le-am zis ce le-am zis (n-am mai discutat despre asta de atunci), nu le-am explicat ca le-am spus o idee de-a mea care acum s-a schimbat, sper sa inteleaga ca n-am vrut.

goodbye sweet romance, i am flying away now...

iar am ajuns intr-o dispozitie din aia de facut liste cu ce-mi doresc...asa ca here goes:

• perdele portocalii (ca sa-mi pot indeplini o data toate visele si fanteziile)
• borcanul cu gem de capsuni de la bucuresti
• sa nu-mi mai fie frica
• ceva cu miros de vanilie
• sa pot umbla in balerini fara sa-mi fie frig
• sa pot efectua operatiunile vopsit/spalat pe cap/intins parul in maxim 20 de minute. (altfel imi ia cam 2 ore, daca nu si mai mult) *oare de cand am devenit eu asa 'into my hair?'*
• sa descopar niste muzica frumoasa, alta decat ce am ascultat non stop vacanta asta (urma, smokecity, todora enache)
• o viata sociala
• soare
• sa fie dimineata
• o pereche de blugi cum nu s-a mai vazut (adica sa-mi placa si mie)
• o pereche normala de boxe
• casti cu microfon
• sa nu-mi mai fie frica (stiu, am mai zis asta o data da chiar imi doresc mult lucrul asta)
• sa am cu cine iesi la o cafea/suc dimineata...ador dimineata

of...
p.s. asta e postul cu numaru 100. happy, happy, joy, joy.

te-ascund intre coaste ce dor...

am reusit. s-a terminat sesiunea. acum pot sa-mi incep linistia viata de senzatii, soapte, vise, miresme. postul asta nu o sa fie despre examenele care au trecut, sau despre notele pe care le-am luat sau nu. o sa fie despre fum, despre umbre, despre portocaliu.
mi-as dori sa fie vesnic sambata dimineata, sa-mi pun ochelarii pe nas, perdelele portocalii sa-mi gadile usor gleznele, de undeva dintr-un colt sa se auda smokecity sau teodora enache, sa miroasa usor a vanilie si afara sa fie soare. si eu sa nu fiu singura, sa fii si tu acolo, iesind din negurile tale si mi-as mai dori sa intrii si tu in portocaliul meu. si sa nu te mai gandesti la nimic altceva.
daca as fi in masura sa dau sfaturi ti-as recomanda sa pleci de aici. inteleg, e un oras minunat, imi place si mie sa vin aici, dar nu e un oras unde poti sa traiesti in adevaratul sens al cuvantului. asa ca pleaca de aici! chiar daca tu o sa alegi sa nu vii cu mine eu o sa fiu fericita. dar daca o sa plecam separat, fiecare cu viata mea, tu nu o sa mai ai portocaliu, si vanilie, si soare si dimineata, asa ca gandeste-te...cum ar fi mai bine?

take this life...

oh c'mon...acest weekend am fost singura...singura i say! n-a vrut nimeni sa vina, toata lumea are de invatat, cacaturi, prostii. asa ca am invatat, tot weekendu! inclusiv sambata seara...si,of...era sambata seara!
asa ca dupa aceasta minunata incursiune la net ma voi indrepta din nou spre camera mea, sivoi reveni la invatat...o,da!

rupta e din cer si mandra ca o stea :P

am reusit sa ma loghez...o happy day!
si acum, cand am reusit sa ma loghez nu-mi mai trec prin cap decat ganduri despre sesiune, si mi-am propus sa nu aberez pe tema asta...of
asa, pe 26 am primul examen stabilit. sociologie politica cred...materie la care pot sa stau flexata. in schimb am sesiunea asta un minunat examen la statistica care imi da dureri de cap deja. cred ca intimpul examenului voi muri cu siguranta.
sper din tot sufletul ca pana incepe sesiunea sa am net in propria mea camera. promisiuni oricum exista. doamne ajuta!
am iesit in oras, nu pot sa cred. am luat-o pe andre de o aripioara si am iesit in fire. am topiat, ne-am alcoolizat un pic si ne-am distrat. bineinteles ca ne doream si noi sa ne holbam linistite la cineva/ceva dar nu a fost posibil. nu mai exista prezente masculine notabile in bucuresti. dezamagitor...
si acum voi reveni la termenii mei de antropologie, si la distractia infinita de la noi din camera. o da.

dance me...to the end of love...

m-am tot gandit sa fac un fel de remember 2006. poate daca o sa scriu ce am facut efectiv o sa-mi schimb parerea despre anul asta. momentan mi se pare ca a fost un an de cacat. Asa ca…here goes…

• anul a inceput cu sesiunea…cred. Inainte de examenul la psihologie sociala am fost la concert vita de vie, foarte frumos, foarte frumos indeed. Primavara care a trecut am dus-o intr-o depresie continua, am mai citit acum din insemnarile mai vechi si mi-am dat seama cam cat de distrusa am fost. Nu-mi mai aduc aminte mai nimic de atunci in afara de faptul ca pe 26 aprilie am inceput lunga relatie din viata mea. Poate, la un moment dat o sa scriu un post si despre asta. Acum nu ma simt in stare sa expun pe tapet tot ce s-a intamplat…
• apoi a fost momentul litoralul romanesc de 1 mai. Am si o insemnare despre asta. Total neinteresant. Oameni neinteresanti, cu care nu am avut si nici nu am nimic in comun. In afara de andre bineinteles.
• Pe 20 si ceva mai mi-am facut tatuajul. Momentul de senzatii tari de anul trecut. :P
• Luna iunie a fost plina de sesiune, caldura, am fost lipicioasa, transpirata, nervoasa, obosita, pe scurt, vai de capul meu.
• Dupa penultimul examen am plecat acasa, ca sa particip la minunata nunta din familia noastra. Am strapuns piepturile tuturor cu floricele, a fost minunat.
• Cand, intr-un tarziu s-a terminat si sesiunea, am fost la deftones…si despre asta am o insemnare. Nu mai am cuvinte in schimb sa mai descriu cum a fost. Maretul eveniment al anului 2006.
• Dupa deftones am plecat acasa, si aici a inceput lungul sir de probleme ale cuplului. Habar n-am ce s-a intamplat…toate problemele m-au depasit total.
• Am fost impreuna la placebo. Si aici o fost foarte fain, exceptand faza cu taxiurile la ora 11:30, de care nu vreau sa-mi aduc aminte. Si patul ala incomod…si drumul inapoi spre casa, de la bucuresti…
• Tot in vacanta de vara am fost in practica la tismana. Suuper tare. O saptamana de chill out.
• In august am fost la mare. Precum niste batranei ne trezeam la 10, stateam pe plaja pana la 12, mancam, ne intorceam pe plaja la 3 jumate 4 si eram in camera inapoi pe la 8.am avut vreo doua tentative de alcoolizare incununate de succes si inca vreo doua insuccese la capitolul asta.
• Episodul timisoara a fost, cred, cel mai reusit. Doua saptamani m-a durut la basca de absolut tot. de cand a plecat bia la timisoara nu cred ca am mai stat asa de mult impreuna. Of…
• Am fost cu cortul in plaiu foii vreo 3 zile, in care ne-a plouat de n-am mai stiut de noi, asa ca nu mai are rost sa povestesc cu lux de amanunte.
• Si a inceput minunatul an universitar. A inceput cu o saptamana in care am fost homelessa si am locuit la andre, ce-a de-a doua andre de fapt. Am fost in apartamentul ala, timp de o saptamana trei andree, christa si eu. Foarte dragut.
• Si m-am mutat si in camin. Nu vreau sa ma mai gandesc cum a fost la inceput. Am citit trei carti de plictiseala. Acum e super bine. Chiar imi place. Despre aventurile din modulul 113-114 in alta insemnare insa :D
• Pe 20 octombrie daca nu ma insel am fost la interviu la boomtv. Am luat interviul si am inceput sa lucrez de pe 1 noiembrie. Mare greseala, foarte mare greseala. Si acum mai am cosmaruri cu call centerul ala.
• Intre timp, pe 24 octombrie, am implinit mirifica varsta de 20 de ani, prilej de marete bucurii pentru clan. Vai, dar cat de frumos.
• Pe 26 noiembrie ne-am despartit…dupa exact 7 luni. Nu stiu ce nu a mers…nu mai vreau sa ma gandesc de fapt…
• Pe 4 decembrie mi-am inaintat demisia si 17 decembrie a fost ultima zi de lucru. Happy, happy, joy, joy.
• Am mai avut aproximativ 4 zile de mers la scoala si predat priecte, prezentat in fata unui amfiteatru plin, plin lucrarea despre civilizatia romana sateasca, reinceput cartea despre dictatul de la viena, facut referat despre miscarea legionara si late chestii nesemnificative
• Joi, pe 26 decembrie am plecat in sfarsit acasa. Oh happy day. Dupa vreo 4 zile de iesit in club, si chefuri am cazut rapusa la pat (asta e…neobisnuinta). Inca 4 zile de zacut.
• De revelion a fost un mare cacat, dar spre sfarsit s-a mai redresat, asa ca am ajuns acasa ieri la 11 jumate. Aceeasi persoana care ne-a salvat revelionul acum 2 ani, l-a salvat si anul asta, asa ca pe aceasta cale ii multumim
  
• Aseara ar fi trebuit sa fie minunat, magnific si de vis dar n-a fost asa ca am stat acasa, eu si andre, si ne-am uitat la un film cu harisson ford. Of…
  

Asta a fost anul 2006…in 22 de puncte…si tot ce am de zis acum, la inceput de 2007 este…of…

and you can't fight the tears that ain't coming...

ma gandeam uneori cum putem sa dormim. adica eu personal nu inteleg cum pot sa dorm cu atatea ganduri in cap, cum pot sa le dau la o parte ca sa visez, cum pot sa le uit pentru cateva ore(din ce in ce mai multe acum) pentru ca apoi sa le iau de la capat, cu si mai multe idei, si mai multe zbateri de memorie. nu inteleg. poate ma gandesc la asta si din cauza ca in ultima vreme ma gandesc la asta inainte sa adorm...
in alta ordine de idei maine dimineata voi fi in accelerat cu destinatia fagaras. oh, happy day. de cand a inceput facultatea am dus-o relativ prost, nimic nu a mers cum trebuit, but then again de obicei nimic nu merge cum trebuie. dupa ce o saptamana am fot copilul strazilor(bine, exagerez), m-am mutat in camin unde nu se poate face nimic. apoi m-am angajat (mare greseala) si asta a fost inceputul sfarsitului sanatatii mele mintale. am lucrat o luna si jumatate dupa care mi-am dat seama ca nu se ma poate si o sa o iau razna cat de curand si mi-am dat demisia. am luat un salariu la care nici nu vreau sa ma gandesc pentru ca e demult cheltuit. si acum, ca o minunata cireasa rosie si suculenta pe un tort deja uscat vin sarbatorile. o da, ce fantasmagoric o sa fie. voi sta imbracata n fusta mea cea noua, incaltata in cizmele mele de domnisoara in varful patului si ma voi uita la televizor. ce placeri nebanuite o sa-mi ofere chestia asta. macar plec acasa. nu mai cheltui bani si o sa dorm in patul meu. atat.(punct)

of doamne...s-a intamplat irealul. acest post este primul post de la mine din camin. de pe hol e adevarat, in miros de prajeala. dar macar e la 3 secunde de camera mea. pana cand o sa ajunga cu adevarat IN camera cred ca mai dureaza. mai am 3 zile de lucru si gata. maine, poimaine si duminica. saptamanile astea care au trecut nici macar nu le-am simtit. n-am inteles nimic din weekenduri, din viata in general. am dormit, m-am trezit, am plecat la servici, am dormit, m-am trezit and so on...nu mai stiu ce sa fac in continuare. se anunta o vacanta foarte...statica sa zicem. revelionul presimt ca il voi petrece in pat, cu televizorul aprins poate...si nu sunt atat de deprimata din cauza asta pe cat ma asteptam.
se pare ca oricum postul asta e in pericol sa se piarda in neant. promit ca o sa postez mult si frumos despre ce s-a mai intamplat, omitand bineinteles amanuntele picante despre minunatul meu fost loc de munca...cu toate ca...ma mai gandesc:>

este ora 6:23 si sunt la servici. am vaga impresie ca voi muri daca nu ma trnatesc in pat imediat...deci voi muri. totusi...in caz ca nu se va intampla asa ceva. peste o saptamana voi fi din nou libera ca pasarea cerului. cu demisia aprobata. of...

tagged

tot andrei vrea sa stie despre fagaras. so here goes again:
3 locuri care imi plac: pe scari in fata blocului, cartierul florilor, la mine in balcon
3 locuri care nu-mi plac: tigania din cartierul combinat, cartierul de la gara (habar n-am cum ii zice, probabil ca garii) si tot ce imi aduce aminte ca e un loc uitat de lume, unde niciodata nu se intampla nimic
3 locuri unde ies cu prietenii: 5th avenue, d&c...si atat. doamne ce oras mic avem!
3 chestii pe care un strain nu le-ar intelege la fagaras: faptul ca cetatea din centru e intr-o stare deplorabila si deloc exploatata, cersetorii din centru, domo langa flanco, vizavi de rombiz (sau tocmai chestia asta ar intrlege-o?)
cel mai de fite cartier: sa fim seriosi...centru 1?
cel mai urat cartier: combinat...cred
n-am prea inteles eu de ce cineva ar vrea sa stie lucrurile astea despre fagaras. ii minuscul. practic nici nu conteaza.

mai ramai putin

m-am mutat cu surle si trambite in minunatul camin p8 din si mai minunata regie. da, e curat si frumos pentru ca e nou, nu pentru ca ar fi fost cine stie ce ingrijit. inca asteptam mese, scaune, etajere, chei la usi, net si alte chestii trebuincioase traiului. e minunat sa poti tasta la propriul tau comp, intr-o camera cu birou si covor pe jos.
cred ca de data asta povestirile din camera 113 de la etajul 1 (da, am evoluat) nu or sa mai fie atat de picante dar sper din tot sufletul sa fie mai dese. saptamana viitoare la un moment dat acest calculator va fi transportat cu tot tam-tamul de rigoare in capitala spre a-mi servi drept companion pentru anul universitar 2006-2006. in rest e mare plictiseala. la scoala si acasa. am terminat terminat portretul lui dorian grey, si sunt aproape gata si cu jane eyre. foarte frumoasa carte. am citit-o pe nerasuflate. am reusit performanta de a citi aproape 100 de pagini din 'sinconismul european si cultura critica romaneasca" de badescu. groaznic. am trecut prin chinurile facerii pana am reusit sa inteleg ceva din ea. culmea e ca profu e un om chiar normal, care preda cursuri normale, ce-i drept cam pline de informatii totalmente noi si numeroase, care nu pot fi asimilate tocmai cum trebuie intr-un curs de o ora jumate.
saptamana asta...am incercat sa ma tin de cursuri. joi am mers la interviu la boom tv pe calea floreasca, azi dimineata m-au sunat sa-mi zica ca 'i got the job' si saptamana viitoare sa ma duc sa semnez contractul. happy, happy, joy,joy.
acest minunat sfarsit de saptamana va fi incununat de sarbatorirea celor 20 de ani ai mei, inca neimpliniti, dar familionul a zis sa profite de situatie dat fiind faptul ca marti aka 24 octombrie o sa fiu in bucuresti.
n-am trait nici un sentiment iesit din comun si am reusit sa racesc. am beneficiat de bunavointa unora si acum am firgider. hi.hi. in restul timpului care imi ramane intre citit porcarii pentru scoala, beletristica minunata, scoala si bere ma conversez cu muncitorii care se perinda pe la noi prin locuinta astfel incat unii au ajuns sa-si puna mainile in cap si sa exclame 'iarasi tu!' cand eu le deschid tacticoasa usa modulului. asta e, pana nu-mi vad camera locuibila nu o sa scape ei de mine. am zis, am spus.

in sfarsit am reusit sa ma mut. doamne ajuta. acum mai trebuie sa-mi fac rost de o masa, de un scaun si in rest totul e bine. ieri am desfundat canalizarea din baie cu propriile mele manute, sunt un geniu. pana saptamana viitoare o sa-mi aduc compu de acasa si o sa fie minunat. chestia asta cu mutatu imi acapareaza toata imaginatia. o sa fac tot ce trebuia sa fac, promit. peste 2 saptamani fix implinesc 20 de ani...ah cat de minunat

what am i to you?

cred ca sunt trista...ieri am fost un pic cu gandul prin alte parti, dar azi pot spune cu siguranta ca sunt trista. n-am un motiv anume. sunt pur si simplu trista. e o stare din aia cand afara ploua, si eu stau si numar picaturile de ploaie, si fumez si ma uit cum se pierde fumul in aerul din camera, si mintea imi zboara peste tot, si descopar probleme noi, pe care nu stiam ca le am. numai ca acum nu ploua, eu nu fumez...si problemele sunt tot alea, nu sunt noi. stiu ca le am.
incepe sa ma streseze tot mai tare faptu ca habar n-am cum si cu cine o sa stau la bucuresti. bucurestiul de fapt ma streseaza din ce in ce mai tare. adica...orasul imi place, viata de acolo imi place, dar nu-mi place ca va trebui sa plec iar de acasa. sentimentul de 'acasa nu o sa mai fie la mine acasa' din nou ma bantuie. iar o sa ma simt ca naiba in prima luna de stat acolo. o sa fie al doilea an cand de ziua mea nu o sa fiu acasa si da, o sa fiu relativ singura...deprimant.
zilele astea am ascultat intr-una coldplay, katie melua si norah jones, am iesit la suc, am baut cafea dimineata, m-am uitat la filme...am facut tot ce mi-a stat in puteri sa nu ma gandesc, la nimic. nu vreau sa ma mai gandesc. eu imi fac de obicei o mie de ganduri, despart firul in patru de mai multe ori daca se poate. acum insa mi-am dat silinta sa nu ma gandesc decat la trivialitati, numai la blugi si la bucle daca s-ar putea...

And I could write a song
A hundred miles long
Well that's where I belong
And you belong with me

And I could write it down
And spread it all around
Get lost and then get found
or swallowed in the sea

cred ca de azi o sa incep sa ma gandesc...si o sa fiu trista. nu ma pot abtine...

"am si un decalog aici. eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare. cum ridic ochii, il vad. si de fiecare data imi repet una din cele zece porunci. de fiecare data una singura, ca sa ma conving s-o urmez.
iata-le cum suna:
prima porunca: sa astepti oricat.
a doua porunca: sa astepti orice.
a treia porunca: sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
a patra porunca: sa nu numeri zilele.
a cincea porunca: sa nu uiti ca orice astepare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
a sasea porunca: repeta ca nu exista pustiu. exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
a saptea porunca: nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
s opta porunca: daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
a noua porunca: binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
a zecea porunca: aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota."
octavian paler - viata pe un peron

you're still you...

gata, m-am hotarat. o sa scriu o insemnare pentru blogul meu. acum. da.
uneori e nevoie sa echilibrezi balanta, pentru ca, nu-i asa, dupa ras vine plans. (nu stiu de ce e necesar si obligatoriu, dar cica asa e natural) ei bine, balanta a fost echilibrata, dupa ras a venit plans. si acum? ce sa mai fac acum? what to to, oh, what to do? sa astept sa ma transport din nou cu catrafusele la bucuresti? nu, nu astept asta. vara asta a fost plina de un fel de copilarie pe care nu am simtit-o pana acum, dar am stiut ca este vorba despre copilarie. ar trebui sa mai citesc un pic, sa termin macar una din cele trei carti incepute. ultima e viata pe un peron de octavian paler. ma induioseaza intr-un fel. ma captiveaza si ma intristeaza.nu stiu. mai am agonie si extaz de irving stone, inceputa din sesiune dar nu mai am chef sa citesc despre michelangelo acum, poate altadata. si a treia dar nu cea din urma e portretul lui dorian grey de oscar wilde, inceputa in saptamana aia magnifica de practica, neterminata nici pana in ziua de azi. rusine sa-mi fie. intre timp am citit transpotting, o carte plina de filosofiii. prea plina pentru gustul meu. daca tot ce era scris acolo ar fi fost transmis intr-o varianta mai putin agresiva, poate as fi gustat-o mai cu placere.
da...cred ca sunt linistita. in general. mai exista si cazuri extreme. azi de exemplu...dar nu o sa povestesc despre azi. nu trebuie sa ii dau importanta. azi poate fi sters. delete it.
in curand va trebui sa dau buzna din nou in realitate. nu-mi doresc. anul trecut in bucuresti a inceput cu nemarginita mea dorinta sa ma transform intr-o fiinta draguta si sociabila. am facut eforturi supraomenesti (pentru mine) ca sa fiu vorbareata. am reusit intr-o oarecare masura sa ma apropii de niste oameni. cred ca imi place de ei asa ca a meritat efortul. cred ca au vazut dincolo de masca mea impusa si nu or sa se indeparteze cand or sa vada care e situatia de fapt.
anul asta implinesc 20 de ani. cred ca 17 mi-a placut cel mai mult. avea o savoare aparte. nu cred ca imi place sa vorbesc despre asta. o sa fiu o 'tanara' (bleah) de 20 de ani, care incearca sa-si gaseasca viitorul in bucuresti. sper sa-l gasesc numai...
as vrea sa pot sa povestesc astea doua saptamani din timisoara. nu pot azi. sunt prea proaspete. poate ca totusi am sa rezum totul in perdele galbene, in tihna din intrarea plantelor, in harta orasului din pavaj (si totusi, eu zic ca seamana mai degraba cu un canal :>) prietenie tihnita, strafulgerari, flashbackuri, roscat, frunze...te iubesc...

tot fericire... 

fericire... 

i was there, ha! :>

marea de anul asta... 

am promis de mult poza asta. ea e steluta mea...:> 

jolene, jolene...i'm beggin you, please don' take my man

m-am gandit eu asa sa fac o recapitulare. pe unde am fost si ce am facut. cum au decurs weekendurile in bucuresti. ce intamplari mi-au mai condimentat existenta...

• pentru inceput am fost la braila...prin aprilie parca, la o colega de facultate. nu mi-a prea placut orasul. parca in fagaras e mai dragut. acolo singura chestie care merita atentie e dunarea, in rest nu m-a impresionat nimic.
• intr-un alt weekend mi-am tatuat steluta, prilej de nenumarate extazieri. dar despre chestia asta am scris o insemnare deja
• la mare de 1 mai , din nou, nu chiar pe gustul meu
• apoi a venit sesiunea, momente negre pentru mine. parca m-am stresat mai tare ca la bac. a fost groaznic de cald, plin de muste, intr-o camera prea mica unde trebuia sa mancam/invatam/dormim and so on
  
• dupa penultimul examen a trebuit sa alerg pana acasa la nunta lu unchiumio, de unde n-am mai vrut sa plec never ever. la chestia asta a ajutat si faptul ca toti prietenii mei erau deja in vacanta. a trebuit totusi sa ma intorc in bucuresti, sa dau si ultimu examen, cel mai greu, dupa care am intrat intr-o perioada de asidue depresii...habar n-am de ce. am stat in bucuresti pana in 30 iunie, ca sa mi se termine contractul de la camin, in cele mai crunte calduri pe care le-am trait vreodata. vineri, 30 iunie, m-am mutat inapoi acasa, cu tot calabalacu.
• am fost la cabana la breaza trei zile, foarte frumos, relaxare totala, facut mancare, ras, poze (promit ca intr-un viitor apropiat o sa pun si poze)
• practica la tismana, din nou, am o insemnare si despre asta, mi-a placut mai mult decat ma asteptam.
• dupa, am fost cu cortu in piatra craiului trei zile. daca n-ar fi plouat ar fi fost minunat. joi am ajuns, soare, frumos, am prajit cartofi, am facut mici, am baut diverse alcoale, am incercat sa facem focu dar n-am reusit ca ploua deja. ne-am introdus in corturi si am incercat sa dormim da' de unde...noi, peste overtent mai aveam o prelata mare, albastra, care in momentele in care batea vantu credeam ca e ursu care incearca sa ne manance cu cort cu tot. ma simteam la un moment dat ca dorothy din vrajitoru din oz...ne-am trezit vineri, soare, frumos, ne-am balacit, am stat in costume de baie, a veni si seara, am reusit de data asta sa facem foc, am stat in juru focului, am cantat in lipsa de casetofon si alte scule, am baut din nou spirtoase, si ne-am pus sa dormim sub un cer senin si frumos. dimineata ploaie, furtuna, corturi ude, blea...a trebuit sa ne impachetam si sa plecam ca oricum eram uzi, si nu mai era nimic de facut. in ansamblu, a fost chiar fain...
• dupa experienta uda de la plaiu foii am plecat din nou la bucuresti, la concert placebo...ma asteptam la putin mai mult extaz din partea mea, dar cu toate astea mi-a placut...mult. m-au cam deranjat cele doua ore de la 7 la 9 seara cand a trebuit sa ne recam cu cururile de bordurile din parcu carol pentru ca aveau ei probleme cu sonorizarea. ab4 nu mi-a placut deloc, oricum am prins numa vreo 3 melodii. multi copii cu varsta sub a mea. nu pot sa zic ca vai dar cat is eu de batrana da mi s-a parut ca media era undeva intre 15-17 ani...si eu am 20...ha! :> a doua zi am dormit pe tren spre casa cu soarele in ochi si ma simteam ca si cand m-as fi intors de la cine stie ce aventura obositoare...concertu placebo numa aventura obositoare nu o fost
• luni m-am intors de la bucuresti si miercuri spre joi am plecat la mare....of, la mare. sincera sa fiu nu m-as mai fi intors de acolo. nispi, alge, cer senin, soare...nu pot acum sa exprim tot ce am simtit la mare. mi-a placut din nou pentru ca am fost cu bia, mai mult nici nu mi-a trebuit. niciodata nu am umblat alcoolizata mai mult de cateva ore, hai o seara intreaga si eram curioasa sa vad cum e sa faci chestia asta doua zile la rand. si am reusit. si nu mi s-a facut rau. eu in general sunt un copil cuminte. nu ma imbat, nu vorbesc urat in public, sunt timida uneori, nu prea risc, nu urlu, nu vreau sa ies in evidenta. ei bine, la mare n-am facut toate lucrurile opuse celor de mai sus dar m-am simtit extraordinar...
• si acum sunt din nou acasa...marti probabil o sa plec la timisoara :P. inca nu stiu unde o sa stau cand incepe facultatea dar nici nu vreau sa ma gandesc. sigur o sa se rezolve cumva.
  

practica. de la ana :> 

simple things...

asa...
anul asta o sa-mi infund steluta in nisip si o sa o prajesc la soare. da! sunt din ce in ce mai optimista in ceea ce priveste plecatul la mare. imi pare rau numai ca andre nu o sa fie de data asta prezenta. planul de evitare rezista eroic, asa ca acum am trecut la un miserupism aproape total dar nu nesimtit asa ca i'm fine. mi-am descoperit si o noua fantezie pe care inca nu o voi expune, e numai a mea si asa o sa fie for a while...
in alta ordine de ide, se preconizeaza o iesire cu coretul incepand de joi, iar daca o sa avem si macar o masina ca sa ne caram paturi, corturi, rucsaci and stuff ar fi minunat, daca nu o sa caram toate cele mentionate mai sus in spate, plus mancare, bere si alte nimicuri. ar fi dragut daca nu ar ploua o data la 5 minute ca acum doi ani, dar nici asa nu as putea sa ma plang. in 5 minute apucam sa fumam cate o tigara :>
pana pe 13 august nu se mai intrevede nimic. dupa 8 vine bia si o sa o frecam impreuna in minunatul fagaras. joy! pe 13 va trebui sa ma deplasez din nou inspre bucuresti, lucru care imi displace total, dar daca nu s-au gandit oamenii sa faca concertu placebo in alta parte asta este. dupa aia o sa o iau pe bia de o aripa sa o sa fugim la mare:> hih
momentan incerc sa-mi strang hainele murdare si sa le bag pe cele curate in dulap dar nu reusesc decat sa produc un si mai mare dezastru. somn nu am datorita cafelei de la 8, as putea spune ca sunt chiar surescitata. in oras nu mai e nimic de facut, am inteles ca vineri o sa se deschida un strand si o sa cand paula seling. o da! asta ne mai lipsea...
ma stresez cu apartamentu si cu caminu pentru la anu si am descoparit ca mirel administratoru e un mare cacanar. apartamentele is greu de gasit daca nu stau in bucuresti in timpul cautarilor asidue, iar o camera intr-un camin de la poli e aproape imposibil de facut rost. asta daca imi doresc sa fie decenta. in jeg as putea oriunde daca mi-as dori...
ca tot veni vorba de dorinte, imi doresc sa-mi stea parul asa...intr-un fel si nu in mai multe cum sta el acum. dar ma rog, asta o trecem la frustrarile zilnice si dintotdeauna.

hello, i'm alive...

nici nu stiu cu ce sa incep. o saptamana, multe senzatii, oameni, caldura, munte, umezeala, fum, prieteni, bob marley :> cam asa s-ar putea rezuma saptamana de practica din gorj. nu ma asteptam sincer sa fie asa. ma asteptam la praf, un alt fel de oameni, fite, infumurari si cand colo a fost total invers. am mancat bomboane de zahar si am fost lipiciosi pe degete. am stat pe pod cu picioarele in rau. am baut bere si am ascultat muzica. am umblat desculta prin iarba. m-am ferit de viespi si m-au piscat tantarii...
as fi vrut sa raman doar cu amanuntele astea efemere dar ca sa acopar si partea stiintifica trebuie sa relatez ca a fost vorba despre doua proiecte de cercetare. unul despre caminele culturale din tara si celalalt despre patrimoniu cultural si dezvoltare comunitara prin cultura. foarte interesant, noi am stat mai mult si ne-am uitat, dar cu toate astea am invatat niste chestii...cum sa aplici un chestionar unui om simplu fara ca el sa se simta ca la interogatoriu, chiar daca noi, studentii nu am reusit intru totul sa facem asa. macar ne-am imbunatatit tehnica.
am vazut foarte multi cai albi. apareau asa ici si colo, exact atunci cand te asteptai cel mai putin. cruci si biserici. pestera cu lacrimile lui zamolxe. coloana infinitului si poarta sarutului.
incerc sa punctez doar, n-as putea sa leg totul in fraze coerente.
cea mai tare furtuna din viata mea, fulgere, picuri de argint, era ca intr-o poveste. exact ca atunci cand se aud clopotei si aerul incepe sa fie stralucitor si sidefiu. picurii de ploaie parca pluteau asa stralucitori cum se vedeau cand mai lumina cate un fulger. after the rain comes sun, after the sun comes rain again...:>
adevaruri si confesiuni, prietenii si promisiuni. dimineti incepute la ora 7, seri tarzii cu muzica buna. picaturi de somn cand si cand. scrum, tigari si menta.

sweet child of mine

inca o minunata zi in acest mirobolant oras...ieri am fost la brasov si mi-am cumparat...o fusta, cred ca am inebunit, this is not me :> la bucuresti a fost o caldura lipicioasa si un nerv continuu, nici n-am prea putut sa dorm asa ca, din nou, abia am asteptat sa vin acasa. duminica dimineata o sa plec din nou, spre a-mi imbogati cunostiintele despre sociologie and stuff, si anume sa fac practica, undeva prin judetu gorj. cred ca o sa fie absolut extraordinar, dat fiind faptul ca oltenii nu is tocmai febletea mea.
in rest...vreau la mare, am o dorinta chiar arzatoare de a ma afla acum la mare, cu nisipul intre degetele. oh well, fiecare cu dorintele lui.
am ramas singura si parasita. andre o sa fie in italia pana in septembire. ma mai consolez doar ca gandul ca o sa vina bia, sometime in august.
seems like o sa mergem la concert la placebo, wohoo
postul viitor o sa fie cu poze, sau cel putin asa imi doresc eu

anniversary of an uninteresting event

eu in general nu pot sa fac extraordinar de bine sau foarte bine. is construita sa fac bine de cateva ori pe an si in rest sa-mi fie...hai sa zicem normal, nimic iesit din comun. in schimb mi-a fost foarte rau, dar nu despre asta vreau sa scriu. m-am hotarat sa termin cu tristeturile si depresiile. m-am gandit eu ca nu mai are rost. mai am atat de putin timp la dispozitie sa fac ce-mi trece prin cap si sa fiu cum vreau asa ca nu trebuie sa ma mai complac, sa fac frumos atunci cand nu vreau. mi-am propus sa fac numai cum e mai bine pentru mine. si nu, nu sunt egoista.nu! am ajuns la concluzia ca acum, orice si oricum as face nu ma mai pot schimba. asa sunt eu, i have to live with me. oricat de agresiv ar suna, nu ma intereseaza de ce zice lumea. adica, nu ma intereseaza in felul meu. nu o sa ma apuc sa-mi fac creasta si sa-mi pun pierce in limba doar pentru ca sunt o rebela si nimeni nu ma intelege. trebuie doar sa gasim un punct comun cu lumea ca sa ne intelegem si sa fim prieteni (noi intre noi adica). nu ma deranjeaza daca nu ascultam aceeasi muzica, daca nu facem aceleasi lucruri, daca nu ne plac aceleasi filme, mie imi trebuie doar un punct comun...
ma gandeam ca aproape nimic nu s-a schimbat de acum un an. casa e aceeasi, fagaras e acelasi, muntii sunt tot aici, jaluzelele filtreaza soarele de dupa-masa, deftones inca se mai aud din boxe...dar eu? esenta e aceeasi, simt eu ca e aceeasi dar invelisul, ceea ce acopera esenta? un an in bucuresti a trecut tare repede...ne-am schimbat cu totii. ne-a perevrtit orasul mai mult sau mai putin. pentru copilarie fagarasul a fost extraordinar. numai ca noi nu mai suntem copii...
am o stare in suflet pe care nu pot sa o definesc, un nod in gat de care nu pot sa scap si cu toate astea mi-e bine...nu-mi fac planuri. trei luni...soare, senzatii...

atac de panica la rasa urbana

gata. gata sesiunea, gata bucuresti. gata.
n-am mai postat de atata vreme incat nu imi mai pot pune in ordine ideile. daca o sa fie ceva haotic, fara inceput si fara sfarsit o sa fie ceva natural.
ultimele doua luni au trecut teribil de repede, poate si din cauza ca in fiecare saptamana am facut cate ceva. episodul cu marea l-am povestit, episodul cu tatuajul de asemenea. din seria 'ce am mai facut in weekend' am fost la deftones si am trait un orgasm de o ora jumate si un preludiu de 5....cred ca daca ar mai veni deftones de inca 5 ori as da aia 600 de mii fara sa clipesc...deloc. adevarul e ca atunci cand am dat un milion doua sute pe doua hartiute albastre imi cam tremura mana dar acum, sincera sa fiu si cu mana pe inima pot sa declar ca o meritat toti banii. primii or fost unii din cluj, nu-mi aduc aminte cum ii chema, imi era tare drag de accentu lor si or cantat binisor. dupa aia or venit IPR, stilu clasic, tacere si resemnare, blalala. un lucru care m-o frapat or fost subscribe, de nu stiu unde (adica nu din romania) care m-or impresionat intr-un sens pozitiv. foarte dragut. la coma toata lumea o urlat, si stiu ca 'dragut' nu e chiar un cuvant potrivit da mie una mi-a placut. la point plank deja nu mai puteam sa fiu atenta, eram prea surescitata. la 9 jumate or so or aparut si deftones, am stat relativ aproape de scena, am absorbit fiecare sunet si acord, am fos in extaz si am ajuns din nou pe pamant. mi se pare ca daca vorbesc/scriu prea mult despre asta o sa-si piarda din farmec. 2500 de persoane au cantat passenger pe o singura voce (cred ca nu prea auzeam eu minunat). noaptea a fost pe tocuri de adevareatelea de data asta. nu-mi vine sa incei discutia despre deftones, oricum eu ma asteptam sa vina mult mai putina lume si cu toate ca am fost putini (adica nu existau termeni de comparatie intre 45000 la depeche si 2500 aici) pot sa zic ca am fost fericita...da,da, fericita. si nu m-am intristat nici cand metrou din tineretului nu mai circula la 11:20 si nici cand in taxi urla ceva despre printesa lu ala care canta si ah, vai, dureri de corason.
in alta ordine de idei, tot intr-un weekend din luna iunie am fost la nunta, cea mai tare nunta la care am fost ever. adica o nunte la care a cantat bob marley cu no woman no cry nu poate sa fie altfel decat tare. dupa incursiunea la biserica noastra ortodoxa, am fost si la protestanti, lucru care m-a marcat, simplu si la obiect, plin de intelesuri si de zambete, relaxat...nu o sa incep discutia 'de ce la ei e altfel, intr-un sens bun, decat la noi?' pentru ca deja nu mai are rost. cam astea au fost cele doua mari evenimente, exceptand tatuaju, care si acum ma binedispune...
despre minunata sesiune si minunatele mele sentimente si depresii intr-un post viitor

eu si un pic de Andre printr-a doispea...those were the days... 

twinkle, twinkle

in luna care a trecut am facut...lucruri...am fost la mare, o alegere cam proasta daca ar fi sa ma intrebe pe mine cineva, singurul lucru bun, minunat de fapt a fost ca am vazut marea si era mai vie ca niciodata. am fost in imposibilitate de a mai posta ceva si am ajuns la concluzia ca nu doar compu meu e retard. revenind la minunata incursiune acum daca ma gandesc intamplarea are oarecare stralucire, dar atunci m-am enervat si iar m-am enervat. ar trebui sa ma invat minte, nu mai e cazul sa plec undeva cu oameni cu alta situatie baneasca (daca as putea spune asa) decat mine. in fine, nisipul pe picioruse, apa, algele, parca m-au mai intremat psihic.
mi-am facut tatuaj, o sa-i pun si o poza in curand:P lucrul asta parca totusi ma face putin mai fericita.
afara e prea cald, in camera e muuult prea cald, etajul patru nu prea e o alegere buna de locuit.
as fi vrut sa scriu un post mai inspirat si plin de sclipiri de inteligenta dar caldura mi-a afectat capacitatile mentale. tot ce stiu e ca vineri plec acasa, unde sper sa fie mai traibil si joi am primul examen cu care incepe mirobolanta sesiune de vara.