m-am hotarat sa nu-mi mai fie frica de trecut. m-am hotarat sa nu ma mai sperie schimbarile. m-am hotarat sa ma las purtata. nu in general. acum. m-am hotarat sa-ti scriu o scrisoare dar poate n-o sa o poti citi. ma hotarasem sa folosesc cuvinte mari. cuvinte mari ca spera, te iubesc, dor, niciodata, fa ceva!. ma hotarasem ca o sa te las sa mi te insinuezi in suflet chiar daca nu o sa te mai vad nicidata poate. stiu ca asa ti-am zis, asa mi-ai zis dar undeva in toate tenebrele din mine, acolo,
sper sa nu fie adevarat. sper sa traim exact asa cum visam. sper sa nu uiti. sper sa nu uit nici eu. sper sa intelegi o data in viata asta ce vreau eu sa spun de fapt si sa-ti iei o data in viata asta inima in dinti. sa risti un pic, sa nu mai lasi schimbarile sa te sperie. sper sa ma pot gandi si la altceva.
si ti-as povesti atatea lucruri....vai cate ti-as povesti, si cate am face si cum ar fi. dar e ok daca nu o sa le facem impreuna. dar as vrea totusi sa le faci cu cineva. nu cu ea daca nu vrei. cu mine, cu oricine. chiar nu conteaza cu cine faci lucrurile daca tu esti fericit.
mi-e un pic ciuda ca-mi urlu sufletul aici dar m-am hotarat sa nu-mi mai pese. daca vad scris mi-e mai usor sa fac ordine apoi.
cred ca te iubesc de atunci demult. de atunci, de cand ti si tu minte. de atunci te iubesc eu pe tine. mi-e ciuda de tot ca am scris tot ce-am scris dar poate asa ma vindec mai usor. sau...poate nu ma vindec.
joi, aprilie 08, 2010
marți, martie 16, 2010
this must be it
am tot felul de revelatii, in pat, in cada, pe strada, la birou. peste tot. am trait putin cam ciudat ultimele saptamani. asa de tare am vrut sa ies din rutina si sa ma joc ca m-am uitat pe mine, m-am amagit si m-am abandonat. macar m-am jucat dar m-am trezit la realitate. trebuie sa gasesc cumva o cale de de mijloc, un echilibru intre culori, plastilina si desene cu creta pe asfalt si birou, facturi, bani si viata. cred ca ce-a fost mai rau a trecut. asa simt eu. n-au fost cele mai bune 2 luni din viata mea, au fost doua luni de asteptat de soare, certuri, decizii, lacrimi uneori. cred ca s-au intamplat toate lucrurile astea rele pentru ca am fortat un pic nota. mi-am dorit prea mult sa se intample niste lucruri si-am vazut lucrurile altfel decat sunt. am incercat printre toti norii aia sa scot eu soarele dar nu s-a putut. pentru ca lucrurile nu trebuie sa fie fortate. daca nu vin natural mai bine nu vin deloc.
in alta ordine de idei o sa evadez pe strazile din viena de vineri incepand. si-o sa evadez la cranberries in iulie (de ieri incepand, o data cu achizitionarea de bilet:) )
n-am renuntat la povesti si la feti frumosi care sa vina sa ma salveze. atata doar ca acum nu ma mai simt ca o cosanzeana prinsa la ananghie intr-o situatie intunecata cu balauri. si e trist ca n-a venit fatul atunci cand aveam cel mai mult nevoie de el, dar sunt convinsa ca o sa apara in cele din urma. si-o sa apara atunci cand n-am nevoie si cred ca doar asa o sa-mi dau seama ca este el cel adevarat. ironiile vietii...
in alta ordine de idei o sa evadez pe strazile din viena de vineri incepand. si-o sa evadez la cranberries in iulie (de ieri incepand, o data cu achizitionarea de bilet:) )
n-am renuntat la povesti si la feti frumosi care sa vina sa ma salveze. atata doar ca acum nu ma mai simt ca o cosanzeana prinsa la ananghie intr-o situatie intunecata cu balauri. si e trist ca n-a venit fatul atunci cand aveam cel mai mult nevoie de el, dar sunt convinsa ca o sa apara in cele din urma. si-o sa apara atunci cand n-am nevoie si cred ca doar asa o sa-mi dau seama ca este el cel adevarat. ironiile vietii...
marți, ianuarie 26, 2010
azi sunt ca o matasa...
mi-e foarte dor sa fiu sarutata si mirosita. mi-e foarte dor sa se joace cineva cu buclele mele, de cele mai multe ori inexistente. au plecat, s-au hotarat ca nu le mai place de mine si de noi impreuna si m-au parasit pentru vesnicie. cred ca asa se intampla cand te maturizezi, iti pleaca buclele.
mi-e foarte dor de vara si soare. ma simt de parca am trait in iarna asta siberiana (era sa scriu sahariana) de cand ma stiu si-as fi vazut o singura data marea, si-as fi simtit o singura data razele si acum mi-e dureros de dor. se pare ca dorul de mare e un laitmotiv al existentei mele. de fapt dorul in general e un laitmotiv. de fiecare data gasesc cate ceva/cineva de care sa-mi fie dor. chiar daca unele lucruri/persoane s-au intors in viata mea, altele au plecat (n-am inteles de fiecare data de ce).
si acum suntem mai multi decat mi-am imaginat vreodata ca o sa fim. apa de la baie nu se opreste niciodata. masina de spalat spala incontinuu. aragazul gateste mancaruri delicioase pentru o groaza de lume. si ne inmultim. si nu e de fiecare data bine dar e acasa. e acasa cum n-a fost niciodata o casa departe de casa. soarele e verde in bucatarie si portocaliu aici la mine. e o casa de adevaratelea si e si a mea. imi vine cam greu sa cred.
viata e din ce in ce mai mult viata. e viata cu investitii in mobile si carti, e viata cu gatit si spalat de rufe, cu platit de chirii si intretineri, cu neintelegeri cu providerul de internet. si eu stau si ma mir. de fapt nu stau dar ma mir totusi. cand aveam 15 ani si ma gandeam la 23 mi se parea ceva foarte serios si indepartat. dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu-mi imaginam foarte diferit fata de ce e de fapt acum.
din cand in cand imi las sufletul sa iasa din carapacea asta a corpului meu usor obosit, usor sensibil, usor flamand. ma las sa uit toate discutiile perverse (online sau offline, in timp real sau nu), toate stresurile care se ocupa cu ingurgitarea inceata a aceluiasi suflet. iese cam greu la iveala, se dezbraca cam incet de prefacatorii si planuri, ii e cam greu sa nu mai tina cont. si atunci cand reuseste se mira si el de ce-am ajuns, de cum am reusit sa ma pervertesc, eu pe mine, m-am. se mira pentru ca stie ca esenta este inocenta, esenta se bucura toata cand vede cum soarele se transforma in culori si-n sunete si-n dimineata, dar e atat de ascunsa in zilele pare (ca si in zilele impare de altfel, ca si in toate zilele) incat o uit de cele mai multe ori. in zilele in care totusi redevin eu, miroase aici la mine a tundra, lumina e exact cum mi-as fi inchipuit acum o vreme ca ar fi lumina mea, iar eu stau si sunt. atat.
mi-e foarte dor de vara si soare. ma simt de parca am trait in iarna asta siberiana (era sa scriu sahariana) de cand ma stiu si-as fi vazut o singura data marea, si-as fi simtit o singura data razele si acum mi-e dureros de dor. se pare ca dorul de mare e un laitmotiv al existentei mele. de fapt dorul in general e un laitmotiv. de fiecare data gasesc cate ceva/cineva de care sa-mi fie dor. chiar daca unele lucruri/persoane s-au intors in viata mea, altele au plecat (n-am inteles de fiecare data de ce).
si acum suntem mai multi decat mi-am imaginat vreodata ca o sa fim. apa de la baie nu se opreste niciodata. masina de spalat spala incontinuu. aragazul gateste mancaruri delicioase pentru o groaza de lume. si ne inmultim. si nu e de fiecare data bine dar e acasa. e acasa cum n-a fost niciodata o casa departe de casa. soarele e verde in bucatarie si portocaliu aici la mine. e o casa de adevaratelea si e si a mea. imi vine cam greu sa cred.
viata e din ce in ce mai mult viata. e viata cu investitii in mobile si carti, e viata cu gatit si spalat de rufe, cu platit de chirii si intretineri, cu neintelegeri cu providerul de internet. si eu stau si ma mir. de fapt nu stau dar ma mir totusi. cand aveam 15 ani si ma gandeam la 23 mi se parea ceva foarte serios si indepartat. dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu-mi imaginam foarte diferit fata de ce e de fapt acum.
din cand in cand imi las sufletul sa iasa din carapacea asta a corpului meu usor obosit, usor sensibil, usor flamand. ma las sa uit toate discutiile perverse (online sau offline, in timp real sau nu), toate stresurile care se ocupa cu ingurgitarea inceata a aceluiasi suflet. iese cam greu la iveala, se dezbraca cam incet de prefacatorii si planuri, ii e cam greu sa nu mai tina cont. si atunci cand reuseste se mira si el de ce-am ajuns, de cum am reusit sa ma pervertesc, eu pe mine, m-am. se mira pentru ca stie ca esenta este inocenta, esenta se bucura toata cand vede cum soarele se transforma in culori si-n sunete si-n dimineata, dar e atat de ascunsa in zilele pare (ca si in zilele impare de altfel, ca si in toate zilele) incat o uit de cele mai multe ori. in zilele in care totusi redevin eu, miroase aici la mine a tundra, lumina e exact cum mi-as fi inchipuit acum o vreme ca ar fi lumina mea, iar eu stau si sunt. atat.
vineri, ianuarie 15, 2010
joi, decembrie 17, 2009
2009
asta am facut anul asta, intr-o ordine aleatoare si nu cronologica, ca tot e totul un haos:
1. in martie am fost la Dancemasters, unde niste copii si niste oameni mari s-au jucat cu sunete si le-au transformat in miscari. am privit totul de la inaltime, mi-a placut mult.
site-ul e asta
2. si aici am mai fost dupa ce l-am descoperit pe mishu
si-am mai fost sa-l vedem pe mishu si in Iron City in Noiembrie, nu stiu de unde sa pun link dar era chiar inainte de evenimentul asta
3. bestfest in iulie
4. apoi peninsula
5. si un pic de festival medieval cu o sighisoara ca in vis
site-ul aici
6. concediul din vama cu scoici si nisipi si muzica multa
7. teambuilding-ul din eforie nord de unde nici n-am poze si nici ce sa scriu prea multe in afara de...bonding
8. si la nottara de doua ori. o data la Titanic Vals si inca o data la Billy Schiopul
si asta a fost 2009. una dintre liste, pentru ca, dupa cum spuneam, sunt obsedata de liste si listute, de lucruri de facut, oameni de cunoscut, defecte, calitati, nopti pierdute.
1. in martie am fost la Dancemasters, unde niste copii si niste oameni mari s-au jucat cu sunete si le-au transformat in miscari. am privit totul de la inaltime, mi-a placut mult.
site-ul e asta
2. si aici am mai fost dupa ce l-am descoperit pe mishu
si-am mai fost sa-l vedem pe mishu si in Iron City in Noiembrie, nu stiu de unde sa pun link dar era chiar inainte de evenimentul asta
3. bestfest in iulie
4. apoi peninsula
5. si un pic de festival medieval cu o sighisoara ca in vis
site-ul aici
6. concediul din vama cu scoici si nisipi si muzica multa
7. teambuilding-ul din eforie nord de unde nici n-am poze si nici ce sa scriu prea multe in afara de...bonding
8. si la nottara de doua ori. o data la Titanic Vals si inca o data la Billy Schiopul
si asta a fost 2009. una dintre liste, pentru ca, dupa cum spuneam, sunt obsedata de liste si listute, de lucruri de facut, oameni de cunoscut, defecte, calitati, nopti pierdute.
nisipul fin a oftat...
am gresit? am gresit ca m-am inconjurat de lucruri frumoase si muzici calde? am gresit ca nu m-am interesat de problemele astea mai lumesti si m-am preocupat mai mult de amaratul asta de suflet al meu? am gresit ca imi plac povestile, si cartile de colorat si jucariile? gresesc pentru ca inca mai cred? sau pentru ca ma entuziasmeaza fulgii albi, si apusurile mov ca niste poezii si diminetile cu soare? si marea si muntii mei de acasa? gresesc ca ma duc la concerte cu muzica care se inveleste pe suflet si nu mai iese de acolo?
gresesc din cauza ca sunt selectiva si doar unele lucruri ajung pana la mine? gresesc pentru ca nu sunt atat de ancorata in prezent cum sunt altii?
nu stiu unde gresesc, sau daca gresesc, sau de ce e o greseala.
stiu insa ca gresesc pentru ca nu stiu sa spun nu. gresesc ca am atata incredere si cred tot ce mi se spune. gresesc din cauza ca toate cuvintele pe care le aud, le cred. gresesc si pentru ca nu asociez cuvintele cu faptele, ma impresioneaza usor cam orice are scopul asta.
dar nu-mi pare rau pentru toate greselile astea. si as avea atatea lucruri sa-mi reprosez. nu stiu sa port o discutie despre economii, si istorii si securitati. stiu care e ideea principala (macar atat sa se fi lipit de mine cu ocazia masterului astuia) dar nu stiu sa o dezvolt, sa-mi formez pareri, sa contest, sa critic. adevarul e ca nici n-am avut cu cine sa port asemenea discutii. din cauza asta imi vine uneori sa urlu "nu sunt o proasta! chiar daca zambesc (tamp) si dau aprobator din cap atunci cand nu stiu sa raspund, am inteles despre ce e vorba dar e pentru prima oara cand aud asa ceva"
as vrea sa stiu mai mult, mai mult din orice. din cauza asta mi-am cheltuit aproape toti banii pe carti pe care le citesc cam oricand am un moment liber. din cauza asta mi-a cazut telefonul mobil in cada plina cu apa si clabuc :) ('clabuc'...ce mult imi place cuvantul asta)
nu stiu ce sa fac cu toate greselile astea. sa le ascund? sunt chiar asa de grave? nu zicea cineva ca fericirea sta in lucrurile marunte? lucrurile mele sunt marunte, zapada e marunta, vantul nici macar nu se simte asa de marunt e, frunzele uscate la fel.
toata viata asta e plina de intrebari si haos. e asa de complicat ca nu stiu cum o sa ma mai regaesc vreodata. si cum am pus mai mult aacent pe asta, si nici macar nu-mi reuseste atunci cu ce mai raman?
gresesc din cauza ca sunt selectiva si doar unele lucruri ajung pana la mine? gresesc pentru ca nu sunt atat de ancorata in prezent cum sunt altii?
nu stiu unde gresesc, sau daca gresesc, sau de ce e o greseala.
stiu insa ca gresesc pentru ca nu stiu sa spun nu. gresesc ca am atata incredere si cred tot ce mi se spune. gresesc din cauza ca toate cuvintele pe care le aud, le cred. gresesc si pentru ca nu asociez cuvintele cu faptele, ma impresioneaza usor cam orice are scopul asta.
dar nu-mi pare rau pentru toate greselile astea. si as avea atatea lucruri sa-mi reprosez. nu stiu sa port o discutie despre economii, si istorii si securitati. stiu care e ideea principala (macar atat sa se fi lipit de mine cu ocazia masterului astuia) dar nu stiu sa o dezvolt, sa-mi formez pareri, sa contest, sa critic. adevarul e ca nici n-am avut cu cine sa port asemenea discutii. din cauza asta imi vine uneori sa urlu "nu sunt o proasta! chiar daca zambesc (tamp) si dau aprobator din cap atunci cand nu stiu sa raspund, am inteles despre ce e vorba dar e pentru prima oara cand aud asa ceva"
as vrea sa stiu mai mult, mai mult din orice. din cauza asta mi-am cheltuit aproape toti banii pe carti pe care le citesc cam oricand am un moment liber. din cauza asta mi-a cazut telefonul mobil in cada plina cu apa si clabuc :) ('clabuc'...ce mult imi place cuvantul asta)
nu stiu ce sa fac cu toate greselile astea. sa le ascund? sunt chiar asa de grave? nu zicea cineva ca fericirea sta in lucrurile marunte? lucrurile mele sunt marunte, zapada e marunta, vantul nici macar nu se simte asa de marunt e, frunzele uscate la fel.
toata viata asta e plina de intrebari si haos. e asa de complicat ca nu stiu cum o sa ma mai regaesc vreodata. si cum am pus mai mult aacent pe asta, si nici macar nu-mi reuseste atunci cu ce mai raman?
luni, noiembrie 16, 2009
in my dreams i'm dying all the time...
era o perioada cand nu cunosteam oameni noi deloc. cand viata era aceeasi in fiecare zi, in fiecare seara, in fiecare saptamana. acum cunosc tot felul de oameni noi dar sunt prea scurti. adica sunt aia din categoria "n-o sa-i mai vad niciodata". si-mi soptesc lucruri frumoase in urechi, si fac pielea sa se infioare si apoi dispar. pe de alta parte nu stiu daca vreau mai mult decat momentele astea pentru ca mi-e foarte frica. din cauza asta fac toate tampeniile pe care le fac acum. din cauza ca mi-e frica si vreau sa arat lumii altceva. cum ca as fi curajoasa, indestructibila. mi-e cam greu insa, acum mi-am dat seama.
astazi mi-e sufletul strans ca intr-o menghina si nu inteleg de ce. poate din cauza ca mi-e dor rau de mare. mi-e dor de mare cu toata fiinta mea. mi-e dor de nisip si de culori si de soare. mi-e dor de cer, de albastru si de piele. mi-e dor de bucle si piele arsa de soare. mi-e dor de pace si muzica. mi-e dor pana la lacrimi de tot. cate n-as da sa nu mai treaca noptile asa de repede. sa nu mai treaca momentele in care ma simt cu adevarat intreaga asa de repede. sa nu mai treaca viata asa de repede. cate n-as da...
visez din ce in ce mai des la o altfel de viata, la altfel de oameni, la altfel de stari. si nu-i vorba ca sunt nemultumita de viata pe care o am acum. e relativ bine, e caldut, e sigur. poate ca tocmai asta e problema. in afara de niste momente, in restul timpului totul e caldut. as vrea sa fie cald, cald, cald sau frig, frig, frig.
sau daca tot e caldut, as vrea sa-mi cumpar un sort si-o carte de bucate si-un set de oale. si sa cos nasturi si sa calc camasi pentru un anume cineva. si sa-l astept seara cu mancarea calda. si sa ne bem diminetile cafeaua impreuna. (a nu se intelege gresit, cineva-ul asta nu exista, m-as apuca sa fac toate lucrurile astea in cazul in care ar aparea cineva-ul pe calul ala alb, pe care il tot astept de ceva vreme). sa purtam discutii meaningful si sa ne facem suc de fructe. asa m-as bucura daca ar fi caldut. in alt fel nu.
sau, daca ar fi caldut in sensul ala in care as fi tot timpul odihnita si radioasa, n-ar trebui sa ma trezesc dimineata asa de devreme, as asculta muzici frumoase toata ziua si as scrie cartea vietii mele. si viata ar trece molcom, si ar mirosi a iasomie.
astazi mi-e sufletul strans ca intr-o menghina si nu inteleg de ce. poate din cauza ca mi-e dor rau de mare. mi-e dor de mare cu toata fiinta mea. mi-e dor de nisip si de culori si de soare. mi-e dor de cer, de albastru si de piele. mi-e dor de bucle si piele arsa de soare. mi-e dor de pace si muzica. mi-e dor pana la lacrimi de tot. cate n-as da sa nu mai treaca noptile asa de repede. sa nu mai treaca momentele in care ma simt cu adevarat intreaga asa de repede. sa nu mai treaca viata asa de repede. cate n-as da...
visez din ce in ce mai des la o altfel de viata, la altfel de oameni, la altfel de stari. si nu-i vorba ca sunt nemultumita de viata pe care o am acum. e relativ bine, e caldut, e sigur. poate ca tocmai asta e problema. in afara de niste momente, in restul timpului totul e caldut. as vrea sa fie cald, cald, cald sau frig, frig, frig.
sau daca tot e caldut, as vrea sa-mi cumpar un sort si-o carte de bucate si-un set de oale. si sa cos nasturi si sa calc camasi pentru un anume cineva. si sa-l astept seara cu mancarea calda. si sa ne bem diminetile cafeaua impreuna. (a nu se intelege gresit, cineva-ul asta nu exista, m-as apuca sa fac toate lucrurile astea in cazul in care ar aparea cineva-ul pe calul ala alb, pe care il tot astept de ceva vreme). sa purtam discutii meaningful si sa ne facem suc de fructe. asa m-as bucura daca ar fi caldut. in alt fel nu.
sau, daca ar fi caldut in sensul ala in care as fi tot timpul odihnita si radioasa, n-ar trebui sa ma trezesc dimineata asa de devreme, as asculta muzici frumoase toata ziua si as scrie cartea vietii mele. si viata ar trece molcom, si ar mirosi a iasomie.
duminică, octombrie 25, 2009
love can damage your health...
si ca se ne deconcentram, cam asta facem la birou, in dimineti scaldate de soare :)
with or without you...
situatia sta cam in felul urmator:
ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu alti 4 oameni. lucrez de 9 luni. am un prieten care are 21 de ani. sunt practic in anul 5 de facultate. el e in anul 2. casa mea adevarata e la 250 de kilometri de locul asta. fac 40 de minute pana la birou in fiecare dimineata. ma trezesc la ora 8. imi plac 2 zile din 7, vinerea si sambata. dorm aproape 8 ore. imi beau cafeaua la ora 10. la ora 4 mi se face oribil de somn. dorm pe 2 perne. m-am mutat in apartamentul asta de o luna.
cam asta este viata mea in cifre, simplu, curat. aparent.
de fapt ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu un om (pe langa ceilalti 3 oameni) pe care l-am iubit cu tot sufletul meu, un fel de fost...ceva. cu care mi-as fi dorit cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume. locuiesc cu omul asta care e acum cu altcineva, pe care il iubesc la fel de mult dar intr-un alt fel. nu vreau sa ma intrebe nimeni, niciodata cum reusesc pentru ca nici eu nu stiu, dar simt ca totul sta atarnat de un fir subtire de ata. nu vreau sa ma gandesc prea mult pentru ca nu sunt sigura ca imi dau seama cum stau lucrurile de fapt.
lucrez intr-un loc foarte frumos, cu niste oameni foarte frumosi. nu ma asteptam niciodata sa fie asa, sa ma trezesc dimineata ca sa ma duc "la birou" si sa castig bani (doamne, cat de putini bani) si sa fac un lucru serios...
prietenul meu de 21 de ani exagereaza diferenta asta de varsta. nu e ca si cum eu as avea 40 si el 25. 2 ani sunt atat de putin dar nu cred ca isi da el seama cum stau lucrurile de fapt. eu sunt in momentul asta cam inapta, am fost prea fericita si nu mi-am revenit inca din cazatura. o sa ne obisnuim insa cu situatia.
chiar daca casa mea adevarata e asa de departe si mi-e dor in fiecare zi de ea si de parintii mei am inceput sa ma simt si aici ca acasa uneori. casa la care ma intorc dupa seriviciu e atat de frumoasa si de plina de oameni care ma astepta cu vorbe bune si zambete si vise. nu m-a asteptat nimeni niciodata in bucuresti sa ma intorc acasa cu masa pusa. e un sentiment nou pentru mine, imi aduce confort si pace, aveam nevoie.
restul chiar sunt doar cifre, rutina. de aceea nu conteaza. sufletul meu nu se poate inghesui in cifre. sau cifrele in suflet.
mi-am adus aminte ieri ca acum 4 ani eram singura in tot orasul asta necunoscut atunci si te cunosteam de nici o luna. si era ziua mea. si mi-ai adus un buchet imens de crizanteme si-am baut suc. niciodata n-o sa uit. si apoi mi-ai zis ca sunt ca puiul tau cand ti-am spus si eu la randul meu ca mi-e foarte drag de tine. si-apoi...
se pare ca asta e viata mea. ca de data asta e o viata in adevaratul sens al cuvantului. cu casa cu serviciu cu scoala cu oameni la care sa ma intorc.
ma mai doare sufletul din cand in cand insa. ma doare sufletul ca tu nu esti bine. si ca esti bolnava si nu stiu de ce. poate ca orasul te-a contaminat si eu n-am stiut cum sa-l fac sa-ti dea drumul. as vrea sa te vad zambind mai des sau daca nu te vad macar sa te aud zambind. sa ne bem cafeaua dimineata, ca in fiecare dimineata, si sa-mi spui cat de bine dispusa te-ai trezit, si ce dimineata geniala tocmai traiesti. si sa ma bucur.
multumesc pentru vineri seara cand am plans pe umarul tau si m-ai luat in brate si m-ai mangaiat parinteste pe par. si multumesc pentru tot ce-a fost pana acum si pentru ce o sa fie in continuare.
si ma mai doare sufletul din cand in cand si din cauza ca asta e sufletul asta al meu. trebuie sa doara ca sa-l simt ca inca mai exista. ca nu e pustiu acolo unde ar trebui sa fie el. ca nu bate vantul. stiu, e un cliseu dar totul e un cliseu de fapt. am cam tot ce mi-am dorit si totusi sufletul doare uneori. si asta e un cliseu.
asta e viata. ma plezneste in fiecare zi sentimentul asta. asta e viata.
ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu alti 4 oameni. lucrez de 9 luni. am un prieten care are 21 de ani. sunt practic in anul 5 de facultate. el e in anul 2. casa mea adevarata e la 250 de kilometri de locul asta. fac 40 de minute pana la birou in fiecare dimineata. ma trezesc la ora 8. imi plac 2 zile din 7, vinerea si sambata. dorm aproape 8 ore. imi beau cafeaua la ora 10. la ora 4 mi se face oribil de somn. dorm pe 2 perne. m-am mutat in apartamentul asta de o luna.
cam asta este viata mea in cifre, simplu, curat. aparent.
de fapt ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu un om (pe langa ceilalti 3 oameni) pe care l-am iubit cu tot sufletul meu, un fel de fost...ceva. cu care mi-as fi dorit cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume. locuiesc cu omul asta care e acum cu altcineva, pe care il iubesc la fel de mult dar intr-un alt fel. nu vreau sa ma intrebe nimeni, niciodata cum reusesc pentru ca nici eu nu stiu, dar simt ca totul sta atarnat de un fir subtire de ata. nu vreau sa ma gandesc prea mult pentru ca nu sunt sigura ca imi dau seama cum stau lucrurile de fapt.
lucrez intr-un loc foarte frumos, cu niste oameni foarte frumosi. nu ma asteptam niciodata sa fie asa, sa ma trezesc dimineata ca sa ma duc "la birou" si sa castig bani (doamne, cat de putini bani) si sa fac un lucru serios...
prietenul meu de 21 de ani exagereaza diferenta asta de varsta. nu e ca si cum eu as avea 40 si el 25. 2 ani sunt atat de putin dar nu cred ca isi da el seama cum stau lucrurile de fapt. eu sunt in momentul asta cam inapta, am fost prea fericita si nu mi-am revenit inca din cazatura. o sa ne obisnuim insa cu situatia.
chiar daca casa mea adevarata e asa de departe si mi-e dor in fiecare zi de ea si de parintii mei am inceput sa ma simt si aici ca acasa uneori. casa la care ma intorc dupa seriviciu e atat de frumoasa si de plina de oameni care ma astepta cu vorbe bune si zambete si vise. nu m-a asteptat nimeni niciodata in bucuresti sa ma intorc acasa cu masa pusa. e un sentiment nou pentru mine, imi aduce confort si pace, aveam nevoie.
restul chiar sunt doar cifre, rutina. de aceea nu conteaza. sufletul meu nu se poate inghesui in cifre. sau cifrele in suflet.
mi-am adus aminte ieri ca acum 4 ani eram singura in tot orasul asta necunoscut atunci si te cunosteam de nici o luna. si era ziua mea. si mi-ai adus un buchet imens de crizanteme si-am baut suc. niciodata n-o sa uit. si apoi mi-ai zis ca sunt ca puiul tau cand ti-am spus si eu la randul meu ca mi-e foarte drag de tine. si-apoi...
se pare ca asta e viata mea. ca de data asta e o viata in adevaratul sens al cuvantului. cu casa cu serviciu cu scoala cu oameni la care sa ma intorc.
ma mai doare sufletul din cand in cand insa. ma doare sufletul ca tu nu esti bine. si ca esti bolnava si nu stiu de ce. poate ca orasul te-a contaminat si eu n-am stiut cum sa-l fac sa-ti dea drumul. as vrea sa te vad zambind mai des sau daca nu te vad macar sa te aud zambind. sa ne bem cafeaua dimineata, ca in fiecare dimineata, si sa-mi spui cat de bine dispusa te-ai trezit, si ce dimineata geniala tocmai traiesti. si sa ma bucur.
multumesc pentru vineri seara cand am plans pe umarul tau si m-ai luat in brate si m-ai mangaiat parinteste pe par. si multumesc pentru tot ce-a fost pana acum si pentru ce o sa fie in continuare.
si ma mai doare sufletul din cand in cand si din cauza ca asta e sufletul asta al meu. trebuie sa doara ca sa-l simt ca inca mai exista. ca nu e pustiu acolo unde ar trebui sa fie el. ca nu bate vantul. stiu, e un cliseu dar totul e un cliseu de fapt. am cam tot ce mi-am dorit si totusi sufletul doare uneori. si asta e un cliseu.
asta e viata. ma plezneste in fiecare zi sentimentul asta. asta e viata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
