Excess

dance mr Bojangles

2010-04-08T11:24:00.002+03:00

m-am hotarat sa nu-mi mai fie frica de trecut. m-am hotarat sa nu ma mai sperie schimbarile. m-am hotarat sa ma las purtata. nu in general. acum. m-am hotarat sa-ti scriu o scrisoare dar poate n-o sa o poti citi. ma hotarasem sa folosesc cuvinte mari. cuvinte mari ca spera, te iubesc, dor, niciodata, fa ceva!. ma hotarasem ca o sa te las sa mi te insinuezi in suflet chiar daca nu o sa te mai vad nicidata poate. stiu ca asa ti-am zis, asa mi-ai zis dar undeva in toate tenebrele din mine, acolo,

sper sa nu fie adevarat. sper sa traim exact asa cum visam. sper sa nu uiti. sper sa nu uit nici eu. sper sa intelegi o data in viata asta ce vreau eu sa spun de fapt si sa-ti iei o data in viata asta inima in dinti. sa risti un pic, sa nu mai lasi schimbarile sa te sperie. sper sa ma pot gandi si la altceva.

si ti-as povesti atatea lucruri....vai cate ti-as povesti, si cate am face si cum ar fi. dar e ok daca nu o sa le facem impreuna. dar as vrea totusi sa le faci cu cineva. nu cu ea daca nu vrei. cu mine, cu oricine. chiar nu conteaza cu cine faci lucrurile daca tu esti fericit.

mi-e un pic ciuda ca-mi urlu sufletul aici dar m-am hotarat sa nu-mi mai pese. daca vad scris mi-e mai usor sa fac ordine apoi.

cred ca te iubesc de atunci demult. de atunci, de cand ti si tu minte. de atunci te iubesc eu pe tine. mi-e ciuda de tot ca am scris tot ce-am scris dar poate asa ma vindec mai usor. sau...poate nu ma vindec.

this must be it

2010-03-16T11:07:00.002+02:00

am tot felul de revelatii, in pat, in cada, pe strada, la birou. peste tot. am trait putin cam ciudat ultimele saptamani. asa de tare am vrut sa ies din rutina si sa ma joc ca m-am uitat pe mine, m-am amagit si m-am abandonat. macar m-am jucat dar m-am trezit la realitate. trebuie sa gasesc cumva o cale de de mijloc, un echilibru intre culori, plastilina si desene cu creta pe asfalt si birou, facturi, bani si viata. cred ca ce-a fost mai rau a trecut. asa simt eu. n-au fost cele mai bune 2 luni din viata mea, au fost doua luni de asteptat de soare, certuri, decizii, lacrimi uneori. cred ca s-au intamplat toate lucrurile astea rele pentru ca am fortat un pic nota. mi-am dorit prea mult sa se intample niste lucruri si-am vazut lucrurile altfel decat sunt. am incercat printre toti norii aia sa scot eu soarele dar nu s-a putut. pentru ca lucrurile nu trebuie sa fie fortate. daca nu vin natural mai bine nu vin deloc.
in alta ordine de idei o sa evadez pe strazile din viena de vineri incepand. si-o sa evadez la cranberries in iulie (de ieri incepand, o data cu achizitionarea de bilet:) )
n-am renuntat la povesti si la feti frumosi care sa vina sa ma salveze. atata doar ca acum nu ma mai simt ca o cosanzeana prinsa la ananghie intr-o situatie intunecata cu balauri. si e trist ca n-a venit fatul atunci cand aveam cel mai mult nevoie de el, dar sunt convinsa ca o sa apara in cele din urma. si-o sa apara atunci cand n-am nevoie si cred ca doar asa o sa-mi dau seama ca este el cel adevarat. ironiile vietii...

azi sunt ca o matasa...

2010-01-26T01:11:00.002+02:00

mi-e foarte dor sa fiu sarutata si mirosita. mi-e foarte dor sa se joace cineva cu buclele mele, de cele mai multe ori inexistente. au plecat, s-au hotarat ca nu le mai place de mine si de noi impreuna si m-au parasit pentru vesnicie. cred ca asa se intampla cand te maturizezi, iti pleaca buclele.
mi-e foarte dor de vara si soare. ma simt de parca am trait in iarna asta siberiana (era sa scriu sahariana) de cand ma stiu si-as fi vazut o singura data marea, si-as fi simtit o singura data razele si acum mi-e dureros de dor. se pare ca dorul de mare e un laitmotiv al existentei mele. de fapt dorul in general e un laitmotiv. de fiecare data gasesc cate ceva/cineva de care sa-mi fie dor. chiar daca unele lucruri/persoane s-au intors in viata mea, altele au plecat (n-am inteles de fiecare data de ce).
si acum suntem mai multi decat mi-am imaginat vreodata ca o sa fim. apa de la baie nu se opreste niciodata. masina de spalat spala incontinuu. aragazul gateste mancaruri delicioase pentru o groaza de lume. si ne inmultim. si nu e de fiecare data bine dar e acasa. e acasa cum n-a fost niciodata o casa departe de casa. soarele e verde in bucatarie si portocaliu aici la mine. e o casa de adevaratelea si e si a mea. imi vine cam greu sa cred.
viata e din ce in ce mai mult viata. e viata cu investitii in mobile si carti, e viata cu gatit si spalat de rufe, cu platit de chirii si intretineri, cu neintelegeri cu providerul de internet. si eu stau si ma mir. de fapt nu stau dar ma mir totusi. cand aveam 15 ani si ma gandeam la 23 mi se parea ceva foarte serios si indepartat. dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu-mi imaginam foarte diferit fata de ce e de fapt acum.
din cand in cand imi las sufletul sa iasa din carapacea asta a corpului meu usor obosit, usor sensibil, usor flamand. ma las sa uit toate discutiile perverse (online sau offline, in timp real sau nu), toate stresurile care se ocupa cu ingurgitarea inceata a aceluiasi suflet. iese cam greu la iveala, se dezbraca cam incet de prefacatorii si planuri, ii e cam greu sa nu mai tina cont. si atunci cand reuseste se mira si el de ce-am ajuns, de cum am reusit sa ma pervertesc, eu pe mine, m-am. se mira pentru ca stie ca esenta este inocenta, esenta se bucura toata cand vede cum soarele se transforma in culori si-n sunete si-n dimineata, dar e atat de ascunsa in zilele pare (ca si in zilele impare de altfel, ca si in toate zilele) incat o uit de cele mai multe ori. in zilele in care totusi redevin eu, miroase aici la mine a tundra, lumina e exact cum mi-as fi inchipuit acum o vreme ca ar fi lumina mea, iar eu stau si sunt. atat.

daca tu ai disparea

2010-01-15T13:35:00.001+02:00

sa nu dispari te rog...

2009

2009-12-17T15:46:00.013+02:00

asta am facut anul asta, intr-o ordine aleatoare si nu cronologica, ca tot e totul un haos:
1. in martie am fost la Dancemasters, unde niste copii si niste oameni mari s-au jucat cu sunete si le-au transformat in miscari. am privit totul de la inaltime, mi-a placut mult.
site-ul e asta

2. si aici am mai fost dupa ce l-am descoperit pe mishu

si-am mai fost sa-l vedem pe mishu si in Iron City in Noiembrie, nu stiu de unde sa pun link dar era chiar inainte de evenimentul asta

3. bestfest in iulie

4. apoi peninsula

5. si un pic de festival medieval cu o sighisoara ca in vis

site-ul aici

6. concediul din vama cu scoici si nisipi si muzica multa

7. teambuilding-ul din eforie nord de unde nici n-am poze si nici ce sa scriu prea multe in afara de...bonding

8. si la nottara de doua ori. o data la Titanic Vals si inca o data la Billy Schiopul

si asta a fost 2009. una dintre liste, pentru ca, dupa cum spuneam, sunt obsedata de liste si listute, de lucruri de facut, oameni de cunoscut, defecte, calitati, nopti pierdute.

nisipul fin a oftat...

2009-12-17T14:40:00.002+02:00

am gresit? am gresit ca m-am inconjurat de lucruri frumoase si muzici calde? am gresit ca nu m-am interesat de problemele astea mai lumesti si m-am preocupat mai mult de amaratul asta de suflet al meu? am gresit ca imi plac povestile, si cartile de colorat si jucariile? gresesc pentru ca inca mai cred? sau pentru ca ma entuziasmeaza fulgii albi, si apusurile mov ca niste poezii si diminetile cu soare? si marea si muntii mei de acasa? gresesc ca ma duc la concerte cu muzica care se inveleste pe suflet si nu mai iese de acolo?
gresesc din cauza ca sunt selectiva si doar unele lucruri ajung pana la mine? gresesc pentru ca nu sunt atat de ancorata in prezent cum sunt altii?
nu stiu unde gresesc, sau daca gresesc, sau de ce e o greseala.
stiu insa ca gresesc pentru ca nu stiu sa spun nu. gresesc ca am atata incredere si cred tot ce mi se spune. gresesc din cauza ca toate cuvintele pe care le aud, le cred. gresesc si pentru ca nu asociez cuvintele cu faptele, ma impresioneaza usor cam orice are scopul asta.
dar nu-mi pare rau pentru toate greselile astea. si as avea atatea lucruri sa-mi reprosez. nu stiu sa port o discutie despre economii, si istorii si securitati. stiu care e ideea principala (macar atat sa se fi lipit de mine cu ocazia masterului astuia) dar nu stiu sa o dezvolt, sa-mi formez pareri, sa contest, sa critic. adevarul e ca nici n-am avut cu cine sa port asemenea discutii. din cauza asta imi vine uneori sa urlu "nu sunt o proasta! chiar daca zambesc (tamp) si dau aprobator din cap atunci cand nu stiu sa raspund, am inteles despre ce e vorba dar e pentru prima oara cand aud asa ceva"
as vrea sa stiu mai mult, mai mult din orice. din cauza asta mi-am cheltuit aproape toti banii pe carti pe care le citesc cam oricand am un moment liber. din cauza asta mi-a cazut telefonul mobil in cada plina cu apa si clabuc :) ('clabuc'...ce mult imi place cuvantul asta)
nu stiu ce sa fac cu toate greselile astea. sa le ascund? sunt chiar asa de grave? nu zicea cineva ca fericirea sta in lucrurile marunte? lucrurile mele sunt marunte, zapada e marunta, vantul nici macar nu se simte asa de marunt e, frunzele uscate la fel.
toata viata asta e plina de intrebari si haos. e asa de complicat ca nu stiu cum o sa ma mai regaesc vreodata. si cum am pus mai mult aacent pe asta, si nici macar nu-mi reuseste atunci cu ce mai raman?

in my dreams i'm dying all the time...

2009-11-16T14:45:00.003+02:00

era o perioada cand nu cunosteam oameni noi deloc. cand viata era aceeasi in fiecare zi, in fiecare seara, in fiecare saptamana. acum cunosc tot felul de oameni noi dar sunt prea scurti. adica sunt aia din categoria "n-o sa-i mai vad niciodata". si-mi soptesc lucruri frumoase in urechi, si fac pielea sa se infioare si apoi dispar. pe de alta parte nu stiu daca vreau mai mult decat momentele astea pentru ca mi-e foarte frica. din cauza asta fac toate tampeniile pe care le fac acum. din cauza ca mi-e frica si vreau sa arat lumii altceva. cum ca as fi curajoasa, indestructibila. mi-e cam greu insa, acum mi-am dat seama.
astazi mi-e sufletul strans ca intr-o menghina si nu inteleg de ce. poate din cauza ca mi-e dor rau de mare. mi-e dor de mare cu toata fiinta mea. mi-e dor de nisip si de culori si de soare. mi-e dor de cer, de albastru si de piele. mi-e dor de bucle si piele arsa de soare. mi-e dor de pace si muzica. mi-e dor pana la lacrimi de tot. cate n-as da sa nu mai treaca noptile asa de repede. sa nu mai treaca momentele in care ma simt cu adevarat intreaga asa de repede. sa nu mai treaca viata asa de repede. cate n-as da...
visez din ce in ce mai des la o altfel de viata, la altfel de oameni, la altfel de stari. si nu-i vorba ca sunt nemultumita de viata pe care o am acum. e relativ bine, e caldut, e sigur. poate ca tocmai asta e problema. in afara de niste momente, in restul timpului totul e caldut. as vrea sa fie cald, cald, cald sau frig, frig, frig.
sau daca tot e caldut, as vrea sa-mi cumpar un sort si-o carte de bucate si-un set de oale. si sa cos nasturi si sa calc camasi pentru un anume cineva. si sa-l astept seara cu mancarea calda. si sa ne bem diminetile cafeaua impreuna. (a nu se intelege gresit, cineva-ul asta nu exista, m-as apuca sa fac toate lucrurile astea in cazul in care ar aparea cineva-ul pe calul ala alb, pe care il tot astept de ceva vreme). sa purtam discutii meaningful si sa ne facem suc de fructe. asa m-as bucura daca ar fi caldut. in alt fel nu.
sau, daca ar fi caldut in sensul ala in care as fi tot timpul odihnita si radioasa, n-ar trebui sa ma trezesc dimineata asa de devreme, as asculta muzici frumoase toata ziua si as scrie cartea vietii mele. si viata ar trece molcom, si ar mirosi a iasomie.

love can damage your health...

2009-10-25T23:34:00.004+02:00

si ca se ne deconcentram, cam asta facem la birou, in dimineti scaldate de soare :)

with or without you...

2009-10-25T22:56:00.003+02:00

situatia sta cam in felul urmator:
ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu alti 4 oameni. lucrez de 9 luni. am un prieten care are 21 de ani. sunt practic in anul 5 de facultate. el e in anul 2. casa mea adevarata e la 250 de kilometri de locul asta. fac 40 de minute pana la birou in fiecare dimineata. ma trezesc la ora 8. imi plac 2 zile din 7, vinerea si sambata. dorm aproape 8 ore. imi beau cafeaua la ora 10. la ora 4 mi se face oribil de somn. dorm pe 2 perne. m-am mutat in apartamentul asta de o luna.
cam asta este viata mea in cifre, simplu, curat. aparent.
de fapt ieri am implinit 23 de ani. stau intr-o casa cu un om (pe langa ceilalti 3 oameni) pe care l-am iubit cu tot sufletul meu, un fel de fost...ceva. cu care mi-as fi dorit cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume. locuiesc cu omul asta care e acum cu altcineva, pe care il iubesc la fel de mult dar intr-un alt fel. nu vreau sa ma intrebe nimeni, niciodata cum reusesc pentru ca nici eu nu stiu, dar simt ca totul sta atarnat de un fir subtire de ata. nu vreau sa ma gandesc prea mult pentru ca nu sunt sigura ca imi dau seama cum stau lucrurile de fapt.
lucrez intr-un loc foarte frumos, cu niste oameni foarte frumosi. nu ma asteptam niciodata sa fie asa, sa ma trezesc dimineata ca sa ma duc "la birou" si sa castig bani (doamne, cat de putini bani) si sa fac un lucru serios...
prietenul meu de 21 de ani exagereaza diferenta asta de varsta. nu e ca si cum eu as avea 40 si el 25. 2 ani sunt atat de putin dar nu cred ca isi da el seama cum stau lucrurile de fapt. eu sunt in momentul asta cam inapta, am fost prea fericita si nu mi-am revenit inca din cazatura. o sa ne obisnuim insa cu situatia.
chiar daca casa mea adevarata e asa de departe si mi-e dor in fiecare zi de ea si de parintii mei am inceput sa ma simt si aici ca acasa uneori. casa la care ma intorc dupa seriviciu e atat de frumoasa si de plina de oameni care ma astepta cu vorbe bune si zambete si vise. nu m-a asteptat nimeni niciodata in bucuresti sa ma intorc acasa cu masa pusa. e un sentiment nou pentru mine, imi aduce confort si pace, aveam nevoie.
restul chiar sunt doar cifre, rutina. de aceea nu conteaza. sufletul meu nu se poate inghesui in cifre. sau cifrele in suflet.
mi-am adus aminte ieri ca acum 4 ani eram singura in tot orasul asta necunoscut atunci si te cunosteam de nici o luna. si era ziua mea. si mi-ai adus un buchet imens de crizanteme si-am baut suc. niciodata n-o sa uit. si apoi mi-ai zis ca sunt ca puiul tau cand ti-am spus si eu la randul meu ca mi-e foarte drag de tine. si-apoi...
se pare ca asta e viata mea. ca de data asta e o viata in adevaratul sens al cuvantului. cu casa cu serviciu cu scoala cu oameni la care sa ma intorc.
ma mai doare sufletul din cand in cand insa. ma doare sufletul ca tu nu esti bine. si ca esti bolnava si nu stiu de ce. poate ca orasul te-a contaminat si eu n-am stiut cum sa-l fac sa-ti dea drumul. as vrea sa te vad zambind mai des sau daca nu te vad macar sa te aud zambind. sa ne bem cafeaua dimineata, ca in fiecare dimineata, si sa-mi spui cat de bine dispusa te-ai trezit, si ce dimineata geniala tocmai traiesti. si sa ma bucur.
multumesc pentru vineri seara cand am plans pe umarul tau si m-ai luat in brate si m-ai mangaiat parinteste pe par. si multumesc pentru tot ce-a fost pana acum si pentru ce o sa fie in continuare.
si ma mai doare sufletul din cand in cand si din cauza ca asta e sufletul asta al meu. trebuie sa doara ca sa-l simt ca inca mai exista. ca nu e pustiu acolo unde ar trebui sa fie el. ca nu bate vantul. stiu, e un cliseu dar totul e un cliseu de fapt. am cam tot ce mi-am dorit si totusi sufletul doare uneori. si asta e un cliseu.
asta e viata. ma plezneste in fiecare zi sentimentul asta. asta e viata.

vama de anul asta...

2009-10-25T22:38:00.015+02:00

the end...

stela

picioare:)

i'm so cheap

2009-10-22T12:05:00.002+03:00

mi-am adus aminte de o poveste, cred ca am mai scris-o aici dar o privesc cu alti ochi acum.
eram in ultimul an de liceu, in fagaras si ma intalneam in fiecare zi de marti, in drum spre profesoara de romana cu un baiat. bine, ma intalneam e mult spus. treceam unul langa celalalt pe strada, uneori ne uitam unul in ochii celuilalt, alteori nu, uneori ii simteam umarul cum trecea langa al meu pe strada, alteori zambeam.
uneori cand ieseam pe geam il vedeam cum trece pe strada. mai intotdeauna in timpul in care il vedeam ascultam o melodie sugestiva. ca intr-un film asa...cam un an de zile a durat toata povestea asta, pana am dat bacu. pana s-a terminat visul si a inceput realitatea. si il chema ionut, ca pe mine uneori :) si nu era deloc asa cum mi-l imaginam eu, si mintea. avea povesti intr-adevar si vise dar prea ascunse.
povestile nu se intampla ca in filme, dar macar ma bucur ca se intampla.
mai vorbesc si acum cu ionut, dar nu ne mai intalnim accidental pe strada si nici cand ies pe geam nu mai am nici o sansa sa-l vad. imi pare un pic rau pentru lucrul asta, trebuie sa-mi gasesc un baiat din asta cu poveste...

viteza sangelui meu

2009-10-02T22:07:00.004+03:00

dragii mei,
n-am indraznit sa cer vreodata ceva real pe blogul asta dar m-am hotarat ca ar fi cazul. asa ca here goes:
acesta (clic) este un om care canta frumos, frumos de tot. omul asta s-a inscris la Global Battle of Bands, si mi-as dori ca voi sa-l votati. aici. (clic) in 5 minute v-ati facut cont, in alte 2 l-ati adaugat la favorites si pentru urmatoarea perioada a vietii veti asculta minunata melodie. pe repeat. ca mine si multi altii.
acest post este unul repetitiv. imi cer scuze daca pe cineva zgarie pe timpane/retina cuvantul minunat dar nu ma pot abtine.

i am game.

2009-09-25T12:31:00.003+03:00

ma tot feresc. pentru ca tot ce fac pare gresit. e gresit sa te entuziasmezi prea tare se pare. e gresit sa speri sa se intample lucruri bune. esti prostut daca faci asta, naiv. trebuie sa fi realist, sa intelegi ca lumea e rea, ca nu trebuie sa ai incredere.
mi-as dori sa am mai multa imaginatie. sa pot sa scriu si despre altceva nu doar despre ce mi se intampla mie. dar nu pot. nu pot sa inventez cuvinte care nu sunt ale mele, si-mi pare rau.
am avut asa multe vise care mi s-au spulberat in ultimele doua luni. nu mai stiu ce sa mai zic, ce sa mai visez. daca ideea generala de pana acum a fost sa nu deranjez prea multa lume, sa fie totul bine pentru toata lumea, sa ascult, sa fiu flexibila, cred ca nu mai e valabila. pentru ca am impresia ca am devenit invizibila. asta esti atunci cand astepti sa sune telefonul si sa fie oricine, nu conteaza cine, si el sa nu sune nu? sau atunci cand intri intr-o camera cu oameni si nimeni nu-ti zice nimic? cand se intampla ca in unele zile sa vorbesti vreo 20 de minute la telefon si asta sa fie putina conversatie din ziua respectiva. atunci esti invizibil nu? sau singur, depinde cum vrei sa o iei...
am clacat pe ultima suta de metri. m-am gandit si m-am razgandit apoi. sunt obosita tare, si psihic si fizic. si mi-e sete, tot timpul mi-e sete dar nu ma mai racoreste nimic. si afara e o toamna asa de frumoasa si nu pot sa o savurez nici macar cu varful limbii, nu pot sa o simt nici cu buricele degetelor.
si atat am asteptat feti frumosi si ilene cosanzene negand lucrul asta ca m-am saturat. da, astept feti frumosi sa vina sa ma salveze. da, stiu ca salvarea e in mainile mele si doar eu pot sa ma ajut dar am cam obosit si mi-e cam rau. acum ar fi momentul potrivit sa vina sa ma salveze. right about...now

imobiliare :)

2009-09-11T10:21:00.003+03:00

deci treaba sta asa (am inceput cu deci, bad, bad!)
imi doresc sa ma mut. mult. adica imi doresc mult sa ma mut. si de luni a inceput aventura cautat apartament de 4 camere, decomandat, mobilat, utilat, aproape de metrou, eventual cu termopane, centrala si utilitati. si ieftin daca se poate. si luna de pe cer de asemenea, bineinteles tot daca se poate.
luni, marti si jumatate de miercuri au fost moarte. de miercuri dupamasa, de cand am postat un anunt pe un anume site a inceput telefonul sa sune. asa ca programul a fost in felul urmator:
miercuri - un apartament minunat la eroii revolutiei, aproape de tineretului unde lucrez, mobilat strictul necesar, lasa loc berechet imaginatiei, n-avea termopane dar era dublu izolat sau asa ceva, parchet nou si foarte dragut in toata casa, proprietari ok. cica nu ne-a placut. ma rog. sa trecem mai departe. (suntem 5, e cam greu sa aliniezi gusturile a 5 persoane)
joi dimineata - apartament pe 13 septembrie, care pana la urma s-a transformat in parcul sebastian, care dupa umila mea parere e la mama dracu. semidecomandat, deci nepotrivit, plus ca doamna isi mobilase sufrageria in asa fel incat sa te simti ca intr-o biserica, doar cu incrustatii si floricele si arabescuri peste tot. bai frumoase, o camera nemobilata, la parter. unsuitable.
joi dupamasa - primul apartament la gorjului, la vreo 7 minute de metrou, o proprietara sinistra rau, dar nu asta era problema. semidecomandat (asta era de fapt problema). in rest, lucs. centrala, termopane, masina de spalat, frigider nou si imens. cica paturile pareau foarte inconfortabile. eu nu mi-am dat seama.
al doilea apartament ar fi trebuit sa fie in apropierea mall-ului din vitan, am ajuns acolo, dupa ce vorbisem in prealabil cu agentul imobiliar, la ora 19. am asteptat, am sunat, n-a raspuns. acum poate sunt eu nebuna, am mai auzit sa nu vina proprietarul, sa nu vina clientul, dar sa nu vina agentul imobiliar la intalnire?! what the fuck?! ma rog, bygones.
al treilea (si ultimul apartament pe ziua de ieri) era la lujerului, intr-o minunata zona, aproape de metrou, de autobuz, de 41, de banci de orice. ne-am intalnit direct cu proprietarul. decent. am urcat. am intrat. THE HORROR!!! nici pe oamenii de care nu-mi place nu i-as trimite sa stea acolo. cea mai urata si stricata si murdara mobila din lume. cel mai urat apartament. cel mai murdar. cea mai mare bataie de joc. proprietarul parea eosebit de mandru. la un moment dat a inceput sa zica "si aveti in fiecare camera si..." si ma asteptam sa zica cablu tv, internet ceva...orice. dar stiti ce-a zis "aveti in fiecare camera si...plase de tantari"!!! plase de tantari?! fac ceva pe plasele tale de tantari, nesimtit de om ce esti!
ma rog, today is another day.
ideea e ca eu nu prea imi dau seama care apartament e bun si care nu pentru ca eu imi doresc mult (si cat mai repede) sa ma mut. pentru ca de 4 ani stau in camin si oriunde e mai bine decat in camin.
o sa urmeze niste posturi/poze din vama si din teambuildingul de la eforie :)

piece by piece, it's how i let go of you...

2009-08-13T13:47:00.004+03:00

traim in epoca vitezei, in secolul tehnologiei. ne dezumanizam, ne transformam, ne maturizam (oare?). totul trebuie sa fie pragmatic, ori alb ori negru, ori bun ori rau. nu pierdem timp, ori imi place de tine, ori la revedere.
"nici nu stiu cum sa-ti explic, numai ca eu numai pot continua aceasta relatie. imi cer scuze ca iti comunic in acest fel" adica hai pa, mi-a ajuns. m-am gandit sa-ti trimit un sms pentru ca sunt grabit/ocupat, de ce sa o mai lungim?
pentru ca eu vreau sa o lungim! de aia! pentru ca as fi vrut niste explicatii pentru povesti si nu un baros in moalele capului. daca vroiam un soc ma uitam la un film de groaza, multumesc foarte mult.
asa ca here we go again. (here i go again de fapt) am ajuns la concluzia ca maica-mea e de vina, doar ea m-a crescut asa. si ea a ajuns la aceeasi concluzie.
si totusi, de ce "nu" daca a fost asa de mult "da" intre timp? de ce sa ne amagim la inceput pentru ca apoi sa incheiem exact atunci cand nu trebuie? de ce sa spunem vorbe in vant daca nu credem in ele? de ce sa aducem macar vorba despre indragosteli, sentimentalisme, vacante impreuna si alte lucruri de gen daca tot habar n-avem ce e in capul nostru? de ce sa ne ascundem apoi ca niste hoti? de frica? de rusine? de ce?
mi-e cam ciuda ca n-am scris postul asta alaltaieri, ar fi iesit ceva spumos si furios. e bine totusi ca nu l-am scris duminica, ar fi sunat ca un bilet de adio al unei femei cu sufletul varza, scris pe pervazul geamului de la etajul 20 al blocului de unde urma sa se arunce.
am citit insemnarile dinaintea acesteia. am zambit amar cu un colt de buza. mi-a spus sufletul meu indragostit de mare ca astia sunt pasii necesari spre fericirea durabila, ca asa trebuie sa fie chiar daca doare. si doare...rau de tot. sufletul doare cel mai tare. al meu stie, a stiut si ieri, a stiut si acum 4 luni, a stiut si anul trecut si cred ca o sa stie si maine.
in alta ordine de idei maine voi zbura (vorba vine, ma voi tara pe sine de fapt) catre tinuturi insorite si nisipoase, unde voi petrece cateva zile infipta in nisip, cu un usor iz de votca cu suc de portocale, eventual si o umbreluta deasupra capului, si muzica frumoasa.

P.S. m-ai ranit si m-ai dezamagit, degeaba speri contrariul. imi pare rau ca am fost persoana nepotrivita la locul nepotrivit dar pentru mine a fost exact locul si exact persoana. si ai stricat toata povestea cu sfarsitul asta sec. nu-mi mai place de tine. la revedere.

you make me feel like the one...

2009-08-03T12:08:00.003+03:00

imi tot vine sa oftez. nu de tristete sau de suparare. imi vine sa oftez asa, din lipsa de aer, imi vine sa oftez ca sa fac totusi ceva, sa nu mai zac in letargie.
saptamana asta sunt singura, weekendul asta am fost singura. m-am intors vineri de la serviciu si am ramas acasa pana azi dimineata cand am plecat din nou la serviciu. sufletul meu a fost insa la mare si la munte. la munte n-a avut semnal pe telefon dar banuiesc ca in concediu nu prea isi tine nici el telefonul deschis. si in creierul muntilor chiar daca ai vrea si tot n-ai putea sa trimiti vreun mesaj de amor si de dor sufletului ramas acasa, singur. n-am putut sa plec si eu in creierul muntilor pentru ca bocancii imi lipsesc cu desavarsire, pentru ca dintr-un motiv sau altul nu prea puteam sa stau in cort o saptamana, chiar daca mi-e dor tare de munti. pe de alta parte, muntii unde a fugit sufletul meu nu sunt muntii mei, pe care ii vedeam pe geam de acasa, asa ca cred ca e bine...n-o sa ma sting de dor. in fiecare seara se intoarce (el, sufletul) si atunci ii povestesc ce-am facut peste zi, ce-am simtit, cat mi-a fost de dor.
sufletul meu de la mare (ah, cate suflete, unde sa mai incapa toate?) a fost fericit. a lasat toate problemele in bucuresti si s-a infipt in soare si nisip 2 zile. a ascultat muzici frumoase si adevarate si le-am ascultat si eu cu ocazia asta. mi-a placut tare sa ascult muzicile de la 250 de kilometri departare la 2 noaptea din intunericul din camera mea. am visat mai frumos apoi.
saptamana asta si gata. dupa saptamana asta o sa inceapa un fel de vacanta, nici nu stiu cum sa ii zic. pregatiri, cumparaturi, plecari.
e prima vara in bucuresti, e prima vara fara vacanta, e prima vara cu povesti.

peninsula

2009-07-29T00:17:00.009+03:00

cam asa a fost prima mea peninsula din povestea mea de vara. pozele nu le-am facut eu, dar macar is acolo...cateva poze :)

asta is eu intr-un mare fel de obosita, dupa drumu iadului bucuresti-targu mures. sa le ia dracu de serpentine

asta ii un pic de sighisoara plus festival medieval. mai bine nu ne opream, m-am reindragostit de oras plus ca erau o groaza de cercei/margele/haine/lucruri care mi-au luat ochii cu totu :)

si astea sunt singurele 3 poze din incinta. subliniez din nou ca ma sustrag de la faurirea pozelor :)

2009-07-27T17:26:00.002+03:00

nu vreau sa se transforme blogul asta intr-o mare de scrisori de dragoste dar nu ma pot abtine.
te vreau cum n-am mai dorit pe nimeni niciodata. te-ai strecurat in sufletul meu cum nimeni n-a facut-o pana acum, cu viteza luminii.
eu sunt nebuna si ma framant. ma straduiesc sa nu, dar totusi, in unele zile mi se rupa sufletul de la atatea framantari. doamne, cate lucruri ti-as zice daca as sti sigur ca nu te sperii.
pe de alta parte, trebuie sa recunosti ca mi-am perfectionat flecareala, putem sa vorbim si despre ce-am facut azi la birou.
as fi vrut sa traiesc intotdeauna in secunda aia de pe autostrada soarelui, cand soarele rasarise de vreo 10 minute, si razele se filtrau prin parul meu, in ochii tai, care erau ai mei, care erau ai tai...si tot asa. intotdeauna o sa vreau sa traiesc doar in fractiunea aia de timp. care s-a dilatat pana a ajuns si la ziua de azi, si o sa fie si maine, si poimaine si peste vremuri.
si...nu stiu cum e bine. de unde stii cum e bine daca n-ai mai trait niciodata asa ceva?

toy like people make me boy like...

2009-07-24T10:56:00.003+03:00

as vrea uneori sa fiu mica, mica, mica sa intru in gandurile tale si sa-mi dau seama. as vrea ca telepatia sa mearga atat de bine incat sa nu-ti zic de scriiturile mele de aici dar tu sa le gasesti si sa-ti dai seama. sa-ti dai seama cam cum a fost viata mea de pana acum si cum e acum cand suntem impreuna. cat imi e de greu sa nu mai fiu crispata, cat imi e de greu sa ma relaxez si sa iti povestesc toate porcarioarele. stiu ca tie ti-ar placea sa le auzi dar mie mi-e asa de frica sa nu te plictisesc.
asa de rau imi pare ca timpul tau e asa de scurt. ca esti asa de obosit fizic. ca muschii se resimt, ca gandurile nu mai sunt aceleasi.
vreau sa stii ca uneori ma gandesc ca nu merit toata fericirea asta. uneori ma intreb ce iti place la mine. uneori imi doresc atat de tare sa nu te plictisesc ca incremenesc cu totul si nu mai sunt in stare de nimic.
stiu ca daca ti-as spune despre toate temerile pe care le am probabil te-ai speria, poate mai tare decat m-am speriat eu cand m-ai inclus in toate planurile tale de viitor, mai tare decat atunci cand Claudiu mi-a urat "bine ai venit in familie". asa ca sa nu te sperii, bine? sa nu pleci, sa nu te plictisesti. sa ma tii de mana ca si pana acum (stiu ca o sa faci asta no matter what), sa ma faci sa ma simt la fel de in siguranta ca pana acum.

baby, baby, baby light my way...

2009-07-22T21:52:00.004+03:00

niciodata n-am fost mai fericita decat acum, niciodata. totul se leaga, totul se potriveste. nici caldura nu ma mai deranjeaza asa.
niciodata n-am simtit ca traiesc mai mult decat acum. niciodata n-am fost atat de implinita. intotdeauna a existat un "dar", acum nu.
niciodata n-am visat mai mult decat acum si visele sa se transforme in realitate.
totul se intampla acum, in momentul asta.
fiecare zi trece si nu e asemanatoare cu ieri. in fiecare zi ma trezesc si mi se pare ca nu m-am trezit inca, mi se pare ca inca visez.
ma intrebam acum cateva zile daca toata lumea simte asa intr-un punct sau altul al vietii. daca fiecare se mira de niste lucruri marunte. daca fiecare se trezeste dimineata si ii vine sa rada cu tot sufletul.
mi-e drag, mi-e tare drag. mi-e drag si nu mai am nevoie de altceva. nu mai pot sa ma gandesc la altceva.
nu ma asteptam ca prima vara petrecuta departe de casa sa fie asa ca o poveste. nu ma asteptam ca la 23 de ani sa sar in balti intr-o duminica dimineata cu nori si ploaie. nu ma asteptam sa ma ude ploaia pana la piele si sa-mi pese atat de putin. nu ma asteptam sa ma pierd in priviri si zambete asa cum o fac acum. sa plutesc intre minute. sa nu mai astept lucrurile bune sa mi se intample pentru ca ele chiar se intampla.
sincera sa fiu...nu ma asteptam sa fiu fericita.
nu ma asteptam ca vreodata sa visez impreuna cu andre in fiecare dimineata cu aroma de cafea. sa visam la mare si la nisip si la vacanta.
nu ma asteptam sa adorm seara cu un "noapte buna frumosule" soptit in urechea dreapta si sa sarut niste buze somnoroase dimineata inainte sa plec la birou. sa rad de umbre pe pereti si sa ma dau in balansoare pana rasare soarele.
nu ma asteptam la nimic din ce mi se intampla acum. viata m-a luat cu totul prin surprindere...

but what is love without lust....

2009-07-15T19:54:00.002+03:00

mi-e frica rau, frica, frica, frica. cum sa supravietuiesc in timpul saptamanii? cum sa fac sa treaca mai repede cele 5 zile pana la weekend? nu un weekend anume, ci orice weekend.
cum faci lucrurile sa mearga? cum faci sa fi tu cu cine vrei? cum sa te convingi ca ce faci e bine? cum faci sa fii la fel cum esti cu un om pe care il iubesti din tot sufletul, cu alt om, nou, de care ti-e drag de mori? cum sa-l faci pe omul de care ti-e drag de mori, si care e obosit mort, sa fie entuziasmat tot timpul, asa cum era cand l-ai cunoscut? cum faci sa dureze?
cum sa traiesti doar in si pentru weekend? cum sa te integrezi in viata altcuiva? cum sa faci sa ai amintiri comune cu un om de care ti-e drag de mori? cum sa fac?
de 3 saptamani nu mai respir, nu mai mananc, nu mai beau, nu mai zambesc, nu mai dorm decat cu aceleasi ganduri. de 3 saptamani traiesc viata altcuiva, alta viata, respir alt aer, ma trezesc in fiecare dimineata alta. si 3 saptamani e asa de putin, si eu simt asa de mult. si vreau sa simt mult, totul daca se poate.
mi-e frica tare. mi-e frica de toate substantele care ma fac mai fermecatoare, mai volubila, mai prietenoasa, mai draguta. mi-e frica de tacerea mea de care nu pot sa scap. mi-e frica de taceri in general. mi-e frica si de cuvinte uneori. pe care le spun repede ca sa scap o data. mi-e frica de intrebari, mi-e frica de planuri de viitor.
niciodata in viata mea insa, n-am fost mai fericita. niciodata in viata mea nu m-am simtit asa. nu m-am trezit dimineata devreme (la 7 jumate dimineata, adica nu oricum) si sa zambesc. intr-una.
in acelasi timp imi dau seama ca prietenii mei nici nu stiu cum suntem noi de fapt. ca n-am fost asa fericita ca acum niciodata in viata mea si din cauza lor. nu a tuturor dar oricum...
cum faci sa dureze?

are we human?

2009-07-01T00:08:00.002+03:00

de fiecare data cand mi s-a intamplat ceva bun (sau ma rog, aveam eu impresia ca e bun, sau ca mi se intampla mie) am zis ca nu scriu, ca poate ar fi o piaza rea, ca daca scriu sigur o sa se termine prea repede. dar acum se intampla ceva bun cum nu s-a mai intamplat pana acum. e bine de tot. oricum am impresia ca daca vorbesc despre, sau scriu despre sau orice, n-o sa mai fie la fel de bine. ma rog, eu savurez oricum.
asa ca ajung in fiecare seara acasa si imi vine sa zambesc, si ma trezesc dimineata si zambesc la fel, ma mai trezesc la birou in mijlocul zilei, rupta de somn si de caldura ca zambesc. zambesc intr-una de cateva zile. si visele mi-s pline, si zilele la fel. si rasaritul de duminica de pe autostrada soarelui cu underworld in urechi face cat toate diminetile in care nu-mi venea sa ma ridic din pat. si soarele din par din aceeasi duminica dimineata la fel...si noptile astea nedormite, si zambetele pana la urechi, si plimbatul pe stradute dupa ploaie, si buzele si mainile si tot. am ramas fara cuvinte...
in alta ordine de idei maine...The Killers (chit ca dupa aia n-o sa mai am bani nici sa respir, dar sa savuram zic...)

i can't go where i want to...

2009-06-26T12:02:00.004+03:00

imi trebuie doar un gest. nu trebuie sa stiu ce e in mintea ta, e de ajuns sa faci doar un gest. un gest care sa ne descatuseze de tot ce-a fost pana acum, de incertitudini si asteptari si vise neimplinite.
imi trebuie doar un cuvant. nu trebuie sa te pregatesti cu discursuri, e de ajuns un singur "hai". eu atunci as intelege toata alergatura de pana acum si-as veni de cate ori as putea.
imi trebuie doar o privire. nu trebuie sa faci nimic ca sa ma impresionezi, e de ajuns sa te uiti o singura data in ochii mei si o sa-ti dai seama cum o sa fie de acum inainte.
imi trebuie doar un gest sau un cuvant sau o privire. nu-s lucruri complicate. tu trebuie doar sa stii. si apoi sa-mi spui ce-ti trebuie tie, ce ar trebui eu sa fac ca sa ne trezim la realitatea noastra? cum ar trebui sa fim ca sa ne fie bine?

take this life, take it all...

2009-06-24T10:15:00.003+03:00

m-am chinuit si ieri sa scriu un post de vreo doua ori dar n-am reusit asa ca m-am lasat pagubasa, internetul asta de la serviciu sucks.
nu stiu ce sa mai povestesc. lucrurile se repeta dar parca se si precipita putin. se intrevad planuri indraznete de viitor dar prea putin realizabile dupa mine. ar fi frumos totusi sa se intample macar 50% din lucrurile care sunt planificate pana acum. concediul la venetia din august, mutatul din camin din vara asta (dupa ce strang niste bani evident, lucru de atlfel aproape imposibil), gatitul in bucataria proprie si personala, cateva zile de abandon total la timisoara...si ar fi frumos ca totul sa se intample alaturi de cine imi doresc, altfel parca n-ar avea atata farmec.
in rest nimic, caldura, noapte, vise, fum, weekenduri frumoase, trezit de dimineata, culcat devreme, citit, ordine si disciplina. cine-ar fi crezut?

2009-06-19T11:34:00.005+03:00

am descoperit site-ul asta (foarte dragut, ne place ideea) in timp ce transpiram asiduu la birou, unde lumea se porcaie pe tema "aerul conditionat. oprit sau pornit?" si visam la patul meu de acasa, pe care pat zace in momentul asta laptopul meu de acasa, care din lipsa de spatiu, atunci cand dorm zace chiar si pe jos. si ca orice femeie obsedata de haine si care si-ar dori sa-si imbrace in lucruri noi cam orice obiect pe care il detine m-am hotarat la hainuta asta:

o sa fie cam greu cu lipitul dat fiind faptul ca am doua maini stangi :)

2009-06-09T00:35:00.000+03:00

iar si iar si iar si iar si iar si iar......de 5 ani iar si iar

throw it all away

2009-06-02T19:35:00.003+03:00

cred ca am ramas singura de tot. cred ca am gresit ceva pe parcurs. cred ca m-am purtat urat candva. cred ca nu mai stiu sa ma port. cred ca mi-e rau demult si de tot. cred ca e ceva in neregula dar nu-mi dau seama ce. cred ca nu mai stiu sa ma bucur. cred ca nu ma mai intelege nimeni. cred ca tot ce-am simtit pana acum a fost banal si cliseistic. cred ca n-a inteles nimeni nimic din sentimentele mele de pana acum (asta in legatura cu penultimul punct). cred ca mi-e foarte frica sa ma duc acasa pentru ca o sa ma intorc inapoi aici. cred ca ma complac. cred ca sunt prea comoda. cred ca depind de prea multe lucruri, de prea multa lume. cred insa ca mai am putina rabdare.
nu cred ca asa trebuie sa fie viata. nu cred ca aici e locul meu. nu cred ca mai pot fi coerenta.

in my memory...

2009-05-08T17:00:00.003+03:00

respir incet, incet de tot ca sa nu ma sting. nu mai stiu ce sa mai fac in continuare, din aceleasi motive. ma indragostesc de toti barbatii din cartile pe care le citesc. de Catul Bogdan, de Petre Barbu, de Alex Dobrescu. toti mi se par arsi de soare si de vant, cu povesti si vise, seriosi si indragostiti si ei la randul lor. ma indragostesc in metrou, in fiecare zi, la dus si la intors. tot de ei...
in unele nopti mai fug de acasa...in alte case. fug doar ca sa nu mai fiu aici. as vrea sa am unde sa fug in mod constant, sa nu-mi fac probleme de fiecare data cand bate vantul plecarii ca nu am unde sa ma duc...
tot mi-e dor de tine. tot nu-mi vine sa cred cum suntem. aproape in fiecare zi ma gandesc cum eram acum 4 ani pe vremea asta. partea buna e ca-mi vine sa zambesc amintindu-mi, partea proasta e ca ce se intampla acum e mult diferit fata de cum era atunci.
si peste toate astea...sunt asa de obosita. nu-mi explic de ce. ma pocneste somnul in moalele capului, in mijlocul zilei, nu are importanta unde sunt. la birou, la scoala, in metrou, pe drum. ma molesesc uneori la gandul patului si nu-mi vine decat sa dorm...si nu-mi permit sa dorm. la serviciu e cate ceva de facut in fiecare secunda, acasa e tot timpul curatenie de facut si mai vine si sesiunea in doua saptamani, si apoi vara, si toropeala, si asfaltul incins...
de ceva vreme sunt intr-o continua asteptare, nu stiu ce/pe cine astept...astept sa se intample ceva bun.si-o sa se intample numai sa nu fie prea tarziu...

warmer than warm...

2009-03-31T23:12:00.003+03:00

de atatea ori am scris despre cat sunt de pierduta, de indecisa, de vai de capul meu...
m-am aruncat in tot felul de combinatii (mai mult sau mai putin dubioase) poate, poate lucrurile or sa se rezolve. am incercat sa trec peste lucrurile care m-au facut sa sufar dar realizez ca m-au facut sa sufar atat de tare ca nu pot sa trec peste ele. au ramas acolo, si acolo vor ramane tot timpul, orice as face. va trebui sa invat sa traiesc cu ele, cu amintirea lor.
m-am plictisit dupa doar cateva zile, mi-am dat seama ca nu-i bine cu "prea bine". m-am sustras, am intors spatele si-am fugit, de fapt cred ca inca fug. nu stiu daca am luat decizia corecta. nici nu conteaza de fapt, pentru ca am luat-o deja si nu ma mai pot intoarce inapoi.
as face liste si listute cu esecuri, cu momente in care m-am simtit cu adevarat fericita, cu greseli, cu oameni, cu vise, cu fantezii, cu cuvinte spuse sau scrise, cu nopti de tot felul. le-as insira pe toate ca sa mi le aduc aminte, nu ca sa le regret. tot ce-am facut e bun facut. as umple foi intregi cu numere de ordine...
de data asta nu sunt pierduta insa. viata are cat de cat un contur. as vrea sa fug de aici ce-i drept, as vrea sa nu fiu cea mai mare, as vrea sa se termine o data cu vasele astea nespalate de patru ani, cu mizeriile astea mici care ma inconjoara, cu nesimtirile si cu lipsa asta de bun simt. as vrea sa nu ma intorc de la serviciu la o camera care nu seamana a casa deloc. as vrea sa gasesc o solutie mai buna decat o lista cu ce trebuie sa facem ca sa convietuim mai civilizat.
ti-am zis si tie ca imi tot aduc aminte de noi, ca mi-e dor de tine, ca parca am fi trait doar momente frumoase, asa imi aduc aminte de povestea noastra. cred ca imi aduc aminte si de lucruri neintamplate inca, de visele pe care le aveam atunci. imi tot aduc aminte, imi tot pare rau, sunt din ce in ce mai batrana si mai usor de impresionat. de fapt nu, nu sunt batrana, ma simt doar invechita...
cred ca o sa ma apuc sa-ti scriu scrisori. scrisori lungi de dragoste, pompoase si pline de figuri de stil, cu inflorituri la colturi. scrisori inventate doar ca sa ma vindec. scrisori adevarate care sa-mi faca bine. o sa incep sa-ti scriu scrisori pe care o sa le pun la posta, cu destinatar si expeditor. si o sa le astept inapoi pe ale tale. de fiecare data cand o sa intru in casa o sa am emotii de asteptare si-o sa fiu dezamagita daca cutia mea postala o sa fie goala, si-o sa fiu fericita daca o sa ma astepte o bucatica de hartie. o sa-ti scriu despre tot, despre cum sunt, despre cum ma simt, despre cum ma face sa ma simt viata asta noua. o sa-ti scriu despre tot de la iubiri si nopti pierdute si biletele lasate dimineata pe furis pana la carduri si zile scandente si telefoane si salarii. o sa-ti scriu despre tot, ca sa stii...
am simtit intr-o zi vantul printre degete ca si cand ar fi fost real, l-am simtit, intr-o alta zi m-am surprins pe mine cum ma priveam din afara, am inceput sa plang cand mi-am dat seama de apusul ca o poezie, in unele zile nu mi-am mai dorit asa de tare sa plec acasa, dorul a fost mai suportabil parca, in altele nu mi-a mai fost atat de dor de vechii mei prieteni, atat de tare m-au scarbit ultimele lucruri intamplate (bineinteles de Andre mi-e dor tot timpul)
cam asta s-a intamplat (sau nu s-a intamplat)...

riders on the storm...

2008-12-21T20:58:00.003+02:00

trebuie sa ne luam viata in propriile maini ca sa ni se indeplineasca visele nu? trebuie sa luam hotarari irevocabile, peste care sa nu trecem orice ar fi, trebuie sa avem curaj sa facem ca sa nu sfarsim doar cu vise, fara realitati, fara certitudini.
acum ceva vreme m-am pierdut. am zacut asa un timp, intr-o letargie bolnavicioasa si neagra, intr-o gaura din care aveam impresia ca nu o sa ies niciodata, intr-o viata fara initiative, imbibata de o rutina cenusie care sfarama tot in cale. nu mi-e mult mai bine acum, si nici nu reusesc sa-mi dau seama care a fost momentul exact ce m-a facut sa cad, dar macar am reusit sa recunosc. sa-mi dau seama ca mai bine n-o sa-mi fie daca o sa continui asa. sa nu mai astept sa se intample si sa incerc eu sa fac sa se intample. orice. ceva.
numai ca nu pot sa ma transform peste noapte intr-o persoana volubila si activa, nu pot sa-mi insuflu eu mie vointa si putere. nu pot dintr-o data sa transform grauntele de pragmatism pe care il am in ceva tipic mie. la fel cum nu pot sa-mi schimb sistemult de valori sau cum nu pot sa renunt la sperantele si visele care m-au adus unde sunt acum. la fel cum nu ma pot opri din asteptarea asta continua. nu pot sa ma abtin sa nu astept sa se schimbe ceva in bine, sa ma opresc din plansul asta de mila, chiar daca sunt singura, chiar daca mi se pare ca nu ma potrivesc cu nimeni, chiar daca n-am reusit sa gasesc pe cineva care sa-mi asculte povestile sau caruia sa pot sa ii spun povestile mele...
insa o sa incerc sa fac ceva ca sa mi se indeplineasca visele. cumva, cum stiu si eu sa fac, cum o sa ma pricep. sper sa am noroc, sper sa nu ma las pagubasa prea curand, sper sa reusesc...

the best gril you'll ever meet

2008-12-05T18:50:00.000+02:00

Da...asta e primul post pe care il scriu dintr-un tren plin de somn si dimineata. Nu mai stiu ce e in capul meu in ultima vreme. Mi se pare ca toata lumea are alte preocupari, pe care ar trebui sa le am si eu, dar, surpriza, nu le am. Fiecare se pregateste in felul lui pentru viata si pentru supravietuire iar eu stau si visez si nici macar nu-mi pare rau pentru ca fac lucrul asta. Poate, totusi, din ianuarie o sa pot sa plec...departe de locul spre care ma indrept acum, si-o sa fac cumva sa n-am semnal pe telefon si nici mesaje sa nu pot primi. Si-o sa ma regasesc cumva dintre toate sentimentele astea contradictorii, o sa iasa cumva la suprafata ceea ce sunt eu, fara nimic altceva sau fara nimic din altcineva.

Am mai zis lucrul asta dar simt nevoia sa ma repet. Eu nu sunt facuta pentru lumea asta...eu ar fi trebuit sa traiesc intr-o vreme cu rochii lungi, corsete stranse, flori in par, povesti, magie si plimbari pe cai albi in timp ce afara ploua torential. Eu as fi crezut in zane si copaci si fauni si druizi, in centauri si pitici, in baghete magice si praf de stele. Si acum cred in toate lucrurile astea doar pentru ca altfel mi s-ar parea viata prea seaca si trista.

Din categoria “lucruri pe care le-am facut cu drag de cand n-am mai scris” trebuie sa va povestesc ca am fost la Tricky...si a fost orgasmic. Stiu ca unora nu le-a placut, ca pentru unii calitatea nu a fost punctul forte al concertului dar pentru mine a fost exact asa cum a trebuit sa fie. Exact asa ma asteptam sa sune, exact asa ma asteptam sa simt, exact asa ma asteptam sa-mi curga sunetele si respiratia lui prin vene si exact asa ma asteptam sa-mi simt toti porii invadati de prezenta lui si de tot ce ma leaga de muzica asta. N-am uitat nimic din perioada aia. N-am uitat cum pe 26 noiembrie, acum cativa ani (doamne, apropo de asta...am 22 de ani...atunci aveam 17) ne-am sarutat prima oara in fata la o librarie din Fagaras, dupa o seara intreaga de discutii despre rata la cuptor cu portocale, si ochi sclipitori de fericire (ai mei bineinteles. Pentru ca venisei acasa, pentru ca era iarna, pentru ca erai in fata mea, pentru ca te iubeam asa de tare si atunci reuseam sa ascund lucrul asta asa de bine ca nici dureros nu era).

Din aceeasi categorie, este pentru prima oara de cand m-am mutat in Bucuresti si mi-e drag, drag de fetele cu care stau. Chiar daca stam 5 persoane in camera aia minuscula, chiar daca baia o sa ajunga intr-un stadiu avansat de descompunere daca nu ma transform eu subit si dintr-o data in instalator, chiar daca nu mai avem loc de nimic, mi-e foarte drag de ele...

In schimb, din categoria “lucruri pe care le-am facut din cauza sclipitoarei mele inteligente si a capului pe care mi-l port in nori”, am cazut pe strada...asa, pur si simplu. Pe trecerea de pietoni, fara tocuri, in adidasi, fara sa calc in gropi sau ceva de genul asta. Vineri, acum doua saptamani, in jur de ora 10 seara, la trecerea de pietoni de la Grozavesti m-am imprastiat pe asfalt, si primul gand a fost “sper ca nu mi-am rupt pantalonii”. Mi-a pocnit glezna dreapta, eterna glezna dreapta, mi-am bulit destul de rau genunchiul stang si mi-am zdrelit ambele palme. Si evident, in secunda a doua am inceput sa plang. De durere si de nervi. M-am tarat cumva pana pe trotuar, la vreo 30 de secunde a oprit o masina din care au coborat doua tipe sa ma intrebe daca sunt bine, ca ma vazusera de la celalalt semafor cum am cazut. Fetele erau foarte dragute dar s-au cam speriat cand eu am inceput sa-mi bag si sa-mi scot, si sa emit toate injuraturile de pe aceasta planeta, foarte ne-domnisoara like, asa ca au plecat. Asa ca m-am asezat pe o banca si-am sunat-o in agonie si lacrimi pe Andre. Care credea ca ma prapadesc de ras dar de fapt eu plangeam cu sughituri. Si glezna se umfla si amortea si se-ncalzea si eu tot pe banca. Ma rog, pana la urma am ajuns la urgente, am ajuns la ortopedie, am ajuns desculta pe-o masa din aia, am ajuns si la radiografie (cu greu am ajuns pana acolo, topaind intr-un picior prin spitalul universitar). Si in cele din urma am ajuns si inapoi acasa. Foarte draguta iesire de vineri seara. Si cum era weekend, si fetele pleaca acasa, am stat singura cuc doua zile intregi. Am baut cat mai putina apa ca sa nu trebuiasca sa ma duc prea des la baie (adica deloc, pentru ca nu puteam sa ma misc...deloc). acum daca ma gandesc poate ca a fost mai bine ca am stat singura, pentru ca nici dus n-am reusit sa fac decat duminica seara asa ca nu cred ca eram o prezenta prea placuta. Lucrul de care imi pare cel mai rau e ca in momentul in care te-am sunat sa-ti spun ca ma intorc de la spital dar sa nu te sperii ca sunt in regula, ai inceput sa te comporti ca si cand ti-as fi comunicat ca sunt insarcinata. Urat din partea ta, si cred ca e pentru prima oara cand gandesc chestia asta cu toata sinceritatea din lume, dar nu meritam sa te comporti asa.

In timpul asta in care n-am mai scris ne-am despartit, ne-am gasit, am plans si-am ras, am cunoscut oameni (chiar si din categoria aia “nu vreau sa nu-i mai vad niciodata”), mi-am dorit, am primit, mi-am dorit si mai mult dar n-am stiut cum sa fac sa fug in alta parte decat zarea spre care planificam sa fug. Si inca imi mai doresc sa fug. Si o sa si fug la un moment dat. Si imi doresc in continuare.

O sa fie prea complicat daca o sa scriu in continuare. Ma opresc.

2008-10-28T01:28:00.002+02:00

nu trebuia sa fie asa. eu nu sunt o femeie geloasa, paranoica. eu nu intru in panica. mie nu-mi tremura mainile atunci cand nu stiu daca se intampla ceva. nu-mi imaginez lucruri rele. eu doar visez vise frumoase, lucruri care mi-ar placea sa se intample. nu simt cum imi cade cerul in cap doar pentru niste "s-ar putea sa...". nu mai inteleg nimic...
acum cativa ani imi povestea un prieten care terminase facultatea cat de pierdut se simte. cat de aproape de copilarie si totusi cat de departe. (si da, asta e un cliseu siropos) nu ma gandeam ca eu o sa am problema asta. ca o sa se termine asa brusc o etapa pentru ca apoi sa inceapa alta noua, care o sa dureze cel mai mult. ca cei 15 ani de scoala or sa se termine eventual si ca o sa incep sa-mi fac griji, ca o sa-mi caut un loc de munca adevarat. ma simt pierduta. pierduta intr-un spatiu prea mare si un timp prea scurt. ce-o sa ma fac eu? cum o sa fie? si acum, dupa ani de zile, prietenul ala al meu are tot felul de nostalgii. incearca, sau cel putin incerca, sa isi aduca aminte frumos de vremurile in care nu avea griji, de vremurile in care doar se pregatea sa inceapa viata si nu traia inca serios...o sa fiu si eu la fel? o sa incerc sa ma agat de orice amintire legata de liceu, sau de copilarie, sau de acasa?
vineri am implinit 22 de ani. n-am luat nici o decizie importanta. nu mi-am propus lucruri marete pentru viitorul meu. nu mi-am propus nici macar sa termin toate lucrurile neterminate care plutesc deasupra mea de ceva vreme. n-am nici un plan cincinal. poate din aia am intrat in panica...poate din aia am considerat ca in momentul ala eram o femeie geloasa paranoica. era singurul lucru care ramasese la fel. singurul lucru care ma mai lega oarecum de ceea ce fusese. nici acum nu stiu ce s-a intamplat. ma simt ca si cand as fi fost luata de proasta. ca si cand ei ar fi stiut ca eu n-o sa ma supar, ca as crede tot ce mi-ar spune, fie ca era adevarat fie ca nu. ca ma pot manipula exact asa cum vor ei. asa ma simt.
orasul asta ma face sa ma pierd cu totul. sa ma pierd cate putin pe strazi si in autobuze. sa ma pierd in vorba nespuse si in ganduri prea mult rumegate. in gesturi anticipate si-n prea multe priviri fara zambete.
si la sfasit nu ramane nimic mai mult decat un oftat si-o durere de suflet. suflet care doare acolo inauntru de parca l-ar fi smuls cineva afara si-ar fi simtit si el aerul asta inecacios.
m-am pierdut, ce ma fac?

i want to be weightless, flying through the air...

2008-10-17T19:20:00.002+03:00

cumparam tot felul de odorizante, covorase, perdele, poate, poate mai arata camera asta a casa adevarata. nu ne prea reuseste faza. o camera in care locuiesc 4 persoane nu prea e acasa, nu prea miroasa a acasa, nu se simte ca acasa. ma rog, macar noi incercam.
mi-am depus cv-ul pentru 873875 de posturi. nu m-a sunat nimeni pana acum dar cum ne ghidam in viata pe principiul "speranta moare ultima" nu ma stresez chiar asa de tare.
sta fiecare cu laptopul in brate si sunt momente in care de abia schimbam doua cuvinte. vorbim in schimb virtual cu prietenii, iubitii, amicii nostrii. ne traim dramele in liniste in timp ce tastam "mi-e dor de tine", "as vrea sa fii aici" sau inventam povesti cu "imagineaza-ti ca sunt acolo si..."
stiu ca dorul uneori poate sa apropie departarile, si totul pare mai aproape atunci cand ascultam in acelasi timp aceeasi melodie, sau aceeasi emisiune la radio. dar totul se departeaza la loc dupa ce monitorul se stinge si incercam sa adormim singuri/singure in camerele noastre pline de asteptari si de vise.
planurile de viitor raman. neinfluentate de nimic. pentru ca le-am gandit in momente cand nu eram influentata de nimic, nu eram indragostita de nimeni, o etapa urma se se incheie si alta urma sa inceapa dar dupa o vreme. acum a trecut "dupa o vreme" aia si planurile au ramas aceleasi. ce bine...
a...am intrat si la master, unde vroiam, cum vroiam. imi pare rau doar ca trebuie sa le mai ascult fonfaielile profesorilor inca 2 ani de acum inainte. expresiile de genul "lebedele nato si-au intins aripile catre viitor" nu-si au locul...
si peste toate astea...ma joc cu gaini si ferme la 22 de ani. peste fix o saptamana implinesc 22 de ani. ce chestie...sper sa ma prinda evenimentul asta unde imi doresc si cu cine imi doresc...cu niste vise implinite, cu niste doruri uitate, macar putin mai sigura decat sunt acum...

my song is love, is love unknown...

2008-09-23T19:25:00.002+03:00

ce ne facem daca te iubesc? daca, cumva, printr-o intamplare o sa te iubesc? ce ne facem atunci? in momentul asta esti pentru mine mai mult decat mi-as fi putut imagina vreodata ca tu o sa poti fi. nu pot sa-mi dau seama insa cat e adevarat si cat e inchipuire. imi doresc atat de multe lucruri dar mi-e frica pentru ca nu vreau sa fiu inca o femeie pisaloaga din viata ta, care sa te faca sa-ti doresti sa pleci departe.
nu stiu ce suntem noi. nu mai inteleg nimic de fapt. te las si ma las sa traiesc asa in situatia asta pentru ca stiu ca ai probleme care ma depasesc pe mine si care nu se pot rezolva. mi-as dori doar sa stii ca chiar daca nu pot sa te ajut practic cu ceva, sunt aici intotdeauna.
mi-e ciuda ca nu pot sa-ti spun nici macar lucrurile astea, dar nu stiu cum ai reactiona, si nu stiu cum as reactiona eu la reactiile tale si mi-e si mie atat de frica sa mai iau ceva in serios si sa primesc apoi numai pumni in gura ca am renuntat la idee. sa ne scaldam cu totii in marea balta a dulcilor incertitudini...
pentru V.

piece by piece

2008-08-23T17:11:00.002+03:00

cum e sa-ti fie dor in fiecare zi? cum e sa ai in fiecare zi impresia ca ceva lipseste, ca trebuie sa se intample ceva care sa schimbe totul in bine? si totusi, lucrul ala sa nu se mai intample, si tu sa astepti...sa astepti asa o vesnicie.
cum e sa se termine totul, toata viata pe care o stiai a ta pana acum si sa inceapa altceva, nu stii sigur inca ce?
cum e sa simti ca te schimbi si sa te intrebi daca asta este maturizarea despre care vorbeste toata lumea? cum e sa vezi cu ochiul liber cum ti se schimba prioritatile, prietenii, lururile care te faceau fericita?
cum e sa te agati de primul venit? de fapt, cum e sa te agati in general de cate o persoana care iti ofera un dram de atentie?
cum e sa-ti fie frica de lucruri pe care nu le poti atinge, nu le poti simti?
cum e sa te intorci de la serviciu si sa fii singur...complet singur?

throw me a rope...

2008-07-04T19:01:00.008+03:00

si as vrea, daca tot s-a terminat perioada asta, sa va arat cam care au fost lucrurile importante din viata mea anul asta cel putin... :) (ordinea e aleatoare)
el e andre, primul meu var primar ever, cel mai mic membru al familiei dupa mine :) are 6 luni

daca tot am aberat pe tema, am absolvit si facultatea
si un pic de banchet...
siii, am fost din ce in ce mai constienta de ce repede trece timpul si cum ajungem de la asa ceva:
la asa ceva:

2008-07-04T18:45:00.002+03:00

miercuri am terminat facultatea. gata. tot. incredibil. am terminat facultatea si am 21 de ani si la 21 de ani o sa inceapa viata adevarata. momentan imi iau concediu de la viata. o sa am o luna cu multe lucruri facute si putin gandite. si sper ca o sa fac tot ce imi era frica sa fac pana acum, sau ce o sa-mi fie frica sa fac din nou dupa luna asta.
in 24 de ore o sa fiu in drum spre casa, o sa inceapa totul cu un drum si probabil o sa se termine cu acelasi drum, dar facut in sens invers, spre locul asta.
mi-a zis cineva zilele trecute (sau cel putin asa am inteles) ca m-am schimbat in astia 3 ani, ca eram un copil cu parul cret can am venit aici si acum, sunt un pic cam departe de imaginea asta. si nu stiu daca e rau sau bine. acum mi-am dat seama ca am atat de multe lucruri incepute si neterminate. asa ca o sa incerc sa le termin, sau macar sa le ofer posibilitatea de a continua. asa ca...o sa astept sa te intorci, pentru ca am rabdare, si-o sa vedem atunci sau poate intre timp o sa-mi vina ideea sa te vizitez. cum e sa primesti o veste ca asta pe blog? :)
un numar de telefon scris pe un servetel intr-un bar nu prea e un inceput adevarat, cu toate ca seamana cu o scena dintr-un film. asa ca poate e mai bine ca am lasat doar inceputul asta suprarealist si atat :)
ne cunoastem de atata vreme si au fost perioade cand in fiecare zi, dimineata, la pranz si seara stateam bot in bot, noi toti...si-am incercat lucruri si poate ca eram prea mici ca sa le luam ca atare. daca vrei sa le mai incercam o data, sa le incercam zic. (inca o calatorie cu trenul :) )
scuza-ma ca nu ti-am mai raspuns la telefon. it's my way to handle off things i don't like :)
probabil ca ar mai fi inceputuri neterminate. probabil ca o sa-mi mai amintesc de ele. probabil pentru ca mi-e asa de frica de finaluri am si sters atatea numere din agenda telefonului, n-am mai raspuns la telefon, m-am prefacut ca sunt invizibila, ca nu vad, ca nu aud. si bineinteles, cum autosugestia e totul am reusit sa trec peste.
si acum sa impachetez din nou toata viata mea in genti si pungi, sa o impart din nou in diverste locuri sa stea peste vara, sa ma astepte sa ma intorc. a treia oara...a treia oara e deja mult dar se pare ca nu prea mult incat sa pot sa zic ca ma intorc acasa, pentru ca, ce minunatie, aici n-am nici o casa. dupa fiecare an care trece trebuie sa-mi impachetez lucrurile si sa le duc in casele altora sau sa le iau din nou cu mine. si nici nu stiu daca vreau o casa aici. poate daca as avea asa ceva mi-ar fi si mai frica sa me desprind pentru totdeauna de locul asta...cand o fi sa fie.
asa ca da. totul este ciclic. totul incepe si se termina la un moment dat, eventual. ascult aceeasi muzica pe care o ascultam cand am terminat scoala si liceul. muzica de finaluri se pare ca ramane aceeasi :) si ma face sa ma gandesc la aceleasi lucruri.
nu stiu insa de ce am asa un nod in gat...

2008-06-09T13:56:00.002+03:00

m-am intors din nou in camin. iar sunt nimeni, iar sunt invizibila, iar sunt cineva care nu se ridica la pretentiile astora. sa mancam din nou branza cu salam pe hol, sa facem iar dus cu usa de la baie deschisa pentru ca un neon e prea scump, sa pastram iar mancarea stricata in frigider in oalele imense de acasa. ca si cand nu traim la comun, ca si cand n-ar exista si alti oameni langa noi. chiar daca nu stim macar o cacata de limba straina sa ne purtam ca si cand am fi buricul pamantului pentru ca asa suntem noi, niste parveniti care preferam sa ne cumparam laptop decat sa mancam o macare decenta. mai am o luna. o luna de stat in camin cu niste oameni pe care nu-i suport si care parca imi mananca buna dispozitie. o luna si gata...
si dupa aia? iar o sa inceapa anul universitar din octombrie, iar o sa ma intorc in bucuresti, iar scoala, iar camin, munca...sper sa nu totusi la partea cu caminul...ma rog, speranta moare ultima.

i wish my smile was your favourite kind of smile...

2008-05-25T14:58:00.004+03:00

spunem minciuni sau lucruri care stim ca o sa-i raneasca pe cei care ne sunt dragi cu zambetul pe buze, cu un rictus obosit care probabil vrea sa insemne ceva de genul "stiu ca sunt de cacat ca iti spun lucrurile astea dar nu-mi pasa". asa ca nu mai stiu cum sa ma comport cu niste oameni care imi sunt asa de dragi de scrasnesc din dinti. nu mai stiu, mi-e frica sa spun orice. daca se enrveaza, daca nu spun lucruri indeajuns de inteligente, daca...daca nu ma mai ridic la inalimea asteptarilor?
mi-e rau cand ma gandesc ca ma pufneste plansu in mijlocul unei conversatii in care eu fac eforturi supraomenesti sa fiu sau sa zic ceea ce ii mai bine sa zic...
stiu ca intrebarile de genul "de ce nu mai poate fi ca inainte?" nu-si au locul aici, pentru ca sunt prea puerile si ar denota faptul ca nu m-am maturizat deloc, si...toata lumea se maturizeaza. toti au vietile lor, treburile lor...ce loc mai am eu cand imi doresc sa ajut, sau sa fiu de folos in vreun fel...ce loc mai am?
tot ce stiu este ca nu mai pot. nu mai pot pur si simplu...cuvintele din conversatiile astea ar trebui sa vina natural, ce conteaza ca nu au nici un sens,scop, finalitate? suntem noi doi care vorbim si asta ar trebui sa conteze. adica doar asta.
mi-e foarte greu sa descriu starea asta pe care o am in cap, caci in afara capului meu se pare ca nu se mai intampla nimic. ma strofoc foarte tare sa port niste dicutii, sa ii fac din nou pe prietenii mei, prietenii mei. si mi-e greu...si nu mai pot...

good for me...

2008-05-22T03:04:00.003+03:00

este ora 3:04. scriu cu diacritice căci se pare că nu mai e voie altfel. nu e voie nici cu note de subsol. completez bibliografii şi referinţe. şi totuşi sunt foarte calmă. multă lume se aştepta să mă crispez şi să mă stresez la maxim în perioada asta. sinceră să fiu şi eu mă aşteptam să mă sui pe pereţi şi să-mi plâng în pumni în fiecare seară.
mai închid uneori ochii şi imi imaginez că sunt în cu totul alt loc, că sunt cu totul altă persoană. dar nu durează prea mult pentru că nu mai am răbdare. nu mai am răbdare să-mi imaginez, vreau să se întâmple odată...
din boxe o voce foarte frumoasă îmi spune "i know you are good for me" şi ah ce-aş mai vrea să spun şi eu chestia asta cuiva...
zilele trecute am terminat cu facultatea, partea practică adică de dus la cursuri şi seminarii, dat examene şi făcut proiecte. acum nu mai am de făcut decât licenţa...şi gata. şi atât. şi s-a terminat. şi eu nu mă simt schimbată cu nimic faţă de cum eram acum 3 ani. singurul lucru pe care îl regret e că nu mi-a zis nimeni acum 3 ani cum o să fie în oraşul ăsta. aăa că atunci când m-am mutat aici vedeam Bucureştiul pentru prima oară. 3 ani am încercat să mă conving că aici e locul meu. n-am reuşit aşa că acum îmi fac planuri. poate că asta s-a schimbat la mine, faptul că îmi fac planuri. eu nu prea obişnuiam să-mi fac planuri. dar am 21 de ani, poate că ceea ce o să fiu cu adevărat abia acum începe.

funnyman

2008-05-11T16:35:00.002+03:00

imi fac planuri. ne facem planuri de fapt, pentru ca, nu-i asa, e mult mai usor sa nu fi singur cand o iei cu totul de la capat. o sa o luam cu totul de la capat. peste doi ani. doar peste doi ani pentru ca, zic eu, e mai bine sa termini definitiv cu o etapa inainte sa incepi alta noua.
asa ca, acum astept cuminte sa treaca astia doi ani, sa intru si apoi sa termin masterul, si apoi sa ma mut. din bucuresti. la brasov. sa fie viata simpla si frumoasa. sa scap de toate cretinismele, si nesimtirile, si taranismele de aici. sa nu fure nimeni lalelele din ronduri, sa arunce lumea gunoiul la pubela, sa zambeasca pe strada, sa zica servus si nu buna (care by the way, ma zgarie pe retina cand il aud, chiar daca il mai folosesc si eu). sa mi se faca intr-o zi dor de casa si sa nu ma desparta de ea nimic in afara de doar 40 de mii, 60 de kilometrii si o ora.
intre timp, mai supravietuiesc aici, cu gandul la viitor si la prezentul apropiat. termin facultatea. de fapt am terminat-o deja. mai am doua examene din sesiunea asta si o licenta de dat. e plin de foi, teorii, studii de caz, securitate, marea neagra, mackinder, baltasiu, URSS si alte din acestea in capul meu. bineinteles ca acum am impresia ca totul este ordonat si pus fiecare in sertarul lui, dar maine la examen probabil nu o sa mai am aceeasi impresie :) dar cum in ultima vreme mottoul e 'lasa ca toate trec' o sa treaca si examenele si licenta si o sa ma pot aseza linistita si convinsa, sa astept noua viata care o sa urmeze.

hear you me...

2008-04-23T03:05:00.002+03:00

chiar nu mai are nimeni nici o farama de respect sau de bun simt? ca sa nu mai vorbim de diplomatie...
chiar nu-si mai strange nimeni lucrurile dupa el, sau firimiturile dupa ce mananca? chiar nu se mai spala nimeni pe nicaieri? mi-e chiar greu sa cred ca nu mai face nimeni dus dar dupa toate izurile cam asa e...
chiar nu mai stie nimeni cum sa vorbeasca sau cum sa se poarte?
nimeni nu se mai uita in ochii nimanui, toata lumea vorbeste pe la spate pe toata lumea sau uneori, oamenii se barfesc chiar pe fata, se vorbeste despre mine ca si cand n-as fi prezenta.
nimeni nu mai zambeste fara motiv, ne trebuie lucruri importante ca sa zambim, ajungem acasa botosi si ramanem asa pana adormim. si pufnim si trantim si nimic nu ne convine.
asa ca m-am hotarat sa incep sa trantesc si eu usi, sa invart cheia in broasca ca si cum nu mi-as mai dori sa descui niciodata usa aia, sa nu mai spal vase, sa ma transform in buricul pamantului, ca si cand doar eu as munci, doar eu as invata, doar eu as fi obosita, doar pe mine m-ar durea maselele de minte, cele trei, care se chinuie sa iasa.
mi-am dat seama ca uneori sunt cam luata de proasta poporului. ca mai fac cate un serviciu pentru cineva, il mai ajut pe careva la cate o chestie, mai spal farfuriile altora doar ca sa nu mai fie mizerie, cedez locul meu din autobuz, ma angajez ca fac lucruri doar pentru ca as ajuta cumva...si da...sunt luata drept proasta, hai sa zicem naiva. asa ca nimeni nu mai stie sa aprecieze lucrurile marunte facute din suflet? nu se mai apreciaza ajutorul, totul se ia ca si cand li s-ar cuveni? de ce?

brandusa

2008-04-20T21:20:00.002+03:00

e ziua mea azi. e ziua mea pentru ca ma cheama si brandusa. e ziua mea de trei ori pe an, ah ce noroc.
nu ma ocup cu nimic altceva decat citit, scoala, biblioteca si pentru deconcetrare fac curatenie. how sad is that?
de ce nu ma mai iubesti? adica, mie mi se pare ca nu ma mai iubesti pentru ca fac lucruri in fiecare zi care ma fac mai putin de iubit si mai mult de ignorat.
am un calculator nou pentru doua luni, m-as lipi de el si nu i-as mai da drumu niciodata, l-as exploata la maxim daca as avea timp, dar datorita punctului 2, n-am timp de nimic.
ascult melodii foarte frumoase, cantate de tipe foarte frumoase, cu voci calde si minunate. ma fac sa trec de la o stare la alta foarte usor. dar de fapt poate ca chestia asta cu trecutul de la o stare la lata se datoareaza si sanatatii mele mentale precare...
nu mai interactionez cu nimeni in afara de colegele mele de camera si cu toate astea vreau mult de tot sa ma mut, sa am o bucatarie normala, unde sa spal vasele si sa fac de mancare. sa ma transform intr-o gospodina care face ciorba si isi spala vasele in chiuveta de la bucatarie nu in aia de la baie
as vrea sa dau mai repede licenta aia, si as vrea sa am timp sa o bibilesc cat vreau eu, pana iese perfecta
mi-e groaza ca o sa traiesc aici for real
si azi e ziua mea...

just can't seem to find solid ground...

2008-03-11T15:29:00.002+02:00

sa presupunem ca la un moment dat, in lumea asta, ar exista un el si-o ea. ea are douazeci si unu de ani. nu cred ca trebuie sa spun mai multe despre ea. toti am avut, o sa avem, sau vom avea o data 21 de ani. stim sau vom sti cum e atunci.
sa presupunem ca el are 27. nu au nimic in comun. el e tot ceea ce ea vedea intr-un barbat pentru care nu s-ar implica niciodata in nici un fel de...nimic. cu toate astea, lui cred ca cel mai bine i s-ar potrivi sintagma 'de treaba' asa ca ea nu prea are ce sa-i reproseze cu adevarat. poate doar faptul ca nu o cunoaste indeajuns incat sa-i dea drumul. sa-i dea drumul pentru ca ea nu are pretentia ca el sa se schimbe, ea nu vrea sa schimbe pe nimeni.
in unele momente totusi, ea se simte foarte familiara, nice and cosy, in preajma lui, pacat ca sentimentul asta dureaza putin, prea putin pentru ca ea sa-l ia in seama.
nici nu se poate spune ca au o istorie impreuna, se cunosc de prea putin timp, chiar daca totul a decurs cu viteza luminii pana acum. uneori ea nici nu mai stie ce sa creada. uneori el ii reproseaza ca ei nu-i pasa, ca el se implica si ea nu. intai a crezut ca ii e frica sa se implice, ca ii e frica sa fie sa cum se simte ea mai bine, ca ii e frica sa ii spuna tot ce ii trece prin cap, ca e complexata de tot ceea ce inseamna ea. apoi a trecut in faza in care nu vede nici un lucru pe care sa il aiba in comun cu el. nici macar vietile nu le au la fel. ea e studenta, ar vorbi ore in sir despre ce se intampla la scoala si nu numai. el lucreaza, il enerveaza serviciul pe care il are si atunci cand ea il roaga sa-i mai povesteasca cate ceva de la servici (saraca, incearca si ea sa gaseasca puncte comune) el ii raspunde ca toti sunt niste prosti. pe de alta parte se enerveaza si ea atunci cand incearca sa ii povesteasca ceva interesant (dupa parerea ei) si el ii raspunde cu replica 'da draga mea, ai dreptate'. (punct)
pentru ea muzica e totul. ar face orice pe muzica. nu poate in schimb sa-si dea seama ce-i place lui. la ce viseaza el. daca viseaza sau nu. uraste femeile alea care stau intr-o relatie doar pentru ca le e frica sa nu ramana singure dar se simte si ea uneori in ipostaza asta. cu toate ca, in momentul razgandelii isi da seama ca a fost singura si ea, multa vreme si de destule ori, si nu a facut compromisuri doar pentru asta.
in momentele de intuneric ii e uneori tare drag de el, il saruta cu drag, i-a spus chiar ca ii e dor de el o data sau de doua ori. si el i-a spus multe...
si totusi...

since you've been around

2008-03-10T16:53:00.002+02:00

am douazecisiunu de ani. de cateva saptamani stau in fata unei coli albe si nu sunt in stare sa astern nimic. totusi, ideile imi sunt clare, atat de clare ca timpanele imi sunt in pericol sa mi se sparga. am douazeci si unu de ani. niciodata nu sunt hotarata, ma gandesc si ma razgandesc, imi doresc si parca nu-mi mai doresc. intotdeauna a fost asa, intotdeauna o sa fie asa. imi doresc sa fiu in anumite locuri uneori, mi se rupe sufletul ca nu sunt acolo, dar pot sa traiesc cu sufletul asa rupt, se pare. iubesc atat de mult marea incat am ajuns sa-mi fac si lucrarea de licenta pe tema asta. (ce ciudat, "la mare" in mediul asta academic se traduce prin "spatiul pontic"). sunt in stare sa stau zile intregi in casa, sa citesc si sa fumez si sa nu-mi trebuiasca nimic altceva. si apoi sa ma trezesc. am avut saptamani intregi de ratacire, in care am locuit practic in pat printre lacrimi. nu era nimeni in jurul meu chiar daca niciodata nu am locuit singura. ma lasa toata lumea in plata domnului. am 21 de ani. ma arunc cu capul inainte intotdeauna, fara sa ma gandesc la consecinte. ma lovesc de cele mai multe ori. uneori curge sange, uneori raman doar cu vanatai. sunt obsedata de amanunte, analizez totul pana in cel mai mic detaliu. ma enerveaza cratimele nefolosite si firele de par. am douazeci si 1 de ani. am avut tot soiul de probleme. am trecut peste toate, chiar daac pe unele si acum le mai simt. am urlat si-am plans pana nu mi-am mai simtit pleoapele. m-am rugat sa se intoarca, sa simta, sa imi dea voie sa, am vorbit pana m-au durut buzele sau degetele, mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns cu visele pana in ardealul pe care il iubesc asa de mult, dar toate au fost povesti. mi-am ingaduit sa visez peste bucurestiul asta infernal si-am ajuns departe de romania, dar toate au fost povesti. da, povesti frumoase. au trecut. am 20 si unu de ani. am facut lucruri pe care n-as fi vrut sa le fac, am facut lucruri de care nu sunt mandra, dar daca ar fi sa dau timpul inapoi (clisee, clisee) n-as schimba nimic, nimic. as face totul asa cum a fost facut la inceput. asa cum le-am facut pe toate. stiu ce pretuiesc si ce urasc. stiu la ce visez si ce doresc sa nu mi se intample niciodata. cu toate astea nu ma cunosc pe mine indeajuns de bine incat sa ma hotarasc o data, sa nu ma mai arunc in gol, constienta fiind ca nu pot sa zbor. nu pot sa fiu precauta asa ca o sa ma lovesc in continuare.
am douazecisiunudeani....ce bine.

2008-02-01T20:37:00.000+02:00

La multi ani Andre! :D

everything's magic...

2008-01-09T03:10:00.000+02:00

Mi se pare foarte trist faptul ca trebuie sa uitam anumiti oameni pentru ca stim ca nu o sa-I mai vedem niciodata. Mi se pare trist ca trebuie sa-l uit pe Ionut pentru ca sigur nu o sa-l mai intalnesc niciodata pe strada doar ca sa ma pierd in ochii lui si el intr-ai mei. E groaznic ca trebuie sa-l uit pe Gabi, pentru ca probabil nu o sa-l mai vad niciodata tavalindu-se in boxeri prin zapada si chiar foarte probabil sa nu ne mai pupam niciodata sub vasc. N-as fi vrut sa-l uit niciodata pe baiatu ala cret din tren de acum doua saptamani pe care l-am vazut inainte si in 123 dar trebuie, pentru ca destinul nu e chiar asa de dragut ca sa-mi ingaduie sa nu fac asta. Trebuie sa o uit pe Corina, prietena mea cea mai buna dintr-a patra, pentru ca am impresia ca eu n-o sa ajung niciodata peste mari si tari, unde e ea. Din aceleasi motive o sa-l uit si pe Liviu, primul meu coleg de banca din clasa intai. E necesar sa-l uit chiar si pe Smart, cu toate ca l-am visat acum cateva seri, asa de mult m-am gandit la el. Si pe langa toti oamenii astia minunati pe care viata asta ma oblige sa ii uit, ii uit si pe cei pe care i-am intalnit doar o clipa, de ajuns cat sa apuc sa regret ca nu o sa-I mai vad niciodata. As vrea sa nu fie nevoie sa trec cu gandurile peste ei, dar oricat de frumoase ar fi amintirile pe care le avem impreuna, oricat de mult mi-as dori sa nu trebuiasca sa fac un lucru asa de rusinos ca asta, trebuie sa ii las deoaprte…si of, imi pare asa de rau….

ce ciudat! simt ca ma strang in mine ca un telescop...

2007-12-28T23:56:00.000+02:00

Se spune ca a treia oara e intotedauna cu noroc, sa vedem, pentru ca asta e a treia leapsa pe care o iau de cand cu blogu cel minunat.
Ca tot vorbeam despre asta, ceea ce mi-a marcat copilaria intr-un mare fel, au fost cartile cu Mary Poppins, toate cele 6. Am suferit intensiv cand s-a terminat seria, plus ca ultimele doua erau tare subtiri si nici nu mi implicau o venire sau plecare spectaculoasa, plutind cu umbrela cu maner in forma de cap de papagal. A urmat apoi seria cronicile din Narnia, povesti cu printi si printese, si apropo de asta, acum cateva luni am si vazut filmu Sifonierul, leul si vrajitoarea, si tare mult mi-as fi dorit sa-l fi vazut atunci…(cu toate ca l-au regizat astia exact cum imi imaginam eu). Mi-a placut mult, mult de tot si Peter Pan, Micul Print, Alice in Tara Minunilor…
"Esti batran," zise fiul, "cine ar crede
Ca ochii tai mai vad clar si drept,
Dar ai tinut o lipitoare-n balans
Pe varful nasului. Cum de esti asa destept? :)
Si mai tin minte ca aveam o carte mare, cu niste coperti colorate din carton, sclipitoare si lucioase, ceva cu calatoria (atentie, cacofonie!) unui atom pana in centrul universului si inapoi…imi placea si aia tare mult. Si ultima dar nu cea din urma a fost Prima carte cu prieteni de Fanus Neagu, pe care am citit-o pana i s-au rupt copertile…
Si dupa toate cartile astea minunate cu lucruri fantastice si vise frumoase, am trecut la Emile Zola, la surorile Bronte, la Marin Preda si Mircea Eliade…mult prea seriosi si realisti…(m-am tot gandit sa scriu si despre Ne-om intalni in cer si cealalta carte de Pavel Corut, da asta nu intra la seriosi si realisti...macar daca mi-as aduce aminte cum ii zicea la cealalta)
si leapsa poate sa o ia pisi, ca si ea ii tot un copil mai mare

break my fall

2007-12-17T00:06:00.000+02:00

m-am ratacit undeva pe drum. cred ca trebuia s-o iau la dreapta si eu am luat-o la stanga. nu pot sa-mi dau seama ce altceva s-ar fi putut intampla.
zodia asta a mea, e o zodie tare imorala si chiar daca se spune ca ceea ce te face fericit e ori imoral, ori ilegal, ori ingrasa...eu nu ma simt deloc fericita in momentele astea.
ah, ce-as mai vrea sa-mi pun cenusa in cap si sa urlu: am gresit, iarta-ma! dar, nu-i asa, n-as putea sa fac o asemenea demonstratie publica.
macar daca ar fi meritat...

isn't it ironic?

2007-12-08T00:10:00.000+02:00

m-am saturat si de ziua de azi, chiar mi-as dori sa se termine o data. viata e minunata, cu toate taranismele si patetismele ei zilnice. nici nu-mi mai vine sa ies din casa...
in alta ordine de idei, voi pleca la chisinau in ianuarie, macar am ce sa astept, la ce sa ma gandesc, un eveniment notabil (sper) daca tot nu ma gandesc cu sufletu la gura la revelion, macar sa se intample altceva in perioada aia.
in ultimele zile laitmotivul 'viata e nedreapta' (asta foarte delicat spus) a aparaut cat de des putea el sa apara.
deci voi incepe sa falfai...

2007-11-23T22:21:00.000+02:00

am trait multe momente frumoase. in fagaras si apoi in bucuresti (mai putine ce-i drept dar notabile, macar atat). la mare, la munte, in grecia si-n polonia, vara si iarna.
cand am intrat la liceu si lumea era a mea (nu pot spune acelasi lucru si despre intrarea la facultate), cand ne plimbam prin ninsoarea aia si zapada ne ajungea pana la genunchi si noi mancam ingetata, cand veneam la tine si ascultam compact, cand ai fost bolnava si gateai cartofi prajiti in fiecare zi special pentru noi, cand am mancat prajituri si-am baut sirop de chimen (sau ce era ala) la 4 dimineata intr-un subsol cu niste prieteni buni. sau atunci cand ne-am dus in singurul bar de rockeri din fagaras si tu erai sclipicioasa si eu imbracata in roz si toti pletosii aia se uitau crucis la noi, sau atunci cand dupa o zi intreaga de servit pe terasa mergeam in club rupte de oboseala. si atunci la mare, dupa combinatia noastra fatala de cola cu fanta, cand mergeam pe linia alba de pe mijlocul drumului si cantam 'i'm gonna soke up the sun' (sau cum s-o fi scriind soke ala), sau cand am fost la casute si ne-am inchis acolo in una dintre ele si-am pufait un pachet intreg de tigari ascultand chop suey? si dupa aia apartamentu din piata chibrit, cate a mai auzit si el. de la crizele de ras isteric pana la dezvaluiri cu lacrimi in ochi. si atunci cand am fost la mare exact acum doi ani pe vremea asta. imi si imaginez ce fete aveam, ca niste copii din aia care nu mai vazusera marea in viata lor. "mica alba!!!" si saracu patric, care se uita cu niste priviri pline de mila la noi. si toate camerele de camin in care am stat in astia doi ani jumate, cate au mai vazut si ele...mai stii cand stateam cu picioarele iesite aproape cu totul afara pe pervaz si fumam noaptea, si ma bucuram tare ca imi imaginam ca sunt pe terasa, si vantul imi falfaia printre degete. sau atunci cand mancam cartofi prajiti la pachet de la spring pe-o banca la fantana la universitate si n-am vrut sa ii dam lu tiganusu ala suc si ne gandeam ca o sa ne scuipe.
mai tii minte cand ai vrut sa schimbi asternuturile doar pentru ca nu erau portocalii? sau cand am mancat dimineata omleta cu biscuiti in loc de paine, si-am baut si un pahar de lapte, chiar daca mie nu-mi place laptele, dar nu vroiam sa comentez ca sa nu se rupa vraja? mai stii cand mi-ai adus buchetu ala mare de flori de ziua mea, si eu ma simteam asa de singura si parasita in orasu asta, si cand l-am vazut imi venea sa-ti sar de gat, dar nu se putea ca ieseam pentru prima oara in oras cu tine...?
mai stii cum era cand nu puteam sa-ti spun un cuvant, si tu iti tot cereai scuze ca vorbesti prea mult, dar asa esti tu, si venisei direct de la servici imbracata intr-un sarafan foarte trendy, si eu eram vai de capu meu si ma tot gandeam, uite ce tare e imbracata alex, si eu..? si acum? uite unde suntem acum :D
sau mai stii saptamana aia la timisoara in care nu am facut nimic altceva decat sa jucam remi, sa fumam si sa mai si plangem din cand in cand de frumos ce era si de tristete pentru ca stiam ca n-o sa ne mai intalnim noi cu asa ceva...si cand s-a intors mama ta de la mare si a gasit doua subnutrite, care se hraneau cu ursuleti haribo si paine cu unt toata ziua. dar macar s-a intors intr-o casa cu o perdea curata la bucatarie pentru ca tocmai o spalaseram ca sa nu mai puta a fum...:) si de atunci nu ne-am mai vazut, si mi-e dor rau de tine
ah si cate as mai scrie...

2007-11-22T15:31:00.000+02:00

nu ma mai suport! ascult doar melodii soptite poate or sa ma aduca mai apropae de visele mele, care sunt asa de multe in ca nu stiu ce sa ma mai fac cu ele. dorm prea mult. mi-e foarte sila sa ma duc la scoala in ultimul timp. cum e posibil ca dupa doi ani si ceva de facultate sa pot sa numar pe degetele de la o mana persoanele cu care chiar vorbesc? acasa nu fac nimic. ma tot conving in fiecare zi (de fapt incerc) sa ma apuc de citit serios dar apoi imi revine gandul cu 'mai e timp' si ma las pagubasa.
ieri intr-adevar a fost o zi plina, cu facultate, cursuri, seminarii, chiar si o conferinta (duamne dumnezeule!), cafele in oras cu fetele, cartofi prajiti la resou! acasa (incredibil) si azi ma simt ca si cum as fi fost batuta 5 ore cu ranga in cap.
imi doresc sa vina cineva la mine si sa-mi zici 'stai linistita, n-ai luat-o pe campuri, esti inca normala' pentru ca eu simt ca o iau razna in fiecare zi tot mai mult.

maine dimineata o sa fim straini...

2007-11-17T19:50:00.000+02:00

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

dans - nicolae labis
(cam cu asta mi-am umplut eu zilele, numai ca era cantata de tudor gheorghe)

2007-11-14T23:58:00.000+02:00

azi am spalat nite farfurii verzi cu mainile mele cu unghii albastru electric. apoi mi-am permis sa fumez tigarile mele portocalii si sa beau o licoare de culoarea chihlimbarului (ca doar de, facusem o graza de treaba). am lipit niste postere galbene si albastre pe peretele nostru alb, poate, poate s-or acoperi petele negre. (si chiar s-au acoperit) si apoi mi-am vopit parul rosu rubiniu ca sa fie meniul complet...
a...si acum, in timp ce-mi beam licoarea din cana mea cu elefanti violet (si fumam din nou tigari portocalii) m-am grabit sa-mi scriu idelile astea minunate...in apropierea unui desktop azuriu :D

feel as empty as a drum...

2007-11-05T13:51:00.000+02:00

m-am trezit intr-o dimineata si eram straina, nu ma mai recunosteam, parca nu eram eu. de atunci cred ca am inceput sa ne despartim, pachetul de tigari era gol si stiam ca nimic nu o sa mai fie la fel. n-as putea spune cu precizie in ce dimineata a fost asta. as vrea sa fi stiut, sa-ti spun si tie, ca sa stii. asa ca acum stau aici si sunt constienta ca nu mai sunt eu cea dinainte. si nici nu cred ca voi mai fi vreodata. eu m-am obisnuit cu gandul asta insa nu sunt sigura daca imi place sau nu ceea ce am devenit. nu simt ca stiu mai multe sau ca am evoluat. simt doar ca nu mai sunt eu.
ma ascund dupa diverse masti, diferite, alta in fiecare zi. ma oboseste uneori lucrul asta dar ma face sa ma recunosc, dintre toate mastile sa o aleg pe cea adevarata. nu e sanatos, stiu, dar nu ma pot abtine. trebuie sa arborez o masca mai fericita decat sunt eu cu adevarat pentru ca altfel o sa cad in haurile depresiei si mai adanc decat sunt acum. si nu-mi mai doresc.
insa oricat de straina m-as trezi in diverse dimineti (cred ca ploua atunci) esenta este aceeasi. eu sunt tot eu. nu pot sa mint (da!), pun prietenia pe primul loc (am observat asta mai nou), incerc sa ma adaptez cu greu la lumea asta in care traim (nu sunt eu facuta pentru asa ceva dar macar incerc), traiesc in vise si iluzii (foarte nesanatos) si uneori, din prea multe emotii si sentimente nu mai ramane nimic, am sufletul gol, gol de tot. uneori ca de exemplu acum...

the memory of eden haunts us all...

2007-10-30T01:04:00.000+02:00

imi place portocaliul si mai nou verdele...imi plac fluturii. imi plac stelele, cerul moale de dimineata si ala aspru de seara tarziu. imi place toropeala pe care o am de la un soare prea puternic, pe o plaja uitata de lume. imi place starea de oboseala, dupa o zi plina de emotii si lucruri frumoase, cand nu trebuie sa te trezesti devreme a doua zi. imi place dimineata devreme, dupa o noapte plina de zambete si ritmuri, intr-un 601 cu oameni care pleaca spre serviciu si noi spre asternuturi. imi place atunci cand imi dau seama ca am niste prieteni minunati, care atunci cand e cazul fac niste lucruri care ma dau pe spate, si imi confirma cat de minunati sunt.
imi plac ardelenii si vorba lor (noastra) dulce. pana la urma imi place si ca sunt atat de putini in bucuresti, pentru ca atunci cand mai descopar cate unul bucuria e de n ori mai mare.
imi plac saruturile si mangaierile (dar cui nu-i plac? o-0). imi plac soaptele spuse de straini, indraznete si neasteptate, privirile date pe furis, pe deasupra unei multumi infinite de oameni. imi plac atingerile oferite de niste maini de care as putea sa ma indragostesc dintr-o data si iremediabil.
am descoperit ca imi place mai mult vara decat iarna. imi plac berile savurate cu andre pentru ca atunci cand mai avem doar cate o gura in sticla am fi in stare sa vorbim despre toate porcariile (ceea ce si facem).
mi-a placut azi pentru ca a fost prima oara cand ploua afara si noi doua radeam.imi place asta seara, pentru ca de o vreme sunt foarte aproape de fericire. (ceea ce e un lucru foarte rar la mine). imi place ca pot fi cu capul in nori si cu picioarele pe pamant (chiar daca crestetul mi-e mai aproape de nori decat picioarele de pamant :p )

the other side...

2007-10-23T23:24:00.000+03:00

cu ocazia implinirii celor 21 de ani ai mei as vrea sa va povestesc ceva. toate experientele mele mai mult sau mai putin esuate, cam de cand am intrat la facultate si pana acum cateva zile...
mai intai m-am intalnit cu un tip, in anul intai, care m-a plimbat prin tot bucurestiul, intr-o groaznica zi friguroasa. timp de 3 ore am schimbat cel mult 3 propozitii, asa ca dupa minunata intalnire a trebuit sa o sun pe andre sa injur vreo 10 minute la telefon, numai de dragul de a deschide gura.
in primavara asta, m-am intalnit cu alt tip, cu care dupa 2 intalniri toate lucrurile erau bune si frumoase, numai ca nu si-a dorit sa ne mai vedem in continuare. nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta.
vacanta a avut un inceput mirobolant. m-am intalnit cu un tip in fagaras, cu care am avut nenumarate discutii despre cum ar trebui sa se imbrace o femeie. asa ca in momentul in care am ajuns acasa din bucuresti, si am stabilit sa ne intalnim m-am gandit eu sa 'ma imbrac frumos'. asa ca mi-am luat fusta, balerini, poseta, lucruri din astea pe care nu le port in mod normal. si el ce sa gandeste sa zica...'auzi, iti zic ceva dar sa nu te superi', 'ok', ' daca iti luai dresuri erai mult mai misterioasa'. si ca sa fie totul in regula, de parca n-ar fi contat ca eu am ramas interzisa el continua cu o adevarata teorie despre cat de importante sunt accesoriile in vestimentatia unei femei si 'daca iti pui o curelusa ceva, tot lookul se poate schimba'. si in momentele astea de mare intensitate in capul meu cineva urla 'error! error!!'
asa...apoi a urmat un tip, dupa care salivam cand eram in liceu, care intre timp s-a transformat in cel mai mare drogat din fagaras, care avea singura parte ok, si anume era bun in draci...la toate cele 5 sau 6 intalniri pe care le-am avut nu reuseam sa scap de gandul 'oare de ce m-am legat eu la cap cu asta?'
as mai avea si altele de povestit, numai ca nu vreau sa ma mai gandesc ca ma deprim. as putea sa scriu o carte cu toate experientele de cacat pe care le-am avut in materie de dates...

breathe

2007-10-16T23:52:00.000+03:00

vai cate am de povestit, cate s-au intamplat, ce lucruri minunate am facut, oh vai! lucruri minunate care se concretizeaza in...nimic!

m-am mutat din nou la bucuresti cu surle si trambite...de fapt cu ploaie si aglomeratie, dar am trecut cu bine si peste astea.
am stabilit si tema (angoasele vietii de zi cu zi) si profesorul de licenta, lucru care ma mai linisteste un pic.
voi pleca vineri acasa, dupa doua saptamani de zacut in aceeasi camera 113, spre un minunat chef la cabana, unde imi voi sarbatori cei 21 de ani neimpliniti. happy, happy, joy, joy!
am ascultat The Knife in draci, lucru care m-a mai binedispus intr-o oarecare masura
va urma un post despre Grecia, care e o tara minunata...m-as muta acolo, pe un sezlong la soare, cu un coctail albastru cu umbreluta alaturi

acesta a fost un post despre nimic, ceva asa...ca sa fie. imi cer scuze.

thassos, 2007, un vis :)

2007-10-10T17:35:00.000+03:00

2007-10-10T17:30:00.001+03:00

Stela la marea egee :D

sex and drugs and complications...

2007-09-02T03:33:00.000+03:00

m-am saturat. stiu ca suna foarte cliseistic dar as vrea sa plec undeva, fara mesaje de noapte buna, fara mesaje de disperare la momente mai mult sau mai putin imbibate in alcool.sa plec undeva unde sa o iau de la capat. alti oameni, alte fete, alte numere de telefon, alte obiceiuri. sa nu-mi fie rusine cu ce fac, ce spun, unde merg, ce mananc. sa nu fie nevoie de tertipuri, ocolisuri si ascunzisuri. sa nu te enervezi daca il vezi cu alta pentru ca nu o sa fie nici o alta si nici un el.
ideea principala e ca nu mai vreau complicatii. totul sa fie alb si curat. de fapt curat. asta e cuvantul. sa nu ma mai simt imorala daca fac o chestie sau alta. cred ca raspunsul ar fi sa nu le mai fac. si nu stiu daca pot sa nu...
maine dimineata probabil ca lucrurile nu or sa mai fie asa de grave sau complicate, dar acum simt ca imi cade cerul in cap. m-am saturat de perfectionisti, indecisi, ratati, plangareti. m-am saturat pana si de drogati. e mult peste puterile mele de a-i suporta pe toti. si cu toate astea ii caut...sau ei ma cauta pe mine. cum sa scap de ei daca nu stiu sa spun nu atunci cand e cazul? de fapt pentru oricine e foarte usor sa intoarca spatele si sa plece dar daca eu insist? insist pana la disperare, dezvolt obsesii adevarate, nu-i las sa plece, ma agat cu unghiile de tot ce prind. si pana la urma toti cautam complimente la adresa noastra. pe oricare dintre noi ne flateaza un cuvant frumos spus la momentul potrivit. si atunci ne pierdem mintile. 'ce bine mirosi', 'ce frumoasa esti azi', 'n-as mai vrea sa se termine clipa asta niciodata', 'te iubesc', 'noapte buna', 'o sa fiu intotdeauna aici cand o sa ai nevoie'. cui nu-i plac vorbele astea?
da...mi-am pierdut mintile undeva pe drum. sper doar sa le gasesc, imbunatatite cumva...

seven years has gone so fast

2007-08-25T17:00:00.000+03:00

Summer has come and passed
The innocent can never last
wake me up when september ends

like my fathers come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when september ends

exact asa a fost. sapte ani au trecut asa de repede, pe nesimtite. nu ma asteptam ca ceva sa mai fie ca acum sapte ani, si totusi, este. e exact la fel. cu noi tinandu-ne de mana, uitandu-ne la stele. cu scrisori in limbi in care ne e greu sa gandim, dar am reusit totusi sa ne facem intelesi. acum sapte ani a inceput ceva, ceva ce eu credeam ca s-a sfarsit. se pare ca a fost un inceput destul de serios daca mai dureaza pana acum, si fara ca eu sa-mi dau seama :D
daca sunt cuminte si am rabdare, cine stie ce-o sa se mai intample peste sapte ani :)

skin on skin

2007-08-15T02:21:00.000+03:00

vreau! asta e verbul la ordinea de zi...imi doresc nopti fierbinti, cu muschi incordati, piele, soapte. dimineti dulci de dupa. buze uscate de prea multe saruturi, burice de degete, urechi muscate...
nu mi-am propus sa se intample asa, dar nu-mi mai pasa. deloc. nu ma mai intereseaza. pe scurt...mi se rupe. de tot si de toate. eu imi doresc, si altceva nu mai conteaza pentru mine. unele persoane ar putea sa se simta ofensate, sau sa nu le convina chestia asta, dar mi-a ajuns pana in gat sa-mi pese excesiv. gata....o sa urmeze o perioada de nepasare toatala. stiu ca n-o sa dureze la nesfarsit, dar atat cat o sa dureze vreau sa o savurez. nu vreau sa-mi mai fut creierii cu toate porcariile. de fapt nu vreau sa-mi mai pericliteze nimic sanatatea creierilor mei. o sa urmeze un an greu, si mai am de savurat aproximativ doua luni de nepasare totala si n-as vrea ca nimeni si nimic sa ma impiedice sa fac asta. si de fapt nici nu stiu daca imi doresc sa revin la ceea ce a fost inainte.
asa ca vreau...vreau soapte (din nou) care sa ma faca sa tremur atunci cand sunt spuse, vreau o lumina difuza intr-un colt, si o tigara buna savurata. imi doresc sa ascult smokecity intotdeauna si sa nu mai am ganduri negre. sa imi pese de mine. sa ma las in voia dorintelor. sa fac ce-mi spune inima nu altceva sau altcineva. sa nu ma mai gandesc la consecinte, sa fiu iresponsabila si sa nu-mi reproseze cineva lucrul asta. da!

i wanna steal a piece of time...

2007-08-09T14:46:00.000+03:00

a trecut prea mult de la ultimul post. n-am nici o scuza. chiar daca spun ca aproape in fiecare seara, in pat, m-am gandit la cum ar incepe postul pentru ziua de azi. si gaseam niste fraze atat de dragute si de diafane ca ma uimeam pe mine insami...
in vacanta nu s-a intamplat absolut nimic. am planuit diverse iesiri, evident n-am iesit nicaieri in afara de cateva zile amarate la strand. macar atat. acum planuim o excursie in grecia, la sfarsitul lui septembrie. de data asta nu avem cum sa scapam, trebuie sa mergem, mai ales ca am platit deja avansul :)
nu fac nimic toata ziua si uneori am remuscari si mustrari de constiinta. doar uneori. cand devin dureroase mai fac niste exercitii la germana si imi trece. in rest ma uit la friends si is extrem de fericita ca am ajuns la seria 5...joy, joy!
n-am o dispozitie de scris. e foarte ciudat, in mintea mea totul e demn de a fi pus pe hartie, sau ma rog ecran, intr-o forma mai palpabila. dar cand ma apuc propriu-zis de scris, totul se pierde. e ca atunci cand invatam pe rupte inainte de un examen sau de bac, si aveam impresia ca daca o sa deschid gura o sa iasa totul afara...

mi-e dor...

2007-06-14T00:39:00.001+03:00

i carry it, your heart. i carry it in my heart...

2007-06-12T23:05:00.000+03:00

stiu ce sunt. sunt o femeie care are rabdare. astept...daca peste zece ani o sa te hotarasti sa bati la usa mea eu o sa-ti deschid zambind. pentru ca iert dar nu uit. nu uit pentru ca nu pot. nimeni nu uita. nimeni nu poate sa uite. as vrea sa pot sa iert si sa uit. o data cu iertarea mea sa vina si stergerea amintirii neplacute. dar nu se poate. e inevitabil sa ma framant si sa-mi fac probleme, dar cu toate astea iert. si mai apoi reflectez. s-ar putea spune ca iert inainte de toate, si lucrul asta ar putea fi adevarat. nu se intampla de fiecare data la fel, dar de cele mai multe ori iert. asa ca astept, iert si imi aduc aminte. tot peste zece ani daca o sa te hotarasti ca vrei sa vii cu mine o sa ma gasesti tot asa, in toiul unei amintiri, dar o sa poti spune ca ai constiinta impacata pentru ca te-am iertat. si tu n-o sa stii niciodata...si poate asta e raspunsul. n-o sa vezi niciodata gandurile mele de aici. si asta e bine, pentru ca, in afara de gandurile astea ti-am oferit tot, tot...m-ai fi lasat lipsita de orice daca ai fi acceptat oferta mea de atunci. cred ca e mai bine ca nu ne-am complicat prea mult vietile si am lasat totul sa se destrame. dar presimt ca in loc sa ni le fi complicat atunci, cand era mai simplu, stiam mai putine, fiecare dintre noi, incercam si facem tot posibilul sa le complicam acum, sa intram in labirinturi de cuvinte din care nu putem iesi, intelesuri duble, metafore complicate, intrebari retorice sau lasate inadins fara raspuns...cred ca am face bine sa ne potolim. sau...sa riscam?

2007-06-06T21:23:00.000+03:00

ochelarii portocalii si the butterflies...i so love them (both)
thanx

2007-06-04T23:18:00.000+03:00

m-am indragostit de tricoul asta ...tocmai azi cand se termina the sales la threadless. but then again, asta e viata.
mai am 2 examene, as putea sa spun teribile dar as fi un pic departe de adevar. in comparatie cu alte facultati nimic de la noi nu e teribil. ma simt mai relaxata cu cererea de licenta semnata, si tema in curs de stabilire. cand o sa fie titlul in forma finala o sa-l comunic si lumii. o sa fie o surpriza :P
vreau acasa badly. n-am mai fost de o luna jumate, tocmai mi-am batut recordul personal. joi era sa mor de depresie si de dor de acasa dar azi e totul bine...

micile bucurii ale vietii...not!

2007-06-03T17:15:00.000+03:00

as vrea as incep cu o explicatie. in sesiune locuiesc mai mult sau mai putin singura. mai mult pentru ca sunt doar eu in camera asta de camin, mai putin pentru ca in camera alaturata de pe modul stau toate cele 4 fete plus prietenul uneia dintre ele. pe modul avem doua bai, una pentru fiecare camera, deci, date fiind cele spuse mai sus, eu folosesc baia mea, ei/ele folosesc baia lor. asa ar fi normal. de fapt asa imi place sa cred ca ar fi normal. asa...acum ca lucrurile sunt clarificate o sa povestesc ce s-a intamplat. (din pacate nu e o intamplare prea...delicata, asa ca cei mici sau slabi de inger sa isi acopere ochii) intr-o zi saptamana asta, cald afara, aproximativ cald in camera. miezul zilei. ma duc la baie sa fac dus. nu bat la usa, pentru ca, nu-i asa, e baia mea proprie, de ce as bate la usa. intru. si descopar....adica il descopar pe individu prieten al colegei de modul, stand pe buda nestingherit. (presupun ca era vorba de number 2, in povestire este implicata si duhoarea) si ghiciti ce striga, nervos acest personaj...ocupat!!! cum adica ocupat?! in conditiile in care are baia lui, sa-si rezolve treburile acolo, nu la MINE in baie! s-a inteles? nu a fost imaginea pe care mi-as fi dorit sa o vad, adica nu mi-as fi dorit sa vad o imagine asemanatoare niciodata, niciodata i say! partea proasta e ca apoi s-a comportat ca si cand nu s-a intamplat nimic asa ca acum trebuie sa bat la usa atunci cand imi doresc sa intru in baia mea, proprie si personala. in condtiile in care sunt singura, doar EU ar trebui sa folosesc baia aia!
trecand la alte lucruri mai putin puturoase...relatiile dintre oameni incep sa devina din ce in ce mai ciudate. n-o sa dau nume, o sa povestesc doar i situatie ipotetica. sa zicem ca exista o relatie intre un el si o ea care dureaza de 2 luni. toate sunt bune si frumoase, ei se inteleg de minune pe toate planurile. bineinteles, exista si mici probleme peste care s-a trecut insa. intr-o zi (cu soare) ea ii marturiseste lui ca ii e foarte dor de mare, ca n-a mai fost de mult si nici nu e sigura ca va merge in viitorul cat de cat apropiat. lui ii e la fel de dor de mare, cu toate ca el a vazut-o, chiar de curand. trecand mai departe, seara, el ii tremite un minunat mesaj prin care o anunta ca pleaca la mare cu doi dintre prietenii lui, prieteni fara obligatii. n-o intreaba daca vrea sa vina, mesajul i-l trimite doar in scop informativ, sa o anunte ca el pleaca. ei, in cazul asta...ce ar putea sa faca ea? sa se enerveze ca el e atat de prost ca nici nu isi da seama ca ei chiar ii e dor de nenorociata aia de mare, si ar fi plecat cu el in secunda doi daca ar fi intrebat-o? sau sa stea calma, convinsa fiind ca nu prea merita sa-si dea osteneala cu un om care nu prea stie ce dorinte are ea? eu, de exemplu, as fi in prima situatie, m-as fi enervat, as fi si plans evident. ea in schimb e intr-o stare cam indecisa...au inebunit toti...
asa ca o concluzie...sesiunea pana in acest punct e ingrozitoare. examenul de ieri a fost ok, ne-am prezentat nenorocitu ala de proiect cat mai 'prezentabil' cu putinta. tema de licenta e in curs de stabilire. proiectul pentru maine e gata, asa ca imi voi petrece ce a mai ramas din aceasta minunata zi de duminica cu nasu in carti si in paginile de net, cu capul plin de Uniunea Europeana, Orientalism, Balcanism, Identitate nationala si europeana (if there is such thing as identitate europeana)

sunburn

2007-05-28T16:02:00.000+03:00

sunt plina de spume. facultatea noastra e minunata in timpul anului si absolut idioata in sesiuni. as vrea ca macar o data (!!!) la inceputul sesiunii sa stim datele examenelor si ele sa nu se mai modifice pe parcurs. as stiu sa-mi fac un program. care sa ramana acelasi pentru numele lui dumnezeu!!! toate planurile mi-au fost date peste cap azi cand, evident, un examen si-a schimbat data. asa ca nu mai e pe 8 iunie, e pe 12. de ce? cine a hotarat chestia asta? din moment ce la seminar am stabilit o data impreuna cu profesorul, de ce unii (habar n-am cine, pacat, i-as fi injurat) se trezesc sa schimbe data? am acceptam ca am inghesuit toate examenele in prima jumatate a lui iunie. am acceptat ca ultimul e pe 19, cand putea sa fie pe 25 sau cand se termina sesiunea, am acceptat si sesiunea trecuta sa dam examenele unul dupa altul, cand se intampla acelasi lucru, aveam timp cat incapea. dar dat fiind faptul ca afara e mult prea cald, si nervii sunt intinsi la maxim, de ce sa facem lucrurile si mai de cacat fata de cum sunt ele de fapt? sunt asa de nervoasa ca imi vine sa plang...voi lua un extraveral.

later edit: cu redactarea stau cam prost oamenii. astfel unei serii intregi i s-a ridicat tensiunea la cote ingrijoratoare si apoi a scazut la valori normal in decurs de 10 minute. o sa murim de accident vascular eventually daca se mai joaca astia asa cu noi...

what should i do, i'm just a little baby...

2007-05-21T00:36:00.000+03:00

a fost un weekend pe care l-am savurat abia la sfarsit. ceai si proiecte, somn si vise, carti si ploaie.
proiectul despre locurile memoriei unei natiuni m-a facut sa ma intreb ce ne face sa avem asa ceva...locuri ale memoriei nationale. nu prea am scris eu despre probleme din astea universale si palpabile intr-un fel. oricum, lucrarea mi-a luat cam jumatate de zi asa ca nu mai discutam despre ea.
o sa urmeze a patra saptamana la rand cand stau in bucuresti. s-ar putea (si e mai mult ca sigur) ca imi voi bate recordul personal de 5 saptamani de stat aici. nu mai plec pana la sfarsitul sesiunii, adica voi mai fi prin preajma inca vreo luna sau asa ceva. cu toate astea, anul asta n-o sa mai stau un minut in plus fata de cat e necesar. a doua zi dupa examen o sa plec acasa sa savurez vacanta, uitata intr-un sezlong undeva. n-as prea avea motive de oboseala, sau sa visez la odihna pentru ca anul asta nu prea am facut mare lucru, dar simplul fapt ca traiesc aici, departe de casa, de copilarie si de viata mea de acolo ma oboseste (bine, nu ma surmeneaza, m-am obisnuit cu viata de aici, dar acasa e placut mai tot timpul) oricum, viata asta de frecat menta in continuu nu va mai dura mult. am eu o presimtire. va trebui sa incep sa-mi fac probleme cu restanta din toamna, cu licenta, mai apoi cu masterul, slujba, cariera, viata copii....lucruri de genul asta. si toate astea incepand cu anul viitor. presimt ca o sa fie foarte 'placut', si cum eu nu stiu sa fac fata prea bine stresului...sper doar sa fie bine. atat.

who wants to live forever?

2007-05-18T21:42:00.000+03:00

nu se poate sa stergem ziua de azi din calendar? nu are absolut nici o semnificate si nu imi doresc sa impovarez si mai tare calendarul cu 'zile in care nu am facut nimic'. asa ca cel mai bine ar fi sa o stergem...da!

i'm a thief and a witch...

2007-05-15T00:11:00.000+03:00

am stabilit, o sa fiu calma. adica, de obicei nu sunt altfel decat calma, dar ma macin pentru niste lucruri minore. n-o sa-mi mai pese de ce nu se intampla anumite cehstii, de ce se intampla altele, o sa le iau pe toate asa cum sunt. trebuie.
in alta ordine de idei, astia de la facultate sunt nebuni. se pare ca o sa terminam cu sesiunea pe 8 iunie, in conditiile in care, in mod normal ar trebuie sa dureze pana pe 29 iunie! but then again, o sa iau lucrurile asa cum sunt! da!
pe 1 mai a implinit blogul 2 ani. joy and happiness. tatuajul a implinit un an la un moment dat luna asta. motive de bucurie din nou.
promit ca o sa scriu mai mult. nu stiu de ce n-am mai scris de fapt. imi place dar n-am mai avut chef...cred. oricum, a fost o perioada cand am facut bine, nu binisor, nu ok, ci bine. a full and round 'bine'. din aia mi-am propus lucrurile de mai sus. sper sa continue starea asta de bine.

Poate ca ma viseaza cineva (Ana Blandiana)

2007-03-26T18:00:00.000+03:00

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

this ain't a game of kiss and tell...

2007-03-25T16:41:00.000+03:00

de ce ii facem sa sufere pe oamenii care ne iubesc? de ce suntem nehotarate? ce asteptam? nu mi-a trebuit decat un moment de slabiciune si acum mi se pare ca s-a stricat totul. stiu ca tu stii. poate tu stii prea multe de fapt si asta e problema. oricum, ideea principala e ca imi pare rau. n-am vrut sa te dezamagesc si nici nu vreau sa te frec cu toanele mele.
cu toate astea ne purtam mai frumos cu cei care nici nu ne baga in seama, cu cei carora le e teama sa ne priveasca in ochi macar, cu cei care nu stiu sa isi asume niste riscuri. ne framantam pentru niste probleme minore, care nu merita atata atentie din partea noastra. de ce nu ma suna? oare cu ce am gresit? n-am fost destul de draguta/spirituala/amuzanta? de fapt ar trebui sa lasam chestiile astea efemere in pace. probabil ca nu suna pentru ca ii e frica. probabil ca din cauza ca totul a iesit prea bine si tu ai fost deosebit de draguta/spirituala/amuzanta...dar sa nu ne umflam prea mult in pene. doar suntem asa cu cei care nu merita de fapt. normal, fetelor bune le plac baietii rai si oricat de cliseistic ar suna tind sa cred ca e foarte adevarat...din pacate.
in alta ordine de idei viata e destul de cacacioasa in 113 de la etajul 1. mai ales cand ploua afara.

it's a chain reaction...

2007-03-07T16:46:00.000+02:00

nu mai pot sa dorm calumea noaptea. adorm cum trebuie abia spre dimineata. si dat fiind acest fapt nu ma pot rezi sa ma duc la scoala. adica...facultatea a inceput de vreo 3 saptamani si eu am fost doar de vreo 5 ori maxim pe acolo. si sufar, si am remuscari si procese de constiinta...
in rest ma enerveaza toate lucrurile pe care nu le fac. nu-mi cumpar haine pentru ca nu gasesc nimic care sa-mi placa. de fapt problema e ca nu am chef si rabdare sa ma uit la absolut fiecare bucatica de material dintr-un magazin. viata e cat se poate de monotona. de cand am internet in camin parca nici nu mai folosesc telefonu. deprimant...
mi-am petrecut seara de vineri stand singura in camera mea, ascultand melodii de laba asidua (n-am gasit alta rima) si bineinteles plangandu-mi de mila...ar trebui sa gasesc o modalitate sa incetez cu cacaturile astea. de fapt asta fac de cand m-am intors din vacanta prelungita. ma gandesc ce naiba sa fac sa ies din starea asta de nenimic in care ma gasesc de o vreme buna...si nu gasesc nici o solutie...

hello world, this is me...

2007-02-28T16:03:00.000+02:00

Read my VisualDNA™ Get your own VisualDNA™

2007-02-28T12:14:00.000+02:00

o happy day. in camin merge netu. acesta este oficial primul post scris din camera mea de camin, mirifica 113 de la etajul 1. si netu merge, chiar merge! ii un miracol. poate n-ar trebui sa-l ridic atata in slavi ca cine stie cum se razgandeste...
mai multe din viata mea minunata (right) intr-o insemnare viitoare...sper.

2007-02-24T00:49:00.000+02:00

in vacanta asta m-am certat un pic cu ai mei. ma rog, un pic e putin spus, ne-am certat mai rau, in principiu din cauza mea pentru ca sunt o scorpie. eram nelinistita din cauza ca imi era frica din motive pe care nu o sa le expun acum aici dar care se refera la viitor (al meu) si, intr-un moment de izbucnire le-am marturisit ca nu vreau sa ajung ca ei. exista o perioada, acum cativa ani cand nu o duceam prea bine (sau cel putin asa aveam eu impresia). atunci mi-a venit mie ideea asta, ca nu vreau sa ajung ca ei, nefericita cu locul meu de munca, traind undeva, intr-un oras uitat de lume, fara nici un fel de activitate in afara de locul ala de munca infect. dar a trecut timpul, ei nu mai au locurile alea de munca si mi se pare ca sunt si putin mai fericiti. numai ca eu in momentul in care le-am urlat ca nu vreau sa ajung ca ei nu ma mai gandeam la asta. mie imi ramasese in minte ideea aia de acum cativa ani. si n-am stat sa ma gandesc inainte sa le marturisesc un lucru care acum nu e tocmai adevarat. stiu ca i-am ranit, si poate ca nu or sa uite prea usor, dar in momentul ala ma asteptam sa cada cerul pe noi. ma asteptam sa planga, sa se isterizeze (aveau si de ce).dar nu. mi-au spus ca nu sunt complet nefericiti cu viata lor. mi-au povestit povestea lor cu mine in rolul principal si am inteles ceea ce ei intelesesera de mult. e adevarat, puteau sa traiasca si mai bine, sa avem mai multi bani, ei sa aiba o viata plina de prieteni si iesiri si concedii la mare. dar in schimb o au pe asta, care in fond nu e asa de rea.
bineinteles, acum imi pare teribil de rau pentru ca le-am zis ce le-am zis (n-am mai discutat despre asta de atunci), nu le-am explicat ca le-am spus o idee de-a mea care acum s-a schimbat, sper sa inteleaga ca n-am vrut.

goodbye sweet romance, i am flying away now...

2007-02-22T15:35:00.000+02:00

iar am ajuns intr-o dispozitie din aia de facut liste cu ce-mi doresc...asa ca here goes:

perdele portocalii (ca sa-mi pot indeplini o data toate visele si fanteziile)
borcanul cu gem de capsuni de la bucuresti
sa nu-mi mai fie frica
ceva cu miros de vanilie
sa pot umbla in balerini fara sa-mi fie frig
sa pot efectua operatiunile vopsit/spalat pe cap/intins parul in maxim 20 de minute. (altfel imi ia cam 2 ore, daca nu si mai mult) *oare de cand am devenit eu asa 'into my hair?'*
sa descopar niste muzica frumoasa, alta decat ce am ascultat non stop vacanta asta (urma, smokecity, todora enache)
o viata sociala
soare
sa fie dimineata
o pereche de blugi cum nu s-a mai vazut (adica sa-mi placa si mie)
o pereche normala de boxe
casti cu microfon
sa nu-mi mai fie frica (stiu, am mai zis asta o data da chiar imi doresc mult lucrul asta)
sa am cu cine iesi la o cafea/suc dimineata...ador dimineata

of...
p.s. asta e postul cu numaru 100. happy, happy, joy, joy.

te-ascund intre coaste ce dor...

2007-02-13T18:44:00.000+02:00

am reusit. s-a terminat sesiunea. acum pot sa-mi incep linistia viata de senzatii, soapte, vise, miresme. postul asta nu o sa fie despre examenele care au trecut, sau despre notele pe care le-am luat sau nu. o sa fie despre fum, despre umbre, despre portocaliu.
mi-as dori sa fie vesnic sambata dimineata, sa-mi pun ochelarii pe nas, perdelele portocalii sa-mi gadile usor gleznele, de undeva dintr-un colt sa se auda smokecity sau teodora enache, sa miroasa usor a vanilie si afara sa fie soare. si eu sa nu fiu singura, sa fii si tu acolo, iesind din negurile tale si mi-as mai dori sa intrii si tu in portocaliul meu. si sa nu te mai gandesti la nimic altceva.
daca as fi in masura sa dau sfaturi ti-as recomanda sa pleci de aici. inteleg, e un oras minunat, imi place si mie sa vin aici, dar nu e un oras unde poti sa traiesti in adevaratul sens al cuvantului. asa ca pleaca de aici! chiar daca tu o sa alegi sa nu vii cu mine eu o sa fiu fericita. dar daca o sa plecam separat, fiecare cu viata mea, tu nu o sa mai ai portocaliu, si vanilie, si soare si dimineata, asa ca gandeste-te...cum ar fi mai bine?

take this life...

2007-01-21T21:29:00.000+02:00

oh c'mon...acest weekend am fost singura...singura i say! n-a vrut nimeni sa vina, toata lumea are de invatat, cacaturi, prostii. asa ca am invatat, tot weekendu! inclusiv sambata seara...si,of...era sambata seara!
asa ca dupa aceasta minunata incursiune la net ma voi indrepta din nou spre camera mea, sivoi reveni la invatat...o,da!

rupta e din cer si mandra ca o stea :P

2007-01-14T22:52:00.000+02:00

am reusit sa ma loghez...o happy day!
si acum, cand am reusit sa ma loghez nu-mi mai trec prin cap decat ganduri despre sesiune, si mi-am propus sa nu aberez pe tema asta...of
asa, pe 26 am primul examen stabilit. sociologie politica cred...materie la care pot sa stau flexata. in schimb am sesiunea asta un minunat examen la statistica care imi da dureri de cap deja. cred ca intimpul examenului voi muri cu siguranta.
sper din tot sufletul ca pana incepe sesiunea sa am net in propria mea camera. promisiuni oricum exista. doamne ajuta!
am iesit in oras, nu pot sa cred. am luat-o pe andre de o aripioara si am iesit in fire. am topiat, ne-am alcoolizat un pic si ne-am distrat. bineinteles ca ne doream si noi sa ne holbam linistite la cineva/ceva dar nu a fost posibil. nu mai exista prezente masculine notabile in bucuresti. dezamagitor...
si acum voi reveni la termenii mei de antropologie, si la distractia infinita de la noi din camera. o da.

dance me...to the end of love...

2007-01-02T19:06:00.000+02:00

m-am tot gandit sa fac un fel de remember 2006. poate daca o sa scriu ce am facut efectiv o sa-mi schimb parerea despre anul asta. momentan mi se pare ca a fost un an de cacat. Asa ca…here goes…

anul a inceput cu sesiunea…cred. Inainte de examenul la psihologie sociala am fost la concert vita de vie, foarte frumos, foarte frumos indeed. Primavara care a trecut am dus-o intr-o depresie continua, am mai citit acum din insemnarile mai vechi si mi-am dat seama cam cat de distrusa am fost. Nu-mi mai aduc aminte mai nimic de atunci in afara de faptul ca pe 26 aprilie am inceput lunga relatie din viata mea. Poate, la un moment dat o sa scriu un post si despre asta. Acum nu ma simt in stare sa expun pe tapet tot ce s-a intamplat…
apoi a fost momentul litoralul romanesc de 1 mai. Am si o insemnare despre asta. Total neinteresant. Oameni neinteresanti, cu care nu am avut si nici nu am nimic in comun. In afara de andre bineinteles.
Pe 20 si ceva mai mi-am facut tatuajul. Momentul de senzatii tari de anul trecut. :P
Luna iunie a fost plina de sesiune, caldura, am fost lipicioasa, transpirata, nervoasa, obosita, pe scurt, vai de capul meu.
Dupa penultimul examen am plecat acasa, ca sa particip la minunata nunta din familia noastra. Am strapuns piepturile tuturor cu floricele, a fost minunat.
Cand, intr-un tarziu s-a terminat si sesiunea, am fost la deftones…si despre asta am o insemnare. Nu mai am cuvinte in schimb sa mai descriu cum a fost. Maretul eveniment al anului 2006.
Dupa deftones am plecat acasa, si aici a inceput lungul sir de probleme ale cuplului. Habar n-am ce s-a intamplat…toate problemele m-au depasit total.
Am fost impreuna la placebo. Si aici o fost foarte fain, exceptand faza cu taxiurile la ora 11:30, de care nu vreau sa-mi aduc aminte. Si patul ala incomod…si drumul inapoi spre casa, de la bucuresti…
Tot in vacanta de vara am fost in practica la tismana. Suuper tare. O saptamana de chill out.
In august am fost la mare. Precum niste batranei ne trezeam la 10, stateam pe plaja pana la 12, mancam, ne intorceam pe plaja la 3 jumate 4 si eram in camera inapoi pe la 8.am avut vreo doua tentative de alcoolizare incununate de succes si inca vreo doua insuccese la capitolul asta.
Episodul timisoara a fost, cred, cel mai reusit. Doua saptamani m-a durut la basca de absolut tot. de cand a plecat bia la timisoara nu cred ca am mai stat asa de mult impreuna. Of…
Am fost cu cortul in plaiu foii vreo 3 zile, in care ne-a plouat de n-am mai stiut de noi, asa ca nu mai are rost sa povestesc cu lux de amanunte.
Si a inceput minunatul an universitar. A inceput cu o saptamana in care am fost homelessa si am locuit la andre, ce-a de-a doua andre de fapt. Am fost in apartamentul ala, timp de o saptamana trei andree, christa si eu. Foarte dragut.
Si m-am mutat si in camin. Nu vreau sa ma mai gandesc cum a fost la inceput. Am citit trei carti de plictiseala. Acum e super bine. Chiar imi place. Despre aventurile din modulul 113-114 in alta insemnare insa :D
Pe 20 octombrie daca nu ma insel am fost la interviu la boomtv. Am luat interviul si am inceput sa lucrez de pe 1 noiembrie. Mare greseala, foarte mare greseala. Si acum mai am cosmaruri cu call centerul ala.
Intre timp, pe 24 octombrie, am implinit mirifica varsta de 20 de ani, prilej de marete bucurii pentru clan. Vai, dar cat de frumos.
Pe 26 noiembrie ne-am despartit…dupa exact 7 luni. Nu stiu ce nu a mers…nu mai vreau sa ma gandesc de fapt…
Pe 4 decembrie mi-am inaintat demisia si 17 decembrie a fost ultima zi de lucru. Happy, happy, joy, joy.
Am mai avut aproximativ 4 zile de mers la scoala si predat priecte, prezentat in fata unui amfiteatru plin, plin lucrarea despre civilizatia romana sateasca, reinceput cartea despre dictatul de la viena, facut referat despre miscarea legionara si late chestii nesemnificative
Joi, pe 26 decembrie am plecat in sfarsit acasa. Oh happy day. Dupa vreo 4 zile de iesit in club, si chefuri am cazut rapusa la pat (asta e…neobisnuinta). Inca 4 zile de zacut.
De revelion a fost un mare cacat, dar spre sfarsit s-a mai redresat, asa ca am ajuns acasa ieri la 11 jumate. Aceeasi persoana care ne-a salvat revelionul acum 2 ani, l-a salvat si anul asta, asa ca pe aceasta cale ii multumim
Aseara ar fi trebuit sa fie minunat, magnific si de vis dar n-a fost asa ca am stat acasa, eu si andre, si ne-am uitat la un film cu harisson ford. Of…

Asta a fost anul 2006…in 22 de puncte…si tot ce am de zis acum, la inceput de 2007 este…of…

and you can't fight the tears that ain't coming...

2006-12-20T13:43:00.000+02:00

ma gandeam uneori cum putem sa dormim. adica eu personal nu inteleg cum pot sa dorm cu atatea ganduri in cap, cum pot sa le dau la o parte ca sa visez, cum pot sa le uit pentru cateva ore(din ce in ce mai multe acum) pentru ca apoi sa le iau de la capat, cu si mai multe idei, si mai multe zbateri de memorie. nu inteleg. poate ma gandesc la asta si din cauza ca in ultima vreme ma gandesc la asta inainte sa adorm...
in alta ordine de idei maine dimineata voi fi in accelerat cu destinatia fagaras. oh, happy day. de cand a inceput facultatea am dus-o relativ prost, nimic nu a mers cum trebuit, but then again de obicei nimic nu merge cum trebuie. dupa ce o saptamana am fot copilul strazilor(bine, exagerez), m-am mutat in camin unde nu se poate face nimic. apoi m-am angajat (mare greseala) si asta a fost inceputul sfarsitului sanatatii mele mintale. am lucrat o luna si jumatate dupa care mi-am dat seama ca nu se ma poate si o sa o iau razna cat de curand si mi-am dat demisia. am luat un salariu la care nici nu vreau sa ma gandesc pentru ca e demult cheltuit. si acum, ca o minunata cireasa rosie si suculenta pe un tort deja uscat vin sarbatorile. o da, ce fantasmagoric o sa fie. voi sta imbracata n fusta mea cea noua, incaltata in cizmele mele de domnisoara in varful patului si ma voi uita la televizor. ce placeri nebanuite o sa-mi ofere chestia asta. macar plec acasa. nu mai cheltui bani si o sa dorm in patul meu. atat.(punct)

2006-12-12T20:02:00.000+02:00

of doamne...s-a intamplat irealul. acest post este primul post de la mine din camin. de pe hol e adevarat, in miros de prajeala. dar macar e la 3 secunde de camera mea. pana cand o sa ajunga cu adevarat IN camera cred ca mai dureaza. mai am 3 zile de lucru si gata. maine, poimaine si duminica. saptamanile astea care au trecut nici macar nu le-am simtit. n-am inteles nimic din weekenduri, din viata in general. am dormit, m-am trezit, am plecat la servici, am dormit, m-am trezit and so on...nu mai stiu ce sa fac in continuare. se anunta o vacanta foarte...statica sa zicem. revelionul presimt ca il voi petrece in pat, cu televizorul aprins poate...si nu sunt atat de deprimata din cauza asta pe cat ma asteptam.
se pare ca oricum postul asta e in pericol sa se piarda in neant. promit ca o sa postez mult si frumos despre ce s-a mai intamplat, omitand bineinteles amanuntele picante despre minunatul meu fost loc de munca...cu toate ca...ma mai gandesc:>

2006-12-11T06:27:00.000+02:00

este ora 6:23 si sunt la servici. am vaga impresie ca voi muri daca nu ma trnatesc in pat imediat...deci voi muri. totusi...in caz ca nu se va intampla asa ceva. peste o saptamana voi fi din nou libera ca pasarea cerului. cu demisia aprobata. of...

tagged

2006-10-21T00:43:00.000+03:00

tot andrei vrea sa stie despre fagaras. so here goes again:
3 locuri care imi plac: pe scari in fata blocului, cartierul florilor, la mine in balcon
3 locuri care nu-mi plac: tigania din cartierul combinat, cartierul de la gara (habar n-am cum ii zice, probabil ca garii) si tot ce imi aduce aminte ca e un loc uitat de lume, unde niciodata nu se intampla nimic
3 locuri unde ies cu prietenii: 5th avenue, d&c...si atat. doamne ce oras mic avem!
3 chestii pe care un strain nu le-ar intelege la fagaras: faptul ca cetatea din centru e intr-o stare deplorabila si deloc exploatata, cersetorii din centru, domo langa flanco, vizavi de rombiz (sau tocmai chestia asta ar intrlege-o?)
cel mai de fite cartier: sa fim seriosi...centru 1?
cel mai urat cartier: combinat...cred
n-am prea inteles eu de ce cineva ar vrea sa stie lucrurile astea despre fagaras. ii minuscul. practic nici nu conteaza.

mai ramai putin

2006-10-20T23:47:00.000+03:00

m-am mutat cu surle si trambite in minunatul camin p8 din si mai minunata regie. da, e curat si frumos pentru ca e nou, nu pentru ca ar fi fost cine stie ce ingrijit. inca asteptam mese, scaune, etajere, chei la usi, net si alte chestii trebuincioase traiului. e minunat sa poti tasta la propriul tau comp, intr-o camera cu birou si covor pe jos.
cred ca de data asta povestirile din camera 113 de la etajul 1 (da, am evoluat) nu or sa mai fie atat de picante dar sper din tot sufletul sa fie mai dese. saptamana viitoare la un moment dat acest calculator va fi transportat cu tot tam-tamul de rigoare in capitala spre a-mi servi drept companion pentru anul universitar 2006-2006. in rest e mare plictiseala. la scoala si acasa. am terminat terminat portretul lui dorian grey, si sunt aproape gata si cu jane eyre. foarte frumoasa carte. am citit-o pe nerasuflate. am reusit performanta de a citi aproape 100 de pagini din 'sinconismul european si cultura critica romaneasca" de badescu. groaznic. am trecut prin chinurile facerii pana am reusit sa inteleg ceva din ea. culmea e ca profu e un om chiar normal, care preda cursuri normale, ce-i drept cam pline de informatii totalmente noi si numeroase, care nu pot fi asimilate tocmai cum trebuie intr-un curs de o ora jumate.
saptamana asta...am incercat sa ma tin de cursuri. joi am mers la interviu la boom tv pe calea floreasca, azi dimineata m-au sunat sa-mi zica ca 'i got the job' si saptamana viitoare sa ma duc sa semnez contractul. happy, happy, joy,joy.
acest minunat sfarsit de saptamana va fi incununat de sarbatorirea celor 20 de ani ai mei, inca neimpliniti, dar familionul a zis sa profite de situatie dat fiind faptul ca marti aka 24 octombrie o sa fiu in bucuresti.
n-am trait nici un sentiment iesit din comun si am reusit sa racesc. am beneficiat de bunavointa unora si acum am firgider. hi.hi. in restul timpului care imi ramane intre citit porcarii pentru scoala, beletristica minunata, scoala si bere ma conversez cu muncitorii care se perinda pe la noi prin locuinta astfel incat unii au ajuns sa-si puna mainile in cap si sa exclame 'iarasi tu!' cand eu le deschid tacticoasa usa modulului. asta e, pana nu-mi vad camera locuibila nu o sa scape ei de mine. am zis, am spus.

2006-10-10T12:57:00.000+03:00

in sfarsit am reusit sa ma mut. doamne ajuta. acum mai trebuie sa-mi fac rost de o masa, de un scaun si in rest totul e bine. ieri am desfundat canalizarea din baie cu propriile mele manute, sunt un geniu. pana saptamana viitoare o sa-mi aduc compu de acasa si o sa fie minunat. chestia asta cu mutatu imi acapareaza toata imaginatia. o sa fac tot ce trebuia sa fac, promit. peste 2 saptamani fix implinesc 20 de ani...ah cat de minunat

what am i to you?

2006-09-21T23:45:00.000+03:00

cred ca sunt trista...ieri am fost un pic cu gandul prin alte parti, dar azi pot spune cu siguranta ca sunt trista. n-am un motiv anume. sunt pur si simplu trista. e o stare din aia cand afara ploua, si eu stau si numar picaturile de ploaie, si fumez si ma uit cum se pierde fumul in aerul din camera, si mintea imi zboara peste tot, si descopar probleme noi, pe care nu stiam ca le am. numai ca acum nu ploua, eu nu fumez...si problemele sunt tot alea, nu sunt noi. stiu ca le am.
incepe sa ma streseze tot mai tare faptu ca habar n-am cum si cu cine o sa stau la bucuresti. bucurestiul de fapt ma streseaza din ce in ce mai tare. adica...orasul imi place, viata de acolo imi place, dar nu-mi place ca va trebui sa plec iar de acasa. sentimentul de 'acasa nu o sa mai fie la mine acasa' din nou ma bantuie. iar o sa ma simt ca naiba in prima luna de stat acolo. o sa fie al doilea an cand de ziua mea nu o sa fiu acasa si da, o sa fiu relativ singura...deprimant.
zilele astea am ascultat intr-una coldplay, katie melua si norah jones, am iesit la suc, am baut cafea dimineata, m-am uitat la filme...am facut tot ce mi-a stat in puteri sa nu ma gandesc, la nimic. nu vreau sa ma mai gandesc. eu imi fac de obicei o mie de ganduri, despart firul in patru de mai multe ori daca se poate. acum insa mi-am dat silinta sa nu ma gandesc decat la trivialitati, numai la blugi si la bucle daca s-ar putea...

And I could write a song
A hundred miles long
Well that's where I belong
And you belong with me

And I could write it down
And spread it all around
Get lost and then get found
or swallowed in the sea

cred ca de azi o sa incep sa ma gandesc...si o sa fiu trista. nu ma pot abtine...

2006-09-20T00:42:00.000+03:00

"am si un decalog aici. eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare. cum ridic ochii, il vad. si de fiecare data imi repet una din cele zece porunci. de fiecare data una singura, ca sa ma conving s-o urmez.
iata-le cum suna:
prima porunca: sa astepti oricat.
a doua porunca: sa astepti orice.
a treia porunca: sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
a patra porunca: sa nu numeri zilele.
a cincea porunca: sa nu uiti ca orice astepare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
a sasea porunca: repeta ca nu exista pustiu. exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
a saptea porunca: nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
s opta porunca: daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
a noua porunca: binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
a zecea porunca: aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota."
octavian paler - viata pe un peron

you're still you...

2006-09-12T22:46:00.000+03:00

gata, m-am hotarat. o sa scriu o insemnare pentru blogul meu. acum. da.
uneori e nevoie sa echilibrezi balanta, pentru ca, nu-i asa, dupa ras vine plans. (nu stiu de ce e necesar si obligatoriu, dar cica asa e natural) ei bine, balanta a fost echilibrata, dupa ras a venit plans. si acum? ce sa mai fac acum? what to to, oh, what to do? sa astept sa ma transport din nou cu catrafusele la bucuresti? nu, nu astept asta. vara asta a fost plina de un fel de copilarie pe care nu am simtit-o pana acum, dar am stiut ca este vorba despre copilarie. ar trebui sa mai citesc un pic, sa termin macar una din cele trei carti incepute. ultima e viata pe un peron de octavian paler. ma induioseaza intr-un fel. ma captiveaza si ma intristeaza.nu stiu. mai am agonie si extaz de irving stone, inceputa din sesiune dar nu mai am chef sa citesc despre michelangelo acum, poate altadata. si a treia dar nu cea din urma e portretul lui dorian grey de oscar wilde, inceputa in saptamana aia magnifica de practica, neterminata nici pana in ziua de azi. rusine sa-mi fie. intre timp am citit transpotting, o carte plina de filosofiii. prea plina pentru gustul meu. daca tot ce era scris acolo ar fi fost transmis intr-o varianta mai putin agresiva, poate as fi gustat-o mai cu placere.
da...cred ca sunt linistita. in general. mai exista si cazuri extreme. azi de exemplu...dar nu o sa povestesc despre azi. nu trebuie sa ii dau importanta. azi poate fi sters. delete it.
in curand va trebui sa dau buzna din nou in realitate. nu-mi doresc. anul trecut in bucuresti a inceput cu nemarginita mea dorinta sa ma transform intr-o fiinta draguta si sociabila. am facut eforturi supraomenesti (pentru mine) ca sa fiu vorbareata. am reusit intr-o oarecare masura sa ma apropii de niste oameni. cred ca imi place de ei asa ca a meritat efortul. cred ca au vazut dincolo de masca mea impusa si nu or sa se indeparteze cand or sa vada care e situatia de fapt.
anul asta implinesc 20 de ani. cred ca 17 mi-a placut cel mai mult. avea o savoare aparte. nu cred ca imi place sa vorbesc despre asta. o sa fiu o 'tanara' (bleah) de 20 de ani, care incearca sa-si gaseasca viitorul in bucuresti. sper sa-l gasesc numai...
as vrea sa pot sa povestesc astea doua saptamani din timisoara. nu pot azi. sunt prea proaspete. poate ca totusi am sa rezum totul in perdele galbene, in tihna din intrarea plantelor, in harta orasului din pavaj (si totusi, eu zic ca seamana mai degraba cu un canal :>) prietenie tihnita, strafulgerari, flashbackuri, roscat, frunze...te iubesc...

2006-09-11T23:04:00.000+03:00

tot fericire...

2006-09-11T23:01:00.000+03:00

fericire...

2006-09-03T02:18:00.000+03:00

i was there, ha! :>

2006-08-29T00:15:00.000+03:00

marea de anul asta...

2006-08-29T00:13:00.000+03:00

am promis de mult poza asta. ea e steluta mea...:>

jolene, jolene...i'm beggin you, please don' take my man

2006-08-26T15:54:00.000+03:00

m-am gandit eu asa sa fac o recapitulare. pe unde am fost si ce am facut. cum au decurs weekendurile in bucuresti. ce intamplari mi-au mai condimentat existenta...

pentru inceput am fost la braila...prin aprilie parca, la o colega de facultate. nu mi-a prea placut orasul. parca in fagaras e mai dragut. acolo singura chestie care merita atentie e dunarea, in rest nu m-a impresionat nimic.
intr-un alt weekend mi-am tatuat steluta, prilej de nenumarate extazieri. dar despre chestia asta am scris o insemnare deja
la mare de 1 mai , din nou, nu chiar pe gustul meu
apoi a venit sesiunea, momente negre pentru mine. parca m-am stresat mai tare ca la bac. a fost groaznic de cald, plin de muste, intr-o camera prea mica unde trebuia sa mancam/invatam/dormim and so on
dupa penultimul examen a trebuit sa alerg pana acasa la nunta lu unchiumio, de unde n-am mai vrut sa plec never ever. la chestia asta a ajutat si faptul ca toti prietenii mei erau deja in vacanta. a trebuit totusi sa ma intorc in bucuresti, sa dau si ultimu examen, cel mai greu, dupa care am intrat intr-o perioada de asidue depresii...habar n-am de ce. am stat in bucuresti pana in 30 iunie, ca sa mi se termine contractul de la camin, in cele mai crunte calduri pe care le-am trait vreodata. vineri, 30 iunie, m-am mutat inapoi acasa, cu tot calabalacu.
am fost la cabana la breaza trei zile, foarte frumos, relaxare totala, facut mancare, ras, poze (promit ca intr-un viitor apropiat o sa pun si poze)
practica la tismana, din nou, am o insemnare si despre asta, mi-a placut mai mult decat ma asteptam.
dupa, am fost cu cortu in piatra craiului trei zile. daca n-ar fi plouat ar fi fost minunat. joi am ajuns, soare, frumos, am prajit cartofi, am facut mici, am baut diverse alcoale, am incercat sa facem focu dar n-am reusit ca ploua deja. ne-am introdus in corturi si am incercat sa dormim da' de unde...noi, peste overtent mai aveam o prelata mare, albastra, care in momentele in care batea vantu credeam ca e ursu care incearca sa ne manance cu cort cu tot. ma simteam la un moment dat ca dorothy din vrajitoru din oz...ne-am trezit vineri, soare, frumos, ne-am balacit, am stat in costume de baie, a veni si seara, am reusit de data asta sa facem foc, am stat in juru focului, am cantat in lipsa de casetofon si alte scule, am baut din nou spirtoase, si ne-am pus sa dormim sub un cer senin si frumos. dimineata ploaie, furtuna, corturi ude, blea...a trebuit sa ne impachetam si sa plecam ca oricum eram uzi, si nu mai era nimic de facut. in ansamblu, a fost chiar fain...
dupa experienta uda de la plaiu foii am plecat din nou la bucuresti, la concert placebo...ma asteptam la putin mai mult extaz din partea mea, dar cu toate astea mi-a placut...mult. m-au cam deranjat cele doua ore de la 7 la 9 seara cand a trebuit sa ne recam cu cururile de bordurile din parcu carol pentru ca aveau ei probleme cu sonorizarea. ab4 nu mi-a placut deloc, oricum am prins numa vreo 3 melodii. multi copii cu varsta sub a mea. nu pot sa zic ca vai dar cat is eu de batrana da mi s-a parut ca media era undeva intre 15-17 ani...si eu am 20...ha! :> a doua zi am dormit pe tren spre casa cu soarele in ochi si ma simteam ca si cand m-as fi intors de la cine stie ce aventura obositoare...concertu placebo numa aventura obositoare nu o fost
luni m-am intors de la bucuresti si miercuri spre joi am plecat la mare....of, la mare. sincera sa fiu nu m-as mai fi intors de acolo. nispi, alge, cer senin, soare...nu pot acum sa exprim tot ce am simtit la mare. mi-a placut din nou pentru ca am fost cu bia, mai mult nici nu mi-a trebuit. niciodata nu am umblat alcoolizata mai mult de cateva ore, hai o seara intreaga si eram curioasa sa vad cum e sa faci chestia asta doua zile la rand. si am reusit. si nu mi s-a facut rau. eu in general sunt un copil cuminte. nu ma imbat, nu vorbesc urat in public, sunt timida uneori, nu prea risc, nu urlu, nu vreau sa ies in evidenta. ei bine, la mare n-am facut toate lucrurile opuse celor de mai sus dar m-am simtit extraordinar...
si acum sunt din nou acasa...marti probabil o sa plec la timisoara :P. inca nu stiu unde o sa stau cand incepe facultatea dar nici nu vreau sa ma gandesc. sigur o sa se rezolve cumva.

2006-08-01T20:46:00.000+03:00

practica. de la ana :>